Sunteți pe pagina 1din 19

RINICHIUL – ANATOMIE

FUNCŢIONALĂ

Clinica nefrologică Iaşi


Funcţiile rinichiului
• funcţia de reglare:
compoziţia +
volumul fluidelor corpului;
echilibrul acido-bazic
• funcţia excretorie:
produși azotaţi de catabolism,
UF glomerular nu conţine proteine,
reabsorbţia și secreţia unor constituenţi
• funcţia endocrină:
hormoni: renina, eritropoietina, vit D3 activă.
degradarea unor componenţi endogeni și exogeni.
Anatomia renală

• Dimensiuni: 11-12 cm
lungime, 5-7 cm lăţime,
2-3 cm grosime;
• greutatea 125-170 g;
F< B; RS > RD
• Învelit într-o capsulă fibroasă
înconjurată de grăsimea
perirenală;
• Parenchim: corticală + medulară
Nefronul- unitatea structurală şi funcţională a
rinichiului.
• Fiecare rinichi: 300.000 -
1.200.000 de nefroni.
• Nefronul este alcătuit din:
– corpusculul renal Malpighi,
– tubul proximal,
– ansa Henle,
– tubul distal.
• Corpusculul renal:
– Capsula Bowman,
– Glomerul (arteriolă aferentă şi
eferentă)
– Aparat juxtaglomerular
Aparatul juxtaglomerular

• Situat la polul vascular al


CM, este alcătuit din:
- glomus
- macula densa
- lacis
• Aceste trei structuri sunt
în interrelaţie și asigură
reglarea presiunii
arteriolare glomerulare.
Bariera de filtrare glomerulară
= bariera structurală și electro-chimică

Alcătuire:
• celulele endoteliale ale capilarelor
• membrana bazală constituită din colagen tip 4 şi
glicoproteine
• prelungiri citoplasmatice ale pedicelelor
FANTA
FILTRARE PODOCIT
PODOCIT
nefrina
podocina CD2 zo1 α ACTININA 4

MBG
ENDOTELIU
Membrana bazală glomerulară
• Are trei straturi cu densitate electron optică diferită:
-un strat mijlociu, dens, lamina densa
-două straturi cu densitate joasă, situate de o parte și de alta a
laminei densa, lamina rara interna și lamina rara externa.
• Conţine, predominant, colagen de tip IV, proteoglicani și
laminină.

• Colagenul asigură scheletul structural, iar proteoglicanii


(heparan sulfatul) conferă încărcarea negativă MBG.

• Filtrarea albuminelor este împiedicată din cauza sarcinilor


negative.
Formarea urinii primitive
– Urina primitivă (UF) este formată prin difuziunea
constituenţilor din plasmă prin bariera de filtrare
glomerulară

– Pasajul proteinelor în urină este neglijabil


la GM > 70.000 Daltoni (GM a albuminei)

– Proteinele filtrate sunt reabsorbite în tubul renal:


concentraţia lor în urina finală este < 200 mg/l .

– Proteinuria fiziologică cuprinde:


• proteine de origine plasmatică (fragmente de
imunoglobuline și albumine) +
• proteina Tamm Horsffal (mucoproteină produsă de
celulele ansei Henle).
Etapele de formare a urinii
Funcţiile tubulare
1. TUBUL PROXIMAL - reabsorbţie de apă şi solviţi:
Na, K, Cl, HCO3, Ca, HPO4.
Odată cu Na sunt transportate /reabsorbite apa +
substanţele dizolvate.
– 2/3 din apa filtrată prin glomerul;
– glucoza - integral (activ);
– bicarbonaţii - integral (nivel plasmatic <27mmol/l)
– aminoacizi şi alţi acizi organici;
– fosfaţii
• Urina este izo osmotică la intrarea în ansa Henle.
Etapele de formare a urinii
2. ANSA HENLE: la acest nivel se produce
concentraţia și diluţia urinii prin stabilirea unui
gradient longitudinal cortico-medular şi
transversal osmolar (multiplicare contracurent)

3. TUBUL DISTAL şi CANALUL COLECTOR:


• reabsorbţia de Na (cu secreţie de K sau ioni de H),
reglată de ALD.
• ajustarea osmolalităţii finale a urinii de către ADH.
• Ajustarea excreţiei de ioni de H (EAB)
Funcţia endocrină a rinichiului
• Hormoni produşi de rinichi:
– Renina,
– Eritropoietina,
– Vitamina D3 activă

• Hormoni produși de rinichi + alte organe:


– Prostaglandine: efect modulator asupra hemodinamicii renale
și transporturilor tubulare; prostaciclina (vasodilatator și
hipotensiv), tromboxanul (vasoconstrictor)
– Adenozina
– Oxid nitric
– Kinina
– Endotelina (cel mai puternic peptid vasoconstrictor)
– Urodilatin
Funcţia endocrină a rinichiului
• Hormoni metabolizaţi de rinichi:
– Hormoni tiroidieni
– Hormoni steroizi
– Hormoni polipeptidici

• Hormoni care influenţează funcţia renală și


echilibrul hidro-electrolitic:
– Peptidul natriuretic atrial
– PTH
– ADH
– Aldosteron
COMPARTIMENTE LICHIDIENE
Apa în organism
• Principalul component al organismului
– La B: 60% din Gc (47-67%)
– La F: 50% din Gc
–  la obezi și vârstnici
• 2/3 din apa totală  comp. intracelular
• 1/3 din apa totală  comp. extracelular:
– sector extravascular (limfă, lichid interst.) (15% G)
– sector vascular (volemia) (5% G)
• 85% în teritoriul venos și capilar
• 15% în teritoriul arterial
De volumul arterial depinde TA, reglarea volumului
extracelular, retenția de sodiu și apă.
Osmolaritate/osmolalitate
• Osmolaritatea = concentraţia de solviţi într-un litru de soluţie
(285 ± 5 mosm/l).

• Termenul de osmolalitate se raportează la kg de apă.

• Principalii solviţi ai fluidului extracelular sunt:


• sodiul, glucoza și ureea.

• Osmolaritatea calculată:
2 Na + glucoza/18 + urea nitrogen plasmatică/2,8

Exprimare: Na în mEq/l, glucoza şi ureea nitrogen în mg/dl.


Compartimente/osmolalitate

 Sector IC sector EC perfuzii


bauturi

285 mosmol/kg 285


40% mosmol/kg


Sect Sect
interst

Plas plaman
fig 1 15% piele

m
 tub dig
 5% R
Reglarea volumului lichidului extracelular

• Na este principalul cation EC


• Cea mai imp. forță osmotică care menține VEC (osmol eficace).
• Cantitatea totală de Na în lichidul EC este determinantul
major al VEC și al tonicităţii plasmatice.
• Pompa Na/K ATP – aza de la nivelul membranelor celulare
expulzează din celule 3 ioni Na contra 2 ioni K, menţinând un
gradient între mediul intra- și extracelular.
Osmolaritate și osmolalitate
• Compartimentele intra- și extracelulare sunt separate prin
membranele celulare.
• Osmolalităţile în aceste două sectoare sunt egale.

• Osmolalitatea EC este stabilă prin reglarea metabolismului


apei realizată de:
- prezenţa/absenţa setei și prin:
- reabsorbţia apei la nivelul tubilor renali (variabilă sub
influienţa ADH).