Stiinta Mat

3.
BAZELE TEORETICE ALE STUDIERII

ALIAJELOR METALICE
● Metalele pure - se utilizează în industrie doar în cazuri foarte rare,
deoarece sunt relativ scumpe iar proprietăţile lor mecanice sunt în
general slabe.
● Aliaje metalice - se obţin prin combinarea unui metal de bază cu unul
sau mai multe elemente chimice suplimentare (metale sau nemetale),
prin topirea împreună a elementelor constitutive.
- Metal de bază - dacă într-un aliaj, unul dintre elementele
componente se întâlneşte într-o proporţie mult mai mare
decât celelalte.
- Elemente de aliere (componenţii aliajului) - elmente chimice
introduse intenţionat, pentru a modifica proprietăţile
chimice, mecanice sau tehnologice ale metalului de bază;
- Impurităţi - elementele de aliere introduse accidental în aliaje;
● Sistem de aliaje - mulţime de aliaje care are la bază aceleaşi elemente
chimice de aliere, dar în proporţii diferite.
STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 106

În funcţie de numărul componenţilor care alcătuiesc aliajele există:
● aliaje binare - cu doi componenţi;
● aliaje ternare - cu trei componenţi;
● aliaje cuaternare - cu patru componenţi;
● aliaje polinare - cu mai mulţi componenţi;
- Aliaje cu structură omogenă - la scară macroscopică.

- Aliaje cu structură eterogenă - la scară atomică.
● FAZA - parte constitutivă a unui aliaj sau sistem de aliaje, omogenă şi
prezentând aceeaşi structură şi compoziţie chimică în oricare parte a sa.
● FAZA - precis delimitată faţă de celelalte faze înconjurătoare.

● CONSTITUENŢI METALOGRAFICI:
- FAZE UNICE
- FAZE ASOCIATE faza - A
constituent
metalografic - K faza - B

I. SOLUŢIILE SOLIDE:
- un mod des întâlnit de combinare a elementelor chimice în aliaje;
- sunt compuse din doi sau mai mulţi componenţi (elemente chimice), care
prezintă solubilitate în stare solidă într-un interval de temperaturi şi
concentraţii bine definit;
- reprezintă un amestec intim al atomilor componenţi asamblaţi într-un edificiu
cristalin unic;
a. soluţii solide de substituţie (înlocuire) - alierea se face prin pătrunderea
atomilor de tip B în locul atomilor de tip A;
b. soluţii solide de interstiţie (pătrundere) - atomii de tip B ocupă poziţii
interstiţiale în reţeaua cristalină a atomilor de tip A.
atomi de tip - A
atomi de tip - B
Soluţie solidă de substituţie Soluţie solidă de interstiţie

Soluţiile solide de substituţie:
a. soluţie solidă dezordonată - atomii diferiţi se atrag de aceeaşi manieră ca şi cei

de acelaşi tip;
b. soluţie solidă ordonată - atomii diferiţi se atrag reciproc mai puternic decât cei
de acelaşi fel;
c. amestec mecanic - atomii de acelaşi tip se atrag mai puternic decât atomii
diferiţi, producându-se aglomerări de componenţi.
Soluţie solidă dezordonată Soluţie solidă ordonată Amestec mecanic

Obs.:
- soluţiile solide dezordonate şi ordonată sunt combinaţii monofazice
(posedă un singur tip de cristale);
- soluţii solide sunt de obicei complexe (interstiţie + substiţie);
- amestecurile mecanice sunt bifazice.

II. COMPUŞII CHIMICI:
- sunt formaţi din atomi de tip A şi B aflaţi într-o soluţie solidă ordonată şi
într-o proporţie bine definită exprimată de formula AXBY;
- posedă reţea cristalină proprie diferită de cea a lui A sau B;
- respectă legile valenţei;
- au temperatură proprie de topire.
a. compuşi intermetalici:
- sunt formaţi din atomi de tip A şi B diferiţi din punct de vedere
electrochimic;
- formează compuşi de forma AXBY fără a respecta legile valenţei;
b. compuşi electronici:
- au formulă de compus chimic dar nu au atomii aşezaţi ordonat.

3.1. DIAGRAME DE ECHILIBRU
● Aliajul este definit prin:
- compoziţie;
- temperatură;
- presiune (de obicei constantă).
● Diagramele de echilibru - reprezentări grafice trasate pe baza datelor
experimentale referitor la relaţiile între faze sau constituenţii metalografici, în
condiţii de echilibru.
● Coordonatele diagramelor de echilibru:
- concentraíe / compoziţie, (procente de greutate sau atomice);
- temperatura, (oC).
● Starea (fizică sau structurală) a unui aliaj:
- rezultată prin transformări complete la viteze de încălzire (răcire), foarte
mici, reprezentându-se grafic printr-un punct într-o diagramă de echilibru;
- este indicată de fazele şi constituenţii metalografici aflaţi în echilibru.
● Reprezentarea grafică a diagramei de echilibru parcurge
urmatoarele etape:
- se determină poziţia punctelor de transformare pentru aliaje cu diferite
concentraţii aparţinând aceluiaşi sistem de aliaje
- transformarea punctelor în coordonate temperatură-concentraţie prin
unirea punctelor cu aceeaşi semnificaţie, rezultând liniile de transformare.
● Metale pure - diagramele de echilibru se reduc
la o singură scară (coordonată) de reprezentare grafică:
- temperatura.
● Aliaje bicomponente - diagramele de echilibru

se trasează grafic în două coordonate:
- concentraţie;
- temperatură.

L
L
L
L+S L+S L+S L+S
S S S
a. b.
Utilizarea diagramei curbelor de răcire (a)
pentru determinarea diagramei de echilibru (b)
● Linia lichidus - locul geometric al punctelor de transformare reprezentând
sfârşitul topirii la încălzire şi începutul solidificării la răcire.
● Linia solidus - locul geometric al punctelor de transformare reprezentând
începutul topirii la încălzire şi sfârşitul solidificării la răcire.
Diagrama de echilibru a unui sistem de aliaje ternare

● Aliaje ternare:
- diagramele de echilibru se reprezintă în spaţiu;
- axa temperaturii perpendiculară pe planul de compoziţie
(triunghi echilateral);
- locul geometric al temperaturii este reprezentat prin suprafeţe
care separă domeniile de existenţă ale diferitelor faze lichide
şi solide;
● Aliaje cuaternare şi aliaje polinare:
- necesită pentru reprezentare spaţii ideale cu mai multe
dimensiuni;
- pot fi reprezentate în spaţiu sau în plan prin considerarea
unor variabile ca şi constante.
► Diagramele de echilibru:
- prezintă starea structurală a aliajelor metalice
- condiţiile echilibru
- structurile se obţin prin încălzire (răcire), foarte lente
care permit desfăşurarea completă a tuturor
transformărilor aferente domeniului respectiv.

3.2. TRANSFORMĂRI DE BAZĂ ÎN DIAGRAMELE
DE ECHILIBRU
● transformarea eutectică
L (+)
● transformarea eutectoidă
S (+)
● transformarea peritectică
+L 
Simbolizare:
- L – fază lichidă;
- S – fază solidă;
- α, β – faze sau constituenţi metalografici (în stare solidă).

4. FIERUL ŞI ALIAJELE FIER - CARBON
4.1. FIERUL
 Densitatea (la 20°C) 7860 kg/m3

 Temperatura de topire 15380C
 Punctul Curie (modificarea prop. magnetice) 7700C
 Rezistenţa la rupere la tracţiune 280 … 300 N/mm2
 Limita de elasticitate 190 … 170 N/mm2
 Alungirea la rupere la tracţiune 40 … 50%
 Gâtuirea la rupere 70 … 80%
 Duritatea Brinell 50 … 80 HB
 Modulul de elasticitate 210000 N/mm2
Formele alotropice ale fierului sunt:
● Fe - temperatura ambiantă - 9120C - structură c.v.c.
● Fe - 912 - 13940C - structură c.f.c.
● Fe - 13940C - temperatura de topire (15380C) - structură c.v.c.

Curba de răcire şi curba de încălzire a fierului
Temperatura, T [oC]
1538 oC 1538 oC
Feδ 1394 oC 1394 oC
AR4
Paramagnetic
AC4
Feγ
AR3 912 oC 912 oC
770 oC 770 oC AC3
AR2
AC2
Feromagnetic
Feα
RĂCIRE ÎNCĂLZIRE
Timpul, t [h]

Parametrul reţelei, a [Å]
Temperatura, T [oC]
Evoluţia parametrului de reţea pentru diferitele forme alotropice

ale fierului în funcţie de temperatură

4.2. SISTEMUL DE ALIAJE FIER-CARBON
● CARBONUL:
1. Dizolvat în Fe, Fe sau Feδ:

- Feα poate dizolva până la 0,0218% C la 7270C formând
o soluţie solidă de C în Feα numită ferită (F);
- Feγ poate dizolva până la 2,11% C la 11480C, formând

o soluţie solidă de C în Feγ numită austenită (A);
2. Cementită - Ce (combinaţie chimică cu fierul = carbura

de fier Fe3C - constituent metastabil), conţine 6,67%C;
3. Grafit - G (carbon liber - constituent stabil) obţinut

prin reacţia de grafitizare (temperatură ridicată, viteză
de răcire lenta etc.):
Fe3C  3 Fe + C (carbon liber / grafit)

SISTEME DE ECHILIBRU:
● SISTEM METASTABIL FIER - CEMENTITĂ (Fe - Fe3C)

● SISTEM STABIL FIER - GRAFIT (Fe - G)
DIAGRAME DE ECHILIBRU:
● DIAGRAMA SISTEMULUI METASTABIL

FIER - CEMENTITĂ (Fe - Fe3C)
- diagramă cu solubilitate totală în stare lichidă
şi cu solubilitate limitată în stare solidă;
- nu prezintă importanţă tehnică decât până la
concentraţia de 6,67%C;
● DIAGRAMA SISTEMULUI STABIL
FIER - GRAFIT (Fe - G)

DIAGRAMA DE ECHILIBRU A SISTEMULUI METASTABIL
FIER - CEMENTITĂ ( Fe - Fe3C )
Temperatura, T [oC]
A4
A3
A1;3
Concentraţie C, [% greutate]

Temperatura, T [oC]
Concentraţie C, [% greutate]
OŢELURI FONTE
Diagrame de echilibru Fe - C:
a. ( ) sistem metastabil Fe - Fe3C; b. (- - - -) sistem stabil Fe - grafit (G)

● Linia lichidus (ABCD) - locul geometric al punctelor de temperatură
corespunzătoare începutului solidificării la răcire şi sfârşitului topirii la
încălzire.
● Linia solidus (AHJECFD) - locul geometric al punctelor de temperatură
corespunzătoare începutului topirii la încălzire şi sfârşitului solidificării la
răcire.
Temperatura, T [oC]
Diagrama
punctelor critice
ale sistemelor:
Fe - Fe3C
şi
Concentraţie C, [% greutate] Fe - G

Puncte critice ale sistemelor Fe - Fe3C şi Fe - G
Linia care
Punct Temperatura marchează
Caracterul transformării
critic [C] punctul
respectiv
Transformarea magnetică a cementitei; la încălzire,

A0 210 - din feromagnetică, cementita devine paramagnetică.
Transformarea eutectoidă (perlitică); la răcire
A1 727 PSK
austenita se transformă în perlită.
Transformarea magnetică a soluţiei solide ; la
încălzire, soluţia solidă  feromagnetică trece în soluţia
A2 770 - 727 MOSK solidă  paramagnetică sau în soluţie solidă , care este
paramagnetică (după linia OSK).
A3 912 - 727 GOSK Transformarea    la încălzire (sfârşitul transformării)
Transformarea soluţiei solide  în soluţie solidă  () la

1495 - 1394 NJ
încălzire (începutul transformării)
A4
Transformarea soluţiei solide  în soluţie solidă  la
1495 - 1394 NH
încălzire (sfârşitul transformării)
Separarea (precipitarea) cementitei secundare din
Acem 1148 - 727 ES austenită, la răcire.

4.3. TRANSFORMĂRI DE BAZĂ IN DIAGRAMA SISTEMULUI
METASTABIL FIER - CEMENTITĂ ( Fe - Fe3C )
● TRANSFORMARE EUTECTOIDĂ – punctul S (727°C; 0,77%C):

A <=> (F + Ce) ● A (γ) – austenită (soluţie solidă)
P – perlită ● Fδ – ferită (soluţie solidă)
S - punct eutectoid ● Ce – cementită (compus chimic)
PSK - orizontala eutectoidă ● P – perlita (amestec mecanic)
● TRANSFORMARE EUTECTICĂ – punctul C (1148°C; 4,3%C):

L <=> (A + Ce) ● L – lichid
Le – ledeburită ● A (γ) – austenită (soluţie solidă)
● Ce – cementită (compus chimic)
C - punct eutectic ● Le – ledeburită (amestec mecanic)
ECF - orizontala eutectică A + Ce - la temp. sub 1148 0C)
● Le – ledeburită (amestec mecanic) de
P + Ce – la temp. sub 727 0C – tr. eutectoidă
● TRANSFORMARE PERITECTICĂ – punctul J (1495°C; 0,15%C):

L + F<=> A ● L – lichid
● Fδ – ferită δ (soluţie solidă)
J - punct peritectic
● A (γ) – austenită (soluţie solidă)
HJB - orizontala peritectică
4.4. DIAGRAMA DE ECHILIBRU A SISTEMULUI METASTABIL
FIER - CEMENTITĂ ( Fe - Fe3C )
A1 A1;3

● OŢELURI ( 0 … 2,11%C )
● oţeluri hipoeutectoide - 0 … 0,77%C;
● oţeluri eutectoide - 0,77%C;

● oţeluri hipereutectoide - 0,77 … 2,11%C;
● FONTE ALBE ( 2,11 … 6,67%C )
● fonte albe hipoeutectice - 2,11 … 4,3%C;
● fonte albe eutectice - 4,3%C;
● fonte albe hipereutectice - 4,3 … 6,67%C;

oţeluri
hipoeutectoide eutectoide hipereutectoide
0,02 % C 0,40 % C 0,77 % C 1,20 % C
3,00 % C 4,30 % C 5,20 % C
fonte albe
hipoeutectice eutectice hipereutectice
Reprezentarea schematică a structurilor constituenţilor

de echilibru ai aliajelor Fe – Fe3C
Structuri de echilibru
ale oţelurilor carbon,
(atac nital 2%):
a. b.
a. - oţel hipoeutectoid cu
0,01%C; (300:1);
b. - oţel hipoeutectoid cu
0,20%C; (300:1);
c. - oţel hipoeutectoid cu
0,40%C; (300:1);
a.
c. b.
d. d. - oţel hipoeutectoid cu
0,60%C; (300:1);
e. - oţel eutectoid cu
0,77%C; (500:1);
f. - oţel hipereutectoid cu
1,20%C; (500:1);
a.
e. b.
f.

a. b. c.
Structuri de echilibru ale fontelor albe, (atac nital 2%, 100:1):

a. - fonte albe hipoeutectice cu 3%C;
b. - fonte albe eutectice cu 4,3%C;
c. - fonte albe hipereutectice cu 5%C;
Duritatea, HB
Rezistenta la rupere, Rm, [daN/mm2]
Limita de curgere, Rp 0,2, [daN/mm2]
Diagrama de
variaţie a
Gatuirea la rupere, Z, [%] proprietăţilor
mecanice
ale oţelurilor
Alungirea la rupere, A, [%] carbon cu
conţinutul de
Concentratie, C, [%]
Rezilienta, K, [daJ/cm2] carbon

4.4.1. FAZE ŞI CONSTITUENŢI ÎN DIAGRAMA DE ECHILIBRU
A SISTEMULUI METASTABIL Fe - Fe3C
► FERITA
● soluţie solidă de carbon în Feα, cu reţea de tip c.v.c.
● poate dizolva maxim 0,0218 %C la temperatura de 7270C
● constituent moale, tenace şi plastic
● Rm = 300 N/mm2
● duritatea 80 HB
● A5 = 50 %
● KCU = 2 J/mm2
● la microscop apare sub formă de:
- grăunţi poliedrici, reţea, lamele, globulară, aciculară
(structura Widmannstätten)
● ferită aliată (N, Mn, P, Mo etc.)

► AUSTENITA
● soluţie solidă de carbon în Feγ cu reţea de tip c.f.c.
● poate dizolva maxim 2,11 %C la temperatura de 11480C
● plasticitate bună
● paramagnetică
● rezistentă la coroziune.
● la microscop apare :
- sub formă de grăunţi poliedrici
- în general de culoare deschisă
- prezentând macle.

► CEMENTITA
● compus chimic (carbură de fier - Fe3C);
● conţine 6,67%C;
● reţeaua cristalină de tip ortorombic;
● cel mai dur constituent care se regăseşte în aliajele Fe - C (peste 800 HB);
● foarte fragilă;
● peste temperatura de 210°C devine paramagnetică (punctul Ao);
În funcţie de domeniile şi condiţiile în care se formează, se disting următoarele
tipuri de cementită:
- cementita primară - cristalizează direct din faza lichidă (în domeniul
DCF);
- cementita eutectică - formată ca fază constitutivă a ledeburitei prin
transformarea eutectică;
- cementita secundară - se separă din cristalele de austenită sub linia
ES din diagrama Fe-Fe3C;
- cementita eutectoidă - fază constitutivă a perlitei în urma
transformării eutectoide;
- cementita terţiară - prin precipitare din ferită, sub linia PQES din
diagrama Fe-Fe3C;
La microscop apare sub formă:
- lamelară, globulară, aciculară, în benzi, în plăci, în insule, în reţea.
► PERLITA
● amestec mecanic format din ferită şi cementită, faze
care se separă simultan la temperatura de 7270C, din austenita de
concentraţie eutectoidă;
● eutectoidul sistemului fier – cementită;
● are proprietăţi mecanice bune, care depind de forma şi

mărimea fazelor componente;
● Rm = 550 ... 1100 N/mm2;
● A5 = 10 ... 25 %;
● duritatea 185 ... 250 HB;
● după aspectul microscopic poate fi:
- lamelară, globulară, în rozete.

► LEDEBURITA
● amestec mecanic format din:
- austenită + cementită eutectică – (727 … 11480C);
- perlită + cementită eutectică – (t amb … 7270C);
● eutecticul sistemului fier – cementită;
● duritate relativ ridicată;
● fragilă;
● aspectul microscopic: zebrat / punctiform.

4.5. OŢELURILE NEALIATE
A. Oţeluri nealiate (oţeluri carbon):

● oţeluri nealiate de uz general
- nu necesită tratament termic;
- caracteristicile produselor livrate în stare laminată sau
normalizată
- corespund valorilor limită indicate în SR EN 10020-1994;
- nu se prescrie nici o altă condiţie de calitate tehnologică;
- nu sunt impuse condiţii particulare pentru nici un element de
aliere, cu excepţia Mn şi Si.
● oţeluri nealiate de calitate
- nu au impuse condiţii pentru o comportare precizată la tratament
termic sau pentru puritate în ceea ce priveşte incluziunile
nemetalice.
- prescripţiile privind calitatea acestora (de exemplu, tenacitatea la
rupere, controlul mărimii grăuntelui, capacitatea de formare la
rece) sunt mai severe decât cele ale oţelurilor de uz general.
● oţeluri nealiate speciale (superioare)
- puritate superioară oţelurilor nealiate de calitate, în special în
privinţa incluziunilor nemetalice.
- în majoritatea cazurilor, aceste oţeluri sunt destinate
tratamentului şi se caracterizează printr-o comportare
precizată la tratamente termice de călire-revenire sau
durificare superficială
Oţeluri de construcţie Oţeluri de scule
de cementare de îmbunătăţire semidure dure extradure
0 0,25 0,65 0,85 1,15 1,65 %C
B. Oţeluri aliate:
● oţeluri aliate de calitate
● oţeluri aliate speciale

4.6. SISTEMUL STABIL FIER-GRAFIT ( Fe - G )
● FENOMEN DE GRAFITIZARE (REACŢIE DE GRAFITIZARE)
Fe3C -> 3 Fe + C (carbon liber / grafit)
● Factori care favorizează fenomenul de grafitizare:
- conţinutul ridicat de carbon;

- conţinutul ridicat de siliciu; Si - element chimic puternic
grafitizant care favorizează descompunerea cementitei
(0,5…5 %Si);
- temperatura cât mai înaltă a soluţiei lichide imediat
înainte de turnare (peste 15000C) - se dizolvă cementita şi
incluziunile nemetalice, scad centrele de cristalizare şi
cantitatea de C legat;
- viteza de răcire cât mai lentă.

Grafitul:
- material complet opac;

- cu o bună capacitate de
reflectare a luminii;
- cristalizează în reţea
elementară hexagonal-
compactă (“formă de fagure”);
- prezintă caracteristici de
duritate şi rezistenţă la rupere
slabe (rezistenţa la rupere de
doar cca. 20 N/mm2);
- nu se mai poate descompune
chimic;
- nu se mai poate recombina cu
alte elemente chimice;
- reprezintă o formă stabilă a Structura cristalină a grafitului
carbonului în cadrul sistemului
de aliaje fier - carbon.

DIAGRAMA DE ECHILIBRU A FONTELOR CENUŞII
ÎN SISTEMUL STABIL Fe - Grafit (G)
Temperatura, T [oC]
Carbon, C [% greutate]
DIAGRAMA SISTEMULUI STABIL FIER - GRAFIT ( Fe - G )
Temperatura, T [oC]
Concentraţie, C [% greutate]
Punctul de transformare Concentraţia de carbon Temperatura
din diagrama Fe - G [%] [oC]
S ’ (S) 0,68 (0,77) 738 (727)
E ’ (E) 2,08 (2,11) 1154 (1148)
C ’ (C) 4,26 (4,3) 1154 (1148)

4.4. FONTE
4.4.1. FONTE ALBE
Fontele care conţin carbon sub formă de cementită şi a căror
microstructură este descrisă prin intermediul diagramei de echilibru a
sistemului metastabil Fe - Fe3C se numesc fonte albe (aspect metalic
strălucitor al suprafeţelor de rupere ale pieselor, dat de cementită).
Cementita determină fontelor albe:
- fragilitate ridicată
- duritate mare (350 - 500 HB, KV = 0),
fapt care face ca aceste aliaje să aibă o utilizare limitată doar în
următoarele două domenii:
- turnarea de piese cu crustă foarte dură şi rezistentă la
uzură, (bilele pentru mori de măcinat, cilindrii de laminor, rolele pentru
sape de foraj, roţile de vagonet etc.) Piesele trebuie să aibă şi o anumită
rezistenţă la şocuri, astfel că acestea nu se fabrică în întregime din
fontă albă, ci doar stratul superficial (crusta) se obţine din acest
material, prin turnarea fontei hipoeutectice şi răcirea mai rapidă a părţii
exterioare a pieselor.
- elaborarea fontei maleabile, prin turnarea şi maleabilizarea
fontelor albe.
4.6.1. FONTE CENUŞII (DE TURNATORIE)
Fontele în a căror structură apare grafitul se

numesc fonte cenuşii, denumirea provenind de la
aspectul cenuşiu - întunecat al suprafeţei de rupere, dat
de grafit.
Având în vedere faptul că se folosesc cu
precădere în piese turnate, ele se mai numesc şi fonte de
turnătorie.
În funcţie de gradul de grafitizare, structura
fontelor cenuşii poate cuprinde doi sau trei constituenţi:
- grafitul;
- perlita;
- ferita.

● Diagrama Greiner-Klingenstein
Concentraţie, (C + Si) [%] 7
5
I II a II II b III
4
0 10 20 30 40 50 60 70
Grosimea peretelui piesei, [mm]
I - FONTE ALBE - (perlită + cementită);

II a - FONTE PERLITO - CEMENTITICE / FONTE PESTRIŢE
- (perlită + cementită + grafit);
II - FONTE CENUŞII PERLITICE - (perlită + grafit);
II b - FONTE CENUŞII PERLITO - FERITICE - (perlită + ferită + grafit);
III - FONTE CENUŞII FERITICE - (ferită + grafit).
■ I - FONTE ALBE
- viteza de răcire ridicată;
- nu sunt condiţii de grafitizare;
- structura: perlită şi cementită;
■ II a - FONTE PERLITO – CEMENTITICE / FONTE PESTRIŢE

- răcirea mai mică, dar insuficientă pentru grafitizarea completă a cementitei libere;
- se grafitizează doar o parte a cementitei libere;
- structura conţine atât elemente de fontă albă (cementită liberă) cât şi fontă
cenuşie (grafit);
- structura: perlită, cementită şi grafit;
■ II - FONTE CENUŞII PERLITICE

- viteză de răcire suficient de mică pentru grafitizarea completă a cementitei libere;
- structura: perlită şi grafit;
■ II b - FONTE CENUŞII PERLITO - FERITICE

- viteză de răcire lentă;
- grafitizare avansată care afectează şi o parte din cementita perlitei;
- perlita dispare din structură în unele zone, în loc rămânând ferită şi grafit;
- structura: perlită, ferită şi grafit;
■ III - FONTE CENUŞII FERITICE

- grafitizarea totală a cementitei;
- structura: ferită şi grafit (s-a descompus şi cementita perlitei).

4.6.1.1. Influenţa altor elemente chimice asupra procesului
de grafitizare şi proprietăţilor fontelor cenuşii
► Manganul
● element chimic care îngreunează grafitizarea, deoarece formează carburi
de Mn, (Mn3C) şi cementită aliată (FeMn)3C stabile la temperaturi înalte;
► Sulful
● element chimic antigrafitizant;
● înrăutăţeşte proprietăţile de turnare a fontei (0,08 %S în piesele cu pereţi
subţiri; 0,15…0,20 %S în piesele cu pereţi groşi);
► Fosforul - element chimic antigrafitizant; fontele se numesc fosforoase;
● în cantităţi de peste 10% P formează cu Fe:
- eutectic fosforos binar Fe (ferită) – Fe3P (fosfură de fier);
- eutectic fosforos ternar Fe (ferită) – Fe3C – Fe3P (steadită);
STEADITA:
- are punct de topire scăzut la 9630C;
- duritate ridicată (cca. 500 HB);
- se introduce în fonte pentru reducerea temperaturii de cristalizare
(mărirea fluidităţii) şi creşterea rezistenţei la uzură datorită durităţii
steaditei;
- apare la microscop sub formă de insule albe colţuroase cu puncte negre;
► Elemente grafitizante: Cu, Al, Ni;
► Elemente ne(anti)grafitizante: Cr, Mo, V, W; formează cementite aliate şi
carburi stabile.
4.6.1.2. CLASIFICAREA FONTELOR CENUŞII (DE TURNĂTORIE)
● În funcţie de gradul de grafitizare şi de structură:
- fonte cenuşii perlitice;

- fonte cenuşii perlito – feritice;
- fonte cenuşii feritice;
- fonte cenuşii perlito – cementitice cu grafit lamelar (fontă pestriţă);
- fonte cenuşii perlitice cu eutectic fosforos ternar (steadită) /
fonte cenuşii fosforoase;
● În funcţie de forma grafitului:
- fonte cenuşii cu grafit lamelar – raportul: l/g > 30;
- fonte cenuşii cu grafit vermicular – raportul: l/g = 1,5…10;
- fonte cenuşii cu grafitul în cuiburi – fonte maleabile;
- fonte cenuşii cu grafit nodular (sferoidal) – fonte modificate;
● În funcţie de modul de obţinere:
- fonte cenuşii obişnuite – cu grafit lamelar;
- fonte cenuşii maleabile;
- fonte cenuşii modificate.
4.6.2. FONTE CENUŞII CU GRAFIT LAMELAR
Conţin: 2,5…3,5 %C, 0,5…4,5 %Si, 0,4…1,0 %Mn, 0,1…1 %P, 0,02…0,15 %S
a. b.
c. d.
Structuri de echilibru ale fontelor cenuşii cu grafit lamelar (atac nital 2%):
a. – fontă cenuşie feritică; (500:1) b. – fontă cenuşie perlito-feritică; (500:1)
c. – fontă cenuşie perlitică; (500:1) d. – fontă cenuşie fosforoasă; (300:1)

Structura de echilibru a fontei cenuşii perlito - cementitice
cu grafit lamelar (fontă pestriţă); (atac nital 2%, 300:1)

● Proprietăţi mecanice:
● Rm = 100 ... 300 N/mm2;

● Duritate: 150 … 300 HB;
● A5 = 0,2 … 1 %;
● Avantajele utilizarii fontelor cenuşii cu grafit lamelar:
- preţ de cost scăzut;

- turnabilitate bună în piese cu geometrie complexă;
- prelucrabilitate prin aşchiere relativ uşoară;
- efect pronunţat de amortizare bună a vibraţiilor mecanice datorită
discontinuităţilor provocate de grafit;
- utilizate mult pentru fabricarea batiurilor maşinilor unelte sau altor
subansamble;
- efect pronunţat de autolubrifiere datorită capacităţii particulelor de
grafit de a absorbi şi reţine lubrifianţi (bune proprietăţi antifricţiune);

4.6.3. FONTE CENUŞII MODIFICATE
CU GRAFIT NODULAR (SFEROIDAL)
► Se obţin prin introducerea în oala de turnare, în timpul elaborării fontei,

a unor mici cantităţi de elemente chimice suplimentare, care la solidificare
pot determina modificarea dimensiunii sau formei grafitului.
● modificare
● modificatori
● fontă modificată
► În funcţie de forma grafitului există trei tipuri de fonte modificate:
● Fonte modificate cu grafit lamelar fin - se introduce: Si, Ca,

Al etc. (sub formă de ferosiliciu, silicocalciu etc.);
● Fontele modificate cu grafit vermicular – se adaugă: Mg, Ce,

Y, Zr etc.;
● Fontele modificate cu grafit nodular (sferoidal) – se introduce:

Ce, Mg, Ca sau Y.

linii de tensiune
concentratori
grafit
grafitlamelar
lamelar de tensiuni grafit
grafit nodular
modificat
(sferoidal)
(nodular, sferoidal)
Influenţa formei grafitului asupra devierii

şi concentrării liniilor de tensiune

a. b. c.
Structuri de echilibru ale fontelor cenuşii modificate

cu grafit nodular (sferoidal), (atac nital, 2%, 300:1):
a. - fontă cenuşie feritică cu grafit modificat (nodular, sferoidal;

b. - fontă cenuşie ferito-perlitică cu grafit modificat (nodular, sferoidal;
c. - fontă cenuşie perlitică cu grafit modificat (nodular, sferoidal);

● Avantajele utilizarii fontelor cenuşii modificate
cu grafit nodular (sferoidal):
- caracteristici mecanice şi de plasticitate mult mai bune;

- rezistenţa la rupere la tracţiune creşte de 2 … 4 ori;
- rezistenţă la coroziune mai bună;
- compactitate sporită;
- prelucrabilitate prin aşchiere mai bună.

4.6.4. FONTE CENUŞII MALEABILE CU GRAFIT ÎN CUIBURI
► Fazele tehnologice de elaborare a fontelor maleabile:
- se toarnă o fontă albă cu compoziţie strict limitată: 2 … 3 % C,

0,5 … 1,5 % Si, max. 0,5 % Mn, max. 0,2 % P şi max. 0,1 % S;
- tratament termic de recoacere de maleabilizare

a fontelor albe:
● încălzirea fontei albe la temperaturi înalte, pe durate lungi;
● descompunerea cementitei poate fi parţială sau totală, în funcţie
de timpul şi temperatura de recoacere, viteza de răcire etc.
● formarea unor grăunţi de grafit de recoacere, compacţi dar cu
margini foarte neregulate, numiţi cuiburi.
► Procedeele de obţinere a fontelor maleabile depind de:

● durata regimului de răcire;
● temperatura regimului de răcire;
● tipul regimului de răcire.

950 …1000 oC
Temperatura, T [oC]
P’S’K’ (738 oC)
Timpul, t [h]
Ciclograma recoacerii de maleabilizare a fontelor

4.6.4.1. MALEABILIZAREA PRIN GRAFITIZARE
- "procedeul american“;
- fonta albă se încălzeşte timp de 50 … 60 de ore la temperaturi
de 950 … 1000°C în mediu neutru (nisip cuarţos, zgură);
- răcire cu viteză de ≈ 20oC/h până la ≈ 750oC;
- răcire cu viteză de ≈ 2oC/h în intervalul 750 ... 720oC;
- răcire cu viteză de ≈ 20oC/h până la 600oC;
- răcire în aer liniştit.
► Micşorarea vitezei de răcire în vecinătatea liniei P'S'K' este necesară

pentru:
- evitarea formării perlitei;
- grafitizării cât mai complete a cementitei;
- formarea cuiburilor de grafit dispersate într-o masă
de bază feritică.

► Fontă cenuşie maleabilă feritică (fontă cenuşie maleabilă
cu inimă neagră – miez negru) - suprafaţa de rupere are o
culoare închisă dată de proporţia mare de grafit
● Rm = 300 … 400 N/mm2;

● Duritate: 120 ... 160 HB;
● A5 = 6 … 18%.
► Fontă cenuşie maleabilă perlitică - dacă fonta este supusă

unei răciri mai rapide:
- caracteristici de rezistenţă mai ridicate;

- plasticitate inferioară fontelor maleabile feritice:
● Rm = 400 ... 800 N/mm2;

● Duritate: 150....320 HB;
● A5 = 1...8%.

4.6.4.2. MALEABILIZAREA PRIN DECARBURARE
- "procedeul european“;
- mediu oxidant;
- destinat în principal pieselor cu pereţi subţiri;
- încălzirea piesei timp de 70 … 100 ore la temperatura
de 900 … 950C;
- răcire lentă până la temperatura de 600 … 650C;
- răcire în aer liniştit;
► Decarburare (scăderea conţinutului de carbon din piesă);

► Cementita eutectoidă nu se descompune;
► Structura fontei diferă în funcţie de distanţa faţă de suprafaţa piesei;

► Fontă cenuşie maleabilă feritică (decarburare la
suprafaţa piesei) şi fontă cenuşie maleabilă perlitică sau
perlito - feritică (în miezul piesei); se mai numesc fonte
cenuşii maleabile cu inimă albă (miez alb)
● Rezistenţa mecanică şi duritatea este mai mare decâta fontelor cenuşii

maleabile cu inimă neagră;
● rezistenţă şi tenacitate apropiată de cele ale oţelurilor
● Plasticitate mai mică;
- Rm = 350 ... 500 N/mm2;
- Duritate: 180 … 240 HB;
- A5 = 3 … 15%;
● proprietăţile bune de turnare
● se prelucrează uşor prin aşchiere;
● utilizare industrială destul de restrânsă;
● piesele trebuie să aibă grosimi de perete de cel mult 25 … 30 mm;
● procedeu complex de maleabilizare (de lungă durată şi costisitor).

FONTE CENUŞII MALEABILE CU MIEZ NEGRU
a. b.
Structuri de echilibru:
a. - fontă albă hipoeutectică, destinată maleabilizării, (atac nital 2%, 100:1);
b. - fontă maleabilă cu miez negru (grafit şi ferită), (atac nital 2%, 200:1);

FONTE CENUŞII MALEABILE PERLITICE
Fontă maleabilă Fontă maleabilă Fontă maleabilă perlitică

perlitică, cu resturi (cuiburi de grafit
(atac nital 2%, 200:1) de cementită, cu borduri de ferită),
(atac nital 2%, 200:1) (atac nital 2%, 200:1)
FONTE CENUŞII MALEABILE

CU MIEZ ALB
Fontă maleabilă cu miez alb

(zonă exterioară decarburată),
(atac nital 2%, 100:1)

a. b.
Fonte cenuşii maleabile (atac picral, 250:1):

a. - fontă cu miez neagru; b. - fontă cu miez alb

Fontă cenuşie maleabilă
cu miez (inimă) alb,

cu miez (inimă) neagru,
perlitică,

5. TRANSFORMĂRI ÎN STARE SOLIDĂ
ALE ALIAJELOR FIER-CARBON
Referitor la structurile din sistemul de aliaje Fe – C:
- pot suferi transformări structurale în stare solidă - încălzirea
(răcirea) - oţelurilor peste (sub) linia PSK);
- transformările structurale au la bază variaţia energiei libere;
- tendinţa este spre o energie liberă minimă a sistemului.
● Transformarea perlitei în austenită, (PA) - încălzirea peste
temperatura punctului AC1 (7270C);
● Transformarea austenitei în perlită (AP) - răcirea sub
temperatura punctului AR1 (7270C);
● Transformarea austenitei în martensită (AM) - răcirea rapidă sub
temperatura echilibrului metastabil: austenită - martensită Ms;
● Transformarea martensitei în perlită (MP) - încălzirea martensitei
peste o anumită valoare a temperaturii, asigurându-se o energie de
activare suficient de mare pentru depăşirea barierei energetice;
● Transformarea martensitei în austenită (MA) - nerealizată
experimental deoarece iniţial se produce transformarea MP, care
necesită un lucru mecanic mai mic decât cel aferent transformării
MA.

În funcţie de influenţa procesului de difuzie a atomilor,
transformările în stare solidă pot fi împărţite în trei grupe:
a. Transformări cu difuzie:
● transformarea perlitei în austenită (P  A);
● transformarea austenitei în perlită (A  P);
● transformarea martensitei în perlită (M  P);
b. Transformări intermediare (de tip bainitic);

● transformarea austenitei în bainită (A  B);
c. Transformări fără difuzie:

● transformarea austenitei în martensită (A  M).

5.1. TRANSFORMAREA PERLITEI ÎN AUSTENITĂ
LA ÎNCĂLZIRE
► Se consideră un oţel eutectoid cu 0,77% C supus unei transformări

la încălzire peste 7270C.
► Are loc: transformarea perlitei în austenită (P  A).
► Din punct de vedere termodinamic peste 7270C energia internă a

austenitei este mai mică decât cea perlitei (EA < EP).
► Datorită temperaturii ridicate:
● procesul de difuzie este foarte intens;
● are loc egalizarea concentraţiei în C prin "dizolvarea“ lamelelor
de cementită;
● procesul se desfăşoară la suprafaţa de separaţie a lamelelor de
cementită;
● transformarea este cu atât mai rapidă cu cât temperatura este mai
ridicată;
● suprafeţele de separaţie sunt mai mari (deci perlita lamelară se
transformă mai rapid decât perlita globulară);
● gradul de dispersie (numărul de particule cementitice) este mai mare.

5.1.1. MĂRIMEA GRĂUNTELUI AUSTENITIC
900 ... 9500C 2 2 - oţeluri cu ereditate

granulară fină
Temperatura, T [oC]
(grăunte ereditar fin)
1 1 - oţeluri cu ereditate
granulară grosolană
(grăunte ereditar grosolan)
austenită (A)
AC1 (7270C) 750 ... 8300C
mărimea grăuntelui
iniţial de austenită (A)
d0
perlită (P)
D0 mărimea grăuntelui
iniţial de perlită (P)
Schema de creştere a grăuntelui de austenită cu temperatura la un oţel:

1 - cu ereditate granulară grosolană : 2 - cu ereditate granulară fină.

► Grăunte iniţial de austenită – este de obicei mic şi se obţine la
sfârşitul procesului de transformare a perlitei (P) în austenită (A).
► Grăunte ereditar (ereditate granulară) - tendinţa de creştere
dimensională a grăunţilor de austenită (A) în funcţie de temperatură.
După modul de manifestare a eredităţii granulare există:
● oţeluri cu ereditate granulară grosolană
(grăunte ereditar grosolan):
- creşterea cristalelor de austenită începe nu mult după depăşirea
temperaturii critice de transformare (7270C) – 750 ... 8300C (curba - 1);
- prelucrare bună prin aşchiere;
- călibilitate superioară;
- fragilitate mare;
● oţeluri cu ereditate granulară fină (grăunte ereditar fin):
- creşterea este neînsemnată până la temperaturi de 900 … 950°C,
după care devine foarte rapidă (curba - 2);
- se obţín prin adăugarea de: Al, Ti, Ni, Zr care împiedică unirea
grăunţilor (bariere);
- rezistenţă la rupere mare
- limita de curgere şi rezilienţă (rezistenţa la şoc) comparative
cu oţelurile cu grăunţi ereditari grosolani;
► Grăunte real - grăunte obţinut la o anumită temperatură dată.
5.2. TRANSFORMAREA AUSTENITEI ÎN PERLITĂ
LA RĂCIRE (transformarea perlitică)
► Se consideră un oţel eutectoid cu 0,77% C supus unei transformări la răcire

sub 7270C.
► Are loc: transformarea austenitei în perlitei (A  P).
► Din punct de vedere termodinamic la răcire sub 7270C energia internă
a perlitei este mai mică decât cea a austenitei EP < EA.
Etapele transformării sunt:
● într-un grăunte relativ omogen de austenită lamelele de cementită se
formează prin creşterea întâmplătoare a concentraţiei în C în anumite zone;
● consideraţii de ordin energetic determină accentuarea concentraţiilor
de C în anumite zone, rezultând sărăcirea în C a zonelor învecinate;
lamelă de cementită
cementită ferită
cementită
colonie
de perlită
limită de
grăunte
Mecanismul transformării austenitei în perlită la răcire
● cu cât temperatura de difuzie este mai scăzută, cu atât difuzia
este mai redusă, iar atomii de C se vor deplasa pe distanţe mici;
● se obţine o alternanţă de lamele mici de cementită şi ferită,
adică perlita;
Transformarea austenitei în perlită se produce în două moduri distincte:

► transformare izotermă:
- transformare la temperatură constantă;
► transformare anizotermă:
- transformare la răcire continuă.

5.3. TRANSFORMAREA IZOTERMĂ A AUSTENITEI LA RĂCIRE
P, [%]
a.
DIAGRAMA ’’ T.T.T. ’’
Transformarea A
(temperatură - transformare
a - curba de început
- timp) a transformării
b - curba de sfârşit
a transformării
log t
austenită AC1 (7270C)

a P – perlită grosolană
S – sorbită
Temperatura, T [oC] B – troostită
a. - curbele cinetice austenită b BS – bainită superioară

de transformare BI – bainită inferioară
a austenitei suprarăcite
MS
pentru diferite grade b.
de suprarăcire;
M – martensită + AREZ austenită reziduală
b. - construcţia diagramei
TTT izoterme;
log t

● Se consideră un lot de epruvete din oţel eutectoid cu 0,77% C, care
va fi supus, pe grupe diferite, unor transformări la răciri sub 7270C.
● Se introduc în medii de răcire izoterme aflate la temperaturi din ce în

ce mai joase, câte o grupă de epruvete pentru fiecare procedeu.
● Se înregistrează, pentru fiecare încercare, separat:

- punctele de început ale transformării
- punctele de sfârşit ale transformării.
● Locul geometric al acestor puncte determină diagrama TTT

(transformare - temperatură - timp), prin curbele:
- a - curba de început a transformării;
- b - curba de sfârşit a transformării.
● Subrăcirea - diferenţa de temperatură între temperatura de referinţă

de 7270C şi temperatura efectivă la care se produce răcirea.

AC1 (7270C)
Duritatea finală, HRC

Temperatura, T [oC]
austenită P – perlită lamelară
grosolană
S – sorbită
T – troostită
b
austenită B – bainită
a
MS
Mf M + Arez (martensită + austenită reziduală)
Timpul, t [s]
Diagrama TTT (temperatură - transformare - timp), aferentă

transformării izoterme a austenitei în perlită la răcire, pentru
un oţel nealiat eutectoid
● Dimensiunea lamelelor de Ce şi F din P este determinată în primul rând
de viteza de difuzie a carbonului.
● Scăderea temperaturii de transformare conduce la obţinerea unor
structuri cu grad de dispersie al fazelor tot mai ridicat.
► La subrăciri mici (imediat sub 727C) se obţine un amestec grosolan
de F şi Ce, o perlită lamelară grosolană (P).
► La subrăciri mai mari (≈ 600C) , gradul de dispersie al fazelor creşte, ca
şi duritatea lor. Rezultatul va fi o structură perlitică mai fină, numită
perlită sorbitică sau sorbită (S).
► La subrăciri şi mai mare, dispersia fazelor creşte atât de mult încât se
observă o structură perlitică şi mai fină, lamelele de F şi Ce dispuse
radial (rozete de culoare închisă, situate la limitele foştilor grăunţi austenitici;
structura este denumită troostită (T), cu o duritate mai ridicată decât sorbita.
Perlita, sorbita şi troostita prezintă următoarele caracteristici:
- sunt structuri de natură perlitică, din ce în ce mai fine (datorită
difuziei tot mai lente, datorate scăderii temperaturii), care se deosebesc numai
prin gradul de dispersie al F şi Ce;
- gradul de dispersie influenţează şi proprietăţile fizico-mecanice ale
structurilor respective;
- cu cât gradul de dispersie este mai înalt, cu atât amestecul mecanic
F - Ce are duritatea mai mare.
► La subrăciri şi mai puternice (450 ... 400°C), din A se formează un
constituent cu dispersie foarte fină, care nu mai este de natură perlitică.
Temperatura relativ joasă a transformării face ca difuzia atomică să

devină dificilă (tot mai redusă), rezultând un amestec mecanic de:
- ferită suprasaturată în carbon (F');
- particule submicroscopice de carburi incomplete de tipul
FexC, (x = 1 ... 2)
numit bainită (B):
A  (F' + FexC)
● Structura bainitei poate să difere în funcţie de subrăcire:

● Bainita superioară (400 ... 300°C):
- se formează la răciri imediat sub 400°C;
- este constituită din plachete de ferită în interiorul cărora există
precipitări de carburi cu aspect de pene;
- are volum specific mai mare decât perlita;
- prezintă rezilienţă scăzută, fiind dură şi fragilă.

● Bainita inferioară (sub 300°C):
- se obine la temperaturi mai scăzute;
- este formată din ferită suprasaturată în carbon, aciculară,
în interiorul căreia există precipitări de carburi;
- are volum mai mare decât perlita;
- are duritatea foarte ridicată (apropiată de a martensitei;
- este mai plastică decât martensita.
Transformarea A  B nu se poate produce însă complet, rămânând
întotdeauna o anumită cantitate de austenită netransformată care trece
ulterior în P sau M, în funcţie de viteza de răcire.
► La subrăciri foarte mari (temperaturi de transformare sub 250 …

200°C), difuzia atomilor este practic nulă şi faza nouă şi cea veche au
aceeaşi compoziţie chimică.
Are loc doar o reordonare a reţelei, reordonare prin care austenita se
transformă în soluţie suprasaturată de carbon în Fe (F'') numită
martensită (M), care prezintă o reţea cristalină puternic tensionată, având
o duritate foarte mare:
A  F'' (M)

● DURITATEA structurilor prezentate creşte de la perlită către
martensită:
P S T B M
10 ... 20 20 ... 30 40 ... 50 50 ... 60 60 ... 66
HRC HRC HRC HRC HRC
DURITATEA
● PLASTICITATEA, caracterizată prin alungire (A5) scade de la

perlită către martensită.
● FRAGILITATEA creşte de la perlită spre martensită.

5.4. TRANSFORMAREA ANIZOTERMA A AUSTENITEI LA RĂCIRE
(transformarea la răcire continuă)
a – începutul
formări feritei
Temperatura, T [oC]
preeutectoide;
b, c – începutul,
respectiv sfârşitul
transformării
perlitice;
d, e – începutul,
respectiv sfârşitul
transformării
de tip bainitic;
f – începutul
transformării
Timpul, t [s] de tip martensitic.
Diagrama TRC (transformare la racire continuă), aferentă
transformării izoterme a austenitei în perlită la răcire,
pentru un oţel nealiat eutectoid
AC1 (7270C) Reprezentarea vitezei critice
de călire
Temperatura, T [oC]
A – austenită
V1 P – perlită lamelară grosolană
a
V2 S – sorbită
b
V3 T – troostită
A
V4 B – bainită
MS
2000C
MS V5 (T + B + M)
M + Arez (martensită + austenită reziduală
V66 (M
V (M ++ A
Arez
rez))
VCR
V (M ++ A
CR (M Arez
rez))
Timpul, t [s]
● Viteza de răcire - noul parametru care intervine şi determină gradul
de subrăcire;
● Viteză critică inferioară – viteza de răcire minimă corespunzătoare
apariţiei martensitei în structură;
● Viteza critică superioară (viteză critică de călire – Vcr) – viteza de
răcire cea mai mică, de la care întreaga structură este martensitică;
VCR este întotdeauna tangentă la cotul curbei TTT;
► Mecanismul şi condiţiile termodinamice ale transformării la răcirea
continuă a austenitei sunt în general similare transformării izoterme.
► Cu cât curbele de transformare sunt situate mai spre dreapta, cu atât viteza
critică de călire va fi mai mică, iar martensita se obţine la viteze de răcire mici.
► Viteza critică de călire se poate determina după valoarea tangentei dusă la
minimul curbei TTT.
► Vitezele egale sau mai mari ca VCR asigură o structură în întregime
martensitică (totuşi cu o oarecare cantitate foarte mică de austenită reziduală)
fără constituenţi de natură perlitică sau bainitică.
► Viteza critică de călire fiind reprezentată de tangenta la cotul curbei TTT,
valoarea sa va depinde de poziţia cotului perlitic, respectiv de poziţia curbelor
de transformare a şi b. Cu cât aceste curbe vor fi situate mai la dreapta cu
atât va fi mai mică VCR şi deci structura martensitică se va obţine la viteze de
răciri mai mici.
Observaţii:
- Diagramele TTT se citesc pe orizontal, iar diagramele TRC se citesc
de-a lungul vitezei de răcire.
- Fiecare marcă de oţel are o diagramă TTT şi TRC caracteristică.

5.3. TRANSFORMAREA MARTENSITICĂ
Este cea mai importantă transformare structurală din tehnică stând la

baza tratamentului termic de călire.
Călirea este tratamentul termic care constă într-o încălzire în domeniul
austenitic şi răcire cu viteză foarte mare astfel încât la temperatura
ambiantă se obţine a structură formată din martensită şi resturi de
austenită reziduală netransformată.
Datorită subrăcirii sau vitezei de răcire (VR) foarte mari (VR >> VCR) difuzia
este practic nulă şi se obţine o ferită suprasaturată în C cu reţeaua
deformată puternic. Această deformaţie determină o duritate mare a
martensitei.

Caracteristicile transformării martensitice:
● se produce fără difuzie doar prin uşoare rearanjări ale atomilor din
reţea care se deplasează pe distanţe mai mici decât o distanţă
interatomică.
● viteza de creştere a cristalelor de martensită este foarte mare
(instantanee) şi nu depinde de temperatură;
● procesul de formare al martensitei are loc într-un interval de
temperaturi definite prin punctele Ms (martensită start) şi Mf
(martensită final), transformarea încetând dacă temperatura rămâne
constantă în acest interval;
● transformarea nu este completă astfel că în structură rămâne
totdeauna o anumită cantitate de austenită reziduală (Arez);
● celula elementară a martensitei este tetragonală şi este cu atât mai
deformată (alungită) cu cât conţinutul în C "îngheţat" în aceasta este mai
mare.
● gradul de deformare se apreciază prin aşa numitul raport de
tetragonalitate c/a (la martensită c/a > 1).

austenită (c.f.c.)
Celula elementară a martensitei

austenită austenită reziduală - Arez
► MARTENSITA:
● cel mai dur constituent

al oţelurilor (62…66 HRC);
● foarte fragilă;
● plasticitate practic nulă;
● foarte rezistentă la coroziune;
● are bune proprietăţi magnetice;
● structură în afară de echilibru.
martensită martensită
► Cantitatea de austenită reziduală care se obţine la un anumit

nivel de subrăcire va fi cu atât mai mare cu cât temperatura este mai
joasă şi deci cu cât poziţia punctelor de transformare Ms (martensită
start) şi Mf (martensită final) este mai joasă.

5.4. TRANSFORMAREA MARTENSITEI LA ÎNCĂLZIRE
(revenirea martensitei)
► Reîncălzire la temperaturi sub Ac1;
► Revenire;
■ Se micşorează:
- fragilitatea;
- duritatea;
- rezistenta la rupere;
- limita de elasticitate;
■ Se îmbunătăţesc:
- tenacitatea;
- plasticitatea;
■ Se obţine la încălzire:
● între 80 ... 170°C - martensită cubică de revenire;
● între 170 ... 300C - troostită de revenire;
● între 300 ... 400C - sorbită de revenire:
- coalescenţa carburilor;
- globulizare;
● peste 400°C (max. 600°C ) - perlita globulară (de revenire).

Austenită
A1 AC1 (7270C)
400 ... 6000C

Pgl - perlita globulară
(de revenire)
Temperatura, T [oC]
300 ... 4000C
Srev - sorbită de revenire

170 ... 3000C
Călire
Trev - troostită de revenire

80 ... 1700C
Mrev - martensită cubică

M + Arez M + Arez de revenire
Timpul, t [s]

RĂCIRE ÎNCĂLZIRE EVOLUŢIA
PROPRIETĂŢILOR
LA RĂCIRE
structuri
structuri perlitice
perlitice globulare
lamelare
M cub. rev.
M + Arez

6. TRATAMENTE TERMICE
6.1. GENERALITĂŢI. CLASIFICARE.
► TRATAMENTELE TERMICE - metode practice care urmăresc
obţinerea anumitor proprietăţi fizice sau mecanice ale materialelor
metalice prin modificarea structurii acestora, datorită aplicării în stare
solidă de încălziri şi răciri controlate.
► Condiţiile în care se desfăşoară procedeele depind de natura materialului
şi scopul urmărit, aceste putând modifica:
- proprietăţile de prelucrare ale materialului (tehnologice);
- proprietăţile de exploatare (mecanice optime).
A. Tratamente termice primare (preliminare, intermediare):
- urmăresc obţinerea unor structuri care conferă materialului fie anumite
proprietăţi tehnologice (necesare în vederea prelucrării ulterioare a
materialului prin aşchiere, deformare plastică etc.), fie stări favorabile
aplicării unor tratamente termice secundare.
B. Tratamente termice secundare (finale):
- urmăresc obţinerea unor proprietăţi mecanice şi/sau fizice optime
pentru exploatarea ulterioară a produsului respectiv.

Prin aplicarea unor tratamente termice se pot obţine:
- structuri de echilibru (structuri de recoacere);
- structuri în afară de echilibru (structuri de călire).

Recoacere
completă
Recoacere de
recristalizare
Recoacere de
globulizare
Recoacere de
omogenizare
PRIMAR
Recoacere de
detensionare
Recoacere de
normalizare
Recoacere de
grafitizare
Recoacere de Simplă
maleabilizare
În două medii
Călire În trepte
TRATAMENT
Izotermă
TERMIC
La temperaturi joase
Joasă
Medie
Revenire
Înaltă
Pentru durificare sec.
Cu flacără
SECUNDAR Călire Prin inducţie
superficială
Prin contact electric
Tratament Prin deformare la rece

termomecanic Prin deformare la cald
Cementare (C)
Tratament Nitrurare (N)

termofizic Carbonitrurare (C, N)
Borizare (B)
Tratament Alitare (Al)

termochimic Sheradizare (Zn)
Silicizare (Si)
Cromizare (Cr)

6.2. TRATAMENTE TERMICE PRIMARE
6.2.1. RECOACEREA OŢELURILOR
► reprezintă un tratament termic primar;

► urmăreşte aducerea aliajului într-o stare apropiată de starea de echilibru;
► obţinerea anumitor forme ale constituenţilor structurali;
► diminuarea tensiunilor interne;
► încălzirea se face cu viteze mici (20 ... 60 °C/h), pentru a se evita
creşterea tensiunilor interne;
► durata de menţinere depinde de timpul necesar pentru uniformizarea
încălzirii şi desfăşurarea proceselor de difuzie;
► răcirea se execută cu viteze relativ mici, în aer, în cuptor, sub strat de
cenuşă sau nisip.
● recoacere completă (de echilibru);

● recoacere de omogenizare;
● recoacere de recristalizare;
● recoacere de detensionare;
● recoacere de normalizare;
● recoacere de globulizare;
● recoacere de grafitizare;
● recoacere de maleabilizare;

Recoacerea oţelurilor

6.2.1.1. RECOACEREA DE NORMALIZARE
► încălzirea pieselor cu 30 ... 50C peste punctul Ac3 respectiv Acem;

► menţinere timp de câteva ore pentru omogenizarea austenitei;
► răcire în aer liniştit (100 … 200°C/h);
■ Proprietăţi mecanice obţinute prin recoacerea de normalizare:

- rezistenţă la rupere şi rezilienţă bună;
- plasticitate şi duritate corespunzătoare;
■ Normalizarea nu se recomandă în cazul oţelurilor înalt aliate,

deoarece la acestea, prin răcirea în aer liber se obţin structuri în
afară de echilibru (bainită sau martensită).

6.2.1.2. RECOACEREA DE DETENSIONARE
► Urmăreşte reducerea tensiunilor interne, prin încălzirea pieselor la

temperaturi la care tensiunea critică de alunecare sau limita de curgere
sunt reduse sub nivelul tensiunilor interne din piesă.
►Temperatura de încălzire se stabileşte pentru fiecare piesă în parte, în
funcţie de destinaţia ei şi de prelucrările anterioare.
► Încălzirea şi răcirea se execută cu viteze mici, pentru a evita apariţia
unor noi tensiuni. Excepţie fac răcirile de la temperaturi mai mici de
150 … 300°C, care se pot executa în aer.
► Durata de menţinere se alege de asemenea în funcţie de temperatura
de încălzire, dimensiunile produsului, starea şi natura materialului etc.
■ De exemplu, pentru detensionarea pieselor din oţel turnate,
sudate sau forjate, acestea se încălzesc lent până la
temperaturi de 600...680°C, se menţin la aceste temperaturi pe
perioade care depind de grosimea secţiunii (o oră pentru
fiecare 25 mm de grosime maximă a secţiunii, dar nu mai puţin
de o oră), după care se răcesc în cuptor până la 200 … 300C, iar
apoi în aer.

6.3. TRATAMENTE TERMICE SECUNDARE
6.3.1. CĂLIREA OŢELURILOR
► Urmăreşte creşterea durităţii unui material metalic prin încălziri şi răciri cu
viteză foarte mare efectuate în condiţii care conduc la obţinerea unei
structuri în afară de echilibru, în care martensita este de obicei principalul
constituent alături de resturi de austenită reziduală.
► Se aplică oţelurilor nealiate sau aliate care conţin cel puţin 0,2 % C.
► Materialul este încălzit până la o temperatură care asigură austenitizarea
sa parţială sau completă, după care se face o răcire cu viteză mai mare
decât viteza critică de călire vcrc.
■ Principalii factori care determină alegerea parametrilor de călire sunt
compoziţia chimică şi structura materialului şi dimensiunile piesei.
■ Călirea:
- simplă (obişnuită, într-un singur mediu);
- în două medii (întreruptă);
- în trepte;
- izotermă;
- la temperaturi joase (sub 00C).
■ Călirea superficială:
- cu flacără;
- prin inducţie;
- prin contact electric.
► Pentru oţelurile carbon hipoeutectoide, temperatura de
încălzire trebuie să depăşească valoarea Ac3 cu 30 ... 50C;
► La oţelurile eutectoide sau hipereutectoide, temperatura de

încălzire trebuie să depăşească valoarea Ac1 cu 20 ... 40C;
► Durata de menţinere a oţelului la temperatura de încălzire

trebuie să asigure uniformizarea temperaturii în toată
secţiunea piesei;
► Durata de menţinere depinde de compoziţia chimică a

materialului, de forma şi dimensiunile piesei, precum şi de
condiţiile de încălzire;
► La călirea oţelurilor cu 0,25 … 0,65 %C, durata de menţinere

este de 1-2 minute / mm de grosime maximă a piesei, în funcţie
de modul de aşezare a pieselor in cuptor.

► Alegerea corectă a mediului de răcire joacă un rol deosebit de
important la călire.
► Este important să se asigure formarea unei cantităţi optime de

martensită, dar în acelaşi timp trebuie să se evite apariţia unor
tensiuni interne prea mari.
► => Rezultatul călirii depinde în special de viteza de răcire dintre

temperaturile 650...550°C şi respectiv dintre 300...200C.
► Viteza de răcire trebuie să fie cât mai mare în primul interval,

dar suficient de lentă în cel de al doilea.
► Mediul ideal pentru răcire în primul interval este apa,

iar în al doilea interval uleiul.

6.3.2. REVENIREA OŢELURILOR
► Tratamente termice de revenire – procese termice prin

aplicarea cărora structurile în afară de echilibru pot fi
readuse către starea de echilibru.
După intervalele de temperaturi se disting trei tipuri de reveniri:
● revenire joasă (150 … 2500C) - conduce la obţinerea
martensitei cubice de revenire care este mai puţin fragilă ca cea
tetragonală. Structura devine mai stabilă şi se elimină o mare parte
din tensiunile interne provocate de transferul austenitei în martensită
tetragonală, producându-se o detensionare a pieselor călite.
● revenire medie (300 … 4000C) - corespunzătoare unui
amestec fin ferito-cementitic (troostita de revenire). Este mai
rar utilizată, ea asociind unei durităţi relativ ridicate o tenacitate
sporită.
● revenire înaltă (550 … 6500C) - se caracterizează prin
structuri perlitice globulare de maximă plasticitate şi tenacitate,
dar cu o rezistenţă mecanică şi o duritate scăzută: sorbita de
revenire şi perlita globulară.

► TRATAMENTE TERMOMECANICE:
- deformare plastică la cald;
- deformare plastică la rece;
► TRATAMENTE TERMOFIZICE:
■ tratamente termodinamice - tratamente combinate care constau
în asocierea proceselor termice cu deformări plastice;
■ tratamente termomagnetice - tratamente combinate care constau
în asocierea proceselor termice cu influenţa unor câmpuri
electromagnetice.
► TRATAMENTE TERMOCHIMICE:
Asocierea unor tratamente termice de încălzire şi menţinere la temperaturi
înalte cu procese de difuzie ale unor elemente de aliere în stratul superficial
al materialului metalic respectiv; compoziţia chimică a stratului se modifică
şi conferă obţinerea de proprietăţi diferite de cele ale stratului iniţial.
- cementarea (difuzie de atomi de C);
- nitrurarea (difuzie de atomi de N);
- carbonitrurarea, nitrocarburarea (difuzie atomii de C şi N);
- borizare (difuzie atomi de Bo);
- alitare (difuzie atomi de Al);
- sherandizare (difuzie atomi de Zn).

1. OŢEL HIPOEUTECTOID FERITIC (≈ 0,02%C)
F (α) + Ce III + incluziuni nemetalice

ferită cementită tertiară Legendă:
(s.s.) (c.c.) - s.s. = soluţie solidă
- a.m. = amestec mecanic
- c.c. = compus chimic
2. OŢEL HIPOEUTECTOID FERITO - PERLITIC (≈ 0,15%C) - OLC 15
F (α) + P P = F + Ce II
ferită perlit perlită ferită cementită secundară

(s.s.) ă (a.m.) (s.s.) (c.c.)
(a.m.)
F>P
3. OŢEL HIPOEUTECTOID PERLITO - FERITIC (≈ 0,45%C) - OLC 45
P + F (α) P = F + Ce II
perliă ferită perlită ferită cementită secundară
(a.m.) (s.s.) (a.m.) (s.s.) (c.c.)
P≥F

4. OŢEL HIPOEUTECTOID PERLITO - FERITIC (≈ 0,60%C) - OLC 60
P + F (α) P = F + Ce II
perliă ferită in retea perlită ferită cementită secundară
discontinuă (a.m.) (s.s.) (c.c.)
(a.m.) (s.s.)
P>F
5. OŢEL HIPEREUTECTOID PERLITO - CEMENTITIC (≈ 1,00%C) - OSC 10
P + Ce II
Perlită cementită secundară
dispusă în reţea continuă
(a.m.) (c.c.)
P >> Ce II
6. FONTĂ ALBĂ EUTECTICĂ (≈ 4,3%C)
Le Le = P + Ce Le
ledeburită ledeburită perlită cementită ledeburitică
(a.m.) (a.m.) (a.m.) (c.c.)

7. FONTĂ CENUŞIE PERLITICĂ CU GRAFIT LAMELAR
P + Gl
perlită grafit lamelar
(a.m.)
8. FONTĂ CENUŞIE PERLITO - FERITICĂ CU GRAFIT LAMELAR
P + F (α) + Gl
perlită ferită grafit lamelar
(a.m.) (s.s.)
9. FONTĂ CENUŞIE PERLITO - CEMENTITICĂ (FONTĂ PESTRIŢĂ)
P + Fe 3 C + Gl
perlită Cementită grafit lamelar
(a.m.) (c.c.)
10. FONTĂ CENUŞIE FOSFOROASĂ (cu eutectic fosforos ternar)
P + Gl + STEADITĂ (Fe + Fe 3 C + Fe 3 P)
perlită grafit eutectic fosforos ternar
(a.m.) lamelar

11. FONTĂ CENUŞIE MALEABILĂ FERITICĂ CU GRAFIT ÎN CUIBURI
G
probă metalografică
grafit
neatacată chimic
în cuiburi
12. FONTĂ CENUŞIE MODIFICATĂ FERITICĂ CU GRAFIT NODULAR
(SFEROIDAL)
F + Gn
ferită grafit probă metalografică
(s.s.) nodular neatacată chimic
13. STRUCTURĂ DE CĂLIRE
A rez + M
austenită martensită
reziduală
14. FISURĂ DECARBURATĂ
F (α) + M
ferită dispusă martensită
în jurul fisurii

Stiinta Mat

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Stiinta Mat

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3.

BAZELE TEORETICE ALE STUDIERII

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 106

- Aliaje cu structură omogenă - la scară macroscopică.

● FAZA - precis delimitată faţă de celelalte faze înconjurătoare.

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 107

Soluţie solidă de substituţie Soluţie solidă de interstiţie

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 109

a. soluţie solidă dezordonată - atomii diferiţi se atrag de aceeaşi manieră ca şi cei

Soluţie solidă dezordonată Soluţie solidă ordonată Amestec mecanic

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 110

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 111

● Aliaje bicomponente - diagramele de echilibru

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 113

L+S L+S L+S L+S

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 115

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 116

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 117

 Densitatea (la 20°C) 7860 kg/m3

Formele alotropice ale fierului sunt:

● Fe - temperatura ambiantă - 9120C - structură c.v.c.

● Fe - 912 - 13940C - structură c.f.c.

● Fe - 13940C - temperatura de topire (15380C) - structură c.v.c.

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 118

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 119

Evoluţia parametrului de reţea pentru diferitele forme alotropice

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 120

1. Dizolvat în Fe, Fe sau Feδ:

- Feγ poate dizolva până la 2,11% C la 11480C, formând

2. Cementită - Ce (combinaţie chimică cu fierul = carbura

3. Grafit - G (carbon liber - constituent stabil) obţinut

Fe3C  3 Fe + C (carbon liber / grafit)

● SISTEM METASTABIL FIER - CEMENTITĂ (Fe - Fe3C)

● DIAGRAMA SISTEMULUI METASTABIL

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 122

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 123

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 124

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 125

Transformarea magnetică a cementitei; la încălzire,

A3 912 - 727 GOSK Transformarea    la încălzire (sfârşitul transformării)

Transformarea soluţiei solide  în soluţie solidă  () la

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 126

● TRANSFORMARE EUTECTOIDĂ – punctul S (727°C; 0,77%C):

● TRANSFORMARE EUTECTICĂ – punctul C (1148°C; 4,3%C):

● TRANSFORMARE PERITECTICĂ – punctul J (1495°C; 0,15%C):

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 128

● oţeluri hipoeutectoide - 0 … 0,77%C;

● oţeluri eutectoide - 0,77%C;

● FONTE ALBE ( 2,11 … 6,67%C )

● fonte albe hipoeutectice - 2,11 … 4,3%C;

● fonte albe eutectice - 4,3%C;

● fonte albe hipereutectice - 4,3 … 6,67%C;

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 129

0,02 % C 0,40 % C 0,77 % C 1,20 % C

3,00 % C 4,30 % C 5,20 % C

Reprezentarea schematică a structurilor constituenţilor

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 131

Structuri de echilibru ale fontelor albe, (atac nital 2%, 100:1):

Rezistenta la rupere, Rm, [daN/mm2]

Limita de curgere, Rp 0,2, [daN/mm2]

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 133

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 134

STIINTA MATERIALELOR – M. BIBU 135