În critica literară,acest termen este folosit pe
la sfârsitul secolului al XIX lea, pentru a defini
opera literară care are un evident caracter inovator, devenind un antonim al „traditionalismului”. El include, în sens larg, toate miscările artistice care exprimă o ruptură de traditie, negând, uneori în forme extreme,epoca ori curentul care le-a precedat. -simbolismul – muzicalitate, exotism; -futurismul - conglomerat de imagini; -expresionismul – creatia - ca rezultat al . expresiei pur spirituale; -imagismul – sugestia imaginii; -dadaismul – absurdul, tehnică a colajului; -suprarealismul –visul,dicteul irational; -ermetismul – încifrarea comunicării lirice. În critica literară românească,cel care a teoretizat modernismul, sustinând teoria imitatiei si principiul sincronismului, a fost criticul si istoricul literar,Eugen Lovinescu. Prin revista si cenaclul literar „Sburătorul”, E.Lovinescu a contribuit decisiv la intrarea literaturii noastre într-o nouă fază de evolutie. E.Lovinescu defineste sincronismul ca „actiunea uniformizatoare a timpului asupra vietii sociale si culturale a diferitelor popoare legate între dânsele printr-o interdependentă materială si morală.” Cultura si civilizatia se dezvoltă prin împrumut si imitatie de la un model mai evoluat. „Spiritul veacului”este comun unui anumit timp istoric si acesta determină o anumită configuratie a culturii.Acest spirit reprezintă „ o totalitate de conditii configuratoare a vietii omenirii.” E. Lovinescu contrazice „teoria formelor fără fond”a lui Titu Maiorescu, considerând că formele creează treptat fondul, ajungându-se de la „simulare” la „stimulare”. Sincronismul este însotit de teoria diferentierii fată de „stilul trecutului” considerând că, odată cu trecerea timpului, operele îsi pierd din importantă, deoarece se produce un salt valoric ,o mutatie a valorilor estetice. Adică, dintr-o operă a trecutului, partea vie dispare, rămâne doar tiparul ei ideologic de care nu ne putem apropia decât pe calea studiului. Se petrece deci o mutatie a valorilor: odată ce au depăsit granitele epocii, operele pălesc si dispar ca valori estetice( de ex.„Iliada” si „Odiseea” le putem întelege, dar nu si simti). Procesul de mutatie a valorilor înseamnă incapacitatea individului de a trăi altă viată decât aceea proprie epocii lui, imposibilitatea de a pătrunde pe cale sensibilă, în formele estetice ale altor rase si mai ales ale altor timpuri. Emotional, nu comunicăm decât cu operele moderne, apropiate de modul nostru de a gândi si a concepe existenta. -trecerea de la literatura rurală la literatura citadină; -încurajarea „poeziei noi” si a celei ermetice; -accentuarea lirismului, lirism care devine, la nivelul limbajului, cea mai importantă valoare a poeziei moderne; -cuvintele, provenind din cele mai îndepărtate domenii de specialitate sunt electrizate liric; -reflexivizare,intelectualizare, subiectivizare; -sintaxa se dezarticulează sau se reduce la predicate nominale voit primitive. Comparatia si metafora sunt mânuite într-o manieră nouă, care evită termenul de comparatie si provoacă o contaminare de lucruri obiectiv si logic incompatibile. -aparitia unor categorii mai ales negative: absurditatea, tenebrosul,spaimele,atractia neantului, înstrăinarea, sfâsierea între extreme, straniul, grotescul, anormalitatea; - disparitia speciilor lirice consacrate( meditatie, elegie, pastel, idilă), în locul cărora apar formule poetice novatoare (,,inscriptie”, ,,creion”, ,,psalm” etc.); - conceperea volumului de versuri ca un întreg, prefatat de cele mai multe ori de o artă poetică, folosirea unui vocabular insolit (combinarea de termeni argotici, colocviali, abstracti etc.); - disparitia rigorilor prozodice (versul liber, alternanta majusculă/ minusculă la început de vers). BIBLIOGRAFIE M.Anghelescu, C. Ionescu,Gh. Lăzărescu, Dicționar de termeni literari,Ed. Garamond, București E. Simion, E.Lovinescu,Scepticul mântuit,cap. VI, pag. 209 E. Simion,Fl. ROgalski,D.Cristea- Enache, Limba și literatura română.Manual pentru clasa a XI a, Ed.Corint, București,1996