ION LUCA CARAGIALE

Viata si opera
 VIATA

 Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie

1852 în satul Haimanale (azi I. L. Caragiale),
jud. Dâmboviţa. Este fiul lui Luca Ştefan
Caragiali şi al Ecaterinei (n. Karaboa), fiica
unui negustor din Braşov.
 SCOALA
 Urmează clasele primare şi Şcoala Domnească la
Ploieşti şi următoarele patru clase în particular şi
la Gimnaziul "Sfinţii Petru şi Pavel" din acelaşi
oraş.
 Între 1868 şi 1870 frecventează cursurile
Conservatorului de artă dramatică din Bucureşti,
clasa de declamaţie şi mimică, avându-l ca
profesor pe unchiul său, dramaturgul Costache
Caragiali. În 1870 renunţă la postul de copist pe
care îl ocupă la Tribunalul Prahova şi se
angajează ca al doilea sufleur şi copist la Teatrul
Naţional din Bucureşti.
 PRIMELE PUBLICATII
 În această perioadă, începe să publice
în gazetele politice şi umoristice de
orientare liberală, Ghimpele, Telegraful,
Asmodeu, şi este girant responsabil la
Alegătorul liber (1875 - 1876) sau corector
la Unirea democratică (1876 - 1877).
 Principalele piese de teatru

 Între 1877 şi 1881, colaborează cu articole,

reportaje, note sau traduceri la ziarul politic al
junimiştilor, Timpul, şi tot acum frecventează
şedinţele Junimii, în revista căreia îşi va publica,
alături de M. Eminescu şi I. Creangă, principalele
piese de teatru (O noapte furtunoasă, 1879;
Conul Leonida faţă cu Reacţiunea, 1880; O
scrisoare pierdută, 1885; D'ale carnavalului,
1885; Năpasta, 1890).
 Prima calatorie in strainatate

 În 1879 face prima călătorie în străinătate,

la Viena, ca invitat al lui Titu Maiorescu. În
1881 este revizor şcolar în districtele
Suceava şi Neamţ, de unde se mută, la
cerere, în 1882, în circumscripţia Argeş-
Vâlcea.
 Viata
 Ca funcţionar la Regia
Monopolurilor, în 1884,
o cunoaşte pe Maria
Constantinescu. Din
această legătură se va
naşte Mateiu I.
Caragiale
 Director al teatrelor
 În stagiunea 1888/1889, Caragiale este
director general al teatrelor, calitate în care
se ilustrează, în ciuda şicanelor sistematice,
ca un foarte exigent regizor şi organizator. În
anul 1889 se căsătoreşte cu fiica arhitectului
Gaetano Burelly, Alexandrina.
 Primul volum al lui Caragiale

 Tot în cursul anului 1889, apare la Editura Socec

primul volum al lui Caragiale, Teatru, prefaţat de Titu
Maiorescu, prin studiul său din 1885, Comediile d-
lui I. L. Caragiale. Urmează mai multe volume,
broşuri şi pliante, care, împreună cu Calendarul
Claponului (1878), Calendarul Moftului român
(1902) şi cu principalele gazete editate de Caragiale,
singur sau în colaborare (Claponul, 1877; Naţiunea
română, 1877; Bobârnacul, 1878 -1879; Moftul
român, 1893; 1901 - 1902; Vatra, 1884 - 1903),
alcătuiesc cea mai complexă ofertă făcută de un
scriitor clasic român circuitelor de difuzare literară şi
publicului.
 În ciuda acestei activităţi prodigioase, care ar fi
trebuit să-l consacre încă din timpul vieţii, lui
Caragiale i s-a refuzat sistematic acreditarea
socială sau culturală, aşa încât, după un şir de
decepţii care culminează cu scandalosul proces al
plagiatului (1901 - 1902), inventat de obscurul
scriitor Caion, şi după câteva proiecte nerealizate
de a se muta la Sibiu (1891), la Braşov (1892) sau
la Cluj (1904), scriitorul se stabileşte cu familia la
Berlin, în primăvara anului 1905.
 Încercase până atunci să se opună
numeroaselor obstrucţii prin gesturi
spectaculoase (iniţiativele comerciale ca berar
sau ca mandatar al restaurantului din gara
Buzău) şi printr-un complicat joc al alianţelor
politice cu junimiştii, cu liberalii şi conservatorii
trecând de la Timpul, la Voinţa naţională
(1885), Constituţionalul (1889), Gazeta
poporului (1895), Ziua (1895) sau Epoca
(1896 - 1897), dar, învins de fiecare dată, a
recurs la soluţia extremă, a exilului voluntar,
căruia i-a acordat o semnificaţie ultimativă.
 De la Berlin, unde continua să
scrie, îmbogăţind literatura română
cu câteva din capodoperele ei
narative (Kir Ianulea, Calul
Dracului), Caragiale surprinde pe
toată lumea, făcând cea mai
completă şi mai radicală analiză
politică a momentului, în studiul
1907. Din primăvară până-n
toamnă, publicat parţial şi în
revista vieneză Die Zeit.
 Disparitia in …eternitate
 În vara anului 1908 se angajează într-o ultimă acţiune
politică mai importantă, alături de Take Ionescu, liderul
Partidului Conservator-Democrat, o formaţiune politică
proaspăt înfiinţată, dar şi această experienţă se încheie
printr-o decepţie.
 În anul 1912 refuză să participe la festivităţile
organizate în ţară cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de
ani.Moare la Berlin în acelaşi an, în noaptea de 8 spre 9
iunie. Este înmormântat, provizoriu, într-un cimitir
protestant. În toamna lui 1912 sicriul cu rămăşăţele sale
este adus în ţară şi înmormântat la cimitirul Bellu