POLIOMIEOLITA

Poliomielita este o boală infecto-contagioasă sistemică ce afectează

primordial sistemul nervos central şi determină uneori paralizii. Tabloul clinic
poate varia de la manifestări nespecifice respiratorii sau digestive, până la
îmbolnăviri severe, encefalite sau menigoencefalite cu paralizii şi tulburări
respiratorii.
Frecvenţa manifestărilor severe este de 1 caz de paralizie la 200 de infecţii
subclinice.
 ETIOLOGIE

* virusurile poliomielitice, tip 1, 2, 3, familia

Picornaviridae, gen Enterovirus

* sunt rezistente la alcool, detergenţi cationici

(Bromocet), frig (la –700C, rezistă nelimitat)

* sunt sensibile la: agenţi oxidanţi, căldură, UV,

clorinare.
Clasificare OMS a PAF (paralizia acută flască):

3. MANIFESTĂRILE PROCESULUI EPIDEMIOLOGIC

În ţara noastră nu s-a mai înregistrat nici un caz de
poliomielită cu virus sălbatic ci doar cu cel vaccinal, incidenţa
acesteia fiind de 0,03/100.000 locuitori.
4.1. DIAGNOSTIC CLINIC

* Incubaţia: în medie 7-14 zile; poate varia între 3 şi 21 de zile.

* Prodromul sau boala minoră, care durează 2-4 zile şi e caracterizată prin febră, semne catarale
respiratorii (coriză, faringită), dureri musculare ("gripa de vară"), sindrom digestiv cu anorexie, greaţă,
vărsături, dureri abdominale, afectare nervoasă cu cefalee, iritabilitate, insomnie sau somnolenţă.

Infecţia se poate opri la acest stadiu (forme abortive). În 5-10 % din cazuri, mai frecvent la copii, lipseşte
prodromul, poliomielita începând cu "paraliziile de dimineaţă" (forme decapitate).

* Perioada de latenţă: 2-4 zile

* Perioada de stare sau boala majoră ce se caracterizează prin febră înaltă şi fenomene nervoase
încadrate într-un stadiu preparalitic şi un stadiu paralitic.

Stadiul preparalitic care durează între câteva ore până la 5 zile şi se manifestă prin febră, cefalee,
indispoziţie, iritabilitate, nevralgii, mialgii, parestezii, hiperestezie cutanată. Pot fi prezente fasciculaţii
cutanate; există o stare de adinamie cu scăderea forţei musculare segmentare şi a rezistenţei la mişcările
pasive, "inerţia cefei". Reflexele cutanate pot să dispară, iar reflexele osteotendinoase sunt modificate
(hiper sau hipo- reactivitate). Conştienţa este păstrată (nu în encefalita polio). Este prezent sindromul
meningean.
Stadiul paralitic în care se menţine sindromul meningean, concomitent cu
instalarea unor paralizii flasce, hipotone, cu reducerea până la abolire a
ROT care sunt asimetrice, inegale şi predomină la rădăcinile membrelor. De
asemenea, apar tulburări neurovegetative ca transpiraţii abundente, răcirea
membrelor, pareză vezicală cu retenţie de urină însoţite de durere care nu
cedează la antalgice ci la comprese calde, şi care duce la poziţii antalgice
sau la schimbări frecvente ale poziţiei. Mai sunt prezente spasme musculare
în muşchii antagonişti celor paralizaţi (contractură reflexă şi exagerată prin
leziuni de ganglio-radiculită), incoordonare psihomotorie, mişcări
paradoxale, atitudini vicioase, deformante. Conştienţa este păstrată, dar
bolnavul este anxios şi suferă de insomnie. Afectarea cardiovasculară se
manifestă prin tahicardie, extrasistolie, dureri precordiale şi modificări ECG
de miocardită.
 Perioada de retrocedare a paraliziilor şi de recuperare începe
după 10-14 zile de la debutul bolii majore şi durează luni până la
1-2 ani; se încheie cu vindecare sau cu sechele definitive.
Retrocedarea paraliziilor se face în ordine inversă apariţiei lor;
muşchii de la nivelul extremităţilor îşi revin mai repede decât cei de
la nivelul rădăcinilor membrelor. Recuperarea este maximă în
primele 3 luni.

* Perioada de sechele cu paralizii definitive, atrofii musculare,

deformaţii, tulburări trofice ca: picior varus ecvin, valgus, deformaţii
ale coloanei şi ale bazinului. Tulburările trofice, duc la scurtarea
membrului la copii în creştere; se manifestă prin tegument subţire,
atrofiat, palid, rece, cu tulburări sudorale şi edem. După 10-20 de
ani de la boala acută se poate instala un sindrom post poliomielitic
de atrofie musculară progresivă.
DIAGNOSTIC DE LABORATOR

Produsele patologice: exudat faringian sau preferabil lichid de spălătură nasofaringiană

recoltat steril, fecale (deoarece excreţia de virus poate fi intermitentă, recoltarea materiilor fecale
se repetă în cazul unui rezultat iniţial negativ), sânge, lichidul cefalorahidian.

Recoltarea acestora se face la internarea bolnavului cu suspiciune de poliomielită şi se

repetă examenul serologic la 2 săptămâni de la internare.

Transportul probelor la laboratorul de referinţă se face cât mai rapid într-un container cu
gheaţă.
A. Examenul LCR este important, dar modificările constatate nu sunt
caracteristice, deoarece pot să apară şi în alte meningite virale
B. Diagnosticul specific este un diagnostic de certitudine şi constă în:

1. Cultivarea se realizează pe culturi celulare specifice umane sau

simiene,
Identificarea virusului se realizează prin teste de seroneutralizare,
folosind seruri standard hiperimune ce conţin anticorpi specifici de tip.

Boala experimentală la animalele de laborator este posibilă prin

inocularea intramedulară, intracerebrală sau prin administrarea orală la
unele specii de maimuţe (cimpanzeu, Macaccus rhesus). Se observă
apariţia de paralizii flasce şi răspuns imun umoral specific
2. Diagnosticul serologic se bazează pe testarea în dinamică, pe seruri pereche, a
anticorpilor specifici de tip, prin reacţii de seroneutralizare, fixare a complementului şi ELISA. O
creştere de patru ori a titrului de anticorpi, constatată la cele două determinări, este sugestivă
pentru diagnosticul de boală actuală.

Confirmarea etiologică se face de o comisie ministerială care ia în considerare toate elementele de diagnostic.

3. Biologie moleculară
Diagnosticul este posibil prin detectarea antigenelor virale prin teste de hibridizare sau de
amplificare genomică (PCR).

4. Testul de diferenţiere a tulpinilor sălbatice de cele vaccinale (van Wezel şi migraţia

oligonucleotidelor).
4.3. DATE EPIDEMIOLOGICE
Factorii epidemiologici principali
1.Izvorul de infecţie
*bolnavul (forme paralitice, fruste, abortive)
*infectaţii inaparent

Contagiozitate - maximă la sfârşitul perioadei de incubaţie (2-5 zile) prin secreţii nazo-faringiene şi materii fecale.
Durata de eliminare a virusului este de aproximativ 5-10 zile prin secreţiile nazo-faringiene şi de 2-3 săptămâni până la
4-6 luni prin materiile fecale.
* purtători sănătoşi, există frecvent în jurul focarului, deobicei copii, durata portajului fiind de 1-3 săptămâni.
2. Căi de transmitere
*aeriană, prin picături
*digestivă, prin intermediul mâinilor murdare sau indirect prin: obiecte, apă, alimente, vectori, etc.
3. Receptivitate
*generală, foarte crescută pentru formele inaparente şi redusă pentru cele paralitice
4.Imunitate
*de lungă durată, specifică de tip
*reâmbolnăviri sunt posibile teoretic cu cele 3 serotipuri virale
*anticorpii materni se menţin la nou-născut 3-4 până la 6 luni de la naştere
Factori epidemiologici secundari (favorizanţi)
1. Factori naturali de mediu: anotimpul cald vară-
toamnă favorizează apariţia infecţiilor cu
enterovirusuri.

2. Factorii economico-sociali: aglomeraţiile,

condiţiile igienico-sanitare precare, etc.
Profilaxie şi combatere
1. Măsuri faţă de izvorul de infecţie
*declarare - orice caz de PAF apărut la copilul până la 15 ani este anunţat în primele 24 h,
nominal
*izolare în termen de 24h şi i se recoltează probe de materii fecale şi secreţii nazo-faringiene care
vor fi expediate în recipiente cu gheaţă la laboratorul de referinţă. Recoltarea şi expedierea
probelor trebuie să se efectueze în maxim primele 14 zile de la debut (2 probe la interval de 24-
48h una de alta).Se recomandă recoltarea de probe de materii fecale de la 5 copii în vârstă de
până la 5 ani, pentru fiecare caz de PAF.
În cazul poliomielitei cu virus sălbatic izolarea este de 6 săptămâni şi se realizează în secţiile de boli
infecţioase.
contacţii: sunt supravegheaţi 21 de zile (copiii vor fi izolaţi la domiciliu, indicându-se repaus, evitarea
aglomeraţiilor, a tratamentelor parenterale), li se recoltează materii fecale pentru diagnostic virusologic;
adulţii care lucrează în sectoare cu risc vor fi scoşi pe durata incubaţiei maxime. În funcţie de caz se va face
vaccinarea sau revaccinarea acestora.
2. Măsuri faţă de căile de transmitere:
*se face dezinfecţie continuă pentru secreţiile nazo-faringiene, materiile fecale şi obiectele bolnavului(pe
bază de clor) şi dezinfecţia terminală prin curăţenie şi formolizare;
3. Măsuri faţă de populaţia receptivă:
*imunizarea activă cu vaccin antipolio viu atenuat (VPOT), oral sau vaccin inactivat, parenteral (la
imunosupresaţi, gravide).
*educaţia sanitară pentru adoptarea unui comportament igienic corespunzător şi a unei alimentaţii sănătoase.
Situaţii de risc epidemiologic:
* apariţia de cazuri de poliomielită cu virus sălbatic
de import

* acoperire vaccinală cu VPOT de sub 80% la nivel

de judeţ

În aceste situaţii se procedează la vaccinarea cu 2

doze de VPOT a tuturor copiilor până la 5 ani, din
poartă în poartă (mopping-up).
5.TRATAMENT
Bolnavii cu deficit de neuron motor periferic se internează
obligator şi se anunţă nominal. Nu există tratament antiviral eficient.

* Tratament igieno-dietetic: repaus la pat, alimentaţie bogată în

lichide şi zaharuri;

* Tratament simptomatic: antitermice, antalgice, compresele umede şi

calde pot ameliora durerea din perioada de stare;

* Tratament patogenetic: vitamine din grup B administrate oral sau

intravenos (se contraindică injecţiile i.m.), tratamentul meningitei virale.
MULTUMESC