PREZENTARE Partea I

CLADIRI
Facultatea de constructii si instalatii

Catedra de constructii civile si industriale
Prof. dr. ing.

Cristian VELICU
EXIGENTE PENTRU CONSTRUCTII
 EXIGENTELE fiziologice naturale

 exigente acustice – protectia contra zgomotului si
calitatea sonora a imobilului;
UTILIZATORILOR  - exigente higrotermice si de insorire – se manifesta prin
confortul de iarna si confortul de vara;
 - exigente vizuale – iluminarea;
 - exigente de securitate – stabilitatea constructiei,
securitatea functionarii echipamentelor la incendiu,
electrocutare, explozie, la circulatie, la intruziune;
 - exigente de igiena – adaptarea echipamentelor sanitare,
usurinta efectuarii curateniei si dezinfectiei, eliminarea
apelor uzate;
 - exigente olfactive si respiratorii – determina puritatea
aerului in constructie;
 - exigente tactile – in special la contactul dintre picior si
pardoseala;
psihosociale
 exigente privind dreptul la intimitate al ocupantilor – intre
ei si in raport cu exteriorul.
de eficienta privind cheltuieli si consumuri minime de achizitie

si exploatare a cladirii, durabilitate, protectie fata de
pericole, conservarea mediului, etc
 EXIGENTE DE  Exigenţe de
PERFORMANTA performanţă privind
Performantele sunt un ansamblu realizarea lucrărilor de
de caracteristici care definesc construcţii
aptitudinea constructiei de a
raspunde corect diverselor sale  Exigenţe de
functiuni intr-un context dat, adica
sa satisfaca exigentele.
performanta referitoare
la exploatarea
construcţiilor
EXIGENTE ESENTIALE
1. REZISTENTA MECANICA SI STABILITATEA
2. SIGURANTA LA FOC
3. IGIENA, SANATATE SI MEDIU INCONJURATOR
4. SECURITATE IN EXPLOATARE
5. PROTECTIE IMPOTRIVA ZGOMOTULUI
6. ECONOMIA DE ENERGIE SI IZOLAREA TERMICA
 Exigenţe de performanţă privind 1. REZISTENTA MECANICA SI
realizarea lucrărilor de STABILITATEA
construcţii  prabusirea in intregime sau a unei
parti din constructie;
6 cerinte (exigente) esentiale  deformatii de o marime
inadmisibila;
 deteriorari ale unor parti ale
constructiei, ale instalatiilor sau
echipamentelor inglobate, ca
rezultat al unor deformatii
importante ale structurii portante;
 distrugeri din evenimente
accidentale, disproportionate ca
marime in raport cu cauzele
primare.
 Exigenţe de performanţă privind 2. SIGURANTA LA FOC
realizarea lucrărilor de construcţii  stabilitatea la foc a constructiei pentru o
perioada determinata;
 protectia si evacuarea utilizatorilor,
tinand seama de destinatia constructiei;
 limitarea pierderilor de bunuri;
 preintampinarea propagarii incendiilor
(limitarea propagarii incendiului in
interiorul constructiei si la vecinatati);
 protectia pompierilor si a altor forte care
intervin pentru evacuarea si salvarea
personalului surprins in interior,
protejarea bunurilor periclitate, limitarea
si stingerea incendiului si inlaturarea
efectelor negative ale acestuia.
 SIGURANTA LA FOC
Incendiul este o combustie a materialelor inflamabile care se
manifestă prin flăcări, emisie de fum, şi gaze şi degajări de
căldură.
Materialele şi elementele de construcţie pot fi împărţite în două

clase:
- materiale incombustibile – care nu sunt inflamabile, nu se
carbonizează şi nu se transformă în cenuşă;
- materiale combustibile – sunt caracterizate de gradul de
inflamabilitate, viteza de combustie şi puterea calorică.
Măsurile de protecţie funcţie de modul de intervenţie sunt:

- protecţie pasivă – are ca scop identificarea măsurilor
necesare evitării ca un foc să nu se declanşeze datorită
defectelor de funcţionare ale construcţiei (concepţia imobilului
şi natura materialelor);
- protecţia integrată – amplasarea în construcţie de dispozitive
automate de detecţie sau combatere a incendiului;
- protecţie activă – ansamblul mijloacelor de luptă împotriva
focului.
 Exigenţe de performanţă 3. IGIENA, SANATATE SI MEDIU
privind realizarea lucrărilor INCONJURATOR
de construcţii  degajarii de gaze toxice;
 prezentei in aer a unor particule
sau gaze periculoase;
 emisiei de radiatii periculoase;
 poluarii sau contaminarii apei
sau solului;
 evacuarii defectuase a apelor
reziduale, a fumului si a
deseurilor solide sau lichide;
 prezentei umiditatii in parti ale
constructiei sau pe suprafetele
interioare ale acesteia.
 Exigenţe de 4. SECURITATE IN
performanţă privind EXPLOATARE
realizarea lucrărilor  alunecare;
de construcţii  cadere;
 lovire;
 ardere;
 electrocutare;
 ranire ca urmare a unei
explozii.
 Exigenţe de performanţă 5. PROTECTIE IMPOTRIVA

privind realizarea ZGOMOTULUI
lucrărilor de construcţii zgomotul perceput de
ocupanti sau de persoanele
aflate in apropiere sa fie
mentinut la un nivel atat de
scazut incat sa nu afecteze
sanatatea acestora si sa le
permita sa doarma, sa se
odihneasca si sa lucreze in
conditii satisfacatoare.
EXIGENTE ACUSTICE
Zgomotul este un amestec de sunete de mai
multe înălţimi a caror frecvenţe sunt
repartizate aleator sau prezintă un spectru
continuu. Se disting: zgomotul aerian –
transmis prin aer şi zgomotul din impact –
transmis prin elementele de construcţie.
 Exigenţe de performanţă 6. ECONOMIA DE ENERGIE SI
privind realizarea IZOLAREA TERMICA
lucrărilor de construcţii Constructiile si instalatiile lor
de incalzire, de racire si
ventilare trebuie sa fie
proiectate si executate astfel
incat consumul de energie
necesar pentru utilizarea
constructiei sa ramana
scazut in raport cu conditiile
climatice locale, insa fara a
afecta confortul termic al
ocupantilor.
 Exigente termice
 Exigente de ventilare
 EXIGENTE DE CONFORT naturala
 Exigente de iluminare
naturala
EXIGENTE TERMICE
Confortul termic interior al unei încăperi
depinde de activitate, îmbrăcăminte,
temperatura aerului, temperatura medie
radiantă, viteza medie de circulaţie a aerului,
umiditatea aerului.
EXIGENTE DE VENTILARE NATURALA

- furnizarea aportului de aer curat în încăperile
ocupate;
- evacuarea aerului poluat, încărcat cu mirosuri şi
viciat;
- păstrarea unui climat interior fără praf, cu o
temperatură şi umiditate adaptată;
- asigurarea unei circulaţii a aerului care este
favorabilă din punct de vedere al sănătăţii şi
confortului.
 Criteriile de traducerea exigenţelor

performantă de performanţă în
calităţi pe care trebuie
să le îndeplinească
diferenţiat părţile
componente ale clădirii
pentru ca exigenţele de
performanţă să fie
satisfăcute
 Nivelurile de performantă  nivelul de performanţă
necesar (impus, normat),
specificat de prescripţiile
tehnice pe care elementul
de constructie trebuie să îl
atingă;
 nivelul de performantă
prevăzut de proiect care
trebuie să fie egal sau
superior celui, normat;
 nivelul de performanţa
efectiv pe care elementul
de construcţie îl asigură
după ce a fost realizat.
CLASIFICAREA CONSTRUCTIILOR SI
ALCATUIREA GENERALA A CLADIRILOR
 Clădirile sunt construcţii ce delimitează

un spaţiu închis, avand ca funcţie
principală de a adăposti oameni sau alte
vieţuitoare, bunuri materiale şi procese
tehnologice sau funcţionale împotriva
unor acţiuni defavorabile ale mediului
înconjurător
 Construcţiile inginereşti prezintă un
 Construcţiile caracter special, fiind legate mai ales de
procese tehnologice. Din această
categorie fac parte: căi de comunicaţie
terestre, lucrări de artă (poduri, viaducte,
tuneluri), construcţii hidrotehnice şi
subterane, coşuri de fum, turnuri şi
piloni, rezervoare, silozuri, buncăre,
estacade, conducte, linii de transport a
energiei electrice etc.
a. Clădiri şi construcţii industriale, care cuprind clădiri

de producţie (hale, ateliere, blocuri de fabricaţie, staţii
pilot etc.), precum şi clădiri şi construcţii pentru deservirea
producţiei (magazii, depozite, silozuri, estacade etc).
b. Cladiri si construcţii agrozootehnice, destinate
sectoarelor cerealier, hortiviticol şi zootehnic, care cuprind
clădiri pentru depozitarea si prelucrarea produselor
agricole si pentru inventarul agricol (magazii, depozite,
crame, ateliere, remize etc.), construcţii pentru producţia
de legume (sere, solarii, răsadniţe), clădiri pentru
adăpostirea şi creşterea animalelor şi păsărilor (hale,
saivane, adăposturi etc).
 Clasificarea funcţională c. Cladiri si constructii social-culturale, (teatre, case
de cultură, cinematografe, şcoli, biblioteci, spitale,
(după destinaţie) policlinici, sanatorii, studiouri de radio si televiziune etc),
administrative (sedii pentru întreprinderi şi instituţii
administrative, judiciare etc), pentru comerţ (magazine,
hale pentru comerţ, bănci etc), pentru transporturi (gări,
auto gări, aerogări, clădiri portuare), pentru sport
(stadioane, săli de sport etc).
d. Clădiri de locuit care pot fi:
individuale (izolate, cuplate sau înşiruite); în blocuri cu
apartamente;cămine pentru muncitori, studenţi, elevi etc.;
hoteluri, cabane, case de odihnă etc.
a. Cladiri cu pereti portanti

caracterizate prin rigiditate ridicată,
cum sunt: clădiri cu pereţi de
rezistenţă din zidării diverse, cu
diafragme de beton armat monolit
sau prefabricat (panouri mari) etc;
b. Clădiri cu schelet portant,
avand o deformabilitate mare la
 Clasificarea dupa acţiuni orizontale: clădiri pe cadre
tipul structurii de din beton armat (monolit sau
prefabricat), sau din elemente
rezistenţă metalice etc.;
c. Clădiri cu structură mixta,
alcătuită din cadre şi diafragme ;
d. Clădiri ca structură speciala:
arce, placi curbe subţiri, sisteme
suspendate etc.
a - construcţii de importanţă excepţională, a

căror avariere are urmări catastrofale sau a
căror exploatare neîntreruptă este
indispensabilă;
 Clasificarea după b - construcţii de importanţă deosebită, a
căror avariere are urmări deosebit de grave, a
importantă legat de căror supravieţuire este necesara pentru
recuperare în urma unor evenimente
nivelul de asigurare catastrofale, sau construcţiile cu valoare
culturală deosebită;
necesar la acţiuni c - constructii de importanta medie, in care
se includ majoritatea construcţiilor obişnuit;
excepţionale, avand in d - constructii de importanţă secundară, a
caror avariere implică un pericol redus pentru
vedere consecinţele viaţa şi sanătatea oamenilor şi produce pagube
materiale reduse;
avarierii sau întreruperii e - construcţii neimportante, a caror avariere
nu prezinta pericol pentru viaţa şi sănătatea
exploatării oamenilor (constructii provizorii, construcţii
pentru adăpostirea temporară a animalelor etc).
- construcţiile industriale speciale, care din cauza proceselor de

fabricaţie pe care le adăpostesc trebuie să aibă anumite forme
particulare caracteristice. Din ele fac parte: halele, magaziile si
depozitele cu alcătuiri speciale, morile, buncărele silozurile, coşurile
industriale, centralele electrice, estacadele etc.;
- lucrările de căi de comunicaţie care asigură circulaţia pietonilor sau
a vehiculelor, fie în interiorul centrelor populate, fie între aceste centre.
Acestea sunt: străzile, şoselele, autostrăzile, căile ferate normale şi
înguste, funicularele, canalele de navigaţie, pistele de aterizare,
metropolitanele etc.;
- lucrările de artă care constau din construcţii speciale necesare
 Clasificarea
pentru completarea căilor de comunicaţii în punctele dificile, cum sunt:
podeţele, podurile, viaductele, tunelurile, zidurile de sprijin, pereurile
etc.;
constructiilor - lucrările hidrotehnice şi hidroameliorative care cuprind con

strucţiile executate în vederea regularizării apelor sau pentru
asigurarea unui anumit regim hidrologic terenurilor, cum sunt: digurile,
ingineresti barajele, canalele, ecluzele, cheiurile porturilor, lucrările de protecţie a

malurilor la rauri sau mări, lucrările de irigaţie, de desecări etc.;
- lucrările pentru alimentări cu apă si canalizări ale aglomeraţiilor
urbane, în care se cuprind: captările de apă, conductele de aducţiune
(aducere a apei) şi de distribuţie, apeductele, rezervoarele, castelele
de apă, filtrele de epurare a apei, canalele de scurgere a apelor uzate,
canalele colectoare, decantoarele, căminele de vizitare, staţiile de
pompare etc.;
- construcţiile speciale diverse în care intra toate construcţiile cu
forme caracteristice impuse de destinaţia lor, care nu au putut fi
cuprinse în celelalte grupe, cum sunt: stalpii pentru linii electrice
aeriene şi pentru antenele de radio sau televiziune, stadioane, piscine,
tribune, velodromuri, hangare, schele pentru sonde, lucrări militare,
fortificaţii etc.
Compartimentarea pe
înălţime (niveluri)
 Subsolul (S), demisol.
 Parterul (P)
 Etajele (I, II..,n), mezanin
 Compartimentarea  Pod, mansarda.
cladirilor Compartimentarea in plan
încăperi de locuit sau de
lucru (birouri, săli de clasă,
ateliere etc.), încăperi de
serviciu (băi, bucătării,
vestiare, camere pentru
instalaţii etc.), încăperi sau
spaţii pentru circulaţie (holuri,
vestibule, coridoare etc).
 Elementele de
rezistenţă
 Elementele  Elementele neportante
componente ale  Elementele de finisaj si
clădirilor protectie
 Elementele si lucrările
de instalatii
 Fundatiile
 Peretii de subsol
 Peretii portanti
 Elementele de (diafragme verticale)
rezistenţă  Stalpii
 Planseele
 Scările
 Şarpanta
Prezinta functiuni de
închidere a clădirilor faţă de
exterior, sau de separare a
 Elementele încăperilor între ele.
neportante După poziţie pot fi: verticale,
cum sunt pereţii autoportanţi
(care nu preiau încărcări de
la alte elemente) şi cei
neportanţi (cu rol de
umplutură), mai rar
orizontale (planşee) sau
înclinate (acoperişuri).
 învelitoarea
 izolaţiile
 tencuelile şi placaje
(exterioare şi interioare),
 Elementele de finisaj  pardoselile
si protectie  tamplăria
 zugraveli, vopsitorii, tapete
ornamente,
 elemente secundare
(ancadramente, braie,
lăcrimare etc.).
 instalatii sanitare pentru

alimentare cu apă, canalizare,
protecţie contra incendiilor,
evacuarea sau arderea gunoaielor
etc. ;
 instalatii de incalzire pentru
asigurarea temperaturilor necesare
funcţiunilor clădirii;
 Elementele si lucrările  instalatii de ventilare pentru
de instalatii evacuarea din încăperi a aerului
viciat şi înlocuirea cu aer proaspăt
din exterior;
 instalatii electrice pentru iluminat,
de forţă, de curenţi slabi (sonerie,
telefon), de protecţie (paratrăsnet)
etc.
COORDONARE DIMENSIONALA SI
TOLERANTE IN CONSTRUCTII
 Coordonarea dimensională este o

convenţie asupra dimensiunilor unei
construcţii şi ale elementelor ei componente,
care se condiţionează reciproc prin poziţia şi
modul lor de asamblare, astfel încat la
execuţie să se elimine ajustări (reglări), altele
decat cele prevăzute în proiect.
Coordonarea dimensională bazată pe utilizarea unui

sistem modular se numeşte coordonare modulară.
Coordonarea modulară se bazează pe utilizarea:

 modulilor de bază şi derivaţi, ca unităţi de lungime a
dimensiunilor;
 dimensiunilor modulare;
 sistemelor geometrice de referinţă pentru localizarea
elementelor si raportarea dimensiunilor modulare.
 Sistemul modular reprezintă totalitatea

regulilor de coordonare reciprocă a
dimensiunilor în construcţii prin utilizarea
unui modul de bază (MQ).
 Modulul de bază este unitatea de lungime a
coordonării modulare şi se alege astfel incat
să asigure părţilor componente ale
construcţiilor multiple posibilităţi de utilizare si
adaptare.
 modulul de bază decimetric, Mo =

100/10=10 cm;
 modulul de baza octometric MQ = 100/8 =
12,5 cm, utilizat în cazul elementelor de
construcţie din zidărie de cărămidă.
 Dimensiunile de coordonare
ale tocurilor de uşi şi
ferestre sunt identice cu
dimensiunile de coordonare
ale golurilor cărora le sunt
destinate. Dimensiunile de
bază ale tocurilor se
stabilesc tinand seama atat
de condiţiile tehnice de
execuţie cat şi de rosturile
necesare montajului în
goluri
Dimensiuni in sistemul modular

In sistemul modular se definesc următoarele caracteristici
dimensionale ale elementelor de construcţii:
 Dimensiunea modulară, care este o dimensiune multiplu
întreg al unui modul (modulul de bază sau un multimodul).
 Dimensiunea nominală (Dn) este o dimensiune modulara,
care se referă la caracteristicile dimensionale principale ale
unui element, prin care acesta poate fi identificat în cadru unei
categorii de elemente asemănătoare.
In sistemul modular se definesc următoarele caracteristici dimensionale ale elementelor de

construcţii:
 Dimensiunea modulară, care este o dimensiune multiplu întreg al unui modul (modulul
de bază sau un multimodul).
 Dimensiunea nominală (Dn) este o dimensiune modulara, care se referă la
caracteristicile dimensionale principale ale unui element, prin care acesta poate fi
identificat în cadru unei categorii de elemente asemănătoare.
 Dimensiunea de execuţie sau de fabricatie (De) este dimensiunea care trebuie
realizata, fiind prevazuta in planurile de detaliu ale proiectelor.
 Dimensiunea efectivă sau reală (Dr) este dimensiunea rezultată după realizarea
elementului, materialului etc. şi poate avea unele abateri faţă de dimensiunea de execuţie
corespunzătoare.
 Dimensiunea limită (Dl) este una din cele două dimensiuni extreme admisibile (maximă
sau minimă), între care trebuie să se găsească dimensiunea efectivă pentru ca elementul
executat să poată fi considerat corespunzător.
 - Dimensiuni preferenţiale (Dp) sunt valorile cele mai raţionale pentru construcţii sau
părţile lor componente, alese din anumite considerente din totalul dimensiunilor modulare
posibile
Tolerante în construcţii
Datorita unui număr mare de factori obiectivi (imperfecţiuni ale
mijloacelor de lucru şi control etc.) şi subiectivi (calificarea
neomogenă a muncitorilor etc.) piesele sau produsele de
acelaşi fel pot prezenta unele deosebiri atat între ele cat şi faţă
de produsul proiectat. Aceste diferenţe se numesc abateri care
pot fi:
- de formă (referitoare la planeitate, paralelismul feţelor etc),
- de poziţie (deviaţii faţă de poziţia din proiect),
- dimensionale.
Abaterea dimensională reprezintă diferenţa

dintre o dimensiune reală (efectivă) şi
dimensiunea de execuţie corespunzătoare
+/- Aef = Dr - De
Abaterile pot fi micşorate însă practic nu pot

şi nici nu este raţional să fie complet
eliminate. In acest scop este indicat ca
abaterile efective să fie mai mici decat
abaterile admisibile:
Aef ≤ Aad
Ca un produs realizat sa fie utilizabil trebuie

ca dimensiunile sale efective sa se înscrie
între dimensiunile limită maxime (Dl max) si
dimensiunile limita minime (Dl min) admisibile.
Diferenţa dintre dimensiunea limită şi

dimensiunea de executie reprezinta
abaterea admisibilă (Aad) numita si abatere
limita, definindu-se corespunzător abaterea
admisibila (limita) superioara (Aad,s) si
abaterea admisibila (limita) inferioara
(Aad,i) .
+Aad,s = Dl,max - De
- Aad,i = Dl,min - De
Intervalul dintre dimensiunea limită minimă şi

dimensiunea limită maxima constituie
toleranta (T)
T = Dl,max – Dl,min
Modul de aplicare al sistemului de toleranţe dimensionale

 Confecţionarea si montarea elementelor de construcţii să se
poată face în condiţiile prevăzute de proiect, excluzandu-se
lucrările suplimentare de ajustare.
 Construcţiile, elementele de construcţii şi detaliile acestora să
asigure în condiţii optime satisfacerea exigentelor esentiale.
 Soluţiile preconizate pentru tehnologia de execuţie să fie, din
punct de vedere tehnico-economic, posibile si optime.
ZIDARII
Zidăria este un material de construcţie neomogen,

alcătuit din elemente rigide numite blocuri şi
materiale sau elemente de legătură
Blocurile pot fi din piatră naturală, piatră artificială
arsă (cărămidă, blocuri ceramice) sau piatră
artificială nearsă (beton, argilă etc.), iar materialele
de legătură sunt mortarele de diferite tipuri, agrafe
metalice, adezivi sintetici.
ZIDARII
Clasificarea zidăriilor
După materialul de bază
 zidării din pământ argilos cu diferite adaosuri;
 zidării din piatră naturală brută sau cioplită;
 zidării din piatră artificială arsă (ceramică);
 zidării din piatră artificială nearsă (betoane, cărămizi
silico-calcare, materiale plastice;
 zidărie mixtă, din două sau mai multe straturi
verticale din materiale diferite (beton cu cărămidă,
piatră cu beton etc.).
ZIDARII
După rolul în construcţie
 zidăria portantă sau de rezistenţă cu rolul de a susţine, pe
lângă greutatea proprie şi încărcări date de alte elemente de
construcţie: pereţi portanţi, stâlpi, arce, cale etc.;
 zidăria autoportantă, care susţine şi transmite numai greutatea
sa proprie: pereţi autoportanţi, coşuri de fum etc.
 zidăria neportantă sau purtată, susţinută de alte elemente de
construcţie (planşee, grinzi etc.): pereţi despărţitori, pereţi
exteriori de umplutură, placaje din zidării etc.
ZIDARII
După modul de alcătuire
 zidării simple, cu blocuri de un singur tip;
 zidării mixte, alcătuite din două sau mai multe tipuri
de blocuri;
 zidării armate având înglobate armături de rezistenţă
sub diferite forme;
 zidării complexe, care înglobează şi stâlpişori
(sâmburi) de beton armat.
ZIDARII
După modul de execuţie
 zidării cu rosturi, realizate din blocuri;
 zidării fără rosturi, turnate la faţa locului, din
beton sau argilă.
ZIDARII
După poziţia în construcţie
 exterioare sau interioare, în elevaţie sau în
elementele infrastructurii.
ZIDARII
Materiale pentru zidării

Blocuri (pietre de zidărie)
Blocurile trebuie să satisfacă urmatoarele condiţii tehnice:
 forma blocurilor să permită punerea în operă şi un mod de
lucru cât mai avantajos în cadrul elementului;
 dimensiunile blocurilor fabricate să fie modulate în sistemul
decimetric sau octometric;
 să prezinte rezistenţă mare la îngheţ-dezgheţ;
 să reziste la foc şi la agenţi agresivi ;
 să prezinte rezistenţă corespunzătoare la compresiune.
ZIDARII
Clasificarea blocurilor de zidarie

După densitatea medie aparentă
 foarte grele - clasa C3 cu ρ = 1500…1800
kg/m3;
 grele - clasa C2 cu ρ = 1300…1500 kg/m3;
 uşoare - clasa C1 cu ρ = 1000…1300 kg/m3;
 foarte uşoare - clasa C0 cu ρ < 1000 kg/m3.
ZIDARII

După marcă (rezistenţa la compresiune
standard)
 de rezistenţă mare R > 100 daN/cm2
 de rezistenţă medie R = 50...100 daN/cm2
 de rezistenţă redusă R = 4…50 daN/cm2
Mărcile curent folosite sunt : 50, 75, 100,
125, 150 daN/cm2
ZIDARII

După format şi legături
 cărămizi şi blocuri de piatră, cu înălţimea de
cel mult 15 cm;
 blocuri mici, cu h = 18...25 cm;
 blocuri mari, h ≥ 50 cm;
 panouri mari, cu h ≥ h etaj
ZIDARII

După greutatea pe bucată, care determină modul
de manipulare pentru punerea în operă:
 max. 6,5 daN/buc - se manipulează cu o mână;
 7…25 daN/buc - se manipulează cu două mâini;
 25…50 daN/buc - se pun în operă de doi oameni ;
 peste 50 daN/buc - se pun în operă cu dispozitive de
mică mecanizare.
ZIDARII

După materialul din care se
confecţionează
 din piatră artificială arsă (argilă, diatomit);
 din piatră artificială nearsă (produse silico-
calcare, betoane cu agregate uşoare, beton
celular) ;
 din piatră naturală (brută, cioplită, lucrată).
ZIDARII
Blocuri din piatră naturală
După natura lor, pietrele pot fi:
 eruptive (granit, sienit, bazalt etc.) care se caracterizează prin
rezistenţă mare şi deci o prelucrare mai dificilă;
 metamorfice, care se caracterizează printr-o anumită şistuozitate;
 sedimentare, din categoria cărora fac parte diferitele tipuri de calcare
(calcarul compact, calcarul cochilifer etc.).
După gradul de prelucrare
 piatră brută, sub formă de bolovani, blocuri compacte sau lespezi, care
este utilizată la ziduri de sprijin, fundaţii şi pereţi de subsol,
 piatră cu un anumit grad de prelucrare, care poate fi sub formă de
piatră cioplită sau prelucrată mai atent pe una sau mai multe feţe
(moloane, piatra de talie).
ZIDARII
Blocuri din piatră artificială

Piatra artificială arsă
Densitatea aparentă a corpurilor ceramice folosite pentru zidării
este cuprinsă între 1,1...1,9 Kg/cm3. Cărămizile pline se înscriu
în clasa C3, iar cărămizile şi blocurile ceramice cu goluri
verticale şi orizontale se înscriu în clasele C0 , C1 , C2 funcţie
de procentul de goluri, după cum urmează :
 sortimentele cu cca 15% goluri C2
 sortimentele cu cca 30% goluri C1
 sortimentele cu 40% goluri C0
Rezistenţa la compresiune a acestor materiale se înscrie în
limitele a 50 daN/cm2 sau 100 daN/cm2.
ZIDARII
 BLOCURI CERAMICE GV Dimensiuni: 290x240x138mm Masa informativă 8,6 kg/buc.
ZIDARII

BLOCURI CERAMICE GV Dimensiuni: 365x180x138 mm Masa informativă 8,8 kg/buc.
ZIDARII
 CARAMIZI EFICIENTE Dimensiuni: 240x115x88 mm; 290x140x88 mm Masa informativă:
2,7 kg/buc; 4,2 kg/buc

ZIDARII

CARAMIZI PLINE Dimensiuni: 240x115x63 mm Masa informativă 2,3-2,7 kg/buc.
ZIDARII

BLOCURI CERAMICE GO Dimensiuni: 290x240x138 mm Masa informativă 7,8 kg/buc.
ZIDARII

FASII CERAMICE Dimensiuni: 400x350x75 mm Masa informativă 9,3 kg/buc.
ZIDARII
 CARAMIZI SUBTIRI Dimensiuni: 240x115x30 mm Masa informativă 1,4 kg/buc.
ZIDARII
 BLOCURI CERAMICE POROTHERM 38 Dimensiuni: 250x380x238 mm Masa: cca 19 kg
Rezistenţa la compresiune: min. 10 N/mm2 Conductivitate termică: 0,23W/mK Rezistenţa
la transfer termic: 1,65m2K/W Densitate aparentă: 0,78 kg/dm3

ZIDARII
Rezistenţa la compresiune: min. 10N/mm2 Conductivitatea termică: 0,25 W/mK
Rezistenţa la transfer termic: 1,2m2K/WW Densitate aparentă: 0,80kg/dm3

ZIDARII
 BLOCURI CERAMICE POROTHERM 25 Dimensiuni: 375x250x238mm Masa: cca 19kg
Rezistenţa la compresiune: min. 10 N/mm2 Conductivitatea termică: 0,33 W/mK
Densitate aparentă: 0,85kg/dm3

ZIDARII
 BLOCURI CERAMICE POROTHERM 38S Dimensiuni: 250x380x238 mm Rezistenta la
compresiune: min. 7,5 N/mm2 Rezistenta la transfer termic: 1,773 m2 K/W

ZIDARII
Rezistenţa la compresiune: min. 7,5 N/mm2 Rezistenţa la transfer termic: 1,326 m2 K/W
ZIDARII
 BLOCURI CERAMICE POROTHERM 25S Dimensiuni: 375x250x238 mm Masa: cca 16
kg Rezistenţa la compresiune: min. 10 N/mm2 Conductivitate termică: 0,300W/mK

ZIDARII
 BLOCURI CERAMICE POROTHERM 20N+F Dimensiuni: 500x200x238 mm Masa: cca
23 kg Rezistenţa la compresiune: min. 10 N/mm2 Conductivitatea termică: 0,33W/mK

ZIDARII
 FASII CERAMICE 11,4N+F Dimensiuni: 500x115x238mm Masa: cca 13 kg Rezistenţa la
compresiune: min. 5 N/mm2 Conductivitatea termică: 0,33W/mK

ZIDARII
 FASII CERAMICE 10N+F Dimensiuni: 500x100x238mm Masa: cca 11kg Rezistenţa la
compresiune: min. 5N/mm2 Conductivitate termică: 0,33 W/mK

ZIDARII
 CARAMIZI EFICIENTE CT240 Dimensiuni: 240 x 115 x 88 mm Masa: cca 2,6 kg
Rezistenţa la compresiune: min. 10N/mm2 Densitatea aparentă: 1,05 kg/dm3

ZIDARII

Piatra artificială nearsă
 Blocurile mici din beton cu agregate uşoare se produc în
variantele pline şi cu goluri, cu observaţia că produsele care au
un volum al alveolelor sub 15% se consideră pline. In general
agregatele se pot realiza din materiale uşoare sub formă de
scorie vulcanică, zgură granulată, granulit, deşeuri ceramice
etc. După rezistenţa la compresiune, blocurile mici de beton se
pot încadra în următoarele categorii: 35 ; 50 ; 75 ; 100 daN/cm2
. Sortimentele frecvent utilizate au dimensiunile 290 x 240 x
188; 365 x 240 x 138; 365 x 240 x 188; 440 x 140 x 138; 440 x
290 x 138.
ZIDARII

Piatra artificială nearsă
 Blocuri mici din b.c.a. au structura poroasă,
omogenă care a fost obţinută prin tratament
termic la temperatură şi presiune ridicate.
Funcţie de natura agregatului se fabrică
blocuri pe bază de nisip (GBN) sau pe bază
de cenuşă (GBC).
ZIDARII
Mortare pentru zidării

Mortarele sunt amestecuri plastice, bine
omogenizate de liant, agregat (nisip) şi apă,
cu sau fără adaosuri (plastifianţi, acceleratori
sau întârzietori de priza, coloranţi etc.), care
se întăresc după un anumit timp şi capătă
rezistenţă.
ZIDARII
După natura liantului de bază şi a adaosului mortarele pot fi:

 mortare pe bază de var: var simplu, var-ciment, var ipsos;
 mortare pe bază de ciment : ciment simplu, ciment cu var,
ciment cu argilă;
 mortare pe bază de ipsos: ipsos curat, ipsos-var.
Mortarele preparate cu un singur liant se numesc mortare

simple, iar celelalte sunt compuse sau mixte.
ZIDARII
Mărcile curente de mortar pentru zidării sunt:

4; 10; 25; 50; 100 daN/cm, corespunzător
lianţilor: argilă, var simplu, var cu ciment,
ciment cu var, ciment simplu.
ZIDARII
În compoziţia mortarelor materialele se introduc în

anumite proporţii exprimate în volume, în greutate
sau în procente.
Raportul dintre volumul liantului, volumul adaosului şi
volumul nisipului, considerând liantul drept unitate,
reprezintă dozajul unui mortar (1:m:n).
De exemplu, mortarul de var-ciment marca 10 are
dozajul 1:1:10 (ciment; var; nisip).
ZIDARII
Principii generale de alcătuire a zidăriilor
Blocurile se aşează unul lângă altul formând

rânduri suprapuse. Dispunerea blocurilor pe
rânduri se poate face pe cant - longitudinal
sau transversal, pe lat - longitudinal (lunguri)
sau transversal (curmezişuri) şi mixt (după
ambele direcţii).
ZIDARII
Principii generale de alcătuire a zidăriilor
 Spaţiile dintre blocuri se numesc rosturi şi

se umplu cu mortar pentru legătură. Rosturile
pot fi: orizontale şi verticale. Un şir orizontal
de blocuri împreună cu rostul aferent se
numeşte asiză.
ZIDARII
Principiile de bază pentru alcătuirea unei zidării sunt :

 Rosturile orizontale trebuie să fie plane şi orizontale
pentru a se asigura transmiterea uniformă a
încărcărilor verticale la blocuri;
 Rosturile verticale să fie alternante (decalate) de la o
asiză la alta, astfel încât unui rost vertical dintr-un
rând să-i corespundă un plin din rândul următor. În
acest fel se evită formarea unor secţiuni slăbite în
zidărie.
ZIDARII
La execuţia zidăriei se cer respectate următoarele reguli:

 blocurile să aibă feţele perpendiculare pe direcţia forţei, precum
şi o suprafaţă de rezemare maximă;
 forma blocurilor trebuie astfel aleasă încât să nu conducă la
eforturi suplimentare în zidărie;
 rosturile verticale transversale să fie cât mai umplute cu mortar,
pentru a nu se diminua capacitatea de izolare termică a
zidăriei;
 grosimea optimă a rosturilor verticale este de 10 mm iar a celor
orizontale de cca.12 mm;
 la colţuri, ramificaţii şi încrucişări trebuie asigurată o bună
legătură a zidăriei prin ţesere.
ZIDARII
Proprietăţi mecanice ale zidăriilor

Zidăria este un material neomogen în care, datorită
diverselor solicitări mecanice, iau naştere eforturi
complexe în blocuri şi în mortar. Atât piatra de
zidărie cât şi mortarul sunt materiale care lucrează
favorabil la compresiune, dar se comportă
defavorabil la întindere. Din aceasta cauză
solicitarea la care zidăria rezistă în bune condiţii
este compresiunea (centrică sau excentrică cu
mică excentricitate).
ZIDARII
Comportarea zidăriei supusa la

compresiune
 Blocurile de zidărie şi mortarul sunt supuse,
chiar şi în cazul unei solicitări globale de
compresiune centrică, la eforturi de
compresiune locală, încovoiere, forfecare şi
întindere
ZIDARII
Această stare de eforturi se explică
prin:
 neuniformitatea formei şi poziţiei
blocurilor şi a stratului de mortar;
blocul ajunge astfel să rezeme în
unele porţiuni discontinuu şi să se
încarce neuniform;
 deformaţiile diferite ale blocurilor şi
ale mortarului (în special cel din
rosturile orizontale); deformaţiile
transversale ale mortarului sunt mai
mari decât ale blocurilor si, fiind
împiedicate de frecarea şi
adeziunea cu piatra de zidărie,
conduc la apariţia eforturilor de
compresiune în mortar şi de
întindere în blocuri.
ZIDARII
In timpul încărcării treptate a elementelor de
zidărie solicitate la compresiune centrică, se
deosebesc următoarele stadii de lucru:
 Stadiul I nu apar fisuri în zidărie (N < Nfis);
elementul se comportă aproape elastic;
 Stadiul II - începe odată cu apariţia primelor
fisuri în unele blocuri (N = Nfis), datorită
eforturilor de întindere, încovoiere şi forfecare;
 Stadiul III - fisurile existente se dezvoltă (ca
lungime şi deschidere) şi apar fisuri noi, iar
elementul de zidărie începe să se desfacă în
stâlpişori verticali separaţi (Nfis < N < Nr); la
menţinerea constantă a încărcării, dezvoltarea
fisurilor încetează;
 Stadiul IV - considerat stadiu de avarie, începe
când deschiderea fisurilor continuă încet chiar
la încărcare constantă şi are loc atunci când N
= (0,8. . .0, 9)Nr; la un mic spor al încărcării
fisurile se deschid brusc şi se produce ruperea
elementului datorită flambajului stâlpişorilor
izolaţi formaţi prin unirea fisurilor (N = Nr ).
ZIDARII
Rezistenta zidăriei la compresiune

Rezistenta de rupere a zidăriei la compresiune centrică este
influenţată direct de următorii factori:
 caracteristicile fizico-mecanice ale blocurilor: rezistenţă,
înălţime, forma şi planeitatea feţelor, prezenţa unor fisuri,
aspectul suprafeţei etc.;
 caracteristicile mortarului: rezistenţa şi plasticitatea, grosimea
stratului de mortar, uniformitatea, prezenţa unor granule mai
mari etc.;
 alţi factori: sistemul legaturilor, calitatea execuţiei, vârsta
zidăriei, durata de încărcare, acţiunea factorilor climatici etc.
ZIDARII
Rezistenţa zidăriei la întindere

Zidăria lucrează defavorabil la
solicitările de întindere,
încovoiere şi forfecare,
evitându-se în general utilizarea
ei în astfel de cazuri. Întinderea
are loc în secţiuni nelegate
(continue), când efortul de
întindere acţionează
perpendicular pe asize sau în
secţiuni legate (ţesute), când
forţa de întindere este paralelă
cu rosturile orizontale
ZIDARII
Ruperea zidăriei în secţiuni nelegate este posibilă prin desprinderea
blocurilor de stratul de mortar, prin ruperea stratului de mortar sau prin
ruperea blocurilor. În mod obişnuit, ruperea are loc prin stratul de
mortar sau prin desprinderea blocurilor.
Rezistenţa zidăriei la întindere este determinată în mare măsură de
aderenţa dintre blocuri şi mortar, care depinde la rândul ei de: marca,
compoziţia, lucrabilitatea şi vârsta mortarului, precum şi de starea
suprafeţelor blocurilor (netede sau rugoase).
Ruperea zidăriei în secţiuni legate poate avea loc în zig-zag (1), în

trepte (2) sau prin secţiuni verticale (3) care trec prin mortar şi prin
blocuri, funcţie de aderenţa tangenţială între mortar şi blocuri şi de
rezistenţă la întindere a blocurilor.
ZIDARII
Rezistenţa zidăriei la
forfecare
Ca şi în cazul solicitării de
întindere, ruperea poate
avea loc prin secţiuni
nelegate sau legate, după
cum forţa tăietoare
acţionează paralel cu
asizele, respectiv
perpendicular pe asize.
ZIDARII
Rezistenţa zidăriei la strivire
Solicitarea de strivire
(compresiune locală) are loc
atunci când numai o parte a
secţiunii unui element este
supusă la eforturi de
compresiune.
Deoarece în acest caz zonele
învecinate nesolicitate (sau slab
solicitate) împiedică deformaţiile
transversale ale porţiunii
comprimate, zidăria lucrează
mai favorabil, iar rezistenţa sa
la strivire Rnstr este mai mare
decât rezistenţa la compresiune
Rnz.
ZIDARII
Rezistenţa la strivire
este cu atât mai mare
cu cât raportul dintre
aria totală
(convenţională) a
elementului (Ac) şi
suprafaţa strivită
(Astr) este mai mare.
ZIDARII
Deformaţiile zidăriilor
Modulul de elasticitate
 Deformaţia totală a unei probe

comprimate se datorează în cea
mai mare măsură deformaţiei
rosturilor orizontale. Deşi 85% din
volumul zidăriei este ocupat de
cărămizi, deformaţia zidăriei este în
proporţie de 90% rezultatul
deformaţiei mortarului, deformaţiile
blocurilor contribuind cu numai
10%.
 Curbele caracteristice celor două
materiale arată o comportare
aproape elastică (liniară) pentru
blocul de zidărie şi o comportare
elasto-plastică pentru mortar,
această din urmă caracteristică
imprimându-se şi zidăriei.
ZIDARII
Flambajul elementelor din zidărie
 În cazul zidăriei coeficientul de flambaj φ are semnificaţia unul coeficient de
reducere a rezistenţei datorită flambajului.
 coeficientul de flambaj se calculeaza pe baza unui coeficient de flambaj φ0
corespunzător unui material elastic al cărui modul de elasticitate ar fi E cu
0
relaţia:
φ = φ0/ (1+ φ0)
La stabilirea lungimii de flambaj se ţine seama de înălţimea reală a
elementului şi de modul de rezemare (rigiditatea legăturii capătului superior):
 capăt superior fix ℓf = H;
 capăt superior deplasabil ℓf = 1,5·H - Ia construcţii cu o singură deschidere şi
ℓf = 1,25·H - la construcţii cu mai multe deschideri;
 capăt superior liber ℓf = 2H, H fiind distanţa dintre reazeme (planşee sau
grinzi).
ZIDARII
Alcătuirea pereţilor din

zidărie
Pereţii portanţi exteriori
pot fi realizaţi din:
 cărămidă plină presată;
 cărămidă cu goluri verticale
(GVP);
 blocuri din beton cu
agregate uşoare;
 blocuri din BCA.
ZIDARII
Pereţii despărţitori neportanţi

 Se rigidizează de pereţii
portanţi prin ţesere sau prin
ancoraje, realizate din bare
de oţel beton Φ6, aşezate în
rosturile orizontale ale
zidăriei, la 60 cm înălţime.
Pereţii despărţitori cu
grosimea de 7,5 cm se
execută cu mortar marca M
50 minimum, iar cei de 12,5
cm, cu mortar marca cel
puţin M 25.
ZIDARII
Pereţii interiori de umplutură sunt
acei pereţi care se realizează
dependent de o structură de
rezistenţă din beton armat având
rolul de compartimentare şi,
eventual, de realizare a unor zonări
antifoc sau cu rol de izolare fonică.
Se realizează din următoarele
materiale:
 cărămizi sau blocuri ceramice
 blocuri din beton cu agregate
uşoare
 blocuri şi plăci din BCA
 blocuri şi plăci din ipsos
 cărămizi şi piese presate din sticlă.
ZIDARII
Pereţii portanţi interiori se realizează
din :
 cărămidă plină presată
 cărămida cu goluri verticale (GVP)
 blocuri din beton cu agregate uşoare
 blocuri din BCA
Pereţii portanţi interiori trebuie să aibă
grosimea minimă de o cărămidă sau un
bloc (25 cm), în cazul în care necesităţile
de rezistenţă şi stabilitate precum şi
cerinţele de izolare fonică nu impun
prevederea unei grosimi mai mari.
Grosimea acestor pereţi mai este
determinata din condiţiile impuse de
prevenirea incendiilor sau de efectele
exploziilor, în funcţie de sarcina termica,
de categoria de pericol de incendiu şi de
rolul de compartimentare (perete antifoc
sau pereţi pentru întârzierea propagării
incendiului).
ZIDARII
Pereţii de subsoluri, atunci

când nu pot fi realizaţi din
beton, se realizează din zidărie
mixta beton şi cărămidă plina.
Pereţii din zidărie mixta pot fi
portanţi sau neportanţi. De
asemenea ei pot fi prevăzuţi cu
izolaţie hidrofugă împotriva
apelor de infiltraţie, protecţia
hidroizolaţiei realizându-se cu
zidărie de protecţie din
cărămidă plină în grosime de
7,5 cm. Marca cărămizii se
prevede 100 cu mortar M 50.
ZIDARII
Pereţii exteriori în trei

straturi Pot fi alcătuiţi din
acelaşi material pentru
zidărie (cărămidă) sau pot
avea o structură mixtă
(cărămidă + BCA, cărămidă
+ blocuri de beton cu
agregate uşoare). Pereţii în
trei straturi pot fi executaţi
cu strat de aer la mijloc sau
cu izolaţie termică.
ZIDARII
Pereţii exteriori de umplutură

se realizează, atunci când, din
diverse motive, nu este posibilă
folosirea prefabricatelor din
beton sau BCA (panouri
orizontale sau verticale, rame,
etc.) Aceşti pereţi sunt realizaţi
din aproape toate materialele
pentru zidărie şi au, în general,
structuri complexe, din cauza
necesităţii iluminatului natural şi
a căilor de acces spre interior.
ZIDARII
Alcătuirea zidăriilor
Structura zidăriei
 ZIDARIE SIMPLA, alcătuită
din cărămizi sau blocuri
aşezate în rânduri
orizontale, cu rosturi
orizontale şi verticale
(alternate).
 ZIDĂRIE ARMATĂ, în masa
căruia este înglobată o
armătură de oţel care
trebuie să reziste împreună
cu zidăria la diferite
solicitări.
ZIDARII
 ZIDĂRIE COMPLEXA,
alcătuită din zidărie
întărită cu elemente din
beton armat monolit
(stâlpişori) - executate
concomitent, astfel
încât aceste două
elemente să conlucreze
sub acţiunea eforturilor
ce apar în zidărie.
ZIDARII
 ZIDĂRIE MIXTA, alcătuită din
zidărie şi beton simplu, folosită
la realizarea pereţilor exteriori
ai subsolului atunci când
condiţiile funcţionale nu permit
executarea acestor pereţi din
beton.
 ZIDARIE în TREI STRATURI,
alcătuită din doi pereţi de
zidărie din acelaşi material,
sau din materiale diferite, cu
strat de aer sau izolaţie
termică la mijloc, în scopul
Izolării termice sau fonice.
ZIDARII
Modul de aşezare a cărămizilor

 pe muchie (cant) în care caz latul cărămizii
este aşezat pe înălţime;
 pe lat, în care caz latul cărămizii este aşezat
orizontal, fie în lungul fie în curmezişul
zidăriei;
ZIDARII
Modul de execuţie a rosturilor

 rosturi pline, care sunt umplute cu mortar cel puţin
pana la faţa zidăriei. Ele se pot prelucra netede şi se
numesc rosturi drepte sau rosturi la faţă sau
proeminente caz în care se numesc rosturi ieşite;
 rosturi goale, care sunt umplute cu mortar pană la
faţa zidului. Există rosturi concave, teşite, dublu
teşite, intrate sau dublu teşite ieşite.
ZIDARII
Grosimea zidăriei
 1/4 cărămidă - zidărie
pe cant (pe muchie);
 1/2 cărămidă - un
singur rând de
cărămizi aşezate în
lung;
ZIDARII
 1 cărămidă - două
rânduri de cărămizi în
lung şi unul în lat ;
 1 1/2 cărămizi - un
rând de cărămizi
aşezate în lung şi un
rând de cărămizi în lat;
ZIDARII
 2 cărămizi - două
rânduri de cărămizi
aşezate în lat sau
două rânduri de
cărămizi aşezate în
lung şi un rând de
cărămizi aşezate în lat.
ZIDARII
 Zidăria din cărămizi sau
blocuri ceramice, simplă, se
alcătuieşte din cărămizi întregi,
sau fracţiuni de cărămizi
necesare realizării teşirii la
legături , ramificaţii, colţuri, etc.
Rosturile verticale se ţes pentru
ca suprapunerea să se facă la
colţuri pe minimum 1/4
cărămidă în lungul zidului şi de
1/2 cărămidă pe grosimea
acestuia. Ţeserea se face în
mod obligatoriu la fiecare rând.
Grosimea rosturilor orizontale
va fi de 12 mm, iar cea a
rosturilor verticale de 10 mm.
ZIDARII
 Zidărie armată are
înglobată, în masa ei,
armatura, sub formă de bare
de oţel beton sau plase
sudate. Armăturile se
prevăd la colţuri, ramificaţii,
intersecţii de ziduri, sub
ferestre, la plinurile dintre
ferestre care nu sunt legate
cu pereţii de rigidizare, la o
distanţă de 0,60 m pe
verticală, lungimea pe
orizontală este de 1 m.
ZIDARII
 Zidărie complexă este
prevăzută la diverse
intervale cu stâlpişori şi
centuri din beton armat.
Poziţiile principale ale
elementelor din beton armat
sunt la colţuri, la goluri de
uşi, intersecţii, ramificaţii, în
plinurile înguste.
Dimensiunea minima va fi
de 25 cm, iar stâlpişorii vor fi
legaţi de zidărie cu bare de
oţel beton sau plase sudate
(eventual ştrepi),
ZIDARII
Zidărie mixtă este alcătuită din

cărămizi şi beton turnat simplu.
Pentru realizarea legăturii
cărămizile se aşază astfel :
 la fiecare al patrulea rând, câte
o cărămidă este aşezată
transversal, din metru în metru;
 a fiecare metru înălţime, cate
un rând întreg de cărămizi se
aşază transversal;
 zidăria constituie cofraj pentru
turnarea betonului.
ZIDARII
Zidării din blocuri de beton
cu agregate uşoare
Din blocurile mici de beton cu
agregate uşoare se pot executa
zidării având grosimi de 25 cm.
Alcătuirea zidăriei este
asemănătoare cu cea a zidăriei
de cărămidă realizându-se însă
numai de grosimea unui singur
bloc. Teşirea este obligatorie la
fiecare rând, decalarea fiind de
1/3 sau 1/2 bloc. în scopul
realizării teşirii, se folosesc
fracţiuni de blocuri obţinute prin
tăiere pe şantier.
ZIDARII
Zidărie din blocuri şi plăci din BCA
 Din blocuri mici şi plăci din BCA, se pot
realiza zidării cu grosimi intre 7,5 - 30
cm. Alcătuirea zidăriei este
asemănătoare zidăriei de cărămidă,
executându-se o legătură obligatorie la
fiecare rând, cu decalaje ale rosturilor de
½ -1/4 bloc. Fracţiunile de blocuri sau
plăci se obţin pe şantier prin tăiere la
dimensiunile necesare (cu fierăstrăul sau
cu discul abraziv), zidăria din aceste
materiale trebuie să albă soclul de beton
sau din cărămidă de cel puţin 30 cm de
la nivelul trotuarului. Zidăria se leagă de
stâlpi cu mustăţi din oţel beton Φ 6, sau
cu alte sisteme, din 50 în 50 cm pe
verticală.
ZIDARII
Zidăria din blocuri şi plăci de ipsos se
execută din blocuri şi plăci care se
îmbină în lambă şi uluc, prin lipire cu
pastă de ipsos. In cazul în care sunt
necesare fracţiuni de plăci, acestea se
realizează prin tăiere cu fierăstrăul sau
cu ajutorul unei unelte electrice de tăiat
cu disc abraziv. Ţeserea rosturilor se va
face obligatoriu la fiecare rând atât la
pereţii simpli , cât şi la cei dubli.
Grosimea rosturilor verticale şi orizontale
nu va depăşi 1 mm. La colţuri, ramificaţii
şi intersecţii se taie lambele pe porţiunea
respectivă. Fixarea la tavane se face ori
prin împănare, în cazul planşeelor rigide,
ori prin prevederea de şanţuri sau profile
metalice din tablă îndoită la rece, la
planşeele elastice. La partea de jos,
pereţii din blocuri şi plăci de ipsos se
aşează pe o folie de polietilena.
ZIDARII
Zidăria din cărămizi (cu goluri) şi
piese presate din sticlă, de diferite
tipuri, este alcătuită din cărămizi
(piese) întregi, venite din fabrică,
nefiind admisă spargerea lor. De
aceea dimensiunile golului trebuie
să fie stabilite în funcţie de modulul
de cărămidă (piesa) din sticlă.
Rosturile nu se ţes, ca la alte tipuri
de zidării, ci se alcătuiesc în
continuare. Pentru a se asigura
rezistenţa zidăriei aceasta are
prevăzută în rosturile orizontale şi,
în unele cazuri, şi în cele verticale
armătură din bare de oţel beton. La
contactul cu structura, se prevăd de
obicei profile metalice fixate de
structură.
ZIDARII
Alcătuirea pereţilor din zidărie
Pereţi portanţi sau de

umplutură
a- zidărie din cărămidă
plină;
b- zidărie din cărămidă
cu goluri verticale;
ZIDARII
c- zidărie din blocuri cu

goluri verticale de
290x240x138 (188);
d- zidărie din blocuri cu
goluri verticale de
365x180x138; (linia
punctată reprezintă rosturile
din rândurile alăturate iar
linia groasă este linia de
ţesere)
ZIDARII
Pereţi despărţitori
a - zidărie de cărămidă
plină aşezată pe cant;
b - zidărie de cărămida
plina aşezată pe lat;
ZIDARII
c - zidărie din blocuri

ceramice cu goluri
orizontale de
200x135x290 mm
aşezata pe lat
ZIDARII
Calculul zidăriilor
Calculul zidăriei la
compresiune centrică
La verificarea secţiunii de
zidărie trebuie să fie satisfăcută
relaţia:
N≤φRzA
N – încărcarea de calcul, în N;
φ – coeficientul de flambaj;
Rz – rezistenţa de calcul a
zidăriei la compresiune
centrică, în N/mm2;
A – suprafaţa secţiunii, în mm2.
ZIDARII
CALCULUL ZIDĂRIEI LA COMPRESIUNE EXCENTRICĂ

Compresiunea excentrică este cea mai întâlnită solicitare a
elementelor de zidărie şi se datorează acţiunii forţelor
gravitaţionale aplicate excentric în raport cu centrul de greutate
al secţiunii.
compresiune cu mică excentricitate
0 ≤ e0 ≤ 0,45 y, unde y este distanţa de la centrul de greutate al
secţiunii la marginea cea mai comprimată, verificarea secţiunii
trebuind să satisfacă relaţia:
N≤φRzAψ
φ – coeficient de flambaj;
ψ – coeficient de reducere a capacităţii portante a secţiunii
comprimate excentric, în funcţie de forma secţiunii transversale.
ZIDARII
compresiunii excentrice cu mare excentricitate

e0 > 0,45 y, o parte a secţiunii este întinsă.
Verificarea secţiunii se face cu relaţia:
N≤φ1 RzAψ
φ1 – coeficientul de flambaj corectat, ţinând seama de fisurarea
secţiunii elementelor solicitate la compresiune excentrică cu
excentricitate mare:
φ1 =(φ+ φc)/2
φ – coeficientul de flambaj pentru întreaga secţiune;
φc - coeficientul de flambaj pentru partea comprimată a
secţiunii de arie Ac.
ZIDARII
Calculul zidăriei la compresiune locală (strivire)

Ns≤μ Rs As
Ns – valoarea de calcul a încărcării, în N;
Rs – rezistenţa de calcul a zidăriei la compresiune
locală, în N/mm2;
As – aria secţiunii de strivire, în mm2;
μ – coeficient de formă a diagramei presiunilor
transmise de încărcare locală, care se ia μ = 1
pentru distribuţia dreptunghiulară a presiunilor şi μ =
0,5 pentru distribuţia triunghiulară a presiunilor.
ZIDARII
Calculul zidăriei la forfecare

Q ≤ Ac (Rf + 0,8 f σ0)
Q – forţa tăietoare de calcul, în N;
Rf – rezistenţa de calcul la forfecare după secţiuni
nelegate, în N/mm2;
f – coeficient de frecare;
σ0 – efort unitar mediu de compresiune, determinat
pentru cea mai mică valoare a forţei normale (N), în
N/mm2
Ac – aria secţiunii nete comprimate.
ZIDARII
Calculul zidăriei la încovoiere

M ≤ W Rt,i
M – momentul încovoietor în secţiunea
considerată, în N·mm;
W – modulul de rezistenţă al secţiunii
considerate, în stadiul elastic, în mm3;
Rt,i – rezistenţa de calcul de întindere din
încovoiere, în N/mm2.
ZIDARII
Calculul zidăriei la întindere axială

N ≤ A Rt
N – încărcarea de calcul, în N;
A – aria secţiunii întinse, în mm2;
Rt – rezistenţa de calcul la întindere a
zidăriei, în N/mm2.
ZIDARII
Calculul secţiunilor de zidărie mixtă

Rech = (m1R1A1+m2R2A2+m3R3A3+….)/(A1+A2+A3+ ….)
A1, A2, … - ariile secţiunilor straturilor
componente;
R1, R2, … - rezistenţele de calcul ale straturilor;
m1, m2, … - coeficienţii condiţiilor de lucru pentru
diferite straturi ale zidăriei.
ZIDARII
Verificarea secţiunilor de zidărie mixtă la

compresiune centrică
N≤ARech φ
N – încărcarea de calcul;
A – aria secţiunii efective a tuturor straturilor;
Rech – rezistenţa de calcul echivalentă la
compresiune;
φ – coeficientul de flambaj determinat pentru
secţiunea echivalentă
ZIDARII
Verificarea secţiunilor de zidărie mixtă la

compresiune cu mică excentricitate (e0 < 0,45 y)
N≤mnRech Aφψ
mn – coeficient care ţine seama de influenţa
legăturilor între straturilor componente ale zidăriei
mixte
ψ – coeficient de reducere a capacităţii portante,
determinat pentru secţiunea transversală;
φ – coeficient de flambaj determinat pentru
secţiunea echivalentă
ZIDARII
Verificarea secţiunilor de zidărie mixtă

solicitată la compresiune cu mare
excentricitate (e0 > 0,45 y)
N ≤ mn Rech A φ1 ψ1
ψ1 – coeficient de reducere a capacităţii
portante;
φ1 – coeficient de flambaj corectat;
CONDIŢII CLIMATICE DE CALCUL
CLIMATUL INTERIOR AL CLĂDIRILOR

 Factorii principali care concură la definirea
confortului interior în construcţiile de locuit şi
sociale sunt: temperatura interioară si
temperatura medie a suprafeţelor
interioare ale elementelor de construcţie
care delimitează încăperile, umiditatea si
viteza de mişcare a aerului.
 Din punct de vedere fiziologic confortul

termic se realizează la temperatura aerului
interior între 21 —22°C, la o umiditate
relativă cuprinsă între 30 şi 70% şi la o
viteză de mişcare a aerului sub 0,10—0,15
m/s.
 confortul este stabilit pentru temperatura medie de radiaţie a
suprafeţelor care limitează încăperea este de + 18,5°C
 temperatura optimă a pardoselilor este cuprinsă între +17
si +25°C.
 temperatura interioară si viteza aerului din încăpere – la
temperatura de +20°C, viteza aerului pană la maximum 20—25
cm/s produce o senzaţie plăcută
 la temperatura obişnuită din încăperile încălzite (+20°C), o
umiditate relativă pană la 75% produce o senzaţie plăcută
Caracteristicile recomandate pentru climatul

interior
LOCUINTE
 temperatura aerului interior, Ti = + 18… 20°C;
 temperatura suprafeţei interioare a pereţilor exteriori
să nu scadă cu mai mult de 6 0C faţă de temperatura
aerului interior;
 temperatura tavanului să nu scadă cu mai mult de
4,5 0C faţă de temperatura aerului interior;
 d) temperatura pardoselii să nu scadă cu mai mult
de 2,5 0C faţă de temperatura aerului interior.
Caracteristicile recomandate pentru climatul interior

SPATII PUBLICE
 temperatura aerului interior, Ti = +16 … 18°C;
 temperatura suprafeţei interioare a pereţilor exteriori poate fi
cu cel mult 7 0C mai scăzută decat temperatura aerului
interior;
 temperatura tavanului poate fi cu cel mult 5,5 0C mai scăzută
decat temperatura aerului interior;
 temperatura suprafeţei pardoselii poate fi cu cel mult 2,5 0C
mai scăzută decat temperatura aerului interior.
CLIMATUL EXTERIOR
- temperatura şi umiditatea aerului

- cantitatea de precipitaţii
- viteza vantului
- presiunea atmosferica
Variaţia diurnă este rezultatul schimbului de

căldură intre suprafaţa terestră şi atmosferă. Ziua
scoarţa se încălzeşte datorita fluxului de energie
adusă de radiaţia solară, iar noaptea se răceşte din
cauza pierderilor cauzate de radiaţia nocturna.
Dacă nu se produc curenti de aer rece sau cald
adus de vant, vremea se menţine neschimbată, iar
temperatura aerului in interval de 24 ore prezintă o
variaţie sinusoidală. In aceste conditii (vremea
neschimbata) amplitudinea variatiei diurne a
temperaturii aerului este mai mare vara (10…15
0C), decat iarna (3…5 0C).
Variatia anuala depinde de o serie de factori

intre care insolatie, radiatia scoartei terestre,
latitudinea geografica, natura suprafetei
terestre, nebulozitatea, regimul precipitatiilor,
etc. Amplitudinea variatiilor anuale este mai
mare in interiorul continentului si mai mica in
apropierea marii.
Variatiile neperiodice sunt cauzate de

patrunderea unor mase de aer polar sau
tropical, precipitatii, vant, nebulozitate etc.
Durata obisnuita a unor astfel de variatii este
de una pana la patru zile, adica timpul
necesar pentru modificarea campului baric
continental.
Pentru evaluarea performantelor higrotermice ale

elementelor de constructie, se utilizează valori
convenţionale ale parametrilor climatici privind :
 temperatura conventionala pentru perioada de iarnă;
 temperatura convenţională pentru perioada de vară;
 intensitatea radiaţiei;
 temperatura echivalentă ţinând seama de schimbul
de căldură prin radiatie între construcţie şi mediul
înconjurător.
Zonarea climatică a teritoriului in perioada de iarnă
Temperatura convenţională de calcul pentru perioada de iarnă
(Te) are la bază studii statistice şi reprezintă un nivel de temperatură
care nu este depăşit în sens negativ un timp mai îndelungat decât un
număr de zile stabilit prin convenţie. Temperatura convenţională (Te)
este o valoare reprezentativă, utilă pentru stabilirea:
 puterii necesare a instalaţiei de încălzire;
 majorităţii performanţelor higrotermice ale elementelor de construcţie
aparţinând anvelopei exterioare (distribuţii de temperatură etc.).
Teritoriul tării a fost împărţit în patru zone unde se disting urmatoarele

temperaturi convenţionale : -12 0C, -15 0C, -18°C şi -21°C.
Zonarea climatică a teritoriului în perioada de vară

Pentru verificarea higrotemică a construcţiilor, în perioada de
vară sa consideră două mărimi:
 temperatura aerului exterior (Te) la umbră la ora 14 şi în luna
cea mai călduroasă;
 temperatura convenţională de calcul pentru perioada, de vară
(T e,conv) prin care se ţine seamă si de efectul radiatiei solare
asupra elementului de constructie.
Teritoriul României este împărţit în trei zone climatice cu

temperaturi convenţionale de calcul de vară Te între 22°C…
28°C. Aceasta este considerată temperatura Ia umbră.
Umiditatea relativă de calcul a aerului

exterior
Umiditatea de calcul a aerului exterior în
timpul iernii este de 85% iar cea de vară este
de 70%, indiferent de zona climatică privind
temperatura aerului exterior. Umiditatea
relativă a aerului exterior serveşte de
asemenea la calculul la difuziunea vaporilor
a elementelor exterioare de construcţie.
Viteza de calcul a aerului exterior

Viteza de calcul a aerului exterior pe perioada de iarnă se
consideră egală cu viteza medie a vantului pe direcţia
dominantă în luna ianuarie, a cărui frecvenţă reprezintă cel
puţin 16%. Viteza de calcul a vantului se stabileşte pentru
fiecare localitate din tara şi pentru clădiri cu înălţimea maximă
de 15,00 m. Pentru clădiri cu înălţimea de 15,00—30,00 m
această valoare se majorează cu 15%, iar pentru clădiri cu
înălţimea de 31,00—50,00 m respectiv cu 40%.
Viteza de calcul a aerului exterior serveşte la calculul

permeabilităţii la aer a elementelor exterioare de construcţii şi a
elementelor exterioare ventilate.
TRANSFERUL DE CALDURA IN
CONSTRUCTII
Funcţie de categoria de confort la care se

referă, fizica construcţiilor se împarte în:
- higrotermică;
- acustică;
- ventilare;
- iluminat .
CONSTRUCTII
Higrotermica este partea din fizica construcţiilor

care studiază procesele de transfer de masă şi
căldură din construcţii, respectiv transmisia vaporilor
de apă (higro) şi a căldurii (termo) prin elementele de
construcţie de închidere sau de separaţie între medii
cu caracteristici diferite, precum şi efectele pe care le
au asupra condiţiilor de microclimat interior, a
condiţiilor de igienă şi confort, a durabilităţii şi a
caracteristicilor fizice ale elementelor de construcţie
CONSTRUCTII
Factorii principali care determină condiţiile de

confort din încăperi sunt:
- temperatura aerului,
- temperatura suprafeţelor elementelor
limitatoare,
- umiditatea aerului,
- viteza de mişcare a aerului.
CONSTRUCTII
Componenta de bază a confortului general o constituie confortul

termic. Confortul termic trebuie să asigure menţinerea unei
temperaturi constante a corpului omenesc, pe baza echilibrului dintre
producţia de căldură a organismului şi degajările faţă de mediul
înconjurator, care se realizează fizic prin convecţie, radiaţie şi
conducţie, iar fiziologic prin transpiraţie şi respiratie.
Factorul hotărator pentru senzaţia de confort îl constituie temperatura
aerului. Datorită diferenţelor dintre senzaţiile oamenilor (funcţie de
varstă, sex, obişnuinţă etc), temperatura de confort rezultă variabila;
totuşi, dacă ceilalţi parametri prezintă valori corespunzătoare, pot fi
admise următoarele temperaturi de confort:
18 °C pentru muncă uşoară,
19...20 °C pentru muncă statică;
10 °C pentru muncă fizică grea.
CONSTRUCTII
Temperatura medie a suprafeţelor elementelor

care intră în schimb de căldură prin radiaţie cu
ocupanţii încăperilor, trebuie corelată ca temperatura
aerului interior: creşterea temperaturii medii a
suprafeţelor limitatoare trebuie să fie însoţită de
scăderea temperaturii aerului interior şi invers,
întrucat organismul, uman sesizeaza influenta
combinata a celor două temperaturi.
CONSTRUCTII
Notiuni in termotehnica construcţiilor
Temperatura - un parametru scalar de stare care caracterizează gradul de încălzire al corpurilor.

Camp termic reprezintă totalitatea valorilor temperaturilor ce caracterizează un anumit spaţiu la un moment
dat.
Suprafata izoterma este locul geometric al tuturor punctelor cu aceeaşi temperatură dintr-un camp termic.
Linia izoterma este locul geometric al punctelor de egală temperatură dintr-un plan.
Gradient de temperatură este limita raportului între diferenţa de temperatură ΔT şi distanţa Δx dintre două
puncte, cand Δx →o. Gradientul termic are sensul contrar sensului de propagare a căldurii;
grad T = lim ΔT/ Δx
Cantitatea de căldura (Q) reprezintă o cantitate de energie şi se măsoară în joule (J) în SI, sau în unităţi
tradiţionale specifice calorii (cal) sau kilocalorii (kcal).
Fluxul termic sau debitul de căldură (Q) este cantitatea de căldură care străbate o suprafaţă în unitatea de
timp:
Q = dQ/dt
Densitatea fluxului termic sau debitul specific de căldură (q) reprezintă numeric cantitatea de căldură care
străbate unitatea de suprafaţă în unitatea de timp, iar fizic este un vector dirijat după normala la izotermă.
CONSTRUCTII
Formele fundamentale de transmisie a căldurii (conductia,

convecţia, radiaţia) se regasesc si in constructii cu unele
particularităţi:
- materialele au o structura capilar-poroasa astfel că exceptand
pe cele compacte, (metale, sticlă), transmisia internă are un
caracter complex;
- formele geometrice ale elementelor de protecţie sunt variate
şi neomogene fiind alcătuite din mai multe materiale;
- la contactul aer-elemente de construcţie există concomitent
transfer prin conducţie, convecţie şi radiaţie;
- aerul şi umiditatea influenteaza mult transferul de căldură în
construcţii;
- domeniul de variaţie a temperaturilor este restrans.
CONSTRUCTII
Transmisia căldurii prin conducţie

Este proprie în special corpurilor solide
şi constă din propagarea din aproape în
aproape a energiei cinetice a
moleculelor care oscilează faţă de
poziţia de echilibru.
In construcţii, transmisia căldurii prin
conducţie are loc prin pereţi, ferestre,
pardoseli, acoperişuri etc. Cantitatea de
căldură care se transmite prin conducţie
de la o faţă cu temperatura T1 la cealaltă
faţă cu temperatura T2 a unui element
plan omogen de grosime d, avand feţe
paralele, cu aria A , se determină cu
relaţia lui Fournier:
Q = λ A (T1 – T2) t / d = λ A ΔT t / d
CONSTRUCTII
Constanta λ reprezintă coeficientul de

conductivitate termică a materialelor şi se
defineşte, în baza celor de mai sus, ca fiind
cantitatea do căldură ce trece de la o faţă la
alta a unui element de construcţie omogen
cu grosimea de 1 m şi suprafaţă de 1 m2,
timp de o oră pentru o diferenţă do tempera
tură între feţe de 1°C (sau 1K).
CONSTRUCTII
Conductivitatea termica
Coeficientul de conductivitate termică este o caracteristică termofizică
a materialelor, avand valori cuprinse între 0,02 (aer)...364 (cupru).
Pentru materialele de construcţie curente valorile coeficientului λ sunt:
- beton armat: 1,62...2,03 W/mK;
- BCA: 0,13...0,41 W/mK;
- zidărie de cărămidă plină: 0,80 W/mK;
- zidărie de cărămidă cu găuri: 0,46...0,75 W/mK;
- polistiren expandat: 0,04 W/mK.
Apa are coeficientul de conductivitate termică 0,52 W/mK de 25 de ori

mai mare decat aerul, ceea ce explică conductivitatea termica sporită
a materialelor umede.
CONSTRUCTII
Grupe aproximative:
 bune conducătoare 10 - 300 W/m K
 mijlocii 0,25 - 3,00 W/mK
 izolatoare 0,04 - 0,20 W/mK
CONSTRUCTII
Factorii care influenţează mărimea conductivităţii

termice a materialelor capilar-poroase sunt:
- densitatea materialului, deoarece partea solida are
conductivităţi mari (2,5 ... 3,5) în raport cu aerul
(0,026);
- structura de pori, si capilare, deoarece cavităţile
mari sau cu legaturi între ele favorizează convecţia
aerului;
- umiditatea, deoarece apa are conductivitate
termică superioara celei a aerului (în stare lichidă
0,50 iar gheaţa 2,21)
CONSTRUCTII
Densitatea fluxului termic transmis prin

conducţie :
q = - λ dT/dx = - λ grad T
In cazul unui element plan omogen de
grosime d, alcătuit dintr-un material cu
coeficientul de conductivitate termică λ,
densitatea fluxului termic transmis prin
conducţie rezultă:
q = λ ΔT / d = ΔT/R
R = d/ λ se defineşte ca rezistenţă la
transmisia căldurii prin conducţie, sau
rezistenta la permeabilitate termica a
elementului de construcţie mărimea
inversă
Λ = λ / d fiind permeabilitatea termică a
elementului.
CONSTRUCTII
Transmisia caldurii prin convecţie

Are loc prin lichide şi gaze şi se datoreşte
transportului de căldură prin miscarea
fluidului (curenţi). Spre deosebire de
transmisia prin conducţie, la care moleculele
nu se deplasează în sensul fluxului termic, în
cazul convecţiei există o deplasare a masei
de fluid.
CONSTRUCTII
In construcţii transmisia căldurii prin convecţie intervine între

suprafeţele elementelor şi aerul interior sau exterior.
Cantitatea de căldură primită (Qc) sau cedată (Q`c) prin convecţie de un
element de construcţie se poate determina ca relaţia lui Newton:
Qc = αc A (Ti – Tsi ) t
Q`c = α`c A (Tse – Te ) t
Tsi şi Tse sunt temperaturile suprafeţelor interioară, respectiv exterioară
ale elementului;
Ti şi Te - temperaturile aerului interior, respectiv exterior;
A - aria suprafeţei;
t – timpul.
αc şi α`c sunt coeficienţii de schimb termic (transfer termic) prin
convecţie la primire, respectiv la cedarea căldurii;
CONSTRUCTII
Coeficientul de convecţie reprezintă cantitatea de

căldură primită sau cedată timp de o oră de către o
suprafaţă de 1 m2 a unui element de construcţie,
cand diferenţa de temperatură între fluid şi suprafaţa
elementului este de 1°C. Unităţile de măsură ale
coeficienţilor de convecţie termică sunt: W/m2 K în SI
şi Kcal/m2 h °C.
Valorile coeficienţilor de convecţie depind de natura
fluidului, de natura şi aspectul suprafeţelor, de viteza
de mişcare a fluidului. Orientativ, valorile lui αc sunt:
3...10 pentru aer staţionar; 5...30 pentru aer în
mişcare liberă (convecţie naturală).
CONSTRUCTII
Transmisia căldurii prin radiatie

Are loc sub forma de unde electromagnetice cu
lungimi de unda de 0,4...400 (unde calorice), între
corpuri cu temperaturi diferita aflate în prezenţa. In
construcţii radiaţia termică intervine între corpurile de
încalzire şi elementele din incăperi, între corpul ome
nesc şi obiectele mai reci înconjurătoare, între
suprafeţele elementelor de construcţie şi aerul
exterior sau interior etc.
CONSTRUCTII
Cantitatea de căldură transmisă prin radiaţie de la un corp ca

temperatara T1 la un corp ca temperatura T2 avand o suprafaţa
comună A, se determină, ca relaţia Stephan – Boltzmann:
QT = c A [( T1 /100)4 – (T2 /100)4 ]
T1 şi T2 sunt temperaturile absolute ale celor două corpuri
c coeficientul de radiaţie în W/m2 K4 reprezentand cantitatea
de căldură radiată de 1 m2 de corp în vid, timp de o oră, pentru
o temperatură de 100 °C.
Materialele de construcţie prezintă un coeficient de radiaţie de

4,9 W/m2 K4
CONSTRUCTII
Transmisia căldurii la suprafaţa, elementelor de

construcţie
Suprafeţele elementelor de construcţie limitatoare
primesc sau cedează căldura prin convecţie şi prin
radiaţie.
In calculul termic al construcţiilor ambele fenomene
se iau în considerare global, prin intermediul unor
coeficienţi de transfer termic la suprafaţa
interioară, respectiv exterioară a elementelor de
construcţie (αi , αe).
CONSTRUCTII
Căldura primită sau cedată de suprafaţa elementelor este suma

cantităţilor de căldură primite, respectiv cedate prin convecţie si
radiaţie, coeficienţii de transfer termic la suprafaţă (de schimb
superficial) :
- la primire: αi = αc + αr
- la cedare: α`i = α`c + α`r
Valorile uzuale ale acestor coeficienţi pentru calculul termic al
construcţiilor sunt: αi= 8 ; αe = 23 (iarna); αe = 12 (vara).
Inversul acestor coeficienţi reprezintă rezistenţele la primirea,
respectiv la cedarea căldurii de către suprafeţele elementeIor
de construcţie:
Ri = 1/ αi ; Re = 1/ αe
CONSTRUCTII
Transmisia generala a căldurii in constructii in

regim termic stationar
Transmisia termică unidirecţionlă
Transmisia căldurii prin elementele de închidere are
loc de la aerul interior spre exterior în perioada rece
şi invers în perioadele cu temperaturi ridicate ale
aerului exterior. In cazul elementelor plane, cu feţe
paralele cu straturi omogene, fluxul termic este
normal pe suprafaţă, iar transmisia căldurii poate fi
considerată unidirecţională.
CONSTRUCTII
 qi-si = αi (Ti – Tsi)

 qsi-se = λ (Tsi – Tse)/d
 qse-e = αe (Tse – Te)
qi-si = qsi-se = qse-e = q

 (Ti – Tsi) = q/ αi
 (Tsi – Tse) = q d/ λ
 (Tse – Te) = q/ αe
q = (Ti – Te)/ (1/αi + d/λ +

1/αe) = ΔT/R0
CONSTRUCTII
q = (Ti – Te)/(1/αi + Σdk/λk

+ 1/αe)= ΔT/R0
CONSTRUCTII
coeficientul total de transfer termic (de

transmisie termică):
k = 1/R0
reprezentand cantitatea de căldura, ce trece
în regim termic staţionar printr-o suprafaţă de
1 m2 al unui element, timp de 1 oră pentru o
diferenţă dintre temperaturile celor două
medii de 1°C (sau 1 K).
CONSTRUCTII
Transmisia termică plană şi spaţială. Punţi termice
In cazul colţurilor dintre elementele

de închidere, a îmbinărilor sau a
elementelor cu neomogenităţi,
căldura se propagă după două sau
trei direcţii, campul termic fiind plan
sau spaţial. Transmisia plană sau
spaţială favorizează intensificarea
pierderilor de căldură, necesitand
măsuri de corectare locală.
Zonele din elementele de
construcţie care datorită alcătuirii
geometrice şi structurii neomogene
permit intensificarea transmisiei
căldurii se numesc punţi termice.
CONSTRUCTII
Transmisia căldurii in regim nestationar

Datorită variabilitaţii în timp a valorilor reale
ale temperaturii aerului, regimul termic este
practic variabil. In regimul termic nestaţionar
fluxul de căldură este de asemenea variabil
pe grosimea elementelor, fiind funcţie de
capacitatea de acumulare şi cedare a căldurii
de către elementele de construcţie.
CONSTRUCTII
coeficientul de asimilare
termică (s) este o
caracteristica termofizică a
materialelor, indicand
capacitatea acestora de a
absorbi căldura şi se
calculează pentru perioada
T = 24 h cu relaţia:
s24 = 0,59 √ λ c ρ (W/m2
K)
CONSTRUCTII
indicele inerţiei termice (D) reflectă capacitatea de

acumulare sau de cedare a căldurii de către
elemente şi se determină cu relaţia:
D = ∑ Rk sk = ∑ dk sk / λk
Pe baza indicelui inerţiei termice se defineşte
masivitatea termică a elementelor de construcţie,
caracterizată prin coeficientul de masivitate termică:
m = 1,225 – 0,05 D
funcţie de care elementele se consideră de
masivitate termică mică (m<1,1); mijlocie (m=
1,0...1,1) şi mare (m >1).
CONSTRUCTII
Amortizarea oscilaţiilor de temperatură
Datorită proprietăţii de asimilare

termică a materialelor şi
elementelor, oscilaţiile de
temperatură de pe una din feţele
unui element separator se
manifestă pe cealaltă faţă cu
amplitudini mai reduse, fiind deci
amortizate.
Amortizarea oscilaţiilor termice
reprezintă capacitatea elementului
de construcţie de a reduce
amplitudinea oscilaţiilor de
temperatură la trecerea căldurii prin
element. In construcţii se consideră
oscilaţia termică sinusoidală, ca
amplitudinile AT,se la exterior,
respectiv AT,si la interior.
CONSTRUCTII
Amortizarea oscilaţiilor de temperatură
Pentru caracterizarea capacităţii de amortizare a

elementelor se foloseşte indicele de amortizare
termică (ν), definit prin relaţia:
ν = AT,se / AT,si
si a cărui valoare efectivă corespunzătoare unui
element se stabileşte prin calcul, funcţie de
coeficientul de asimilare termică a materialelor (sk) şi
a straturilor componente (Sk), precum şi a indicelui
total de inerţie termică (D), sau se determină pe cale
experimentală.
CONSTRUCTII
Defazajul oscilaţiilor termice
In regimul termic variabil, datorită inerţiei

termice a elementelor, oscilaţiile de
temperatură ce se manifestă asupra unei feţe
se resimt pe cealaltă faţă cu întarziere (şi
amortizate).
Intervalul de timp din momentul unei acţiuni
termice pe una din feţele elementului pană la
resimţirea pe suprafaţa cealaltă reprezintă
defazajul oscilaţiilor termice (η).
Defazajul termic este important în legătură cu
confortul pe timp de vară, cand se cere ca
efectul încălzirii elementelor exterioare datorită
temperaturii ridicate a aerului şi însoririi să se
facă simţit la interior cu o întarziere
corespunzătoare, pentru a interveni favorabil în
perioada din zi cand aerul este în curs de
răcire.
Pentru a se asigura această cerinţă este
necesar ca elementele exterioare de
construcţie să asigure un defazaj efectiv:
ηef ≥ ηnec = 8...14 ore
CONSTRUCTII
Calculul termic al elementelor de

construcţie
Elementele exterioare de închidere ale
clădirilor (pereţi, acoperişuri) trebuie astfel
realizate incat să nu permită pierderi de
căldură mai mari decat cele admisibile,
stabilite din considerente de confort, igienă,
durabilitate sau pe criterii economice.
CONSTRUCTII
rezistenţa globală la transmisia căldurii a

elementului (R0) trebuie să fie cel puţin
egală cu valoarea normată, minimă necesară
(R0,nec):
R0 ≥ R0,nec
CONSTRUCTII
R0 = 1/αi + ∑ dk /bk λk + 1/αe

R0,nec = (Ti – Te )Ri m/ ∆Tsi,max
 b - coeficient de corecţie pentru materialele puse în operă;
 Ti - temperatura de calcul convenţională a aerului interior,
 în °C;
 Te - temperatura de calcul convenţională a aerului exterior, funcţie de
zona climatică în care se află amplasamentul;
 Ri = 1/αi rezistenta la transfer termic prin suprafaţa interioară a
elementului, în m2 K/W;
 ∆Tsi,max diferenta maximă admisă între temperatura de calcul a aerului
interior şi temperatura suprafeţei interioare a elementului, funcţie de
destinaţia clădirii;
 m - coeficient de masivitate termică (de corecţie a temperaturii aerului
exterior), funcţie de inerţia termică a elementelor de închidere.
CONSTRUCTII
Calculul termic al elementelor de construcţie constă,

în principiu, din:
a - verificarea gradului de izolare termică, cand
alcătuirea elementului este stabilită, pe baza relaţiei:
R0 ≥ R0,nec
b - dimensionarea grosimii minime a elementului
sau a stratului de termoizolaţie, de asemenea pe
baza condiţiei R0 ≥ R0,nec , considerată la limită.

PREZENTARE Partea I

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PREZENTARE Partea I

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CLADIRI

Facultatea de constructii si instalatii

Prof. dr. ing.

 EXIGENTELE fiziologice naturale

de eficienta privind cheltuieli si consumuri minime de achizitie

Materialele şi elementele de construcţie pot fi împărţite în două

Măsurile de protecţie funcţie de modul de intervenţie sunt:

 Exigenţe de performanţă 5. PROTECTIE IMPOTRIVA

EXIGENTE DE VENTILARE NATURALA

 Criteriile de traducerea exigenţelor

 Clădirile sunt construcţii ce delimitează

a. Clădiri şi construcţii industriale, care cuprind clădiri

a. Cladiri cu pereti portanti

a - construcţii de importanţă excepţională, a

- construcţiile industriale speciale, care din cauza proceselor de

constructiilor - lucrările hidrotehnice şi hidroameliorative care cuprind con­

ingineresti barajele, canalele, ecluzele, cheiurile porturilor, lucrările de protecţie a

 instalatii sanitare pentru

 Coordonarea dimensională este o

Coordonarea dimensională bazată pe utilizarea unui

Coordonarea modulară se bazează pe utilizarea:

 Sistemul modular reprezintă totalitatea

 modulul de bază decimetric, Mo =

Dimensiuni in sistemul modular

In sistemul modular se definesc următoarele caracteristici dimensionale ale elementelor de

Abaterea dimensională reprezintă diferenţa

Abaterile pot fi micşorate însă practic nu pot

Ca un produs realizat sa fie utilizabil trebuie

Diferenţa dintre dimensiunea limită şi

Intervalul dintre dimensiunea limită minimă şi

Modul de aplicare al sistemului de toleranţe dimensionale

Zidăria este un material de construcţie neomogen,

Materiale pentru zidării

Clasificarea blocurilor de zidarie

Clasificarea blocurilor de zidarie

Clasificarea blocurilor de zidarie

Clasificarea blocurilor de zidarie

Clasificarea blocurilor de zidarie

Blocuri din piatră artificială

2,7 kg/buc; 4,2 kg/buc

la transfer termic: 1,65m2K/W Densitate aparentă: 0,78 kg/dm3

Rezistenţa la transfer termic: 1,2m2K/WW Densitate aparentă: 0,80kg/dm3

Densitate aparentă: 0,85kg/dm3

compresiune: min. 7,5 N/mm2 Rezistenta la transfer termic: 1,773 m2 K/W

kg Rezistenţa la compresiune: min. 10 N/mm2 Conductivitate termică: 0,300W/mK

23 kg Rezistenţa la compresiune: min. 10 N/mm2 Conductivitatea termică: 0,33W/mK

compresiune: min. 5 N/mm2 Conductivitatea termică: 0,33W/mK

compresiune: min. 5N/mm2 Conductivitate termică: 0,33 W/mK

Rezistenţa la compresiune: min. 10N/mm2 Densitatea aparentă: 1,05 kg/dm3

Blocuri din piatră artificială

Blocuri din piatră artificială

Mortare pentru zidării

Mortare pentru zidării

După natura liantului de bază şi a adaosului mortarele pot fi:

Mortarele preparate cu un singur liant se numesc mortare

Mortare pentru zidării

Mărcile curente de mortar pentru zidării sunt:

Mortare pentru zidării

În compoziţia mortarelor materialele se introduc în

Principii generale de alcătuire a zidăriilor

Blocurile se aşează unul lângă altul formând

Principii generale de alcătuire a zidăriilor

 Spaţiile dintre blocuri se numesc rosturi şi

constructiilor - lucrările hidrotehnice şi hidroameliorative care cuprind con