Sunteți pe pagina 1din 50

Comunicare

1
Cursul nr. 7
Grafică

2
Grafică
• Prezentarea care urmează este valabilă,
în general, pentru toate programe din
Microsoft Office. Prezentarea va face,
totuşi, referinţe la Word
• Mici deosebiri pot să apară, totuşi, datorită
specificului aplicaţiei de bază.
• Noţiunile introduse vor fi aprofundate în
cursuri specializate de grafică pe
calculator.
3
Grafică
Există două categorii de obiecte grafice care
se pot insera într-un document Word:
• Obiecte desenate (desene, drawing
object): forme (autoshapes) şi obiecte
textuale decorative (WordArt).
• Imagini (pictures): grafică aflată în fişiere
grafice (imagini scanate, desene realizate
în aplicaţii specializate, clip-uri).

4
Grafică
• Un document Word are două straturi (layers):
– text – sinonim foii de hârtie pe care scriem,
– desen – echivalentul unei foi de calc (transparente)
pe care desenele pot flota pe deasupra textului.
– Cele două straturi nu sunt total independente, în
sensul că desenele pot fi poziţionate în relaţie cu
textul de pe stratul de text, pot să fie fixate într-o
poziţie etc.
• Pentru ca imaginea domeniului să devină
completă, se pot insera desene şi pe stratul de
text, echivalent unui simbol, caz în care interlinia
se dimensionează încât să poată fi afişat
întregul desen.
5
Grafică
• Există trei bare de unelte dedicate graficii: Drawing,
WordArt şi Picture.
– Drawing conţine unelte de desen şi unelte de formatare a
desenelor;
– WordArt conţine unelte specifice editării şi formatării textelor cu
efecte grafice speciale;
– Picture conţine unelte pentru modificarea aspectului unei
imagini inserate în document (luminozitate, contrast, rotiri etc.).
• Acestea se afişează prin
– View – Toolbars sau
– prin unelte de pe alte bare, de exemplu pentru afişarea barei
Drawing.
– Acelaşi lucru se obţine prin click dreapta pe o bară de unelte
deja afişată.

6
Grafică
• În mod uzual, crearea unui desen complex necesită
parcurgerea următoarelor etape:
– trasarea componentelor elementare ale desenului: linii, forme,
casete de text;
– formatarea componentelor: aspect, dimensiuni, poziţie, ordine;
– gruparea componentelor;
– formatarea imaginii obţinute: poziţie, relaţia cu textul
înconjurător.
• Operaţiunea de grupare a componentelor permite
tratarea unitară a imaginii, poziţionarea etc.
• Dacă este nevoie de editarea imaginii grupate,
– este preferabil să se spargă imaginea în componente,
– să se editeze componentele dorite şi apoi
– să se regrupeze toate componentele pentru a reface imaginea.

7
Grafică
In lucrul cu obiectele grafice este util să se reţină:
• accesul la un obiect se obţine prin selectarea lui
(click cu mouse-ul, Shift+click pentru selecţie
multiplă, unealta de selecţie multiplă )
• după selectare, meniul Format se modifică
pentru obiectul selectat iar meniul contextual
va conţine majoritatea comenzilor adecvate,
este posibilă formatarea din unelte.
• De reţinut comanda Add text din meniul
contextual, pentru adăugarea unui text la
obiectele care permit aceasta.

8
Grafică - bara de unelte Drawing
• Accesibilă în multe dintre aplicaţiile din
Microsoft Office, uneltele barei Drawing se
pot împărţi în
– unelte de desen şi
– unelte de formatare a desenelor.
• În slide-urile care urmează se va prezenta
bara de unelte Drawing şi se vor explica
operaţiunile grafice existente.

9
Bara de unelte Drawing
Meniul
AutoShapes Rectangle, Oval

Select Objects Free Rotate Line, Arrow Text Box

Meniul Draw

Fill Color
3-D
Line Color Line Style,
Dash Style,
Font Color Arrow Style Shadow Insert WordArt

10
Grafică
• In Word XP apare noţiunea de cadru de desen
(drawing canvas) care are şi rolul de a păstra
obiectele împreună, similar grupării.
• La iniţierea unui desen se inserează automat un
cadru de desen, dar prin Tools – Options –
General se poate anula acest fapt.
• Dacă există, cadrul poate fi formatat ca obiect.
• Componentele desenului din cadru pot fi
procesate similar celor din versiunile Word
anterioare.

11
Grafică
• Inserarea unui obiect se efectuează prin
– click pe unealta asociată: linie, săgeată, dreptunghi, oval, formă
etc.
– poziţionarea mouse ului în document (de regulă în poziţia dorită
pentru obiect)
– dragarea până când obiectul inserat este la dimensiunea cerută.
– eliberarea mouse ului determină poziţionarea obiectului, care
rămâne selectat.
• Selectarea unui obiect se efectuează prin
– click pe obiect.
– Obiectul este în momentul selectării delimitat de mânere de
dimensionare (pătrate negre sau albe la extremităţile obiectului
sau dreptunghiului de încadrare).

12
Grafică
• Deplasarea unui obiect se realizează prin
– selectare şi
– tragere cu mouse ul atunci când acesta este peste obiect şi are
forma reticulară, sau
– acţionarea tastelor săgeţi, de deplasare, în direcţia dorită.
• Ştergerea unui obiect se realizează prin selectare şi
– acţionarea tastei DEL sau
– comanda Clear din meniul Edit.
• Redimensionarea unui obiect se poate realiza prin
– selectare
– poziţionare mouse în mânerul, corespunzător direcţiei, de
dimensionare (cursorul devine săgeată dublă)
– tragerea mânerului în noua poziţie.

13
Funcţiunile uneltelor de desen
• Line — permite trasarea unor segmente. Activarea uneltei transformă
pointerul în cruce, permiţând o poziţionare exactă a extremităţilor
segmentului.
– Se aduce pointerul cruce în locul de început
– Se trage (evident cu butonul stânga apăsat) până în locul de terminare a
segmentului
– Se eliberează butonul mouse ului.
• Arrow — permite trasarea unor săgeţi. Se utilizează în mod identic cu
unealta Line.
• Rectangle — permite trasarea unui dreptunghi. Activarea uneltei
transformă pointerul în cruce.
– Se aduce pointerul cruce în locul colţului din stânga sus
– Se trage în diagonală până în locul colţului din dreapta jos
– Se eliberează butonul mouse ului.
• Oval — permite trasarea unei elipse. Se utilizează similar uneltei Rectangle
deoarece se trasează de fapt un dreptunghi ipotetic în care se înscrie
elipsa.

14
Funcţiunile uneltelor de desen
• Text Box – permite desenarea unui cadru
dreptunghiular în care se poate insera text. Serveşte la
crearea unor legende sau zone cu explicaţii ataşate unui
desen. Activarea uneltei transformă pointerul în cruce.
– Se aduce pointerul cruce în locul colţului din stânga sus
– Se trage în diagonală până în locul colţului din dreapta jos
– Se eliberează butonul mouse ului.
– Se obţine un cadru dreptunghiular având conturul înconjurat de
o zonă umbrită cu mânere de dimensionare. În operarea cu un
TextBox trebuie să se distingă între cele două entităţi care pot fi
selectate
• conţinutul casetei (adică textul introdus)
• obiectul TextBox.

15
Funcţiunile uneltelor de desen
• Text Box (continuare)
• Figurile prezentate arată diferenţa între cele două tipuri de selecţie.
Se observă că selecţia obiectului se realizează prin click pe conturul
casetei, când mouse ul are forma reticulară.
• Important! Textul din interiorul unui TextBox poate fi formatat ca
orice alt text Word, poate să conţină imagini etc. şi poate fi
poziţionat oriunde în document.

Text selectat Obiect selectat

16
Funcţiunile uneltelor de desen
• AutoShapes — permite
inserarea unei forme predefinite
sau libere. Iniţiază afişarea unei
bare de unelte (AutoShapes)
care cuprinde shortcut uri către
bare de unelte cu categorii de
forme.
• Pentru a alege o unealtă,
– se deschide AutoShapes, pe urmă
– submeniul adecvat, iar
– din cutia afişată se selectează prin
click unealta dorită. Utilizarea
fiecărei unelte este similară
utilizarea uneltelor Line, Arrow,
Rectangle sau Oval.

17
Funcţiunile uneltelor de desen
• Important! Este de menţionat că la
trasarea unei obiect se pot acţiona
simultan tastele:
– SHIFT – are efectul desenării unui obiect
regulat (poate fi încadrat perfect într un
pătrat),
– CTRL – obiectul desenat este centrat pe
poziţia iniţială a cursorului cruce,
– SHIFT + CTRL – obiectul satisface simultan
cele două cerinţe anterioare.
18
Funcţiunile uneltelor de desen
• Select Objects – permite selectarea mai multor obiecte.
Acţionarea uneltei produce transformarea pointerului în şi prin
tragere în document se poate încadra un domeniu dreptunghiular.
Toate obiectele desenate din acel cadru devin selectate simultan.
• Free Rotate – permite rotirea unui obiect desenat. La activare,
pointerul îşi schimbă aspectul, se poate agăţa un mâner de rotire
(reprezentat pe obiect printr un punct colorat, poziţionat după tipul
obiectului) şi prin dragare se realizează rotirea dorită.
• Draw – deschide un meniu complex în care se regăsesc comenzile
care se referă la desenare.
• WordArt – deschide galeria WordArt din care se poate selecta un
model de aranjare neuzuală, artistică, a textului. Selectarea unui
model, prin dublu click, afişează fereastra utilitarului WordArt, în
care se introduce textul dorit şi se formatează prin uneltele ataşate.

19
WordArt
• Un text decorativ se poate insera prin
comanda Insert – Picture – WordArt sau
prin unealta corespunzătoare
• Obiectul poate fi formatat ca orice alt
obiect grafic.

20
Unelte de formatare
• Fill Color – permite selectarea unei culori cu care se
umple obiectul desenat selectat. Dialogurile afişate sunt
destul de explicite şi nu mai sunt explicate aici. Anularea
umplerii se face prin No Fill.
• Line Color – permite selectarea unei culori pentru o linie
selectată, sau pentru conturul unei forme selectate. Prin
No Line linia nu mai este vizibilă (dar obiectul există în
continuare, nu se şterge).
• Font Color – permite selectarea unei culori pentru texte
(nu neapărat din obiecte de desen).
– Pentru aceasta se selectează textul şi se selectează culoarea.
– Dacă nu este selectat text, atunci acţionarea uneltei are efect
pentru textul introdus în continuare.
– Unealta este identică cu unealta Font Color de pe bara de unelte
Formatting.
21
Unelte de formatare
• Line Style, Dash Style, Arrow Style – permit
selectarea, din casetele afişate,
– pentru stilul liniei pline,
– stilul de linii punctate,
– stilul de linii cu săgeţi.
• Shadow – permite selectarea unui tip de umbră a
obiectului şi stabilirea atributelor umbririi.
– În caseta afişată se selectează un model de umbră iar comanda
Shadow Settings afişează o bară de unelte prin care
• se poate muta umbra faţă de obiect (butoanele Nudge Shadow Up,
Nudge Shadow Down, Nudge Shadow Left, Nudge Shadow Right),
• se poate comuta între umbrit/neumbrit (butonul Shadow On/Off) şi
• se poate alege o culoare a umbrei prin lista Shadow Color (similară
celorlalte unelte de colorare).

22
Formatarea unui obiect desenat
• Pentru a format un obiect trebuie
– selectat obiectul şi
– comanda AutoShape din meniul Format
sau
– comanda Format AutoShape din meniul
contextual.
• Ca urmare a comenzii se afişează dialogul
Format AutoShape care cuprinde cinci
fişe, descrise în continuare.

23
Formatarea unui obiect desenat
• Fişa Colors and Lines (dialogul Format AutoShape)
– Conţine trei grupuri, corespunzătoare unor unelte de pe bara
Drawing: Fill, Line, Arrows, care permit stabilirea atributelor de
linii, săgeţi şi de umplere a formelor închise.
• Fişa Size (dialogul Format AutoShape)
– În grupul Size and rotate se stabilesc atributele de înălţime
(Height), lăţime (Width) precum şi numărul de grade cu care se
roteşte desenul (Rotate).
– Grupul Scale permite stabilirea unor dimensiuni proprii
(deformând figura) în Height şi Width sau, marcând boxa de
control Lock aspect ratio, nedeformând figura (stabilirea unei
dimensiuni duce la calcularea automată a celeilalte).
– Grupul Original size dă dimensiunile originale ale imaginii,
dimensiuni care pot fi restaurate prin butonul Reset.

24
Formatarea unui obiect desenat
• Fişa Position (dialogul Format AutoShape)
– Grupul Position on page stabileşte poziţia figurii pe pagină prin
• raportare la coloană, pagină sau margine (Column, Page, Margin) pentru
poziţia orizontală (Horizontal),
• raportare la paragraf, margine sau pagină (Paragraph, Margin, Page) pentru
poziţia verticală (Vertical).
– Aceste controale sunt acoperite de tragerea figurii pe document, dar
sunt importante atunci când anumite figuri se poziţionează în aceleaşi
poziţii pe pagini diferite şi când este dificilă o poziţionare exactă prin
dragare.
– Grupul de boxe de control care există pe fişă au influenţă asupra
modului în care este legată imaginea de textul documentului.
– Pentru început trebuie înţeles că fiecare obiect de desen inserat în
document este ancorat de un paragraf.
– Prin comanda Options din meniul Tools, fişa View, se poate marca
caseta de control Object anchors pentru a afişa ancora obiectului atunci
când obiectul este selectat. Aceasta este reprezentată grafic lângă
paragraful de ancorare.

25
Formatarea unui obiect desenat
• Fişa Position (dialogul Format AutoShape)
– Pentru ca obiectul formatat să se deplaseze în
document o dată cu textul unde este ancorat, se va
marca boxa de control Move object with text.
– Pentru ca obiectul formatat să apară pe aceeaşi
pagină cu textul de ancorare se va marca boxa Lock
anchor.
– În cazul când este activă boxa de control Float over
text (activă pentru fotografii inserate în document),
marcarea ei produce fixarea imaginii în text, similară
unui caracter.
26
Formatarea unui obiect desenat
• Fişa Wrapping (dialogul Format AutoShape)
– În această fişă se stabileşte modul cum se aliniază
obiectul desenat faţă de textul din document.
– În Wrapping style se alege modul de defilare a
textului în jurul desenului, alegerea este facilitată de
prezentarea stilurilor disponibile prin mici imagini. În
Distance from text se precizează distanţele dintre
desen şi textul înconjurător.
• Fişa Text Box (dialogul Format AutoShape)
– În această fişă se stabilesc limitele interne ale unei
boxe de text, distanţele lăsate între chenarul casetei
şi textul interior. Atributele din Internal margin sunt
Left (stânga), Right (dreapta), Top (sus), Bottom (jos).

27
Alte transformări
• În această secţiune se discută subiecte
cum ar fi:
– gruparea obiectelor
– ordinea Z
– grila suport
– alinierea obiectelor ş.a.

28
Alte transformări
• Gruparea obiectelor
– Se selectează obiectele manual (Shift + click) sau cu
unealta Select Objects de pe bara Drawing. Pentru a
grupa obiectele selectate se dă comanda Group din
meniul afişat prin Draw de pe bara Drawing sau din
meniul contextual.
– Obiectele grupate devin un singur obiect, selectat ca
un obiect etc.
– Dacă se doreşte editarea unei componente
• se va sparge obiectul în componente prin comanda Ungroup,
dată când gruparea este selectată. Comanda se găseşte în
aceleaşi meniuri cu group.
• După editarea componentelor, se poate reface grupul prin
comanda Regroup.

29
Alte transformări
• Ordinea Z
– Deoarece dimensiunile ecranului sunt interpretate ca
axele X şi Y, ordinea în profunzime este notată drept
ordinea Z.
– Obiectele pot fi aşezate unele peste altele, total sau
parţial.
– Datorită culorilor sau lipsei de transparenţă, se vor
vedea doar porţiunile neacoperite de alte obiecte.
Acest fapt necesită modificarea sau stabilirea exactă
a ordinii Z, pentru ca imaginea finală să fie cea dorită.

30
Alte transformări
• Ordinea Z
– Considerând că obiectele formează o stivă, mutarea
unui obiect în stivă se efectuează prin
• selectarea obiectului
• comanda Order din meniul afişat prin Draw de pe bara
Drawing sau din meniul contextual. În meniul afişat,
comenzile sunt
– Bring to Front, Send to Back pentru mutarea obiectului selectat
în faţa stivei sau, respectiv, în spatele stivei.
– Bring Forward, Send Backward pentru mutarea obiectului cu o
poziţie în stivă înainte (spre privitor), sau înapoi.
– Bring in Front of Text, Send Behind Text pentru mutarea
desenului în faţa textului principal al documentului sau,
respectiv, în spatele textului. În primul caz se poate ca textul să
nu se vadă, de interes fiind şi boxa de control Semitransparent
din fişa Colors and Lines, dialogul Format AutoShapes.

31
Alte transformări
• Grila
– Grila de desen este o reţea de linii, invzibile pe ecran, utilizată
de Word pentru alinierea obiectelor desenate. La orice
deplasare/repoziţionare a obiectelor pe ecran, acestea sunt
aliniate automat la cel mai apropiat nod al reţelei.
– Caracteristicile grilei
• Precizia poziţionării obiectelor este dependentă de fineţea reţelei,
de cât de dese sunt liniile grilei. În mod implicit, spaţierea este de
0,1 inch iar punctul de start (punctul din stânga sus) este situat în
poziţia 0 a riglei orizontale (colţul de stânga sus al paginii). Atât
pasul grilei cât şi originea pot fi modificate prin:
• se acţionează Draw de pe bara Drawing;
• în zonele Horizontal spacing şi Vertical spacing se trec noile valori
ale distanţelor dintre liniile grilei pe orizontală şi, respectiv, verticală;
• în Horizontal origin şi Vertical origin se specifică poziţia originii grilei,
prin distanţele faţă de marginea din stânga şi, respectiv, marginea
de sus a foii de hârtie.

32
Alte transformări
• Alinierea la grilă
– Pentru a inhiba alinierea la grilă, se anulează
marcajul boxei de control Snap to grid
(marcată în mod implicit).
– Se marchează Snap to shapes pentru
alinierea obiectelor la liniile grilei care sunt
aliniate cu marginile orizontale şi verticale ale
formelor (AutoShapes).

33
Alte transformări
• Alinierea obiectelor
– În afara alinierii la grilă, care funcţionează
potrivit prezentării precedente, obiectele pot fi
aliniate de către Word atât relativ unele la
altele, cât şi relativ la pagină.
– Comanda de aliniere este accesată prin
• Draw de pe bara Drawing,
• comanda Align or Distribute.

34
Alte transformări
• Alinierea obiectelor
– Pentru a realiza alinierea unor obiecte, acestea se selectează şi se dă
comanda Align or Distribute. Din meniul afişat se alege
• Align Left, Align Center, Align Right pentru situaţia în care obiectele sunt
aşezate pe verticală şi se aliniază, respectiv, în stânga, central sau în
dreapta paginii.
• Align Top, Align Middle, Align Bottom pentru situaţia în care obiectele sunt
aşezate pe orizontală şi se aliniază, respectiv, după marginile de sus, după
liniile mediane, sau după marginile de jos ale obiectelor selectate.
• Distribute Horizontally, Distribute Vertically pentru ca obiectele să se
distribuie uniform pe orizontală sau pe verticală. Această repartiţie se
efectuează, implicit, între obiectele extreme (pe orizontală sau pe verticală).
Pentru ca distribuirea să se efectueze uniform pe pagină, se deschide
meniul Draw, comanda Align or Distribute, de două ori: – o dată pentru a
marca opţiunea Relative to Page; – a doua oară pentru a alege distribuirea
pe orizontală sau pe verticală.
– Observaţie. Dacă este marcată opţiunea Relative to Page, atunci toate
alinierile sunt relative la pagină (de exemplu Align to Middle aliniază
obiectele la mijlocul paginii etc).

35
Alte transformări
• Rotirea obiectelor
– Rotirea obiectelor se poate efectua în mod liber, în planul
ecranului, sau prin simetrizare orizontală sau verticală.
– Pentru a efectua operaţiunea:
• se selectează obiectul. O selecţie multiplă aplică fiecărui obiect
rotirea. Pentru a păstra relaţiile interobiecte, acestea se vor grupa.
• Se dă comanda Draw de pa bara Drawing.
• Se alege comanda Rotate or Flip, din care
• Free Rotate este identic uneltei sinonime de pe bara Drawing.
• Rotate Left, Rotate Right produc, respectiv, o rotire spre stânga sau
spre dreapta cu 90º.
• Flip Horizontal, Flip Vertical produc, respectiv, răsturnarea
obiectului faţă de o axă verticală sau faţă de o axă orizontală. Dacă
forma are ataşat text, acesta nu este simetrizat.

36
Alte transformări
• Ataşarea unui text la o formă
– Orice formă, obţinută prin meniul AutoShapes, poate
avea ataşat text. Excepţiile sunt formele de tip Line
sau Freeform care nu pot avea text ataşat.
– Pentru a insera sau edita textul ataşat
• se selectează forma
• din meniul contextual se alege comanda Add Text. Dacă
forma are deja ataşat text, comanda este Edit Text.
• se introduce textul
• se termină prin click în document sau pe conturul formei.

37
Imagini
• Prin imagine înţelegem o figură realizată într-o
altă aplicaţie sau obţinută prin scanare.
• O imagine există sub forma unui fişier format de
utilizator sau existent în colecţia Clip Art a
mediului Microsoft Office.
• Trebuie să se facă distincţie între o imagine
inserată ca un obiect OLE (care se editează în
aplicaţia de bază) şi imaginile scufundate ca
obiecte de desen (pentru care se pot efectua
anumite editări în Word).
• Imaginile se pot grupa cu obiecte desenate
pentru a fi plasate unitar.
38
Imagini
• O imagine dintr-un fişier poate fi legată la
fişier şi nu inclusă în document (la
distribuire se va da şi fişierul sursă).
• Trebuie să se facă distincţie între imagini
şi obiecte incluse în document (editarea
acestora se realizează în aplicaţia de
bază), chiar dacă aspectul grafic este
similar.
• Formatarea este uzuală: Format – Picture.
39
Imagini
• Inserarea unei imagini
– Inserarea unei imagini se realizează prin comanda Picture din
meniul Insert. Se afişează un meniudin care se poate selecta
tipul imaginii care se inserează.ca un obiect de desen.
• Clip Art – se deschide dialogul Clip Gallery, o colecţie de fişiere
multimedia din Microsoft Office, din care se poate selecta imaginea
dorită.
• From File – se deschide dialogul Insert Picture, asemănător
dialogului Open, prin care se alege fişierul imaginii care se
inserează.
• AutoShapes – deschide bara de unelte AutoShapes, identică uneltei
AutoShapes de pe bara Drawing.
• WordArt – deschide dialogul WordArt Gallery.
• From Scanner – se inserează o imagine scanată (dacă este
disponibil un scanner).
• Chart – se inserează o diagramă (grafic). Explicaţii suplimentare
sunt date într o secţiune separată.

40
Imagini
• Locul unei imagini
– O imagine este inserată, în mod implicit, pe stratul
(layer ul) de desen. Se poate considera, de altfel, că
fiecare imagine are un layer propriu, care constituie o
stivă gestionată prin procedura de ordine pe Z.
– Dacă se doreşte ca imaginea să fie inserată în text la
punctul de inserţie – imagine inline – atunci se va
demarca boxa de control Float over text (vezi dialogul
Format Picture, fişa Position). Prin marcarea acestui
control se poate efectua o poziţionare mai bună a
imaginii inserate (ea se poziţionează pe alt layer,
independent de text).

41
Imagini
• Editarea unei imagini
– Modificarea atributelor imaginii se poate efectua prin
• selectarea imaginii prin click pe imagine;
• comanda Picture din meniul Format sau Format Picture din
meniul contextual.
• Dialogul Format Picture afişat este similar dialogului Format
AutoShapes, prezentat pe larg la desene Word. Unele opţiuni
sunt însă inhibate (fiind specifice doar formelor), altele sunt
activate doar pentru imagini. Din această cauză prezentăm
doar fişa Picture (pentru celelalte nu există probleme
deosebite de adaptare).

42
Imagini
• Fişa Picture (dialogul Format Picture)
– Prin controalele aceste fişe se pot stabili tăieturi laterale ale
imaginii (nu redimensionări în sensul scalării imaginii, care se
realizează în fişa Size) şi proprietăţi de strălucire şi contrast.
– În grupul Crop from se pot indica dimensiunile părţilor laterale
care se taie din imagine. Este important de ştiut că se poate
reveni oricând la imaginea originală.
– În grupul Image Control se stabilesc atributele vizuale ale
imaginii:
• Color permite stabilirea culorii Automatic (culorile originale),
Grayscale (tonuri de gri, utilă pentru imprimarea alb negru a
imaginilor colorate), Black & White (alb negru), Watermark (stilul
care permite plasarea unei imagini ca un filigran).
• Brightness permite stabilirea strălucirii imaginii pe o scală 0%–100%
• Contrast permite stabilirea contrastului pe scala 0%–100%.
– Aceste atribute pot fi controlate şi din bara de unelte Picture,
vizibilă din Toolbars sau prin comanda Show Picture Toolbar din
meniul contextual.
43
Imagini
• Comanda Edit
– Accesibilă din meniul contextual al imaginii
(Edit Picture) sau din meniul Edit (Picture
Object), comanda deschide imaginea într-o
fereastră separată, ceea ce permite o editare
mai bună prin aceea că nu se interacţionează
la fiecare pas cu textul înconjurător.

44
Diagrame
• Printr-o diagramă (chart) înţelegem o reprezentare grafică a unui
tabel de date. Se poate utiliza şi termenul de grafic, dar acesta este
asociat, de obicei diagramelor care reprezintă funcţii matematice.
• Modulul de reprezentări grafice din Microsoft Office este foarte
complex şi este studiat mai complet la Microsoft Excel.
Reprezentările disponibile în Word sunt discutate doar în liniile
generale.
• O diagramă este formată din două entităţi:
– tabelul de date (datasheet) şi
– reprezentarea grafică propriu zisă.
• Între cele două entităţi este o relaţie de reciprocitate, în sensul că
ansamblul rămâne mereu consistent (datele din tabel corespund
mereu reprezentării).
• O diagramă este inserată într un document Word ca un obiect
scufundat (obiect OLE). Editarea lui nu se efectuează în Word, ci în
aplicaţia Microsoft Graph Chart, care este deschisă la crearea şi la
modificarea unui diagrame.

45
Diagrame
• Inserarea unei diagrame
– Inserarea unei diagrame trebuie să se pornească
aplicaţia Microsoft Graph şi să se definească datele
care se reprezintă.
– Pornirea aplicaţiei se face prin
• comanda Object din meniul Insert, alegerea fişei Create
New,
• în boxa Object type se alege Microsoft Graph Chart,
• se marchează boxa Float over text dacă inserarea diagramei
se efectuează în stratul de desen
• click OK.

46
Diagrame
• Inserarea unei diagrame
– Ca efect a secvenţei anterioare de operaţiuni, în document se
inserează o diagramă standard şi se afişează foaia de date într o
fereastră separată. Organizarea acesteia este de tip foaie de
calcul (coloane şi linii de celule) şi introducerea datelor se
efectuează în mod uzual:
• click într o celulă,
• tastarea/editarea datelor,
• este recomandat ca prima linie să conţină denumirile seriilor de date
iar prima coloană denumirile valorilor (în mare vorbind),
• datele introduse sunt reflectate în diagrama afişată.
– Este de remarcat că bara de meniu afişată este bara specifică
aplicaţiei Graph.
– La terminarea introducerii datelor, se efectuează click în
documentul Word, se închide foaia de date, meniul revine la
configurarea Word.

47
Diagrame
• Editarea unei diagrame
– Prin click pe o diagramă inserată, aceasta este selectată,
moment în care poate fi formatată ca un obiect desenat, poate fi
poziţionată etc.
– Prin dublu click se intră în editarea diagramei, fapt vizualizat prin
apariţia foii de date. Pentru a modifica diagrama, fără date, se
execută un click pe diagramă. În continuare se pot utiliza
comenzile din meniuri (specifice diagramelor) sau comenzile din
meniul contextual.
– Prin click se observă că în diagramă se pot selecta
• zona diagramei (fondul pe care sunt desenate toate componentele
diagramei)
• zona de desen (diagrama propriu zisă)
• legenda
• axele
• seriile de date
• etc.

48
Diagrame
• Editarea unei diagrame
– În meniul contextual, prima comandă este
cea de formatare a obiectului selectat în
diagramă, celelalte privesc diagrama în
ansamblu. Un exemplu de meniu contextual
este cel alăturat, când este selectată zonă de
desen (Plot Area) a diagramei
• Format … – se deschide dialogul
corespunzător obiectului selectat în diagramă.
• Chart Type – se alege tipul de diagramă (bare,
coloane, clătită, gogoaşă etc.) adecvat datelor
care se reprezintă
• Chart Options – se stabilesc atributele
generale ale graficului
• 3 D View – se alege un punct de vedere,
pentru diagramele reprezentate 3 D, de unde
sunt vizibile amănuntele importante.
• Datasheet – activează foaia de date
• Clear – şterge elementul selectat.
49
Diagrame
• Reprezentarea datelor dintr-un tabel Word
– Atunci când datele există într-un tabel Word, din documentul
unde se inserează diagrama, se urmează traseul:
• se completează tabelul, urmărind ca prima linie şi prima coloană să
conţină denumirile necesare (dacă este cazul)
• se selectează tabelul (prin comanda Select Table din meniul Table)
• se inserează un obiect chart prin procedura uzuală: meniul Insert –
Object – fişa Create New – selectare Microsoft Graph Chart în boxa
Object type.
– Diagrama obţinută nu este legată de tabel, în sensul că
modificarea datelor din tabel nu se reflectă automat în diagramă.
Pentru a realiza actualizarea datelor reprezentate, trebuie ca
modificările să fie aduse şi datelor din foaia de date a diagramei.
Pentru aceasta
• se selectează tabelul
• se copie (CTRL+C) sau Copy (din meniul Edit)
• se intră în editarea diagramei (click dublu)
• în foaia de date se efectuează Paste pentru a aduce datele noi.
Diagrama va reflecta astfel ultimele valori ale tabelului.
50

S-ar putea să vă placă și