PROIECT DE LECŢIE

Data: 23.02.2021
Clasa: a X-a C
Disciplina: Literatura universală
Unitatea de conţinut: LITERATURA LA HOTAR DE SECOLE: XIX- XX
Subiectul lecției: Naturalismul: trăsăturile generale ale curentului. Contextul literar-artistic şi
ştiinţific al apariţiei curentului.
Text de referință: Germinal de Emil Zola
Tipul lecției: de formare și consolidare a priceperilor și deprinderilor
Unitatea de învăţământ: L.T. ,,M. Eminescu”
Timp de lucru: 45 minute
Profesor: Nica Olesea

COMPETENŢE SPECIFICE:
1.1. Analiza trăsăturilor esențiale ale epocilor/ curentelor și mișcărilor literare.
1.2. Corelarea elementelor constitutive ale textelor literare cu estetici/modele literare.
1.3. Valorificarea specificului textelor literare din perspectiva evoluţiei literare.

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
O1-să formuleze definiția curentului naturalism;
O2-să delimiteze principiile estetice ale curentului;
O3-să menționeze factorii apariției naturalismului;
O4-să identifice idei naturaliste în texte teoretice.

STRATEGIA DIDACTICĂ

1. Metode şi procedee: brainstorming, conversația euristică, harta conceptuală,

învăţarea prin descoperire, problematizarea, studiul textului literar.
2. Modalităţi de evaluare: evaluare frontală, formativă, evaluare prin calificative.

3
 DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII
Nr. Etape Obiec- Activitatea Activitatea Forma de Metode Sugestii de
d/o cadru tive profesorului elevilor organi- și procedee evaluare
zare

I Evocare Organizarea clasei Frontal Brainstor

pentru lecţie. individual ming
Salutul. Apelul. Conversa
Propun elevilor să Societate: ția euristică
noteze 3 idei cu Dură
referire la societate. Nemiloasă
Cum este societatea Critică
actuală? Își exprimă
Inițiez o discuție părerea
despre cauzele
crizelor sociale.
Verific tema pentru Prezintă tema
acasă: realizată acasă
Argumentarea
apartenenței unui
text la mișcarea
literar-artistică
modernism.
Realizarea Propun elevilor să Comentează Frontal Tehnica
sensului comenteze afirmația citatului
afirmația lui E.
Zola Romancierul
este făcut în
aceeași măsură
dintr-un observator
și dintr-un
experimentator
Notează
Anunț subiectul: subiectul
Naturalismul: lecției în caiete
trăsăturile generale
ale curentului.
Contextul literar-
artistic şi ştiinţific
al apariţiei
curentului.

Enunț obiectivele:
Vom formula
definiția curentului
naturalism; Instructa
Vom delimita Analizează și jul didactic
principiile estetice notează
ale curentului; definiția
Vom menționa naturalismului:

4
 factorii apariției Naturalism–
naturalismului; curent literar
Vom identifica idei european care
naturaliste în texte se afi rmă între
teoretice. anii 1870 și Frontal
1900,
Propun elevilor să reprezintă o
completeze harta formă de
conceptuală a manifestare a
naturalismului unui realism
exacerbat în
Definiție; opere epice și
Factori; dramatice.
Principii estetice; Studiază
Idei naturaliste; informația din Harta
manual p. 66, conceptuală
completează
harta
conceptuală

Propun elevilor să Urmăresc, frontal Observarea

vizioneze câteva identifică: Problema-
secvențe din filmul Sărăcia; tizarea
Germinal. Lupta pentru
Identificați supraviețuire;
elemente ale Exploatarea
esteticii naturaliste. minerilor;
Foamea etc.

Reflecția Scrieți o pagină de Scriu pagina individual Scrierea

jurnal în care să vă de jurnal. reflexivă
exprimați atitudinea Prezintă
despre noul curent
literar studiat.
Extinderea Anunț tema pentru Notează în frontal
acasă și ofer caiete
explicații:
Demonstrați, într-
un text
argumentativ că
fragmentul din
Romanul
experimental de
Emil Zola conține
idei naturaliste
Se apreciază
răspunsurile
elevilor cu note și
se argumentează
nota.

5
 Exista la Zola o tendinta de aplecare spre enormitate si spre dialectica subliniara a contrastelor
care, ca si ideile lui estetice persistente, cuprinzand adevaruri, dar si multe erori, merita sa fie
examinate si traduse in termenii nostri de intelegere. O foarte proaspata lectura a operei lui Émile
Zola indeamna la reflectii asupra cazului sau uman. Copilaria trista si saraca, undeva in provincie;
adolescenta apasata de datoria de a fi sprijinul familiei, dupa moartea tatalui; un examen de
bacalaureat pierdut; tineretea setoasa de lucruri mari, esuata intr-un birou de vama parizian;
patrunderea in lumea literara pe usa din dos, ca functionar in biroul de publicitate al unei edituri; o
liniaritate sufleteasca impinsa pana la naivitate, care ii motiveaza propunerea de casatorie facuta
celei dintai prostituate iesite in cale, cu iluzia ca o va scoate din mocirla si ca va purifica omenirea,
populand-o cu copiii lor; o dureroasa confruntare cu realitatea prin refuzul brutal al femeii, martor
al numeroaselor pranzuri ale tanarului visator, compuse adesea numai din paine inmuiata in
untdelemn; o casatorie calma si catre sfarsitul vietii, o dragoste in afara casatoriei, daruita cu doi
copii, infiati mai tarziu de vaduva sa; iar dincolo de orice alt detaliu, o inepuizabila ambitie si
putere de munca.

            Opera lui Zola poate fi privita ca expresia dramatica a omului obisnuit sa-si reprime
pornirile si care, suferind toata viata de un sentiment secret de inferioritate sociala, isi
descatuseaza in scris fiinta morala pe jumatate strivita. Nu de putine ori, in scrierile lui, dam peste
un Zola suferind printre prieteni, ca intr-o grea captivitate, de sentimentul interioritatii fata de ei,
simuland insa indiferenta. Iata-l intr-o dupa-amiaza de lecturi si amintiri in casa lui Flaubert:
"Flaubert pufnea; Turgheniev istorisea cu o deosebita originalitate si savoare; Goncourt judeca
totul cu distinctia si intorsatura de fraza atat de personala; Daudet isi debita anecdotele cu acel
farmec deosebit care ma facea sa-l indragesc mai mult decat pe oricare alt prieten. Numai eu nu
am stralucit vreodata, caci sunt mai mult decat mediocru ca vorbitor, iar haz nu am decat cand imi
intra o idee in cap sau cand ma supar"[2].

            Poate cea mai tulburatoare incercare de a depasi conditia sa de perpetua mediocritate este
acea teoretizare a literaturii naturaliste din Le Roman expérimental, prin care Zola se infrunta cu
toti contemporanii, incercand sa introduca noi legi in literatura si sa intervina fundamental in
desfasurarea ei. Faptul ca are un punct de pornire si se dezvolta in jurul a doua cuvinte, "agir" si
"diriger", spune indeajuns. Atras de mirajul marilor infaptuiri, Zola dialogheaza cu "secolul" si cu
"natura" si proiecteaza o schelarie teoretica enorma, pentru a ajunge sa domine si sa dirijeze
fenomenele. Principiile sale estetice au fost concepute ca un manifest in vederea exaltarii ambitiilor
creatoare, dupa modelul unic intruchipat de insusi autorul lor.

            Criticul de arta, frecventatorul "Saloanelor" pariziene de dupa 1860, ridicand in slava sau
negand cu furie ostentativa, are pana la urma dorinta sa se substituie unei forte atotputernice, care
sa adune, spre extazul umanitatii, produsul artistic al tuturor timpurilor: "[] si cand, in mijlocul salii
imense, pe peretii careia ar fi agatate tablourile tuturor pictorilor din lume, mi-as arunca privirea
asupra acestui vast ansamblu, as descoperi acolo un poem multiplicat in mii de limbi, pe care nu
m-as plictisi vreodata sa-l citesc, ci m-ar incanta finetea si vigoarea limbajului fiecaruia in
parte"[3].

            Portretistul din volumul Les Romanciers naturalistes  depaseste exactitatea portretistica,

vizand interpretarea cu fulgerari de intensa expresivitate in cazul colosilor, care fie ca au dominat
un secol cu superba lor prezenta, ca Victor Hugo, fie ca, dincolo de opera, creatorul, ca om,
intruchipeaza o energie masiva, ca Balzac ori Flaubert. Capitolul despre autorul doamnei Bovary
este, pe drept cuvant, opera unui pictor de talent, analizand sistematic si lucid, recompunand
spontan un ansamblu de o violenta intensitate cromatica, entutiasmant prin poezia viziunii. In
privinta oamenilor, Zola este atras de structurile puternice, fizice ori sufletesti, simbolic izolate prin
insasi esenta personalitatilor lor, ca cele doua personaje feminine - Flore (din La Bête  humaine) si
Françoise (din La Terre).

Flore este un gen de adolescenta salbatica, una din acele figuri de mare candoare
sufleteasca, indragite de cititor. Ea traieste intens un sentiment, dar, contrariata in buna ei
credinta, face un gest neprevazut cu urmari catastrofale: struneste caii, inhamati la o caruta
incarcata cu piatra, sa se ridice sforaind, pe picioarele dinapoi, si ii propteste cu umerii anume sa-i
tina de-a curmezisul pe linia ferata ca sa provoace deraierea trenului in care se aflau iubitul ei cu
amanta.

6
 Françoise este si ea un fel de Flore, dar cu gesturi mari, convertite in interior. Insarcinata,
este violata de cumnatul sau, Buteau, pe camp, ajutat de nevasta; imbrancita de Lise, cade cu
pantecele intr-o coasa si, mai tarziu, moare. Ea stie de ce au devenit criminali cumnatul si sora ei,
dar, din spirit de familie, nu ii denunta. Le intelege setea de proprietate absoluta asupra
pamantului si teama sa nu-l piarda, caci in alte conditii ar fi fost mostenit de barbatul ei, Jean
Macquart, un venetic. Françoise moare incet, cu ochii fix deschisi, intr-o mutenie innebunitoare
pentru fiecare. Caci Jean stie ca nevasta-sa este singura lui legatura cu pamantul si ca niciodata ea
nu-i va semna testamentul al carui proiect l-a ascuns undeva, in fundul unui scrin. Iar ucigasii ii
urmaresc orice tresarire a fetei, tintuiti de panica de a nu fi denuntati, dar si de a nu fi facut un
gest gratuit, daca fapta lor criminala ar fi ramas fara urmari.

Ambele scene expuse mai sus sunt ingrozitoare, dar au ceva tulburator, maret in hidosenia
lor. Uratul descris de Zola intra de la un moment dat in domeniul fabulosului. Gestul acestui
personaj feminin atat de nuantat, din romanul La Terre, deschide orizonturi nebanuite pentru
intelegerea operei lui Zola, hulita de a fi poposit numai pe culmile spectaculos urate ale existentei
umane. Françoise, desi siluita si bestial lovita, nu se razbuna, denuntand. Ea rezista primului
impuls de a raspunde raului cu rau nu dintr-o filozofie inalta, ci dintr-un calcul care exprima si el o
conceptie de viata. Prin gestul ei, Françoise arata ca omul nu capituleaza cu desavarsire si este in
stare sa invinga abjectia.

Stapaniti de instinct, un barbat si o femeie il omoara pe sotul inselat si se casatoresc. Zola

vrea sa afle in Thérèse Raquin unde duce casatoria fundata pe crima. Cei doi amanti ajung sa se
urasca, exasperati de fapta lor, invinuindu-se reciproc de complicitate. In cele din urma se sinucid,
nu fara a fi scutiti de niste trairi atroce, de groaza dementiala, care nu pot fi puse numai pe seama
unor simple dezordini organice.

Romanul La Bête humaine este mai nuantat. Si aici s-a comis o crima cu urmari

devastatoare pentru faptasi. O persoana oficiala, compromisa in afaceri scandaloase, este omorata
in compartimentul unui expres de Havre, de catre un sot inselat si gelos, ajutat de sotia adultera.
Martor unic este un mecanic de locomotiva, aflat intamplator la intrarea in tunelul ales anume de
criminali ca loc sigur unde sa infiga pumnalul in victima, fara a fi stingheriti de priviri iscoditoare.

Obscure procese de constiinta exista totusi in opera lui Zola. Si in L'Assommoir, tablou prin
excelenta critic al vietii muncitorilor, se produce un salt surprinzator de constiinta. Gervaise,
personajul principal, fiica unor betivi, alcoolica si ea, a fost in tinerete modesta, simpatica, harnica,
plina de gingasie fata de copii si de primul barbat, care o paraseste intr-o mizerie crunta. Nici dupa
casatoria cu tinichigiul Coupeau nu duce o viata mai buna. Rudele lui o primesc cu raceala, iar lipsa
de bani e apasatoare. Coupeau se imbata tot mai des. Accidentul si toate intamplarile pe care
acesta le atrage dupa sine o imping pe femeie spre viciu. In aceasta mizerie materiala si morala,
umanitatea nu a fost anulata. Gervaise se rusineaza de faptele ei si se marturiseste intr-un gest de
umilinta in fata lui Goujat, care, iubind-o in taina, o aduna de pe drumuri ca sa-i dea o bucata de
paine.

In privirea abrutizatei Gervaise, la nunta, cand rupe din gasca, curgandu-i grasimea printre
degete, se vede palpaindu-i speranta in viitor, pentru ca isi poate roti ochii lucitori de bucurie de la
odaia plina de rochii de ocazie, la care a visat din copilarie, la invitatii ceremoniosi, care ii dau
pentru o singura data respectul cuvenit femeii maritate.

Aceasta lume fantastica si decazuta este datorata - dincolo de toate obiectiile - unui scriitor
indraznet, care stie sa evoce cu mijloace artistice proprii. Un Jacques Lentier si o Gervaise
indrumati, impotriva naturii lor, spre o existenta neintinata s-ar risipi in neant de la primii pasi, iar
Zola n-ar fi decat un obscur imitator. Meritul lui nu este de a fi zugravit cu oricata competenta,
"bestia umana". Bineinteles, un element important este acela de a insinua, in limitele artei,
existenta unei acute probleme sociale - somaj, alcoolism, prostitutie, pauperism, exploatare, crima.
Dar ele au existat, iar Zola nu le creeaza, dupa cum a aratat Albérès, ci le observa si le descrie.

Zola isi depaseste contemporanii in descrierea mizeriei materiale si a degradarii morale

care rezulta din ea. Dar, din aceasta existenta umana in care nimic nu este aparent pozitiv, el a
scos la suprafata mintile anonime care gandesc candid si stangaci pentru viitorul omenirii,

7
generand astfel in literatura o idee tot atat de raspandita in epoca si de rasunatoare ca si
pozitivismul si stiinta experimentala a doctorului Claude Bernard.

In comparatie cu individualismul traditional al personajelor din literatura franceza a

secolului al XIX-lea, oameni de tipul celor de mai sus, generosi si curajosi, vor sa descopere sensul
vietii, ingrijorati de soarta omenirii. In cautarea unor forme concrete prin care sa fie utili, ei merg
insa pe drumuri intortocheate, nesiguri si sovaitori, intotdeauna infranti - fie de represiunea legala,
forta organizata incomparabil mai puternica decat razvratirea lor individuala, fie de o boala ori de
slabiciunea mult mai complexa a constitutiei lor interioare.

Acesta este "adevarul naturalismului", de care vorbeste R. - M. Albérès, descoperindu-l in

"depasirea individului: zdrobit, dar inteles, invins dar glorificat" [4]. Faptul ca omul poate sa se
infrunte cu destinul sau, cu toate ca rezultatul infruntarii produce acea "mila" asupra careia insista
Albérès, exprima robustetea sufleteasca a lui Zola, semnalata si de P. Martino in vasta sa cercetare
asupra naturalismului francez[5]. Caci scriitorul care a vazut societatea ca "o mare sumbra",
cateodata ca "o cloaca", viseaza si traduce in simboluri proiectele sale pentru viitor, in care, fara
indoiala, credea.

In Germinal, dupa esecul de moment al grevei si dupa catastrofa subterana in care si-au
gasit moartea atatia mineri, Étienne paraseste colonia carbonifera, indreptandu-se spre centrele
muncitoresti ale capitalei, pregatit sa inceapa noi actiuni. Drumul lui pe camp, primavara, este
simbolic. Tanarul care se indreapta, la sfarsitul romanului, catre Paris, nu mai simte vantul taios de
martie, care l-a biciuit la venirea lui in colonia miniera, ci aude incoltind semintele in luna lui
"germinal", cand in pamantul reavan se pregateste pe nesimtite recolta viitoare. Grupul de mineri
care se indreapta spre galerii este si el simbolic: "Oamenii inaintau, o armata neagra,
razbunatoare, care germina pe incetul in brazde, crescand pentru recoltele secolului viitor, a carui
incoltire va face sa trozneasca pamantul"[6]