Sunteți pe pagina 1din 13

METODE DE INSTRUIRE

BAZATE PE ACȚIUNE ÎN
CADRUL ORELOR DE
INFORMATICĂ

Propunător: Borș Olga, profesor de informatică, grad didactic Întâi


 Metode bazate pe acţiune, ca metode
Termenul de METODĂ practice, sunt utilizate în însuşirea de
derivă etimologic din noi cunoştinţe şi deprinderi, dar şi în
două operaţionalizarea noţiunilor, aplicarea
cuvinte greceşti (odos- lor în practică:
cale şi metha-
spre, către).  a) metode de acţiune efectivă, reală sau
autentică: exerciţiul, lucrări practice,
În didactică, metodă lucrări de atelier, activităţi creative,
se referă la calea care e studiul de caz, elaborarea de proiecte,
urmată către atingerea participarea la munca productivă sau
obiectivelor educaţionale. socio-culturală;
 b) metode de acţiune simulată sau
fictivă: jocul didactic, jocuri de simulare,
învăţarea dramatizată, învăţarea pe
simulatoare.
METODA Etapele sunt:
„MOZAIC 1. Construirea grupurilor iniţiale de 4-5 elevi (fiecare elev să
” aibă un număr de la 1 la 4/5 ).
2. Învăţătorul împarte textul ce urmează a fi citit/studiat în 4
sau 5 părţi (tot atâtea câte grupuri s-au constituit.

3. Constituirea grupurilor de experţi şi rezolvarea sarcinii de lucru.


4. Elevii cu numărul 1 vor forma un grup, elevii cu numărul 2 altul,etc., fiecare grup de e
xperţi are sarcina de a studia o anumită bucată de text. Ei discută asupra concluziilor p
entru ca ulterior să o predea grupului lor. Se pot folosi de către grupurile de experţi câte
o fişă cu un set de întrebări care le ghidează lectura şi înţelegerea mai adecvată a text
ului.
5. Revenirea elevilor în grupurile iniţiale şi predarea conţinutului pregătit celorlalţi colegi
. 7/3/2019
Aspect titlu și conținut cu diagramă

0
Categoria 1 Categoria 2 Categoria 3 Categoria 4
Serie 1 Serie 2 Serie 3
Două tipuri de conținut cu tabel

 Primul marcator aici Curs Grup 1 Grup 2


 Al doilea marcator aici Curs 1 82 95

 Al treilea marcator aici Curs 2 76 88

Curs 3 84 90
Aspect titlu și conținut cu SmartArt

Titlu Titlu Titlu Titlu


pasul 1 Descrier pasul 2 Descrier pasul 3 Descrier pasul 4 Descrier
e e e e
activitate activitate activitate activitate
Descrier Descrier Descrier Descrier
e e e e
activitate activitate activitate activitate
Descrier Descrier
e e
activitate activitate
Descrier
e
activitate
Aspect Imagine cu legendă
Legendă
ADĂUGAȚI UN TITLU DE DIAPOZITIV - 1
ADĂUGAȚI UN TITLU DE DIAPOZITIV - 2
Adăugați un titlu de diapozitiv - 3
Adăugați un titlu de diapozitiv - 4
Adăugați un titlu de diapozitiv - 5

S-ar putea să vă placă și