 Structura cheltuielilor publice pentru acţiuni social-culturale în România:

învăţământ sănătate

cultură, religie şi sport securitate socială

 Sursele de finanţare:
1. fondurile bugetare
2. cotizaţii sau contribuţii suportate de
persoanele fizice şi juridice care alimentează
fonduri financiare cu destinaţie specială;
3. veniturile realizate de instituţiile social-
culturale;
4. veniturile populaţiei din care se suprotă
diferite taxe, cotizaţii etc.;
5. fondurile organizaţiilor fără scop lucrativ;
6. ajutorul financiar extern.
Cheltuieli publice pentru
învăţământ
 Dezvoltarea şi modernizarea învăţământului au condus la creşterea
resurselor alocate acestuia în toate ţările atât dezvoltate cât şi în curs de
dezvoltare.
 Factorii ce influenţează aceste cheltuieli:

Factori demografici

Factori sociali şi politici

Factori economici
 La nivel naţional, activitatea de învăţământ este organizată
astfel:

 învăţământ preşcolar;
 învăţământ primar;
învăţământ secudar general (gimnaziile şi liceele);
învăţământ secundar tehnic;
învăţământ profesional;
învăţământ postliceal;
învăţământ superior.
 Sursele de finanţare a cheltuielilor pentru
învăţământ:

1. Bugetul statului
2. Populaţia
3. Întreprinderile
4. Sponsorizările, donaţiile şi alte
forme de sprijin
5. Ajutorul extern
 Din perspectiva conţinutului economic cheltuielile publice pentru
învăţământ sunt de 2 feluri:

Cheltuieli Cheltuieli
curente de capital
 cheltuieli de personal

Cheltuieli cheltuieli materiale şi

servicii
curente

cheltuieli cu subvenţiile
şcolare
 În România

1. Ponderea cheltuielilor pentru învăţământ a fost din 1990 până

în prezent situată între 3% - 3,6% din PIB.
2. În învăţământul superior studenţii primesc burse din bugetul de
stat.
3. Cheltuielile publice pentru învăţământ sunt acoperite în cea
mai mare parte din fonduri bugetare.
4. Finanţarea învăţământului se realizează în raport cu structura
sistemului naţional de învăţământ
 În alte ţări

1. Resursele financiare destinate învăţământului superior apar în

ţările dezvoltate sub 3 forme.
2. Există ţări în care învăţământul superior public este gratuit (ex.
Finlanda, Suedia, Danemarca, Anglia, Austria).
3. Studenţii spre deosebire de elevi sunt într-o mai mare măsură
ajutaţi din punct de vedere financiar prin intermediul burselor
şi al împrumuturilor.
4. Costul învăţământului superior este foarte ridicat în ţările
dezvoltate.
Cheltuieli publice pentru
sănătate
 prezintă o tendinţă de creştere datorită unor factori, precum: creşterea numărului
populaţiei, modificarea structurii demografice, accentuarea factorilor de risc,
apariţia unor noi tipuri de îmbolnăviri, creşterea costului prestaţiilor medicale,
creşterea duratei medii de viaţă
 sunt destinate: întreţinerii şi funcţionării instituţiilor sanitare; finanţării unor acţiuni
de prevenire a îmbolnăvirilor, evitare a accidentelor şi de educaţie sanitară; insituţii
medicale de stat şi private
1. Bugetul de stat
 Ministerul Sănătăţii şi serviciile publice descentralizate
 Institutele de sănătate publică
 Academia de Ştiinţe Medicale

2. Bugetele locale
 Finanţarea construcţiilor noi
Realizarea de reparaţii curente şi capitale
Dotarea cu aparatură medicală

3.Venituri proprii
4. Fonduri externe
 Sistemul german (Bismark)
 cotizaţii obligatorii suportate atât de salariaţi, cât şi de întreprinderi
 pacienţii nu plătesc nimic pentru consultaţii, tratamente
 raportul dintre finanţarea publică şi cea pe bază de cotizaţii: 25-75%
 se aplică în Germania, Belgia, Luxemburg, Olanda, Franţa, Austria

 Sistemul englez
 oferă îngrijiri medicale gratuite pentru toţi indivizii
 pacienţii nu plătesc nimic, dar au obligaţia de a se înscrie la un medic care primeşte
remuneraţia de la Sistemul Naţional de Sănătate
 se aplică în Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia, Grecia, Italia, Canada, Marea Britanie

 Sistemul american
 Asigurarea sănătăţii se realizează într-o mare măsură prin intermediul pieţei, prin asigurările
private de sănătate
 Statul american finanţează două programe în domeniul sănătăţii: MEDICARE (destinat
persoanelor în vârstă de peste 65 de ani şi celor aflaţi în incapaciatte de muncă) şi
MEDICAID (pentru persoane cu venituri sub pragul sărăciei)
Cheltuieli publice pentru
cultură, religie şi sport
Cheltuieli publice pentru
securitate socială
 Acestea cuprind cheltuieli pentru acordarea de ajutoare, alocaţii,
pensii, indemnizaţii unor persoane salariate sau nesalariate
(bătrâni, invalizi, handicapaţi, şomeri, femei, copii, tineri).
 Finanţarea cheltuielilor pentru securitate socială:

Cheltuieli pentru Cheltuielile pentru

ajutorul de şomaj asistenţă socială
 alocaţie (asigurarea de şomaj)

Cheltuieli pentru
ajutor de şomaj
ajutorul de şomaj

Alocaţia de stat pentru copii

Ajutor social lunar pentru soţiile de militari în

Cheltuielile pentru termen, ce nu au venituri şi au copii sau sunt
asistenţă socială invalide
Alocaţie pentru copii nou-născuţi

Alocaţii lunare pentru copii minori daţi în

plasament familial
 În Italia, alocaţia lunară ajunge la 258 euro pe lună, iar în Suedia alocaţiile variază
între 120 euro şi 218 euro per copil, în funcţie de numărul de copii din familie.
 În Marea Britanie, sunt mai multe tipuri de indemnizaţii acordate copiilor. Există
o alocaţie standard, care reprezintă aproximativ 100 euro pentru primul copil şi
câte 65 euro pentru ceilalţi copii.
 In Romania, alocaţia lunară de stat pentru copiii de 2-18 ani şi liceenii de peste 18
ani a crescut de la 42 la 84 de lei.
.
 Institutiile si activitatile cultural-artistice, cultele, actiunile
sportive si de tineret se finanteaza de la bugetul statului fie
integral, fie partial, prin acordarea de subventii in completarea
veniturilor lor proprii.
Bugetul de stat reprezinta sursa cea mai importanta de
sustinere din punct de vedere financiar a acestor institutii si
actiuni.
 Surse de
Surse de
finanţare
finanţare Bugetul de stat
Fonduri bugetare bugetară prin Ministerul
Venituri proprii ale Culturii şi cultelor
instituţiilor publice
Bugetele locale

Donaţii şi
sponsorizări Venituri proprii ale
instituţiilor publice
Fonduri externe
 În România cheltuielile
pentru cultura privesc bibliotecile,
casele de cultura, televiziunea,
presa, muzeele etc.
Unele institutii de cultura
ofera servicii gratuite (ex.
bibliotecile, muzeele etc.) si sunt
finantate integral de la bugetul
statului, iar altele, ofera servicii cu
plata redusa fata de costul acestora
(exemplu: teatrele, opera,
filarmonicile etc.) primind de la
bugetul statului subventii pentru
completarea veniturilor realizate.
Din anul 1990, o parte din
institutiile de cultura si arta au
început sa functioneze ca institutii
particulare, cum ar fi: teatre, edituri,
formatii artistice, oficii de expozitii.
 Sistemul de finantare a cheltuielilor institutiilor de cultura cuprinde:
-finantarea bugetara;
- autofinantarea partiala a unor activitati cultural-artistice;
-autofinantarea integrala;
-finantarea din fonduri speciale extrabugetare.
 Tendintele manifestate în directia finantarii cheltuielilor pentru cultura si
arta vizeaza doua aspecte:
- primul priveste redimensionarea cheltuielilor, concomitent cu o evaluare
cât mai realista a veniturilor pentru ca subventiile de completare alocate de buget
sa fie riguros determinate;
- al doilea aspect se refera la cointeresarea institutiilor de cultura si arta
în dezvoltarea unor activitati producatoare de venituri, fara afectarea calitatii
actului de cultura.
 Cultele religioase sunt
libere si autonome fata de stat
si se bucura de sprijinul
acestuia.
Din punct de vedere
financiar, unele culte,
recunoscute de stat, primesc
subventii bugetare, care sunt
utilizate pentru plata salariilor
slujitorilor cultelor, alaturi de
veniturile lor proprii si pentru
finantarea unor investitii.
De asemenea,
organizatiile de cult beneficiaza
de un puternic sprijin din
partea statului sub forma
avantajelor fiscale (sunt scutite
de plata impozitului pe profit,
sunt subiecti exceptati de la
plata TVA s.a.).