Inflaţia - noţiuni generale

„Inflaţia este fenomenul de creştere continuă a preţurilor sau de depreciere continuă a

valorii banilor”

„Inflaţia este o stare de generalizare a excesului de cerere, în care „prea mulţi bani aleargă
după prea puţine bunuri”
În literatura economică
întâlnim o serie de
termeni legaţi de inflaţie:
deflaţie, dezinflaţie,
stagflaţie, slumflaţie,
inflaţie importată.
Deflaţia este un proces monetar-material
caracterizat prin scăderea durabilă, pe
termen lung a nivelului preţurilor.
Dezinflaţia este un proces monetar- real care se manifestă
prin încetinirea durabilă şi autoîntreţinută a ratei de creştere
a nivelului general al preţurilor. Dezinflaţie competitivă
există atunci când o ţară reuşeşte să aibă o monedă puternică
şi o inflaţie mai redusă decât a ţărilor partenere.
 Stagflaţia presupune creşterea în paralel a inflaţiei şi a şomajului.
Inflaţia este rapidă iar PIB stagnează sau creşte foarte lent.

Slumflaţia presupune o inflaţie accelerată pe fondul scăderii PIB.

Declanşarea fenomenului inflaţionist poate fi urmarea importării acestuia din alte

economii, mai ales atunci când moneda importatorilor e mai slabă decât a exportatorilor de
inflaţie

În mecanismul de producere a inflaţiei distingem patru etape: declanşare, derulare,

extindere şi stagnare. Declanşarea inflaţiei este provocată de o serie de dezechilibre.
Abaterile cererii agregate în raport cu oferta agregată, existenţa şi lansarea continuă pe
piaţă a unor cantităţi mari de bani, dezechilibrul între rata consumului şi rata investiţiilor,
majorarea cheltuielilor bugetare şi creşterea lentă a veniturilor (deficitul bugetar), creşterea
preţurilor ca urmare a costurilor în creştere şi a zvonurilor existente, intensificarea
relaţiilor de creditare prin crearea banilor de cont, concurenţa şi diferenţa de productivitate
la producător, calitatea şi strategia actului de guvernare, condiţiile internaţionale de
racordare a economiei naţionale la economia mondială, sunt numai câteva dintre acestea.
 Efecte ale inflaţiei
În primul rând, inflaţia duce la
redistribuirea veniturilor şi a averii
membrilor societăţii
Un alt aspect negativ al inflaţiei este
legat de distorsiunile apărute în
raporturile relative ale preţurilor
Sunt dezavantajaţi din cauza inflaţiei cei
care trăiesc dintr-un venit fix, ca de
exemplu, salariaţii, pensionarii etc
în ţările cu economie de piaţă sunt
majorate salariile, pensiile, bursele,
ajutoarele sociale etc., pe măsură ce are
loc creşterea ratei inflaţiei măsurată cu
ajutorul IPC (Indicele Preţurilor de
Consum)
este vorba de creşterea foarte diferită a
preţurilor bunurilor, ceea ce are consecinţe
nedorite asupra raportului de schimb între
producători şi consumatori, asupra
structurii producţiei, alocării resurselor şi
eficienţei economice
 Măsurarea inflaţiei
Măsurarea inflaţiei se face cu
ajutorul indicatorilor de preţuri.
Cel mai important indice de
preţuri este “Indicele Preţurilor
de Consum” (IPC)
Pe baza acestor indicatori se
calculează rata inflaţiei:
I t  I t 1
r  100
I t 1
unde I poate fi IPC, IPP
sau deflatorul PNB.
Acest indicator măsoară costul vieţii, oferind
informaţii preţioase despre nivelul de trai dintr-
o ţară.
Mărimea costului vieţii depinde de
nivelul cheltuielilor curente efectuate
într-o anumită perioadă de timp, de
regulă un an, pentru procurarea de
bunuri alimentare, nealimentare şi
servicii necesare consumului populaţiei.
Un alt indicator al preţurilor este “Indicele
Preţurilor de Producţie” (IPP), un indice al
comerţului cu ridicata
Formele inflaţiei

Principalele forme ale inflaţiei sunt:

• inflaţie prin monedă - emisiunea excesivă de monedă peste
oferta reală de bunuri şi servicii;
• inflaţie prin cerere - excedentul de cerere agregată peste oferta
agregată;
• inflaţie prin costuri - creşterea costurilor de producţie,
independent de cererea agregată;
• inflaţia importată;
• inflaţia prin structuri.
Alte tipuri de inflaţie sunt:
• inflaţia liniştită, presupune creşterea preţurilor până la max.
3%;
• inflaţia moderată, căreia îi corespunde o creştere a preţurilor
până la 6%;
• inflaţia rapidă, când ritmul anual de creştere a preţurilor se
apropie de 10%;
• inflaţia galopantă, când creşterea preţurilor depăşeşte 10%
anual;
• hiperinflaţia, ce presupune o rată medie anuală de 100 -
1000% şi peste acest nivel.
Criterii de clasificare Tipuri de inflaţie

Modul de funcţionare a mecanismului Inflaţie deschisă şi reprimată

pieţei

Ritmul de creştere a preţurilor Inflaţie moderată, galopantă şi

hiperinflaţie

Aşteptările inflaţioniste Inflaţie anticipată şi neanticipată

Corelaţia dintre ritmul creşterii preţurilor Inflaţie echilibrată şi dezechilibrată

şi cel al salariilor

Cauzele inflaţiei Inflaţie provocată de cerere şi prin

costuri
Dacă inflaţia e deschisă economia continuă să funcţioneze cu un mecanism
în care preţurile sunt fixe

Inflaţia reprimată apare atunci când controlul guvernamental împiedică

creşterea preţurilor bunurilor de consum şi a salariilor. Înseamnă că excesul de
cerere este doar reprimat nu şi redus. Când controlul guvernamental încetează,
trebuie să ne aşteptăm la creşteri de preţuri şi salarii

Când rata inflaţiei are o singură cifră vorbim de inflaţie moderată (la 2-3%
inflaţia este „târâtoare”)

Când aceasta are două, trei cifre avem de-a face cu inflaţie galopantă, iar
când nivelul general al preţurilor creşte cu peste 50% lunar avem hiperinflaţie
Inflaţia provocată Teoria lui Keynes, monetariştii,
de cerere teoreticienii şcolii aşteptărilor
raţionale consideră că esenţa
inflaţiei provocată de cerere constă
în aceea că, cantitatea de bani
depăşeşte cantitatea de bunuri
oferite, în condiţiile ocupării
depline a forţei de muncă. În figura
de mai jos economia este în stare de
ehilibru în punctul E.

În urma lărgirii cererii

agregate, curba CA se
deplasează spre dreapta şi
devine CA’. Noul punct de
echilibru este E’. Nivelul
preţurilor cunoaşte o creştere,
deci s-a produs inflaţia.
 Inflaţia provocată
de costuri

Inflaţia provocată de costuri se

deosebeşte de inflaţia provocată de
cerere prin faptul că preţurile şi salariile
cunosc o creştere chiar înainte de a se
ajunge la folosirea deplină a forţei de
muncă. Acest tip de inflaţie nu a fost
prezent la începuturile economiei de
piaţă. A apărut în perioada anilor ’30 –
’40, fiind provocată, după părerea unor
specialişti, de creşterea salariilor.

Inflaţia provocată de costuri duce la creşterea preţurilor de la Ip la Ip’.

Curba OA se deplasează în sus şi devine OA’ în condiţiile folosirii
incomplete a forţei de muncă. Deci, s-a produs şocul ofertei. Deoarece nu
se declanşează tot timpul un şoc al cererii sau al ofertei, inflaţia se
desfăşoară, de regulă, în acelaşi ritm având de a face cu o inflaţie inerţială.
 Inflaţia inerţială

În condiţiile inflaţiei inerţiale

există posibilitatea apariţiei
stagflaţiei. Un asemenea caz este
evidenţiat cu ajutorul figurii
alăturate (noul punct de echilibru
E).

Statul, băncile, particularii sunt principalii vinovaţi de inflaţie. Statul anticipează în

calculele sale creşterea preţurilor şi îşi încasează veniturile fiscale şi cotizaţiile
indexate în funcţie de preţurile crescute. Mărind fiscalitatea, ridicând rata cotizaţiilor
sociale el nu face altceva decât să relanseze în mod deliberat creşterea preţurilor. Rata
dobânzii practicată de bănci pentru împrumuturile acordate urmează îndeaproape
creşterea preţurilor. Ca atare, ele nu suferă de pe urma inflaţiei, din contră, profită de
orice creştere a ratei dobânzii.
 Consecinţele inflaţiei

• Consecinţele inflaţiei sunt: scăderea puterii de cumpărare a

populaţiei; redistribuirea veniturilor şi avuţiei; este stimulată
înclinaţia spre consum şi este descurajată înclinaţia spre
economisire; inflaţia avantajează debitorii; rata dobânzii este
influenţată de rata inflaţiei.
• Consecinţele inflaţiei pe care le suportă populaţia, viaţa social-
economică în ansamblul ei sunt cunoscute sub denumirea de
cost al inflaţiei
• Un alt aspect negativ al inflaţiei este legat de distorsiunile
apărute în raporturile relative ale preţurilor. Aici este vorba de
creşterea foarte diferită a preţurilor bunurilor, ceea ce are
consecinţe nedorite asupra raportului de schimb între
producători şi consumatori, asupra structurii producţiei, alocării
resurselor şi eficienţei economice.
 Măsuri antiinflaţioniste

A) Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:

• - politică monetară riguroasă, de natură să evite excedentul de
monedă în economie;
• - politica bugetară a statului, orientată spre reducerea deficitului
bugetar, spre menţinerea la un nivel a cheltuielilor publice, în
perioada respectivă, şi spre ridicarea, în anumite limite, a
nivelului impozitelor şi taxelor, care să frâneze creşterea cererii
şi a preţurilor;
• - politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se
ajungă la o micşorare artificială a ratei dobânzii şi la ieftinirea
creditului;
B) Măsuri de stimulare a creşterii ofertei:
• - o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice
obţinute prin muncă, prin care să se evite creşterea costurilor
medii;
• - creşterea capacităţii de adaptare a aparatului de producţie la
cerinţele pieţii;
• - stimularea extinderii potenţialului de producţie, prin investiţii
de capital în mijloacele de producţie performante, prin forţa de
muncă într-o structură de calificare nouă, inovaţii, prin
creşterea productivităţii .
Hartă a lumii indicând inflaţia locală la
nivel de ţară