Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Descărcați ca pptx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 13

PELERINAJUL LA PRISLOP

 Mănăstirea Prislop este o mănăstire din România situată în apropierea


satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara. De aproape șapte secole, ea
reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase ortodoxe din
Transilvania, biserica sa, ce datează din secolul al XVI-lea, fiind declarată
monument istoric, cu codul HD-II-m-A-03447.
 Se consideră că prima mănăstire cu acest nume ar fi fost construită de
Nicodim de la Tismana. Există o singură mărturie care este consemnată
despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală. Ea este
însemnarea de pe Evangheliarul său: "Această Sfântă Evanghelie a scris-o
popa Nicodim în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)". Pe la jumătatea
secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină, în anul 1564 a
fost zidită "din temelie" de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Țara
Românească. Este posibil ca vechiul lăcaș, despre al cărui urme se scria la
mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în pădure, în vecinătatea
clădirilor actuale. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiată la
Prislop școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să
 Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ținuseră
de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului. Nu se
poate vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihăstrie din secolele XIII-XIV. Există
o singură mărturie care este consemnată despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în
Ungaria medievală. Ea este însemnarea de pe Evangheliarul său: "Această Sfântă
Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)". Lui Nicodim
tradiția i-a pus în seamă un lung șir de alte mănăstiri care au fost întemeiate ulterior. În
adevăr, nici cea mai mică relație nu se poate face între Prislop și Nicodim de la Tismana.
Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină, în anul 1564 a
fost zidită "din temelie" de Domnița Zamfira care se retrage aici după ce tatăl ei Moise
Voievod din Țara Românească este ucis in lupta de la Viisoara. Este posibil ca vechiul
lăcaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în
pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Zamfira a acționat sigur la o mănăstire
preexistentă, pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbați.
Îngrijorată de salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu
erau de religie ortodoxă, ea a înzestrat lăcașul cu odoare scumpe și moaște. Dintre ele, pe
cât se pare, doar o icoană a ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în
mai multe bucăți, se găsește la Prislop. Ea conținea inscripții latine și chirilice. Doi egumeni,
Ioan și Teofil, sunt pomeniți în documente.
 Nu se cunoaște absolut nimic despre rolul lor în administrarea
mănăstirii. Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiază la Prislop
școala de învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină
preoți la sate. În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad
(Alba Iulia), iar Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII
viețuiește Sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost
mănăstire greco-catolică. A primit un ultim veșmânt de frescă sub
semnătura lui Simion din Pitești. Din acesta se conservă doar câteva
fragmente. A fost adânc implicată în frământările religiase ale secolului
al XVIII-lea, dintre greco-catolici și ortodocși. În secolul al XIX-lea era
aproape pustie și administrată de preoți de mir. Curând după ce a fost
trecută la ortodocși (1948), a fost desființată și alocată pentru destinații
laice. S-a refăcăt ca lăcaș mănăstiresc după anul 1975, cu o
comunitate de călugărițe.
In aceasta biserica/manastire a
slujit un om pe nume Arsenie Boca
care se mai numeste si
ocrotitorul ardealului.
 Pe drumul ingust care serpuieste pe valea care merge spre manastire, lumea
ca la raliu – care mai grabit ca altul, autocare, soferi neatenti, ziceai ca esti in
plin sezon pe litoral. In fata noastra o camioneta pick-up, cu un maldar de
chestii patratoase negre in bena, ne arunca praf si pietricele de mama focului
pana in fata manastirii. A trebuit sa ne cautam loc in parcarea aglomerata, iar
acesta a intrat pe poarta principala, credeam ca transporta ceva materiale de
constructii.
 Luand la cunostiinta regulile cu “fara pantaloni scurti la barbati si cap, picioare
si decolteu acoperit la femei”, pe partea cealalta a gardului, leopardul din
pick-up, ajutat de ceva oameni de la manastire descarcau prada din bena.
Chestiile patratoase negre nu erau altceva decat sute de icoane proaspat
printate care asteptau sa fie cumparate de “evlaviosi”. Atunci am inteles ca
nici macar aici nu s-a inteles corect “turismul religios”. Totul este o mare
afacere, nimeni nu ajuta pe nimeni, totul este pentru bani. Pacat de toti
amaratii care vin aici sperand ca vor primi ajutor pentru ce are fiecare nevoie,
si cu putinul lor ingrasa si mentin un sistem grasan care ar trebui sa ajute pe
nevoiasi.
Hirotonirea și tunderea în monahism.

 În 1935 - ca absolvent al Academiei Teologice - a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11


septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan.[3] În anul
1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la
Mănăstirea Sâmbăta de Sus (județul Brașov). În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este
tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii
Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor.
 Deja din 1940 declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de
reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, de inspirație naționalist-legionară, despre care Nichifor
Crainic spunea: „Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj,
cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin
Brâncoveanu!” Devine renumit ca mare duhovnic, părintele Cleopa va încerca să ia legătura cu
el prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate.
 În iarna anului 1944 profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea starețului
Arsenie Boca și a lui Serafim Popescu din Filocalie. Ultimul traduce Marcu Ascetul (v. Telegraful
român, 15 ian. 1991). La publicarea în comunism a primelor patru volume din Filocalie numele lui
Arsenie Boca nu mai este menționat. Fiind prigonit de Securitate, nu este amintit nici în Istoria
Bisericii Ortodoxe Române de pr. dr. Mircea Păcurariu (Ed.Sțiința, Chișinău, 1993)
 După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la
Râmnicu Vâlcea pe 17 iulie 1945, pentru participarea activă la mișcarea legionară, dus la București și
eliberat pe 30 iulie 1945 in urma presiunilor bisericii. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru ajutorul dat
luptătorilor anticomuniști, foști legionari pregătiți și parașutați de americani în Munții Făgărașului. Atât
pentru aceste fapte, cât și datorită notorietății sale, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea
repetate declarații, fiind apoi eliberat (v. G.Enache, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice,
Ed.Partener, Galați, 2009). Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop în
noiembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas
ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956). În 1959
comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal, i-au interzis
activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate.
 În 15/16 ian. 1950 este a treia oară arestat. Face detenție „administrativă”, fiind dovedit vinovat, până
pe 23 martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari
Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 este din nou anchetat, apoi este arestat la
Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 oct.1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează
nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar
(post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959).
 A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două licențe ale sale,
una la Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e
pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate.
 A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două
licențe ale sale, una la Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor
pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost permanent
supravegheat de Securitate.
 Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu, Giurgiu. La Sinaia, din 1969 și-a
avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28
noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la
mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.
 Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele
locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28 noiembrie fiind de
30 000 - 40 000 de oameni.
 Boca a fost aderent al mișcării antropozofice a ocultistului austriac Rudolf Steiner, ceea ce
i-a influențat picturile de la Biserica din Drăgănescu, în care fantoma lui Isus Hristos iese din
lespedea mormântului. De asemenea, Boca avea talente de mentalist.
 SFARSIT.
 SURSĂ:
 -carte de istorie clasa –a xi-a A
 -Wikipedia/Google.

 Participantii la proiect :-Bărdasu Diana


 -Cocoș Tudor Lucian
 -Cotorog Estera Andreea

 Coordonator: Stratulat Cezara.

S-ar putea să vă placă și