MODALITATI DE

SEMNALIZARE INTER- SI
INTRA-CELULARA

CURS 4
Modalitati morfologice si functionale
de comunicare intercelulara
• Fiecare celula din organism este diferentiata
pentru a indeplini un rol specific in organism.
• Coordonarea activitatii fiecarei celule din
organism este posibila numai cand pot primi si
transmite mesaje de la si respectiv la alte
celule; comunicarea intercelulara este esentiala
pentru controlul si coordonarea activitatii tuturor
celulelor, tesuturilor si organelor din organism in
scopul mentinerii homeostaziei organismului.
 Posibilitati majore de transmitere a informatiei
de la celula la alta:
• anumite substante exogene sau endogene;
• contact direct intre citoplasma celulelor vecine
prin intermediul jonctiunilor comunicante (gap
junctions);
• contact direct intre membranele celulelor
adiacente;
• prin intermediul unor substante chimice
elaborate de acestea.
 Concepte de bază
- Un organism este un ansamblu de foarte multe celule
- Toate aceste celule trebuie coordonate pentru ca
organismul să supravieţuiască şi să evolueze
- Organismul este integrat prin intermediul mediului
intern
- Semnalizarea se face prin molecule solubile
– Secretate într-un anumit loc
– Recepţionate în alt loc
- Acelaşi semnal poate induce răspunsuri diferite în
diferite celule-ţintă; pot fi rapide sau lente
- Combinaţii diferite de semnale induc răspunsuri diferite
- Semnalele sunt mediate de două tipuri de receptori
- Semnalele sunt amplificate
- Toata farmacologia se bazează pe interpretarea şi
simularea corectă a semnalizării intercelulare
Semnalele sunt traduse în răspunsuri celulare sau
modificări ale expresiei genice
Semnalele pot acţiona local sau la distanţă
Tipurile de semnalizare (autocrina, paracrina, endocrina, exocrina,
neuromediatori)
Acelaşi semnal poate produce răspunsuri diferite, în
funcţie de ţintele celulare
Combinaţii diferite de semnale induc răspunsuri
diferite
Răspunsurile pot fi rapide sau lente
Semnalele sunt mediate de două tipuri de receptori
Semnalele sunt amplificate
Modalitati morfologice si functionale
de comunicare intercelulara
Stimulii chimici: substante bioactive din spatiul
extracelular, cu actiune +/- specifica

- substante bioactive strabat membrana; se leaga de

proteine receptor din citosol → complexul actioneaza la
nivel nuclear asupra ratei de transcriptie a anumitor gene.
- substante bioactive ce actioneaza la nivel plasmalemal →
fluiditatea membranara, canale ionice, prin legarea de
proteine receptor mebranare → complex agonist-receptor
care transmite semnalul.
• unii receptori → canale ionice numite receptor-operate;
controlate direct / indirect (proteine G sau mesageri
secunzi)
 Proteinele G → modalitate principala de transductie
transmembranara a semnalului chimic extracelular
mediat de activarea receptorilor.
• structuri trimerice, formate din complex  (comun) si
subunitate  (specific).
• transductia presupune activitatea GTP-azica a
proteinei G; elementul activ este complexul -GTP.
• proteinele G controleaza enzime submembranare ce
genereaza mesageri secunzi: adenilat ciclaza (AC),
guanilat ciclaza (GC), fosfolipaza C (PLC) si
fosfolipaza A2 (PLA2).
• Proteinele ce controleaza AC sunt activatoare sau
inhibitoare (Ga, Gi), dupa subunitatea . Proteinele G
non-a, non-i apartin clasei Gq (stimuleaza PLC).
 Receptori cuplaţi cu proteinele G
• Receptorii cuplaţi cu proteinele heterotrimerice ce leagă GTP
sunt proteine transmembranare integrale ce transduc
semnalele extracelulare către interiorul celulei.
• Receptorii cuplaţi cu proteinele G prezintă un motiv structural
comun alcătuit din şapte domenii transmembranare.
• Ocuparea receptorilor produce interacţiunea dintre receptor şi
proteina G la suprafaţa interioară a a membranei.
• Aceasta induce un schimb al GDP pentru GTP pe subunitatea
 a proteinei G şi disocierea acestei subunităţi de pe
heterodimerul .
– Există subunităţi stimulatoare (activatoare) sau inhibitoare
• In funcţie de izoforma în lucru, complexul GTP- mediază
semnalizarea intracelulară fie prin
– acţiune asupra moleculelor efectori precum Adenilat-ciclaza (AC) sau fosfolipaza
C (PLC)
– sau direct prin reglarea funcţiei kinazelor sau a canalelor ionice.
 Clasele majore de receptori trimerici G şi
efectorii lor
Efector asociat Mesager secund Exemple de receptor

Adenilat-ciclaza Creşterea AMPc Receptorul -adrenergic

Glucagon
Serotonină
Vasopresină

Adenilat-ciclaza Scăderea AMPc Receptorul 1-adrenergic

Receptorul colinergic muscarinic

Adenilat-ciclaza Creşterea AMPc Receptorii olfactivi

Fosfolipaza C Creşterea IP3, DAG Receptorul 2-adrenergic

Fosfolipaza C Creşterea IP3, DAG Receptorul colinergic endotelial

Fosfodiesteraza cGMP Scăderea GMPc Receptorul rodopsinic din celulele cu

bastonaşe
Modalitati morfologice si functionale
de comunicare intercelulara
• Ciclazele → esteraze ale nucleotidelor trifosforilate
(ATP si GTP), rezulta nucleotidele ciclice (cAMP si
cGMP).
• Fosfolipaza C = scindeaza fosfatidil-inozitol bifosfatul
membranar (PIP2) in inozitol-trifosfat (IP3) si
diacilglicerol (DAG).
• Fosfolipaza A2 = eliberarea din trigliceride a acidului
arahidonic; metabolizat pe calea ciclooxigenazei sau
lipooxigenazei → eicosanoizi (PG, LT).
• Nucleotidele ciclice stimuleaza proteinkinaze (A si G),
prin fosforilari asupra situsurilor proteice
Modalitati morfologice si functionale
de comunicare intercelulara
• IP3 elibereaza Ca++ din RE → canale reticulare /
eliberare de Ca dependenta de Ca
• Ca citosolic → eliberare de Ca din RE si prin
actiune asupra canalelor ryanodina
• DAG → activarea PKC
• Ca citosolic ca mesager secund → prin cuplare cu
calmodulina, complexul activeaza unele PK (ex
kinaza lantului usor al miozinei).
• Tirozinkinazele → citosolice / pot functiona ca
element de transductie in cadrul unor receptori
plasmalemali (insulina).
 MESAGERI PRIMARI
Liganzi → receptor specific → ligand-receptor→
răspunsul celular.
Neuromediatorii sunt substanţe chimice care
acţionează asupra altei celule nervoase / celule
efectoare prin intermediul sinapselor.
Hormoni locali sunt sintetizati în anumite celule; după
secreţie acţionează asupra altor celule din imediata
vecinătate a celulelor secretoare.
Hormonii sunt secretaţi de glandele endocrine ajung
în circulaţia generală → la celule ţintă situate la
distanţă faţă de celula secretoare;
 MESAGERI PRIMARI
Interacţiunea mesageri primari - celula ţintă
determină răspuns celular:

1. “reacţia primară” = recunoaşterea mesagerului primar

şi interacţiunea (legarea reversibilă cu mare afinitate
şi cu o deosebită specificitate între mesager şi
receptorii celulari specifici)
2. “reacţie secundară” = modificări ale conformaţiei
moleculei receptoare care trece într-o stare activă;
au drept rezultat răspunsul specific celular la
acţiunea mesagerului.
 Receptorii celulari
Interacţiunea mesagerului extracelular cu receptorul
specific necesită mobilitate = “receptor mobil” (activarea
receptorilor membranari presupune migrare, agregare /
dezagregare moleculară).
Procesele de migrare laterală a receptorilor dau
posibilitatea acestora să realizeze densităţi diferite pe
suprafaţa membranei celulare

Activarea receptorului este urmată de:

- cuplarea acestuia cu anumite proteine reglatoare care
plutesc de asemenea liber în membrană
- internalizare şi degradarea biochimica a acestora (este
necesar să se sintetizeze noi receptori);

resinteza receptorilor = proces permanent

 Receptorii celulari
a.reglare “homologă”: mesagerul primar depăşeşte o
anumită concentraţie → creşte numărul de receptori
refractari → “down regulation” / reglare inhibitoare
(descendentă sau reductivă; reducerea numărului de
receptori disponibili prin exces de mesager primar);
“up regulation” → protecţia receptorilor împotriva
activării (reducerea numărului de receptori) determină
o reacţie activatoare
b.reglare “heterologă sau heterospecifică”: activarea
receptorilor poate fi influenţată de către anumiţi agenţi
bioactivi exogeni/endogeni.
Ex: creşterea densităţii receptorilor pentru ocitocină de
către hormonii estrogeni şi reducerea de către
progesteron.
 Receptorii celulari
Acelaşi mesager poate să realizeze reacţii diferite în
teritorii diferite, uneori aproape diametral opuse (existenţa
mai multor tipuri sau subtipuri de receptori).
Ex: catecolamine 4 tipuri de receptori (α1, α2, β1, β2);
acetilcolină 3 tipuri clasice de receptori (N, M si I)
Importanţa pluralităţii receptorilor pentru un mesager:
- răspunsul organismului la un anumit semnal este modulat
în vederea adaptării cât mai adecvate a acestuia,
- posibilitatea sintezei unor substanţe farmacologic active,
deosebit de specifice capabile să exercite acţiuni
terapeutice de mare selectivitate.
 Agonişti şi antagonişti

Agonişti ai receptorilor = anumiţi liganzi

(naturali / exogeni) care după cuplarea cu
receptorul specific declanşează reacţia primară
şi secundară.
Antagonişti “competitivi” ai receptorilor =
substanţe ce se pot cupla specific cu receptorii
celulari fără să declanşeze reacţiile secundare
intracelulare; aceste substanţe care astfel
împiedică accesul agoniştilor la receptori
Agonişti / antagonişti “parţiali” = răspunsuri
de intensitate diferită, dar mai scăzută.
 Mecanisme de realizare a răspunsului celular
declanşate de interacţiunea receptor - mesager
primar
Interacţiunea dintre mesagerul extracelular si
receptorul specific poate să realizeze activarea
celulară:
- prin activarea unui canal ionic din membrana
celulară;

- prin activare enzimatică şi sinteza de mesageri

secunzi (de ordinul al II-lea);

- prin modificări la nivelul nucleului celulei.

 Activarea unor canale ionice
prin interacţiunea ligand - receptor
Activarea receptorilor membranari de către
mesagerul extracelular determină deschiderea
diferitor tipuri de canale ionice:

- influx ionic suficient pentru a produce direct răspunsul

celular (ex. deschiderea canalelor de calciu receptor
dependente din celulele non excitabile care nu pot
declanşa un potenţial de acţiune în vederea activării)
- mişcări ionice de amplitudine mică care modifică
repartiţia sarcinilor de o parte şi de alta a membranei
(modifică potenţialul de membrană); activarea
canalelor voltaj dependente şi declanşarea unui
potenţial de acţiune (ex. celule excitabile: neuronul şi
celule musculare).
Activarea enzimatică şi sinteza de mesageri secunzi
consecutiv interacţiunii ligand – receptor
Receptorii se găsesc la
nivelul membranei celulare,
interacţiunea mesager
extracelular - receptor specific
→ “mesageri secunzi” (al II-lea
mesager) care declanşează
toată suita de fenomene
intracelulare care duce la
răspunsul specific celular.
Ex: 3, 5’-cAMP, 3’,5’-
cGMP,ioni de Ca , produşi de
degradare a fosfatidilinozitolului
Mesagerii secunzi →
activarea proteinkinaze specifice
→ procese de fosforilare →
răspunsul celular
Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic
Adenozin – monofosfatul
ciclic (cAMP):
- este unul din cei mai
răspândiţi mesageri de
ordinul II în organismul uman;
- se formează din ATP sub
acţiunea unei enzime
(adenilatciclaza - AC) a cărei
activitate este controlată de
interacţiunea ligand
(mesager primar) – receptor
- activarea AC are loc în
prezenţa GTP care, prin
intermediul “proteinelor G”,
are rol de traductor
Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic
• Proteina G inhibitoare (Gi) diminuă activitatea AC.
• cAMP, Ca → mesageri secunzi care asigură cuplarea
dintre excitaţie şi răspunsul celular specific
(contracţie musculară, secreţie glandulară).
- 3’,5’ cAMP se fixează pe receptorul său
intracitoplasmatic (proteinkinază).
- proteinkinaza intracitoplasmatică are 2 subunităţi:
= subunitatea reglatoare capabilă să cupleze reversibil
mesagerul secund (cAMP);
= subunitatea catalitică – enzimă inactivă în absenţa
3’,5’ cAMP.
Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic
- In urma legării cAMP de subunitatea reglatoare
a proteinkinazei se elibereaza subunitatea
catalitica; devine activă şi capabilă să producă
fosforilarea unor proteine citoplasmatice.
- Proteina fosforilată este o moleculă informativă
care permite transformarea unui substrat (A),
precursor, într-o formă diferită (B) care
reprezintă răspunsul celular.
- Activarea proteinkinazei intracitoplasmatice
poate fi însoţită sau nu de disocierea cAMP de
subunitatea reglatoare.
Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic
• Specificitatea de acţiune a mesagerului extracelular
nu este asigurată de cAMP ci de specificitatea
receptorului de care se leagă mesagerul secund
(implica proteinkinază intracelulară care acţionează
asupra unui substrat proteic specific)
• Întreruperea acţiunii dintre primul mesager (semnalul
extracelular) şi receptorul specific se însoţeşte de
revenirea la valorile de repaus a concentraţiei cAMP.
• Acest proces este rezultatul degradării cAMP de către
enzime (fosfodiesteraze) rezultand 5’ AMP – inactiv;
fosfodiesterazele participă la controlul efectelor
interacţiunii semnalului extern cu celula (nivelul
semnalului) deoarece modulează concentraţia cAMP.
Sistemul de mesageri secunzi adenilatciclazic
Fosfodiesterazele constituie un punct de
impact pentru substanţe medicamentoase.
Ex: cafeina, teofilina
- inhibă fosfodiesteraza
- determină acumularea intracelulară a cAMP
- prelungeste în timp efectele generate de primul
mesager
- relaxarea musculaturii bronşice (teofilina) cu
efect benefic în astmul bronşic.
Sistemul de mesageri secunzi guanilatciclazic
• cGMP:
- semnalele extracelulare care determină ↑
concentraţiei i.c. de cGMP determină si ↑
concentraţiei Ca++ în citoplasmă; Ca++ ar activa
indirect GC intracitoplasmatică.
- Ca++ ar stimula producerea de endoperoxidază;
sub acţiunea unei lipooxigenaze ar genera
derivaţi intermediari şi eliberarea de radicali OH
şi hidroxiderivaţi; radicalii OH sunt responsabili
de activarea GC şi formarea de cGMP din GTP.
Sistemul de mesageri secunzi guanilatciclazic
Celulele cu bastonaşe din retină→ proteina
GTP – dependente (transducină) este formată
din aceeaşi subunitate β (βγ) legată de
subunitatea α dar diferită faţă de proteinele Gs
şi Gi din constituţia receptorului adenilatciclazic
numită subunitatea “α–T”.
Transducina activeaza o fosfodiesterază
care hidrolizează specific cGMP determinând
scăderea concentraţiei lui → modificarea
potenţialului de membrană a acestor celule şi
generarea potenţialului de receptor (activarea
lanţului neuronal responsabil cu transmiterea şi
prelucrarea informaţiei vizuale).
Sistemul de mesageri secunzi derivaţi de
fosfatidil-inozitol
Interacţiune
semnal extracelular –
receptori membranari
specifici se activeaza
în membrana fosfo-
lipaza C care hidro-
lizează inozitol-poli-
fosfatul rezultând
diacilglicerol (DAG)
si inozitoltrifosfat (IP3)
Sistemul de mesageri secunzi derivaţi de
fosfatidil-inozitol
• Diacilglicerolul (DAG) rezulta din hidroliza
inozitolpolifosfatului membranar
• Roluri:
- sursă de acid arahidonic (precursor de
prostaglandine, prostacicline, tromboxani şi
leucotriene)
- mesager secund deoarece activează în
citoplasmă proteinkinaza C (PKC).
• PKC si Ca++ catalizează fosforilările proteice
intracelulare având ca rezultat final răspunsul
specific al celulei.
 Sistemul de mesageri secunzi
derivaţi de fosfatidil-inozitol
• Inozitoltrifosfatul (IP3) este implicat în eliberarea
calciului stocat în compartimentul intracelular
(RE)
• Cuplarea IP3 cu un receptor specific din
membrana RE activează un canal specific de
Ca++ astfel încât conform gradientului de
concentraţie calciul ionic acumulat în reticulul
endoplasmic pătrunde în citoplasmă.
 Funcţii celulare reglate prin intermediul
inozitoltrifosfatului (IP3) şi diacilglicerolului (DAG)
Funcţia Ţesutul ţintă Mesager primar
Activarea plachetară Trombocite Trombină

Contracţia musculară Muşchi neted Acetilcolină

Secreţia de insulină Pancreasul endocrin Acetilcolină

Secreţia de amilază Pancreasul exocrin Acetilcolină
pancreatică

Degradarea glicogenului Ficat Glucagon

Producerea de anticorpi Limfocitele B Antigeni

 Ca++ - mesager secund
Ca++ reprezintă în numeroase celule mesagerul
secund care traduce în răspuns celular interacţiunea
dintre semnalele extracelulare şi celulă.
Provine din:
- transferului transmembranar din afara în interiorul
celulei şi invers,
- mobilizarea sa din depozitele sale intracelulare
(mitocondrii, reticul endoplasmic).
Pătrunderea Ca++ în celula se realizează prin
canalele receptor – dependente (ROC) şi voltaj –
dependente (VOC),
Extruzia Ca++ în exteriorul celulei sau introducerea
în depozitele intracelulare se realizează prin
mecanisme active cu ajutorul pompelor de calciu.
 Ca++ - mesager secund
Intracelular, Ca++ se gaseste:
- sub formă legată (în depozite)
- sub forma libera (10-7M, in repaus celular)
Mesagerii extracelulari pot creste concentraţia i.c.
a Ca++ liber (10-5M), condiţie în care ionul respectiv
îndeplineşte rolul de mesager secund pentru
răspunsul specific al celulei (contracţie musculară,
secreţie glandulară).
• Ca++ mesager tertiar
- IP3 (mesager secund) → eliberarea Ca++ din
depozitele i.c. si ↑ concentraţiei Ca++ din citoplasmă
urmată de activarea sistemelor enzimatice inductoare
de răspuns celular specific.
 Ca++ - mesager secund
• In unele celule, ↑ concentraţiei Ca++ i.c. determina
cuplarea receptori i.c. (calciumproteine) –
calmodulina (CaM).
• Complexul Ca-CaM activează o kinază care
permite fosforilarea lanţurilor usoare ale miozinei
iniţiind astfel contracţia muşchilor netezi.
• In muşchiul striat scheletic şi cardiac - troponina C
• Deschiderea VOC de către PA determină ↑
concentraţiei Ca++ sarcoplasmic (10-7M la 10-5M) –
contracţia musculară scheletica.
 Semnalizarea prin tirozin-kinaze
• Fosforilarea unor resturi de tirozină din diverse
proteine este implicată functional în diverse fenomene
celulare (proliferare si procese de crestere si
dezvoltare până la multiple functii celulare
diferentiate).
• Transductia semnalului extracelular presupune 2
mecanisme care au ca substrat molecular fie receptori
membranari cu activitate tirozin kinazică, fie receptori
cuplati cu tirozin-kinaze citoplasmatice distincte
structural.
• Liniile de semnalizare celulară cuprind interactiuni
proteice, proteine G monomerice si fosforilări proteice.
 Semnalizarea prin tirozin-kinaze
Pentru receptorii mentionati domeniul
extracelular cu afinitate pentru ligand contine
regiuni bogate în cisteină care delimitează
situsul propriu-zis de legare în context:
- monomeric (receptorul pentru factorul de
crestere epidermică (EGF) sau
- dimeric (receptorul pentru insulină) sau
- contine structuri imunoglobulin-like (receptorii
pentru factorul de crestere derivat din plachete
(PDGF) si factorul de crestere fibroblastică
(FGF).
 Semnalizarea prin tirozin-kinaze
• Activitatea crescută a tirozin-kinazelor este
contracarată pe 4 căi majore:
- inversarea reactiei (refosforilarea ADP),
- actiunea tirozin-fosfatazelor,
- scăderea densitătii receptorilor în urma
endocitozei induse de ligand,

Mutatii ale proteinelor implicate în această cale

de semnalizare se produc frecvent în celule ce
trec de la calea normală la cea neoplazică de
crestere.
 Receptori tirozin-kinaze (RTK)
Sunt un grup de proteine plasmalemale cu
proprietăţi de receptor care au activitate
intrinsecă tirozin-kinazică.
Prezintă 4 domenii majore:
- extracelular de legare a ligandului,
- transmembranar,
- intracelular catalitic (cu activitate tirozin-
kinazică),
- intracelular reglator.

Secvenţa de aminoacizi în cadrul RTK este

foarte asemănătoare cu cea a PKA la nivelul
situsurilor de legare a substratului şi ATP.
 Tirozin-kinaze non-receptor (PTK)
• Există tirozin-kinaze intracelulare ce fosforilează
diverse proteine ca urmare a activării semnalelor
pentru creşterea şi proliferarea celulară.
• Sunt 2 famili distincte de PTK:
- familia înrudită cu proteina Src (o tirozin-kinază
identificată ca proteina transformatoare din virusul
sarcomului Rous, izoforma din celula eucariotă fiind
numită c-Src)
- familia este înrudită cu kinaza Janus (Jak).
• Majoritatea proteinelor din cele două familii de
tirozin-kinaze non-receptor sunt cuplate cu receptori
celulari care nu prezintă activitate enzimatică proprie
(receptorii pentru citokine, glicoproteinele limfocitare
de suprafaţă CD4 şi CD8 receptorul pentru antigene
al limfocitelor T).
 Tirozin-kinaze non-receptor (PTK)
• Exemplu de implicatie functională a asocierii
receptorilor cu tirozin-kinaze intracelulare este
dat de receptorul nicotinic.
• Acesta cuprinde un canal ionic tetrameric;
legarea ACh duce la tirozin-fosforilarea
subunitătilor ,  → favorizează
desensibilizarea fată de ACh
• Are loc o modificare conformatională ce se
transmite prin domeniul transmembranar unic si
activează domeniul citoplasmic cu activitate
kinazică.
 Activarea căii MAP-kinazei de către proteinele G

- Căile MAP-kinazei
amplifică un
semnal prin
kinaze multiple

- Căile MAP-kinazei
sunt adaptori
universali între
semnale şi
răspunsuri
MAPK modifică expresia genică prin fosforilarea
factorilor transcripţionali din nucleu
 Receptori cu activitate enzimatică intrinsecă
sau asociată
- Receptori pentru TGF b
- Receptori pentru EGF
- Receptori pentru citokine
- Receptori tirozin-kinazici (RTK)
- Receptori guanilat-ciclazei
- Receptori fosfotirozin-fosfatazici
- Receptori ai celulelor T
- Receptori proteazici
- grupul hedgehog
- grupul wnt
- grupul notch
- grupul NFkB
Trecere în revistă a receptorilor membranari

Majoritatea acţionează pe expresia genică

Receptorii pot fi diferiţi, dar căile de transducţie a semnalului celular sunt de

obicei comune
 Transducţia semnalului fără intervenţia
receptorilor membranari
- Receptori citosolici
- Căile mediaţiei gazoase
- NO
- CO
- SH

- Receptori nucleari
- Molecule lipofile
- Steroizi, hormoni tiroidieni
 Legături între celule şi matricea
extracelulară
Se realizează prin hemidesmozomi şi contacte
focale.
1. Contactele focale - alcătuite din integrine,
fixate de citoschelet prin proteine intermediare
numite vinculină, talină, paxilină etc. şi
proteinele matricei extracelulare (fibronectină,
colageni, laminine şi vitronectina).
2. Hemidesmozomii sunt similari, cu diferenţa
ca interacţiunile au loc între alte caderine şi
fibronectină.
Jonctiune de tip adeziune focala
 3. Desmozomii - sunt organite ce leagă celulele
între ele (între celulele epiteliale şi musculare).
- adeziunea celulară se realizează prin
interacţiuni homofile între 2 familii de proteine,
(desmogleine şi desmocolline).
- domeniile intracelulare ale acestor proteine se
cuplează prin intermediul unei proteine
(plakoglobină) pe filamentele intermediare ale
citoscheletului.
4. Joncţiunile aderente - se realizează prin
interacţiuni homofile între caderine.
- sunt ranforsate citoscheletic de filamente de
actină, pe care se prind prin intermediul unor
proteine de legătura.
 5. Joncţiunile strânse (zonula occludens).
- se distribuie ca o centură în jurul polilor celulari apicali
în epiteliile impermeabile => reducerea difuziunii
paracelulară a fluidelor + mişcările celulelor de o parte
şi de alta a barierei.
6. Joncţiunile comunicante (gap)
Transportul între celulele adiacente se face:
- prin lichidul intercelular (paracrinie)
- prin structuri de tip canal (conexoni), grupate în ceea
ce se numeşte joncţiuni comunicante (gap)
• Un conexon este un semicanal alcătuit din şase
molecule de conexină
• Un conexon se cuplează cu alt conexon al unei
celule adiacente, astfel formând un canal comun,
prin care pot trece substanţe cu mase moleculare
de până la aprox kDa
– Aceste substanţe pot fi: ioni (Na+, Ca2+) / substanţe
organice (ATP, molecule-semnal)
– Celulele sunt unite funcţional, pentru a forma un
sinciţiu
• este prezent la celulele epiteliale, miocard, fibre
musculare netede de tip monounitar, glia din
SNC
– Conexonii permit cuplarea electrică – permite
extinderea contracţiei sub formă de undă (muşchi
neted)
• Conexonii se închid dacă nivelele de Ca2+ / H+
cresc anormal (leziuni celulare)
Aspectul generic al unei jonctiuni gap
Semnalizarea celulară este de
asemeni implicată în
semnalizarea morţii celulare
APOPTOZA
 Caracteristicile morţii celulare
programate
• fragmentarea şi condensarea ADN (laddering)
• vezicularea membranei (blebbing)
• ratatinarea celulei
• descompunerea în vezicule membranare multiple
(fragmentare)
• translocarea lipidelor între bistraturi
 Este diferită de necroză

necroză apoptoză
 De ce mor celulele?
• Este un mod ordonat pentru ca celulele să moară fără să
elibereze compuşi inflamatori
• In timpul dezvoltării şi creşterii organelor şi ţesuturilor apar un
număr mare de celule redundante
• Apariţia de semnale exterioare pro-apoptotice
– Deprivarea de factori de creştere
– Activarea oncogenelor
– Semnale imune
• Semnale pro-apoptotice interne
– Relocarea citocromului C
– Creşterea nivelelor de calciu citosolic
– Semnale proteice, precum Bax, iniţiator pentru caspaze
– Semnale chimice precum ceramida (sterol)
Absenţa semnalizării
poate fi un semnal
prin ea însăşi
Cum funcţionează?
Semnalele pro-apoptotice
activează un iniţiator
proteazic – CASPAZA

Incepe o cascadă proteazică

iniţiator
caspaza
Enzimele proteolitice
distrug componente
importante ale celulei,
care moare
Inducerea apoptozei prin semnal suicidar sau prin leziune
ADN

De la limfocit killer (NK)

Efectele caspazelor