COLEGIUL NAŢIONAL

“LUCIAN BLAGA” SEBEŞ

RELAŢIILE INTERNAŢIONALE
POSTBELICE
I. ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE

PROPUNĂTOR:
PROFESOR GHEORGHE DRĂGAN
Perioada postbelică este caracterizată în planul
relaţiilor internaţionale de:

afirmarea celor două superputeri SUA şi URSS, fapt

ce adus la polarizarea lumii, pentru câteva decenii, în
două sisteme politice rivale, capitalist şi comunist;
războiul rece (confruntarea dintre SUA şi URSS);
constituirea de organizaţii pentru apărarea securităţii
globale, de ex. O.N.U. sau pentru a promova
interesele statelor în plan regional;
decolonizarea (apar state noi pe harta lumii);
conflicte regionale (Coreea, Vietnam, Orientul
Apropiat, Afganistan) care nu au ameninţat pacea
mondială.
1. BILANŢUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL:

Pierderi umane (aprox 55 milioane de oameni).

Distrugeri materiale (în Germania, Europa de Est,
U.R.S.S. Asia, etc).
Afirmarea a două superputeri: S.U.A.+ U.R.S.S.
care divizează Germania, Europa şi planeta în
două lumi: lumea liberă si democrată / S.U.A şi
lagărul comunist / U.R.S.S.
1945→ Conferinţa de la Postdam:→ Divizarea
Germaniei în 4 zone de ocupaţie (zona de ocupaţie
sovietică a devenit R.D.G. – Germania de Est / stat
comunist).
Feb 1947→ Conferinţa de pace de la Paris→
Tratatele de Pace cu statele europene aliate ale
Germaniei naziste în al II-lea război mondial: Italia,
România, Finlanda, Ungaria, Bulgaria
2. ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE
Ineficienţa Societăţii Naţiunilor (1919) a impus, încă din timpul
celui de-al doilea război mondial, necesitatea înfiinţării unei
organizaţii internaţionale care să dispună de instrumentele
necesare pentru apărarea păcii şi securităţii în lume.
Înfiinţarea O.N.U. a fost discutată şi pregătită de către:
preşedintele S.U.A., F.D. Roosvelt care în mesajul către
Congres (1941), a formulat cele patru drepturi care vor sta la
baza O.N.U.: de expresie, de opinie, liberul exerciţiu al
credinţei, de a fi ferit de sărăcie şi de teroare;
Carta Atlanticului (1941) a preluat cele patru drepturi;
Declaraţia celor 26 de naţiuni (1942) a folosit pentru prima
dată sintagma Naţiunile Unite (statele care luptau împotriva
Axei);
Declaraţia Conferinţei de la Teheran (1943);
Conferinţa de la Dumbarton Oaks (sept.-oct. 1944)
Conferinţa de la Ialta (febr. 1945);
Conferinţa de la Potsdam (iul.-aug. 1945);
O.N.U. s-a înfiinţat în cadrul Conferinţei de la San
Francisco (25 apr.-26 iun. 1945) unde au participat
51 de state fondatoare; 189 de ţări membre azi).
Ziua Naţiunilor Unite este celebrată anual la 24
octombrie, marcând ziua în care, în 1945, şi-a
început activitatea.
Sediul O.N.U. este la New York (S.U.A.).
Documentul fundamental este Carta O.N.U. care
stabileşte rolul, scopul şi principiile acesteia.
Principiile O.N.U. sunt:

egalitatea statelor membre;

reglementarea paşnică a conflictelor;
securitatea colectivă;
respectul suveranităţii naţionale a statelor.

Obiectivele sunt prevăzute în Carta O.N.U.:

asigurarea păcii mondiale;

protejarea drepturilor omului;
drepturi egale pentru toate popoarele;
îmbunătăţirea nivelului de trai în lume.
Instituţiile centrale ale O.N.U. sunt:

Adunarea Generală este formată din delegaţi ai

statelor membre; poate adresa recomandări,
aprobate cu o majoritate de 2/3 din voturi, obligatorii
pentru statele care au votat în favoarea lor; alege
membrii nepermanenţi ai Consiliului de Securitate,
secretarul general şi membrii comisiilor de
specialitate.
Consiliul de Securitate este format din 15 membri,
din care 5 permanenţi cu drept de veto, S.U.A.,
Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa, 10 membri
nepermanenţi aleşi o dată la doi ani; are rol executiv
şi decizional; rezoluţiile sunt obligatorii dacă sunt
votate de cei 5 membri permanenţi; spre deosebire
de Societatea Naţiunilor poate utiliza forţa armată
pentru menţinerea păcii (“Căştile albastre”).
Secretariatul General are atribuţii administrative;
secretarul general este ales pe cinci ani; primul
secretar general în 1946 a fost Trygve Lie, azi este
Ban Ki-moon.
Consiliul Economic şi Social.
Consiliul de Tutelă.
Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga.
Alte organizaţii specializate ale O.N.U.:
Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.) şi Banca
Mondială (instituţii financiare);
F.A.O. (Fondul Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie
şi Dezvoltare) are sediul la Geneva.
O.M.S. (Organizaţia Mondială a Sănătăţii)
(Geneva).
O.I.M. (Organizaţia Internaţională a Muncii)
(Geneva).
UNESCO (Organizaţia Mondială pentru Ştiinţă,
Educaţie şi Cultură) (Paris), protejarea patrimoniului
cultural mondial.
UNICEF (Organizaţia pentru ocrotirea copiilor)
(New York).
O.N.U. a acordat o importanţă deosebită definirii şi
respectării drepturilor omului:
Declaraţia universală a drepturilor omului (1948);
Declaraţia privind drepturile copilului (1958).
Forţele de menţinere a păcii ale O.N.U. (“Căştile
albastre”) au rol de: observare, intervenţie şi
interpunere în zonele de conflict (Pakistan/India,
Congo, Cipru, Golf, Somalia, Iugoslavia)
În relaţiile internaţionale a apărut un principiu,
dreptul de ingerinţă,separat de Carta O.N.U.,
denunţat de unele organizaţii internaţionale (ajutor
dat unei populaţii fără să fi fost solicitat pentru
asigurarea supravieţuirii în caz de catastrofe,
dezastre, represiuni, ex., Irak, Somalia, Rwanda,
Zair, Iugoslavia).
3. ORGANIZAŢII REGIONALE

Organizaţiile regionale sunt forme de solidaritate

specifice unor cadre geografice şi istorice care
suplinesc uneori lacunele cooperării la scară
mondială.

Ele cuprind şi state apărute după destrămarea

imperiilor coloniale (1945).

Cele mai cunoscute sunt:

A. LIGA ARABĂ

Liga Arabă s-a înfiinţat la 22 martie 1945 la Cairo

(Egipt) de către 6 state arabe (Egipt, Liban, Siria,
Iordania, Irak, Arabia Saudită), azi are 21 de state
membre, statele arabe din Nordul Africii şi Orientul
Apropiat.
Este o organizație regională a statelor arabe cu rol
politic.
Promovează interesele lumii arabe pe plan politic,
economic, cultural.
Are instituţii de conducere: Secretariat, Parlament,
Preşedinţia Consiliului.
B. ORGANIZAŢIA STATELOR AMERICANE

Antecedentele O.S.A. se găsesc în Congresul din

Panama convocat de către Simon Bolivar în 1826.
În 1889 statele americane decis să se întâlnească
periodic şi să să înfiinţeze un sistem comun de
norme şi instituţii.
Prima Conferinţă Internaţională a Statelor Americane
a avut loc în Washington a stabilit un plan pentru
soluţionarea conflictelor pe cale diplomatică şi pentru
dezvoltarea comerţului.
Conferinţa Internaţională a noua state americane, la
Bogota, Columbia, în 1948, cu participarea a 21 de
state, a adoptat Carta Organizaţiei Statelor
Americane, ("Pactul de la Bogota"), şi Declaraţia
americană asupra drepturilor şi îndatoririle omului.
Azi cuprinde toate statele americane, cu excepţia
Cubei.
C. ORGANIZAŢIA UNITĂŢII AFRICANE

Organizaţia Unităţii Africane a fost înfiinţată în 25 mai

1963 la Adis Abeba (Etiopia) prin participarea a 32 de
state africane.
În anul 2002 a fost înlocuită de UNIUNEA AFRICANĂ
ce reuneşte toate statele africane cu excepţia
Marocului.
Obiective de cooperare economică, politică,
diplomatică, culturală.
S-a implicat în mişcarea de nealiniere.
Evoluţia organizaţiei a fost ameninţată de conflictele din
Africa.
D. ASOCIAŢIA STATELOR DIN SUD-ESTUL ASIEI

ASEAN a fost înfiinţată la 8 august 1967 la Bangkok

(Thailanda) de către Thailanda, Indonezia, Filipine,
Singapore, Malaiezia când a fost semnată o
Declaraţie, document ce prevede obiectivele
organizaţiei:
dezvoltarea economică;
asistenţă reciprocă în domeniul economic, cultural,
politic, ştiinţific,etc.;
promovarea păcii şi stabilităţii regionale;
menţinerea unei cooperări strânse şi benefice cu
organizaţiile internaţionale şi regionale ce au scopuri
similare
E. CONSILIUL EUROPEI

Consiliul Europei este o organizaţie internaţională

care promovează cooperarea între toate ţările din
Europa, în domeniile: drepturilor omului , dezvoltarii
economice, statului de drept şi a cooperării culturale.
El a fost fondat în 1949, are 47 de state membre, cu
aproximativ 800 de milioane de cetăţeni, şi este un
organism complet separat de Uniunea Europeană
(UE), care are doar 27 de state membre. Spre
deosebire de UE, Consiliul Europei nu poate face legi
obligatorii. Cele două organizaţii sunt de acord cu
toate acestea, au anumite simboluri , cum ar fi
steagul Europei . Consiliul Europei nu are nimic de-a
face cu Consiliul Uniunii Europene sau cu Consiliul
European , care sunt organisme ale UE.
Instituţiile Consiliului Europei sunt:

Adunarea Parlamentară
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Comitetului de Miniştri
Sediul este la Strasbourg (Franţa).

În 1957 s-a constituit Comunitatea Economică

Europeană (C.E.E.) prin Tratatul de la Roma.
Tratatul de la Maastricht (1992) a deschis procesul reunirii
Europei, prin instituirea Uniunii Europene.