Sunteți pe pagina 1din 13

BRD - GROUPE

SOCIETE
GENERALE S.A.

JIGOREA ALBERTO
CORNEAN DAIANA

 Societatea Naţională de Credit Industrial, strămoşul
BRD-Groupe Société Générale, a fost creată în 1923
ca instituţie publică, statul deţinând 20% din
capitalul social, Banca Naţională a României 30%,
restul fiind deţinut de particulari, printre care şi un
grup de foşti directori ai Marmorosch, Blank & Co.,
prima bancă modernă din România. Misiunea acestei
noi instituţii era finanţarea primelor etape ale
dezvoltării sectorului industrial din România.

 După Al Doilea Război Mondial, conform Legii


Naţionalizării din iunie 1948, Societatea Naţională
de Credit Industrial a fost naţionalizată, devenind
Banca de Credit pentru Investiţii. În 1958, după
reorganizarea sistemului financiar, Banca de Credit
pentru Investiţii a obţinut monopolul în România
pentru finanţarea pe termen mediu şi lung a tuturor
sectoarelor industriale, cu excepţia agriculturii şi
industriei alimentare. Ea a primit un nou nume,
devenind Banca de Investiţii. În această perioadă,
cea mai mare parte a finanţărilor acordate de Banca
Mondială au fost derulate prin Banca de Investiţii.
 În 1990, monopolul de care beneficiau băncile
specializate în domeniul lor de activitate a luat
sfârşit. Banca Română pentru Dezvoltare s-a
constituit ca bancă comercială şi a preluat activele
şi pasivele Băncii de Investiţii. Băncii i s-a
acordat o autorizaţie de funcţionare generală.

 În decembrie 1998 s-a semnat un acord între


Société Générale şi Fondul Proprietăţii de Stat
(autoritatea care gestiona participaţiile statului),
prin care Société Générale a subscris o majorare
de capital de 20% şi a cumpărat un pachet de
acţiuni care i-a permis să devină proprietara a
51% din capitalul majorat al BRD.

 În 2001, BRD a fost listată la Bursa de Valori


Bucureşti, în prima categorie, devenind rapid una
dintre cele mai tranzacţionate societăţi. În anul
2003, Banca Română pentru Dezvoltare a devenit
BRD – Groupe Société Générale în urma unei
campanii de rebranding. În 2004, Société
Générale a cumpărat pachetul rezidual de acţiuni
deţinut de statul român în capitalul BRD.
 BRD este un acronim neoficial pentru
Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală
Germania sau RFG). Deși neoficial, BRD a fost
larg folosit de către autoritățile comuniste și
locuitorii din RDG (DDR), în perioada 1949 -
1990, pentru a desemna RFG sau Germania de
Vest, stat aflat în sfera de influență a democrațiilor
occidentale și a Statelor Unite ale Americii.
Prescurtarea neoficială BRD, care sublinia
diferența față de DDR, avea însă o conotație
politică disprețuitoare, din care cauză acronimul
nu s-a utilizat în RFG aproape deloc.

 Întrucât reunificarea Germaniei, petrecută în


decursul anului 1990 și prezentată lumii la 3
octombrie 1990 (ziua națională a Germaniei
reunite), a constat juridic din adoptarea în fosta
RDG a constituției RFG-ului (Grundgesetz) și a
tuturor legilor sale, precum și din încetarea
existenței RDG ca entitate juridică, acronimul
BRD a devenit și mai puțin folosit, întâlnindu-se
din ce în ce mai rar.
CONTACT RELAŢII CU PUBLICUL: TEL: 0800-
803.803 (TELVERDE GRATUIT ÎN REŢEAUA
TELEKOM ROMÂNIA), *BANCA (*22622) (TARIF
NORMAL ÎN REŢEAUA ORANGE ŞI VODAFONE), 021-
302.61.61 (APELABIL DIN ORICE REŢEA), FAX: 021-
301.41.04, 021-301.41.05, E-MAIL:
COMUNICARE@BRD.RO, INVESTOR@BRD.RO,
VOCALIS@BRD.RO, WEB: WWW.BRD.RO
Francezii au efectuat o majorare de capital şi după o
perioadă de lungi negocieri, pe 14 decembrie 1998, au
cumpărat de la FPS 51% din capitalul majorat al BRD
pentru 200 mil. dolari, cu un preţ de 20,15 dolari pentru o
acţiune. Din această sumă, aproximativ 135 mil. dolari au
fost plătite FPS, pentru 41% din acţiunile existente, iar
restul de 65 mil. dolari au fost investiţi sub formă de
subscriere a noului pachet de acţiuni.

Banca a trecut printr-un proces de rebranding în 2003,


când numele acesteia a fost schimbat în BRD – Group
Société Générale pentru a face mai vizibilă identitatea
acţionarului majoritar. BRD era evaluată la 1,3 mld. euro
în 2014, în scădere cu 14% faţă de anul precedent,
potrivit unei estimări realizate de Capital Partners şi
publicată în ediţia de anul trecut a Top 100 cele mai va-
loroase companii realizat de ZF. Banca ocupa locul nouă
în topul ZF, în urcare cu trei poziţii faţă de anul pre-
cedent.

.
MUSÉE DU
LOUVRE
CORENAN DAIANA
Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie și artă din
Franța (după suprafață, 210.000 m2 dintre care 60.600 m2 destinați
expozițiilor) și unul dintre cele mai importante muzee din lume. Este
situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei și
strada Rivoli (franceză Quai de Louvre - Rue Am. de Coligny - Rue
Rivoli), în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat
regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă franțuzești acoperă o largă
parte din istoria Franței, de la Dinastia Capețienilor până în prezent.

Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci


diferite ale civilizației, din Antichitate până la 1848, și acoperă o arie
geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la
Orientul Apropiat (la Paris există - în linii mari - o împărțire a
domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de
după 1848 este încredințată Muzeului d’Orsay și Centrului
Pompidou, arta asiatică este expusă la Muzeul național de Arte
asiatice Guimet, iar arta africană, americană și din Oceania este sub
tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în
Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru
au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică,
obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.

Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul


lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda de Leonardo da Vinci și
Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. Luvrul este de
asemenea unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu
aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008.
În timpul primului mandat al lui François Mitterrand ca președinte al
Franței, acesta ia decizia, la data de 26 ianuarie 1981, de a reda Luvrului
aripa Richelieu, care la acel moment era ocupată de Ministerul de Finanțe
francez.[11] Această decizie marchează începutul proiectului numit
Marele Luvru (în franceză Le Grand Louvre) care va însemna o
reorganizare totală a muzeului. La data de 2 noiembrie 1983 controlul
asupra întregului complex al Luvrului cât și asupra proiectului Marele
Luvru a fost încredințat EPGL (în franceză Établissement Public du Grand
Louvre). Extinderea și modernizarea Luvrului au fost încredințate de
EPGL arhitectului american de origine chineză Ieoh Ming Pei, celebru
pentru proiectele sale, în principal noua aripă a National Gallery of Art
din Washington, D.C.. Săpături arheologice au fost întreprinse înainte de
amenajarea subsolului Curții Napoleon și începerea construcției
piramidei.
COLETII
 Muzeul Luvru prezintă opere ale artei occidentale din Evul
Mediu până la 1848, ale civilizațiilor antice care au
precedat-o și influențat-o și ale artei islamice. Colecțiile
sunt repartizate celor opt departamente ce își au fiecare
istoria proprie legată de curatori, colecționari și donatori
 Antichități egiptene
 Antichități grecești, etrusce și
romane
 Acest departament expune lucrări din bazinul
mediteraneean, care acoperă o largă perioadă de timp,
din epoca neolitică până în secolul al VI-lea.Mai
specific, colecția pornește din perioada civilizației
Cicladelor, întinzându-se până la declinul Imperiului
roman. Departamentul este unul dintre cele mai vechi
ale muzeului, fiind inițial colecția regală de artă, din
care o parte fusese dobândită sub domnia lui Francisc
I.La început, colecția era concentrată pe lucrări de
marmură, precum binecunoscuta sculptură Venus din
Milo. O creștere a numărului de lucrări, printre care
Apollo Belvedere, a urmat Războaielor napoleoniene,
însă aceste piese au fost returnate după căderea lui
Napoleon din 1815. În secolul al XIX-lea, Luvrul a
achiziționat piese precum vaze din colecția Durand și
bronzuri precum Vaza Borghese de la Biblioteca
națională.
 Artă islamică
 Colecția de artă islamică este cea mai nouă colecție a muzeului și
cuprinde exponate care se întind peste o perioadă de treisprezece
secole și provin din trei continente. Inventarul consistă din lucrări
din ceramică, sticlă, metal, lemn și fildeș, carpete, materiale textile
și miniaturi; el numără 5000 de opere și 1000 de fragmente.
Această colecție a făcut parte inițial din colecția de arte decorative,
însă a fost separată de aceasta în 2003. Printre opere este o cutie
din secolul al X-lea din Andaluzia (Pyxide d'al-Mughira),
Baptisteriul Sfântului Lodovic, un bazin gravat din perioada
mamelucă a secolelor al XIII-lea sau al XIV-lea, giulgiul lui Josse
din Iran din secolul al X-lea. Colecția mai conține trei pagini din
Shahnameh, o carte de poeme epice persane ale lui Ferdowsi și o
lucrare metalică din Siria numită Vaza Barberini.

 Sculpturi
 Departamentul de sculptură este compus din lucrări dinainte de
1850, care nu aparțin de departamentele de artă etruscă, greacă
sau romană. Luvrul a găzduit sculpturi încă din vremea când
era utilizat ca palat regal, însă până în 1824 nu fuseseră expuse
decât lucrări antice și două statui de Michelangelo. Inițial
colecția însuma numai 100 de piese, restul colecției regale
aflându-se la Versailles. Lucrurile au rămas așa până când
Léon Laborde a venit la conducerea departamentului. El a
adăugat sculpturi și statui medievale, precum cea a regelui
Childebert. Colecția era parte a departamentului pentru
antichități, însă în 1871 a devenit autonomă sub conducerea lui
Louis Courdajod, care a pus accentul pe o mai largă
reprezentare a artei franceze. În 1986, toate operele de după
1850 au fost mutate în nou-creatul muzeu Orsay. Piesele
rămase la Luvru au fost separate în două spații expoziționale,
operele franceze găsindu-se de atunci în aripa Richelieu și cele
străine în aripa Denon.
 În ansamblu, colecția conține lucrări romanice, precum
sculptura din secolul al XI-lea Profetul Daniel în peștera leului
și cea din secolul al XII-lea Fecioara din Auvergne. În secolul
al XVI-lea, influența renascentistă a avut un efect inhibitor
asupra sculpturii franceze, precum se vede în basoreliefurile
lui Jean Goujon și în lucrările lui Germain Pilon, Coborârea de
pe cruce și Învierea lui Hristos. Secolele al XVII-lea și al
XVIII-lea sunt reprezentate de opere ale lui Étienne Maurice
Falconet și de obeliscurile lui François Anguier. Curentul
neoclasic e reprezentat de sculptura Psyche înviată de sărutul
lui Cupidon (1787) a lui Antonio Canova.Obiecte de artă

 Sculptură Yombe, secolul al


XIX-lea.
 Icoane și picturi creștine
 Maiestatea Sa, Cimabue, circa 1280 (tempera pe lemn);
 Sfântul Francisc primește stigmatele, Giotto, circa 1300
(tempera pe lemn);
 La Grande Pietá ronde, Jean Malouel, circa 1400 (tempera pe
lemn);
 Retablul Sfântului Denis, Henri Bellechose, 1416 (pictură pe
lemn transferată pe pânză);
 Buna vestire, Rogier van der Weyden, circa 1432-1435 (ulei
pe lemn);