FUNDAMENTELE

PEDAGOGIEI
TEORIA ŞI METODOLOGIA
CURRICULUM-ULUI
Prof. univ. dr. habil. Dorin Herlo
FUNDAMENTELE PEDAGOGIEI
Obiectul de studiu şi conceptele fundamentale ale
pedagogiei ca ştiinţă.
Educabilitatea. Concept și teorii.
Ereditatea – premisă naturală a dezvoltării psiho-individuale.
Mediul – cadrul dezvoltării psiho-individuale.
Educaţia – factor determinant al dezvoltării psiho-
individuale
Educaţia – delimitări conceptuale.
Factorii, funcţiile şi formele educaţiei.
Dimensiunile educaţiei (educaţia intelectuală, morală,
religioasă, estetică, fizică, tehnologică, profesională); Noile
educaţii
Finalitățile educației. Ideal/ scop/ competențe/
obiective
Structura sistemului de învăţământ din România

TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRICULUM-ULUI

Conceptul de curriculum. Etimologie. Accepţii.
Funcţii
Ipostaze ale curriculum-ului
Proiectarea, implementarea, evaluarea şi reglarea
produselor curriculare.
 Fundamentele pedagogiei

Pedagogia
 Etimologie – paidagogia (pais, paidos = copil; agoge = conducere);
paidagogos (sclavul însărcinat să conducă copiii la şcoală)
 Studiează fenomenlul educativ oprindu-se asupra producerii
intenţionate a unor modificări în structura internă a personalităţii;
 Se apleacă asupra “obiectului” care este un “subiect” în curs de
formare – educabilul – asupra căruia se exercită o acţiune
reglementată de principii şi reguli
 Interoghează fenomenul educativ şi consideraţiile empirice asupra
lui;
 Dispune de metode specifice sau adaptate pentru a cerceta şi
explica procesele paideutice;
 Rezultatele cercetării şi reflecţiei pedagogice sunt stocate în
ansambluri de teorii
După Emile Planchard, pedagogia se ocupă cu “ceea ce este, ce
trebuie să fie şi ceea ce se face” fiind o ştiinţă descriptivă, o teorie
normativă şi o realizare practică.

A evoluat de la pedagogia populară la cea filosofică apoi la cea

experimentală până la pedagogia actuală.

Pedagogia generală – are ca obiect studierea legităţilor, a principiilor

generale ale educaţiei, cauzalitatea şi determinările acesteia, a
dimensiunilor şi formelor educaţiei, specificitatea conţinuturilor, a
strategiilor implicate, a formelor concrete de organizare, desfăşurare
şi finalizare a procesului instructiv-educativ.

Pedagogie preşcolară, şcolară, specială şi comparată

Emile Durkheim afirma (1980) că este nevoie de o altă
disciplină care va avea în vedere modalitatea de a face
educaţie – ştiinţa educaţiei
Ştiinţele educaţiei interacţionează cu pedagogia
constituind împreună cu alte discipline (psihologia
pedagogică, sociologia educaţiei, axiologia
pedagogică, epistemologia pedagogică etc.) un
aliaj.
Ştiinţele educaţiei au un triplu obiect de studiu:
Sistemele de educaţie
Tipurile de educaţii şi explicarea lor
Instituţiile de educaţie şi funcţionarea acestora
Ştiinţele educaţiei, după Mialaret (1976) au următorul tablou:
Ştiinţe care vizează condiţiile generale şi locale ale instutuţiilor şcolare
 Istoria educaţiei
 Sociologia educaţiei
 Demografia şcolară
 Economia educaţiei
 Pedagogia contemporană
Ştiinţe care studiază relaţia pedagogică şi actul educativ:
 Psihologia educaţiei
 Didacticile disciplinelor
 Metodologia şi tehnologia predării
 Ştiinţa evaluării
Ştiinţe dedicate reflecţiei şi evoluţiei:
 Filosofia educaţiei
 Planificarea educaţiei
 Teoria modelelor
 EDUCABILITATEA
Ansamblul posibilităţilor de a influenţa cu mijloace
educative formarea personalităţii fiecărui individ uman,
în limitele psihogenetice ale speciei noastre şi a
particularităţilor înnăscute care conferă fiecăruia
individualitatea sa genetică.

Capacitatea omului de a fi receptiv la influenţe educative

şi de a realiza, pe această cale, acumulări progresive
concretizate în diferite structuri de personalitate.
 Tipuri de educabilitate
Educabilitatea manifestă se referă la ceea ce poate realiza
efectiv individul în contextul limitelor impuse de educaţia
instituţionalizată prin intermediul examenelor de selecţie.
În general, se consideră că educabilitatea manifestă a
copilului este strâns legată de educabilitatea sa latentă, de
potenţialul său de învăţare şi dezvoltare.
Educabilitatea latentă se referă la potenţialul de învăţare
al individului, la capacitatea sa de a învăţa cum să facă faţă
unor situaţii concrete.
Majoritatea psihologilor şi pedagogilor resping ideea după
care ,,capacitatea manifestă este un test real al capacităţii
latente de învăţare şi nu mai consideră că esenţa educaţiei
constă în achiziţionarea de conţinuturi”.
 Teorii privind educabilitatea
 teorii ereditariste - susțin rolul fundamental al eredităţii în
devenirea fiinţei umane. Adepți: Platon, Confucius,
Schopenhauer, Lombroso, Herbert, Spencer, ș.a.

 teorii ambientaliste - susțin rolul mediului și educației ca

valoare a factorilor socio-educaționali. Adepți: Locke,
Rousseau, Helvetius, Watson, ș.a.

 teoria dublei (triplei) determinări - susţine atât rolul

eredităţii, cât şi al mediului socio-cultural, deci şi educaţional,
în interacţiune. Adepți: Democrit, Diderot, Herzen, ș.a.
 Factorii dezvoltării personalității
 Interni – care favorizează dezvoltarea
ființei umane, din interiorul acesteia;
ereditatea

 Externi - care favorizează dezvoltarea

ființei umane, din exteriorul acesteia;
mediul și educația
 Ereditatea
„ereditate” provine din cuvântul latinesc „heres” –
moștenitor.
Ereditatea – însușire fundamentală a materiei vii de a
transmite de la o generație la alta, sub forma codului
genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului și
individului (A. Cosmovici, L. Iacob,1999).
Pe cale genetică sunt transmise un complex de predispoziții
sau potențialități și nu trăsăturile antecesorilor (M. Ionescu,
V. Chiș, 2001).
Unele aspecte ale vieții psihice sunt puternic determinate
ereditar (temperament, aptitudini, emotivitate), iar altele mai
puțin (caracter, voință, atitudini).
 Mediu
Mediul reprezintă totalitatea elementelor și fenomenelor din
afara individului cu care acesta intră în interacțiune în mod
direct sau mijlocit pe parcursul existenței sale.
Mediul este:
fizico-chimic și biotic
socio-uman
 mediul proximal
 mediul distal
Mediul acționează aleatoriu, probabilistic, putând fi, în egală
măsură o șansă a dezvoltării personalității sau un blocaj al
acesteia.
 Educația
educatio = creștere, hrănire, formare;
educo-educare = a crește, a hrăni, a forma, a instrui
educo-educere = a scoate din, a înălța
Educația include un sistem complex de acțiuni,
retroacțiuni și influențe de natură formativă și
informativă având un rol hotărâtor în formarea
personalității umane.
Educația leagă în mod direct diada ereditate – mediu
și creează situația favorabilă în care să fie valorificate
potențialitățile genetice ale individului.
Interdependența factorilor dezvoltării
personalității umane
 Educația
Ansamblul de acțiuni conștiente, sistematice pe care un
educator le exercită asupra unui educabil în vederea realizării
unui scop bine determinat;
Acțiunea de transformare în sens pozitiv și pe termen lung a
ființei umane, în perspectiva unor finalități explicit formulate;
Activitate socială complexă realizată printr-un lanț nesfârșit de
acțiuni exercitate în mod conștient, sistematic și organizat, în
fiecare moment de un subiect – individual sau colectiv – care
acționează asupra unui obiect – individual sau colectiv -, în
vederea transformării acestuia din urmă într-o personalitate
activă și creatoare, corespunzătoare atât condițiilor istorico-
sociale prezente și de perspectivă, cât si potențialului său
biopsihic individual (I. Nicola, 1996).
 Formele educației
Formală
 cuprinde ansamblul acțiunilor intenționat educative, realizate în
mod planificat, sistematic, în cadrul instituțiilor de învățământ,
structurate și ierarhizate în trepte/niveluri școlare și pe ani de
studiu;
Nonformală
 cuprinde ansamblul acțiunilor educaționale, structurate și
organizate într-un cadru instituționalizat, dar situat în afara
sistemului școlar;
Informală
 cuprinde ansamblul influențelor cu efecte educative care rezultă
din contextul situațiilor și activităților cotidiene și nu îsi propune
în mod deliberat realizarea unor scopuri de ordin educativ;
 Alte forme ale educației
Autoeducația: activitatea conștientă și complexă a ființei
umane desfășurată în scopul desăvârșirii propriei
personalități. Subiectul uman își stabilește propriile scopuri
și obiective și își mobilizează resursele în vedere realizării /
împlinirii acestora.
Autoeducația presupune ca persoana să posede anumite
caracteristici precum:
 autocunoaștere;
 putere de stăpânire și capacitate de autoconducere;
 fermitatea hotărârii;
 un ideal propriu, bine conturat și conștientizat;
 o concepție clară despre lume și despre valorile ei.
Educația permanentă
Tot ce
suntem,
gândim,
facem,
vorbim,
auzim,
dobândim și
posedăm
nu este altceva decât o scară pe care ne urcăm din ce în ce mai
mult pentru a ajunge cât mai sus, fără însă să putem atinge
vreodată suprema treaptă. (Faure, 1974) adică educaţie
permanentă
 Formele educației permanete
forme organizate de școală: participarea autentică a
educabililor la activitățile de învățare, la interacțiunile
induse de profesori pentru producerea învățării
transformative, la câștigarea experiențelor de învățare prin
efort autonom etc.

forme organizate de sistemul de educație permanentă:

cursuri de perfecționare, training-uri, team building-uri,
workshop-uri, simpozioane, conferințe, etc.
Alte forme ale educației
În raport cu vârsta, educația este:
 Timpurie (0-6 ani)
 Școlară
 Universitară
 Postuniversitară
 Adulților
După criteriul psihologic:
 Intelectuală
 Fizică
 Afectivă
După domeniul de acțiune:
 Generală
 Profesională
 Culturală
 Civică
 Factorii educației
Din punct de vedere al tipului ”instituției” amprentante:
Familia
Școala
Biserica
Media
Din perspectivă psiho-socială sunt factori:
Cognitivi
Metacognitivi
Afectivi-motivaționali
Ai dezvoltării personalității
Personali și sociali
 Funcțiile educației I
Transmiterea culturii

Socializare: pregătirea pentru a deveni membru productiv al

societăţii şi pentru a se integra în cultură

Disciplinarea şi dezvoltarea personală

Selectarea, pregătirea şi plasarea indivizilor în societate

Schimbare şi inovaţie socială.

 Funcțiile educației II
Selectarea, prelucrarea și transmiterea valorilor societății spre
educabili - asigură conținutul educației și exprimă funcția ei
culturală.

Dezvoltarea conștientă și progresivă a potențialului bio-psihic al

omului - realizabilă pe baza valorificării descoperirilor biologiei
și psihologiei și a fundamentării acțiunii educaționale pe aceste
descoperiri.

Pregătirea omului pentru integrarea activă în viața socială -

realizarea unor activități socialmente utile în diferite contexte
sociale, pentru el și pentru comunitate; exprimă funcția
economică a educației.
Dimensiunile educației
Educația intelectuală – ansamblul influențelor
educative care îşi propun să ajute o persoană să-şi dezvolte
dimensiunea intelectuală a personalității sale.
 Intellectus = cunoaștere; înțelegere
 Intellego = a judeca bine

Dimensiunea intelectuală a personalităţii apare astfel ca fiind legată

de
 cantitatea şi calitatea experienţei de cunoaştere şi de acţiune pe care
a acumulat-o o persoană,
 posibilităţile sale de a opera mintal cu aceste conţinuturi, pentru a
răspunde satisfăcător la cerinţele ce îi sunt adresate de mediul natural şi
social în care trăiește.
Sarcinile principale ale educației intelectuale:
a) dezvoltarea capacităţilor de conceptualizare - conceptualizarea
se referă la procesele mintale prin care cel care învaţă îşi
clasifică experienţele sale personale în clase sau reguli generale.

b) dezvoltarea capacităţilor de înţelegere - înţelegerea este

activitatea gândirii prin care se descoperă legăturile logice dintre
obiecte şi fenomene.

c) dezvoltarea capacităţilor rezolutive şi a creativităţii - abilitatea

subiectului de a rezolva probleme, respectiv potenţialul de care
dispune o persoană pentru a desfășura o activitate creatoare.
 Educația morală
Educaţia morală constă în activarea pedagogică a normelor,
principiilor, valorilor morale specifice unei societăţi istoric
determinate în vederea formării de atitudini, sentimente,
convingeri, comportamente, deprinderi şi obişnuinţe morale, a
trăsăturilor morale de personalitate.

În perspectivă pedagogică, educaţia morală reprezintă activitatea

de formare-dezvoltare a conştiinţei morale a personalităţii umane,
proiectată şi realizată la nivel teoretic şi nivel practic.

Conţinutul moralei se concretizează în idealul moral, valorile,

normele şi regulile morale.
Idealul moral reflectă ceea ce este caracteristic şi definitoriu
tendinţei şi opţiunilor comportamentale ale membrilor unei
comunităţi sau ale societăţii în ansamblul său.
Valorile morale reflectă anumite cerinţe şi exigenţe generale, ce
se impun comportamentului uman în virtutea idealului moral.
 Valori morale: patriotism, atitudine faţă de democraţie,
libertate, onestitate, cinste, responsabilitate, eroism, cooperare,
modestie.
 Antivaloari morale: necinste, egoism, individualism,
nesinceritate, indisciplină.
Normele, preceptele şi regulile morale sunt considerate ca fiind
modele sau prototipuri de comportare morală, elaborate de
societate sau de o comunitate mai restrânsă şi aplicabile unei
situaţii date.
Obiectivele educaţiei morale:
 formarea conştiinţei morale – presupune formarea
reprezentărilor, noţiunilor şi judecăţilor morale, precum şi a
convingerilor morale. Include - din punct de vedere psihologic -
două componente: cognitivă şi afectivă.
 formarea conduitei morale - Conduita morală este
obiectivarea conştiinţei morale în fapte şi acţiuni.
Conţinutul educaţiei morale reflectă două coordonate
definitorii:
 raportarea omului la societate (educaţia moral- civică – conținut
preponderent social: educație politică, economică, juridică)
 raportarea omului la sine (educaţia moral – individuală –
conținut determinat preponderent prin raportarea omului la sine:
educație filosofică, religioasă)
Principiile educației morale
principiul valorificării resurselor şi a disponibilităţilor pozitive ale personalităţii
umane în vederea eliminării celor negative;
principiul unităţii şi al continuităţii axiologice între toate formele de proiectare şi
realizare a educaţiei morale;
principiul diferenţierii educaţiei morale în funcţie de determinările sale
particulare (vârstă, domeniu socioprofesional, context educaţional) și
individuale (structura fiecărei personalităţi);
principiul corespondenţei pedagogice dintre “teoria” morală şi “practica”
morală;
principiul corelării funcţionale între “cerinţele” morale şi “stimulentele” morale;
principiul educaţiei morale a elevilor în și prin colectivul clasei;
principiul îmbinării exigenţei cu respectul faţă de elevi;
principiul îmbinării coordonării (conducerii) de către profesor a activităţii
educative cu independenţa acordată elevilor;
principiul respectării particularităților individuale şi de vârstă ale elevilor în
educația morală.
Metodele educației morale
 Modelul strategic – pe doua coordonate:
 Coordonata instruirii morale
 metode verbale:
 expunerea morală (povestirea, explicaţia, prelegerea morală),
 conversaţia morală (dialogul moral, dezbaterea etică);
 studiul de caz
 metode intuitiv-active
 exerciţiul moral,
 exemplul moral;
 Coordonata conduitei morale
 aprobarea- dezaprobarea
 Model instrumental
 explicaţia morală,
 prelegerea morală
 convorbirea morală,
 exemplul moral,
 analiza de caz,
 exerciţiul moral,
 aprobarea morală,
 dezaprobarea morală.
 Educația religioasă
Argumente pentru educația religioasă:
 Argumentul cultural – religia este o formă de spiritualitate; modalitate de securizare
culturală; izvor de inspirație pentru literatură, artă plastică, artă vizuală.
 Argumentul psihologic – educația religioasă invită la reflecție, la autocunoaștere; prin
religie sunt vizate paliere atitudinale, de credințe, de reprezentări, de sentimente ale
ființei umane.
 Argumentul etic – educația religioasă aduce un suflu pozitiv în aspectele relaționale și
comportamentale ale indivizilor.
 Argumentul sociologic – valorile religioase au virtutea de a aduce oamenii împreună,
de a-i solidariza, de a cimenta unitatea grupală, de manifestare a generozității și iubirii
lor.
 Argumentul istoric – factor de coagulare și de perpetuare a neamului.
 Argumentul ecumenic – educația religioasă contribuie la înțelegerea și acceptarea
aproapelui, la generozitate, toleranță.
 Argumentul teologic – credința se perpetuează prin intermediul credincioșilor educați;
credința pretinde împărtășire în comun, mărturisire, efuziune de idei și simțire.
 Argumentul pedagogic – a fi inițiat religios înseamnă a fi educat, a-ți spori educația și
de a continua de unul singur, de a te perfecționa, de a te dezvolta, de a-ți responsabiliza
eul!!!
 Educația tehnologică
“techne” - meşteşug şi “logos” – studiu; studierea
meșteșugurilor
Are două dimensiuni:
una normativă, care cuprinde „normele de utilizare precum şi
reţelele de organizare asociate unei tehnologii”
alta socială, „reprezentată de corpul de abilități și componente
individuale şi colective, precum şi de normele sociale generate
de utilizarea unei anumite tehnologii”
Educaţia profesională
Educaţia profesională vizează atât formarea unor
competenţe necesare exercitării diferitelor profesii, a
eticii şi deontologiei profesionale, cât şi dezvoltarea
capacităţii tinerilor de a face faţă la schimbări, de a-şi
gestiona inteligent şi eficace propria carieră.
Obiectivele educației profesionale:
formarea culturii profesionale;
dobândirea competenţei profesionale;
asimilarea normelor de etică și deontologie profesională;
îndrumarea şi susţinerea integrării socio-pofesionale;
cultivarea abilităţii de control şi autocontrol al carierei;
 Educație estetică
Educaţia estetică este în esenţă un proces de asimilare prin
trăire a valorilor şi de exprimare a mijloacelor artistice ale
personalităţii.
Educație estetică se realizează:
 în cadrul școlii – prin disciplinele din planul-cadru de
învățământ (literatura, geografia, biologia, muzica, desenul,
gimnastica, etc.) sau prin activități complementare (excursii,
vizite tematice, concursuri artistice, serbări, audiții, cercuri
etc)
 în activități extrașcolare – prin vizionări de spectacole de
teatru, film, balet, concerte, expoziţii de artă, discuţii cu
artişti etc.
 Educația fizică și sportivă
educaţia fizică este o dimensiune educaţională integrată într-un
ansamblu de dimensiuni (intelectuală, morală, estetică,
profesională etc.) care urmăreşte dezvoltarea armonioasă a
organismului, întărirea, menţinerea şi redobândirea sănătăţii,
călirea organismului, formarea şi perfecţionarea priceperilor şi
deprinderilor motrice, cultivarea calităţilor psiho-fizice necesare
desfăşurării oricărei activităţi, munci, exercitării profesiunilor ori
activităţilor sportive.
Obiective:
 Atingerea și menținerea unui nivel optim de sănătate;
 Dezvoltarea fizică generală şi specifică şi a psihomotricităţii;
 Formarea şi dezvoltarea trăsăturilor psihocomportamentale şi de
personalitate;
 Corectarea unor deficienţe fizice.
 Sarcină de lucru
Parcurgând din literatura de specialitate ”Noile educații”
alcătuiți un ”ciorchine” al lor cu scurte explicații pentru
fiecare.

Noile
educații
 Finalitățile educației.
Ideal/scop/competențe/obiective
Finalităţile educaţiei sunt proiectate ca intenţionalităţi umane ce
duc spre valori praxiologice (practice), dezvoltabile prin efortul
educatorilor şi educabililor prin acţiuni eficiente şi eficace,
conştient urmărite.
Finalitățile educației sunt:
Idealul educațional
Scopul educației
Competențele de format
Obiectivele educaționale
 Idealul educațional
idealul educaţional este de o generalitate maximă şi
proiectează, destul de abstract, personalitatea umană
dezirabilă la un moment dat, într-o societate.

”dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a

individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome
şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare
pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru
dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea
cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială
şi pentru angajare pe piaţa muncii” (LEN, 2011)
Scopul educației
Scopul educaţional este de generalitate medie şi
detaliază idealul educaţional. Este conceput de
experți
reprezintă tipul finalităţilor educaţionale care
realizează acordul între idealul educaţional şi
obiectivele sale fiind mai apropiat şi adecvat de
acţiunile didactice.
 Competențele de format
Competenţele reprezintă ansambluri integrate de cunoştinţe,
capacităţi şi abilităţi de aplicare, operare şi transfer al
achiziţiilor, care permit desfăşurarea cu succes a unei
activităţi, rezolvarea eficientă a unei probleme sau a unei
clase de probleme/situaţii; competenţele au componente
cognitive/intelectuale, afectiv-atitudinale şi psihomotorii.
Competenţa reprezintă capacitatea dovedită de a selecta,
combina şi utiliza adecvat cunoştinţe, abilităţi şi alte
achiziţii constând în valori şi atitudini, pentru rezolvarea
cu succes a unei anumite categorii de situaţii de muncă
sau de învăţare, precum şi pentru dezvoltarea profesională
ori personală în condiţii de eficacitate şi eficienţă.
Competenţele sunt aşadar un ansamblu structurat
dinamic, sistematic, coerent şi flexibil de:
Cunoştinţe,
Abilităţi / deprinderi
Seturi de atitudini şi valori faţă de cunoaştere (ce este util
pentru pregătirea şcolară, profesională, socială etc.) care
induc şi produc
responsabilitate şi autonomie
necesare soluţionării unor situaţii complexe.
competeţele evoluează treptat,
a şti → a şti să spui/explici → a şti să faci ceea ce spui/explici
→ a şti să fii → a şti să devii

Competențe cheie - pachet transferabil şi

multifuncţional de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini, de
care fiecare individ are nevoie pentru dezvoltarea
personală, incluziune socială şi inserţie pe piaţa muncii,
formate până la sfârşitul şcolarităţii şi dezvoltate apoi
prin formare continuă (pe parcursul întregii vieţi).
(Recomandarea 2006/962/CE a Parlamentului European
şi a Consiliului din 18 decembrie 2006)
Opt competenţe cheie:
Competenţa de a comunica în limba maternă,
Competenţa de comunicare în limbi străine,
Deprinderi de calcul matematic, competenţe de
bază în ştiinţe şi tehnologie,
Competenţa digitală (abilităţi în TIC),
Competenţa de a învăţa să înveţi,
Competenţe sociale şi civice,
Competenţa antreprenorială,
Competenţa interculturală.
Obiectivele educaţionale
Obiectivul educaţional este tipul de finalitate de cea mai mică
generalitate fiind ipostaza cea mai concretă a finalităţilor şi
desemnează schimbările pe care procesul de învăţământ
aşteaptă să îl înfăptuiască în/pentru educabili.
Obiective generale
Obiective specifice
Obiective operaționale
 Cognitive
 Psihomotorii
 Afectiv-motivaționale
Finalităţile generale actuale ale sistemului de învățământ
relevă preocuparea decizionarilor în politicile educaţionale
pentru
formarea intelectuală (teoretizare, conceptualizare,
abstractizare) a tinerilor, şi, totodată, pentru
formarea abilităţilor şi deprinderilor practice şi pentru
promovarea multidisciplinarităţii, a interdisciplinarităţii şi
transdisciplinarităţii în vederea asigurării caracterului
operaţional şi funcţional al achiziţiilor, adică să le valideze
cerinţelor vieţii de zi cu zi şi inserţiei sociale.
Sunt deci vizate a fi formate şi dezvoltate competenţele
funcţionale, de bază, necesare educabililor pentru a-şi
continua studiile şi/sau pentru a se încadra pe piaţa muncii.
 Sistemul de învățământ
Sistemul de învățământ este un subsistem al sistemului social și
cuprinde ansamblul instituțiilor specializate în organizarea și
desfășurarea educației și instruirii prin conținuturi și metodologii
specifice, având rolul și menirea de certificare.
SISTEMUL SOCIAL
Sistemul de educație – suma instituțiilor care
oferă activități structurate formal, nonformal și
informal
Sistemul de învățământ – în sens larg
include educația de tip formal și
nonformal; în sens restrâns include numai
educația de tip formal;

Sistemul școlar - include educația

formală, structurată și ierarhizată pe
trepte școlare și pe ani de studiu;

Procesul de învățământ - asigură realizarea

obiectivelor generale ale educației formale prin
cele trei verigi predare-învățare-evaluare
Funcțiile sistemului de învățământ
Funcția instructiv-educativă - contribuie la formarea
”homo cogitans” (omul care gândește), a omului cu o
cultură generală și o cultură profesională necesară
mileniului III și cu o concepției solidă despre lume și viață;

Funcția praxiologică - vizează aplicarea cunoștințelor

în practică: „homo faber” (omul care muncește și
creează);

Funcția axiologică – urmărește formarea omului capabil să

valorizeze, să evalueze și să decidă asupra adevăratelor
valori materiale și spirituale: „homo estimans”.
 Principiile sistemului de învățământ
Principiul asigurării și garantării dreptului la învățătură.

Principiul învățământului de stat gratuit.

Principiul învățământului general și obligatoriu.

Principiul posibilității de organizare a învățământului de

stat, a învățământului particular și confesional.

Principiul desfășurării învățământului de toate gradele în

limba română, dar și în limba minorităților naționale și într-
o limbă de circulație internațională.
Structura sistemului de învățământ
19-20 ani Clasa a XIII-a
18-19 ani Clasa a XII-a
17-18 ani Clasa a XI-a

16-17 ani Clasa a X-a

15-16 ani Clasa a IX-a
Învățământ secundar superior – liceal cu filierele: teoretic, tehnologic, vocațional (ISCED 3)
14-15 ani Clasa a VIII-a
13-14 ani Clasa a VII-a
Învățământ obligatoriu
12-13 ani Clasa a VI-a
11-12 ani Clasa a V-a
Învățământ secundar inferior / gimnazial (ISCED 2)
10-11 ani Clasa a IV-a
9-10 ani Clasa a III-a
8-9 ani Clasa a II-a
7-8 ani Clasa I
6-7 ani Clasa pregătitoare
Învățământul primar (ISCED 1)
5-6 ani Grupa mare
4-5 ani Grupa mijlocie
Educația timpurie
3-4 ani Grupa mică
Învățământ preșcolar
Învățământ antepreșcolar
Învățământul profesional și tehnic este format
din:
învățământ profesional
învățământ tehnic
Învățământul terțiar nonuniversitar (ISCED 4-5)
învățământ postliceal.
Învățământul superior (ISCED 6-8)
studii de licență (6)
studii de masterat (7)
studii de doctorat. (8)
 Educația adulților
ISCED – International Standard Classification of Education
 TEORIA ŞI METODOLOGIA
CURRICULUM-ULUI
 Etimologic:
 Lat. CURRICULUM - singular
 Lat. CURRICULA - plural
“scurtă alergare, trecere prin, cale, drum, cursă... “
pista pe care se organizau cursele de curricle
tradiţional:
disciplinele studiate în şcoală (ce se învaţă) şi experienţa
de învăţare a copilului, organizată în şcoală (cum se
învaţă), (J. Dewey, 1902);
curs oficial organizat într-un cadru instituţionalizat
modern:
proiect pedagogic organizat prin corelarea disciplinelor de
învăţământ cu experienţele de învăţare directă şi indirectă
ale educabililor
post modern:
ansamblu coerent cu orientare modală al documentelor
formative şi al demersurilor succesive de proiectare –
performare – monitorizare a influenţei educaţionale pentru
formarea generală şi/sau profesională a educabililor,
realizat coparticipativ şi destinat stimulării optimei
orientări personale şi dezvoltării de efecte (auto)formative
de lungă durată la nivel personal în plan cognitiv (a şti),
aplicativ şi metacognitiv (a învăţa să înveţi; meta – despre,
cognos - gândire).
Curriculum, în sens larg
Concept-construct cu trei planuri de
analiză:
structural
procesual – proiectare, implementare,
evaluare
al produsului – rezultatele proiectării
În plan structural: – componentele
curriculum-ului şi relaţiile dintre acestea sunt:
În plan procesual

 proiectare,
 organizare
 desfășurare / implementare,
 evaluare
 reglare
În planul produsului
principale:
 planuri de învăţământ,
 programe școlare,
 manuale şcolare.
auxiliare curriculare
 ghiduri metodologice pentru cadrele didactice,
 caiete de muncă independentă pentru elevi,
 seturi multimedia,
 soft-uri educaţionale.
produse curriculare specifice cadrului didactic, rezultate din
proiectarea activităţii de către acesta
 planificarea calendaristică anuală;
 proiectarea unităţilor de învăţare/modulelor
 proiectarea la nivelul lecţiei/activităţii
 Ipostaze ale curriculum-ului
În funcție de natura situației de învățare
Formal
Nonformal
Informal
Ascuns (subliminal, implicit, ocult)
 În funcție de competențele vizate, curriculum-ul
este:
General
Specializat sau de profil
STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics)
Curriculum formal
presupune situaţiile de învăţare proiectate şi derulate în
unităţi de învăţământ, specifice educaţiei formale, de
profesori.
include experienţele de învăţare a celor ce învaţă, rezultate
din confruntarea cu situaţiile de învăţare proiectate de
profesori.
 Curriculum Naţional:
Planurile cadru,
Programele şcolare,
Reglementările, ghidurile de implementare,
Manuale, materiale suport,
Ghiduri pentru educatori etc.
Curriculum nonformal
totalitatea experienţelor de învăţare rezultate din
situaţiile de învăţare proiectate în contextul
instituţiilor non-şcolare, cu care fiinţa umană se
confruntă de-a lungul existenţei sale.
reuneşte situaţiile de învăţare proiectate şi
derulate în alte tipuri de instituţii decât de
învăţământ (familie, biserică, bibliotecă, teatru,
filarmonică, muzeu, etc.) dar cu finalităţi de ordin
educaţional.
Curriculum informal
exprimă totalitatea experienţelor rezultate din
învăţarea produsă în alte ocazii şi oportunităţi de
educare (mass-media, vizite, atmosfera din
familie, din comunitatea socială în care trăiesc
educabilii etc.)
nu beneficiază de situaţii de învăţare proiectate, ci
este o rezultantă a influenţelor educaţionale difuze
ale mediului, al situaţiilor spontane de învăţare.
Curriculum ascuns (subliminal)
experiența de învățare care emerge din climatul
psiho-social și cultural al clasei/grupei şi din viaţa
cotidiană cu situaţiile spontane de învăţare la care
sunt supuşi indivizii
În funcție de designul curricular
Curriculum scris (oficial)
Curriculum recomandat
Curriculum suport
În funcție de aria de cuprindere
Curriculum Național
Curriculum local
În funcție de actorii implicați, curriculum este:
a. Pentru profesori
Perceput
Predat
b. Pentru elevi
Testat (Evaluat)
Învățat
În funcție de gradul de obligativitate
curriculum nucleu (core curriculum sau trunchiul
comun)
 obligatoriu pentru același nivel de școlaritate (clasă);

 corpul disciplinelor obligatorii

 numărul minim de ore corespuzător din trunchiul
comun al Planului de învățământ
 examinat prin evaluare externă

curriculum la decizia școlii (CDȘ)

 se efectuează în ore distincte de cele obligatorii (din
trunchiul comun) dar nedepășind limita maximă de
ore pe săptămână prin Planul Cadru de Învățământ.
Proiectare curriculară suportă trei nivele:
Macrostructural - proiectarea curriculară se centrează în jurul
demersului de realizare a Curriculum-ului Naţional şi a
ansamblului de documente de instruire şi educare, raportate la
idealul educaţional pe care-l promulgă Legea Educaţiei
Naţionale.
Mezostructural - proiectarea curriculară se manifestă în
recomandări privind proiectarea, organizarea şi evaluarea
curriculumului la decizia şcolii (CDŞ)
Microstructural - proiectarea curriculară vizează anticiparea
obiectivelor, conţinuturilor şi strategiilor de predare, învăţare
şi evaluare angajate în proiectarea la următoarele subnivele:
 La nivel instituţional,
 La nivel catedrelor,
 La nivel individual,
Planul cadru de învăţământ
extras – clasa aV-a
Aria curriculară/disciplina Numărul de ore

I. Limbă şi comunicare 9
I.1. Limba şi literatura română 4
I.2. Limba modernă 1 2
I.3. Limba modernă 2 2
I.4. Opţional – Comunicare orală 1
II. Matematică şi Ştiinţe ale naturii 5
II.1. Matematică 4
II.2. Bilogie 1
II.3. Opţional – Matematica distractivă -

Vezi și la pag 135-136 – Curriculum. Teorie și aplicație

 Ariile curriculare
 Limbă  Matematic
 şi
a Domenii ale
 şi
 comunicar  ştiinţe curriculumului
e
 Om şcolar
 Consiliere  şi
 şi  societate
 orientare
Grupări de
obiecte de
 Sport
 Tehnologii studiu

 Arte
Programele şcolare

http://programe.ise.ro/Portals/1/Curriculum/Progr_Pre/
TT/Curriculum%20pentru%20invatamantul%20prescolar%203%
20%E2%80%93%206-7%20ani.pdf

http://programe.ise.ro/Actuale/Programeinvigoare.aspx
CDŞ poate fi:
 curriculum aprofundat (prevăzut în
programa școlară)
 curriculum extins (prevăzut în programa
școlară)
 curriculum elaborat în școală
 curs opțional la nivelul disciplinei

 curs opțional la nivelul ariei curriculare

 curs opțional la nivelul mai multor arii

curriculare
Proiectarea la nivel micro
Planificarea calendaristică anuală –
pag. 136
Proiectarea activităţii didactice
semestriale pag. 137
Proiectarea unității de învățare pag. 138
Proiectarea unei activități didactice/
lecții pp. 139- 151

Pagini din cartea ”Curriculum. Teorie și aplicație”

 Obiectivele operaţionale
Obiectivele operaţionale definesc prezumţii
(anticipări) ale profesorului asupra unor
comportamente observabile şi măsurabile ale
elevului, la sfârşitul activităţii de învăţare (lecţiei),
faţă de care se realizează evaluarea educabilului şi
care sunt finalităţile cele mai concrete în învăţare.
Ele derivă din competenţele specifice care la rându-le
sunt derivate din competenţele generale (ambele
înscrise în programele școlare)
Obiectivele operaţionale se adresează educabilului
dar sunt formulate de profesor!
Tipuri de obiective operaționale:

Cognitive

Psihomotorii

Afectiv motivaționale
obiective cognitive (taxonomia veche a lui Bloom):
 cunoaştere (a defini, a recunoaşte, a distinge)
 înţelegere (a redefini, a reorganiza, a explica, a demonstra, a interpreta)
 aplicare (a aplica, a utiliza, a alege),
 analiză (a identifica, a deduce),
 sinteză (a generaliza, a deriva, a sintetiza, a formula sintetic),
 evaluare critică (a valida, a decide, a argumenta, a emite judecăţi de
valoare / a evalua critic – conform unor criterii de maxima rigurozitate);
După taxonomia lui Bloom revizuită de Lorin Anderson şi Krathwohl
în 1999, dimensiunea proceselor cognitive se poate prezenta după cum
urmează:
 reamintirea
 înțelegerea
 aplicarea
 analiza
 evaluarea
 crearea
Operaţionalizarea obiectivelor cognitive, după R.F. Mager, comportă
următoarele etape:

 descrierea comportamentului final (schimbării de

comportament) al educabilului folosind un verb activ – ex: elevul
va formula o definiţie a nuvelei

 precizarea criteriului performanţei minim admisă (criteriul

reuşitei) – corect din punct de vedere științific.

 determinarea/ descrierea condiţiilor în care are loc schimbarea

de comportament – având fişa de lucru drept suport.

Prezentat integral, obiectivul operațional de tip cognitiv apare:

Elevul va formula o definiţie a nuvelei, corect din punct de vedere
științific având fişa de lucru drept suport.
obiective psihomotorii (taxonomia Simpson):

percepere (a percepe o mişcare),

dispoziţie (a avea dispoziţie fizică şi psihică pentru
realizarea unei mişcări),
reacţie dirijată (a executa mişcarea după un
anumit model, conform unui unei comenzi),
reacţie automatizată (a executa mişcarea în mod
automat, ca deprindere dobândită);
reacţie complexă (a integra mişcarea în activitate,
în termeni de adaptare dar şi de creativitate).
obiective afective (taxonomia lui Krathwohl):

receptare (a diferenţia, a accepta – afectiv)

reacţie (a răspunde, a aproba, a susţine – afectiv),
valorizare (a argumenta, a dezbate, a specifica, a
susţine sau a protesta – afectiv),
organizare (a armoniza, a organiza – afectiv),
caracterizare (a aprecia, a dirija, a schimba, a
rezolva, a colabora, a rezista – afectiv);
Verbe active utilizate în formularea obiectivelor
Comportamentele care Verbe prin care pot fi exprimate
urmează a fi formate comportamentele dorite
Însuşirea unor noi a exprima, a identifica,
cunoştinţe a recunoaşte, a descrie
a defini,

Formarea deprinderilor a rezolva, a identifica,

intelectuale a reprezenta, a deduce,
a interpreta, a examina,
a diferenţia, a formula,
a calcula, a caracteriza,
a preciza, a experimenta,
a efectua, a descrie,
a compara, a aduna (date),
a extrage, a sintetiza,
a interpola, a prezenta,
a clasifica, a reuni,
a ordona, a valida,
a demonstra a argumenta,
Comportamentele care Verbe prin care pot fi exprimate
urmează a fi formate comportamentele dorite
Formarea deprinderilor a executa, a planifica,
motorii senzoriale a reconstitui, a construi,
a realiza, a calcula,
a produce, a audia,
a proiecta, a viziona,
a prelucra, a opera
a interoga,
Formarea atitudinilor a accepta, a rezista,
a persevera, a convinge,
a încuraja, a te angaja,
a respecta, a alege

Exemple de proiecte de activitate didactică: pp.204-215

 Modalități de realizare a evaluării
curriculum-ului
obţinerea de informaţii despre curriculum în
ansamblu, despre pertinenţa, calitatea şi eficienţa
lui, prin sondarea beneficiarilor (educabili,
educatori, angajatori).
detectarea calității competențelor formate
educabililor prin instrumente de evaluare
adecvate, atât pe parcursul cât și în finalul
parcursului educațional.
cercetarea prestaţiei didactice a educatorilor în
condiţiile valorificării plenare a tuturor resurselor
curriculare.
Reglarea curriculum-ului
Pot fi strategii corective, respectiv
ameliorative la nivelul:
decidenților în politici educaționale,
administrației educaționale centrale,
administrației educaționale locale,
instituției de învățământ,
educatorului