Deshidratarea extracelulară (DEC)

Clinica nefrologică
 Deshidratarea extracelulară

 Este consecinţa pierderilor hidrosodate non sau

insuficient compensate
 Semnele bioclinice sunt nete cînd deficitul EC ≥ 20%
 DEC este totdeauna însoţită de hipovolemie, semnul cel
mai important

 În DEC pură, osmolalitatea EC este neschimbată

(285 mosmol/kg apă).
 Nu apare nici o modificare a sectorului IC.
 Fiziopatologie

 La pacientul cu funcţie renală sau endocrină

normală, hipovolemia antrenează răspunsuri
homeostatice pentru restabilirea VC și a TA

 Răspunsul hormonal:
- activarea SRAA
- activarea sistemului NA
- stimularea nonosmotică a secreţiei ADH
Cauzele deshidratării extracelulare

1. pierderi extrarenale:
(natriureza adaptată < 20 mmol/24h):
- digestive
- cutanate
Cauzele deshidratării extracelulare

digestive:
 vărsături prelungite
 diaree severă
 aspiraţii digestive necompensate
 fistule digestive
 abuz de laxative
cutanate:
 transpiraţii importante (febră prelungită, exerciţiu fizic ↑)
 exudaţie cutanată (arsuri întinse, dermatoză buloasă difuză)
Cauzele deshidratării extracelulare
2. pierderi renale (natriureză neadaptată >20 mmol/24h)

Maladie renală intrinsecă:

- nefropatie interstiţială cu pierdere de sare
- BRC terminală, cu condiţia unui regim desodat
- sindromul ridicării obstacolului

Maladie extrarenală:
- poliurie osmotică: DZ decompensat, perfuzie cu manitol
- hipercalcemie
- utilizarea diureticelor
- insuficienţa suprarenală acută
Cauzele deshidratării extracelulare

3. în al treilea sector:
- un compartiment lichidian care se formează
adesea brutal pe seama compartimentului
extracelular.

Se obs. în: peritonite, pancreatite acute, ocluzii

intestinale, rabdomiolize traumatice, acumulări
mari de lichid pleural sau lichid de ascită.
 DEC Diagnostic

Semne clinice
 hTA ortostatică, apoi de decubit.
 Tahicardie compensatorie reflexă.
 Şoc hipovolemic la pierderi lichidiene > 30%.
 Aplatizarea venelor superficiale
 Scăderea PVC
 Oligurie cu urini concentrate = răspuns renal
adaptat la hipovolemie.
 DEC Diagnostic

Semne clinice
 Pierdere în G, în general moderată
 Semnul pliului cutanat: interpretat prin lipsă la
copil şi la obezi şi prin exces, la pacienţii vîrstnici
şi denutriţi a căror elasticitate este diminuată
 Uscăciunea pielii în axile
 Sete, frecventă, dar mai puţin marcată comparativ
cu deshidratările intracelulare.
 DEC Diagnostic

Semnele biologice
- dovedesc contracţia sectorului vascular:
 proteine ↑(>75g/l)
 Ht ↑(>50%) (exceptînd situaţiile de hemoragie)
 semne de IRF secundară hipovolemiei:
- creşterea: creatininei, ureei, uricemiei
- natriureză scăzută (UNa <20 mmol/24h) în caz
de DEC de cauză extrarenală
 alcaloză metabolică „ de contracţie”
 DEC Diagnostic etiologic

Se bazează pe:
 analiza contextului
 examenul clinic
 măsurarea natriurezei - permite precizarea originii
renale sau extrarenale a pierderilor sodate.
 DEC Diagnostic etiologic

Pierderi sodate extrarenale:

 oligurie (diureză sub 400 ml/24h)
 natriureză scăzută (UNa <20 mmol/24h)

 urini concentrate:
 Raportul uree U/P > 10
 Raportul creatinină U/P>40
 Osmolalitate urinară >500 mosmol/kg

 Creșterea disproporţionată a ureei sanguine faţă de

creatininemie, cu raport uree/creat > 100
 DEC Diagnostic etiologic

Pierderi sodate renale:

 diureză normală sau crescută
 natriureză crescută (UNa > 20 mmol/24h)
 urini neconcentrate:
 raport uree U/P < 10

 raport creatinină U/P < 20

 DEC Tratament simptomatic

 În caz de hipovolemie severă cu colaps hemodinamic:

- utilizarea de soluţii macromoleculare de umplere
(transfuzii în caz de hemoragie, hydroxyethylamidon sau
gelatine fluide)
- permit creșterea rapidă a volumului sectorului plasmatic.

 Utilizarea acestor soluţii nu corectează deficitul de sodiu.

 După ameliorare hemodinamică este necesar aport de sare .

 DEC Tratament simptomatic

 în absenţa vărsăturilor şi a semnelor de gravitate:

 tratament pe cale orală : ↑ aportului de sare de
masă sub formă de supe sărate + băuturi îndulcite
(absorbţie intestinală cuplată Na + glucoză)
 plicuri sau gelule cu NaCl: 4 – 6 g/zi în plus faţă
de alimentaţia normală

 pe cale parenterală: aportul sodat trebuie să fie

izotonic (soluţie NaCl 9 g/l).
- Bicarbonatul de sodiu isotonic 14 %0 este rezervat
situaţiilor de acidoză asociată.
 DEC Tratament simptomatic

 Cantitatea de Na de administrat poate fi

estimată prin pierderea în greutate:
-1kg G = aprox. 1L soluţie salină 9 g/l
 Dacă G ant. nu este cunoscută, deficitul
extracelular este estimat prin formula:
20% G actuală x (Ht actual/0,45 -1)
 DEC Tratament simptomatic

 Viteza de administrare a sol. NaCl este variabilă,

1-2 l în primele 6 ore;
 adaptată la funcţia miocardică
 parametrii clinici (TA, puls, diureză, ascultaţie
pulmonară) trebuie supravegheaţi strict .