PELERINAJUL LA PRISLOP

 Mănăstirea Prislop este o mănăstire din România situată în apropierea

satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara. De aproape șapte secole,
ea reprezintă unul din cele mai importante așezăminte religioase
ortodoxe din Transilvania, biserica sa, ce datează din secolul al XVI-lea,
fiind declarată monument istoric, cu codul HD-II-m-A-03447.
 Se consideră că prima mănăstire cu acest nume ar fi fost construită de
Nicodim de la Tismana. Există o singură mărturie care este consemnată
despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală. Ea
este însemnarea de pe Evangheliarul său: "Această Sfântă Evanghelie a
scris-o popa Nicodim în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)". Pe la
jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând aproape în ruină,
în anul 1564 a fost zidită "din temelie" de Zamfira, fiica lui Moise
Voievod din Țara Românească. Este posibil ca vechiul lăcaș, despre al
cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva în
pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Probabil că în secolul al XVII-lea
a fost întemeiată la Prislop școala de învățătură bisericească pentru
 Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ținuseră de
nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului. Nu se poate
vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihăstrie din secolele XIII-XIV. Există o singură
mărturie care este consemnată despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală.
Ea este însemnarea de pe Evangheliarul său: "Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim
în Țara Ungurească în 6913 (1404-1405)". Lui Nicodim tradiția i-a pus în seamă un lung șir de alte
mănăstiri care au fost întemeiate ulterior. În adevăr, nici cea mai mică relație nu se poate face
între Prislop și Nicodim de la Tismana. Pe la jumătatea secolului XVI, Mănăstirea Prislop ajungând
aproape în ruină, în anul 1564 a fost zidită "din temelie" de Domnița Zamfira care se retrage aici
după ce tatăl ei Moise Voievod din Țara Românească este ucis in lupta de la Viisoara. Este posibil
ca vechiul lăcaș, despre al cărui urme se scria la mijlocul secolului al XIX-lea, să fi existat undeva
în pădure, în vecinătatea clădirilor actuale. Zamfira a acționat sigur la o mănăstire preexistentă,
pentru că ea, ca femeie, nu avea drept la ctitorire de mănăstire de bărbați. Îngrijorată de
salvarea sufletului ei, după a patra căsătorie cu nobili transilvani care nu erau de religie ortodoxă,
ea a înzestrat lăcașul cu odoare scumpe și moaște. Dintre ele, pe cât se pare, doar o icoană a
ajuns până astăzi. Piatra funerară a Zamfirei, sfărâmată în mai multe bucăți, se găsește la Prislop.
Ea conținea inscripții latine și chirilice. Doi egumeni, Ioan și Teofil, sunt pomeniți în documente.
 Nu se cunoaște absolut nimic despre rolul lor în administrarea mănăstirii.
Probabil că în secolul al XVII-lea a fost întemeiază la Prislop școala de
învățătură bisericească pentru tinerii care urmau să devină preoți la sate.
În anul 1585 egumenul Ioan ajunge mitropolit la Bălgrad (Alba Iulia), iar
Teofil devine în 1615 episcop la Vad. Aici în secolul XVII viețuiește Sfântul
Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. A
primit un ultim veșmânt de frescă sub semnătura lui Simion din Pitești.
Din acesta se conservă doar câteva fragmente. A fost adânc implicată în
frământările religiase ale secolului al XVIII-lea, dintre greco-catolici și
ortodocși. În secolul al XIX-lea era aproape pustie și administrată de
preoți de mir. Curând după ce a fost trecută la ortodocși (1948), a fost
desființată și alocată pentru destinații laice. S-a refăcăt ca lăcaș
mănăstiresc după anul 1975, cu o comunitate de călugărițe.
 In aceasta biserica/manastire a
slujit un om pe nume Arsenie Boca
care se mai numeste si ocrotitorul
ardealului.
 Pe drumul ingust care serpuieste pe valea care merge spre manastire, lumea ca la
raliu – care mai grabit ca altul, autocare, soferi neatenti, ziceai ca esti in plin sezon
pe litoral. In fata noastra o camioneta pick-up, cu un maldar de chestii patratoase
negre in bena, ne arunca praf si pietricele de mama focului pana in fata manastirii.
A trebuit sa ne cautam loc in parcarea aglomerata, iar acesta a intrat pe poarta
principala, credeam ca transporta ceva materiale de constructii.
 Luand la cunostiinta regulile cu “fara pantaloni scurti la barbati si cap, picioare si
decolteu acoperit la femei”, pe partea cealalta a gardului, leopardul din pick-up,
ajutat de ceva oameni de la manastire descarcau prada din bena. Chestiile
patratoase negre nu erau altceva decat sute de icoane proaspat printate care
asteptau sa fie cumparate de “evlaviosi”. Atunci am inteles ca nici macar aici nu s-a
inteles corect “turismul religios”. Totul este o mare afacere, nimeni nu ajuta pe
nimeni, totul este pentru bani. Pacat de toti amaratii care vin aici sperand ca vor
primi ajutor pentru ce are fiecare nevoie, si cu putinul lor ingrasa si mentin un
sistem grasan care ar trebui sa ajute pe nevoiasi.
Hirotonirea și tunderea în
monahism.
 În 1935 - ca absolvent al Academiei Teologice - a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie
1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan.[3] În anul 1939 petrece trei
luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea
Sâmbăta de Sus (județul Brașov). În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în
monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe
care o renovează schimbând înfățișarea locurilor.
 Deja din 1940 declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de
reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, de inspirație naționalist-legionară, despre care Nichifor
Crainic spunea: „Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj,
cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin
Brâncoveanu!” Devine renumit ca mare duhovnic, părintele Cleopa va încerca să ia legătura cu el
prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate.
 În iarna anului 1944 profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea starețului
Arsenie Boca și a lui Serafim Popescu din Filocalie. Ultimul traduce Marcu Ascetul (v. Telegraful
român, 15 ian. 1991). La publicarea în comunism a primelor patru volume din Filocalie numele lui
Arsenie Boca nu mai este menționat. Fiind prigonit de Securitate, nu este amintit nici în Istoria
Bisericii Ortodoxe Române de pr. dr. Mircea Păcurariu (Ed.Sțiința, Chișinău, 1993)
 După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu
Vâlcea pe 17 iulie 1945, pentru participarea activă la mișcarea legionară, dus la București și eliberat pe 30 iulie
1945 in urma presiunilor bisericii. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru ajutorul dat luptătorilor anticomuniști,
foști legionari pregătiți și parașutați de americani în Munții Făgărașului. Atât pentru aceste fapte, cât și datorită
notorietății sale, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat (v. G.Enache,
Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Ed.Partener, Galați, 2009). Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută
de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în
mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953,
1955, 1956). În 1959 comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la
Canal, i-au interzis activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate.
 În 15/16 ian. 1950 este a treia oară arestat. Face detenție „administrativă”, fiind dovedit vinovat, până pe 23
martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari Georgescu pericolul
revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 este din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea
pentru 6 luni din 5 oct.1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv
din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din
1959).
 A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două licențe ale sale, una la
Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu
o pensie de mizerie. A fost permanent supravegheat de Securitate.
 A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două
licențe ale sale, una la Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor
pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie. A fost
permanent supravegheat de Securitate.
 Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu, Giurgiu. La Sinaia, din 1969
și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii,
la 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie,
la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.
 Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din
importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28
noiembrie fiind de 30 000 - 40 000 de oameni.
 Boca a fost aderent al mișcării antropozofice a ocultistului austriac Rudolf Steiner, ceea
ce i-a influențat picturile de la Biserica din Drăgănescu, în care fantoma lui Isus Hristos
iese din lespedea mormântului. De asemenea, Boca avea talente de mentalist.
 SFARSIT.
 SURSĂ:
 -carte de istorie clasa –a xi-a A
 -Wikipedia/Google.

 Participantii la proiect :-Bărdasu Diana

 -Cocoș Tudor Lucian
 -Cotorog Estera Andreea

 Coordonator: Stratulat Cezara.