Tulburarea bipolară: simptome,

factori declanşatori şi tratament

 Tulburarea bipolară afectează 4,5% din
populaţie, dar ajung la medic jumătate dintre cei
care manifestă simptomele, iar în ţările sărace
doar un sfert. Stigmatizaţi sau simţindu-se
vinovaţi de propriul comportament, cei ce suferă
de tulburare bipolară se izolează de societate.
Însă diagnosticaţi corect şi cu un tratament
medicamentos potrivit însoţit de psihoterapie şi
psihoeducaţie, aceşti oameni pot trăi o viaţă
absolut normală.
 Tulburarea bipolară (fosta tulburare maniaco-
depresivă) este o afecţiune psihică frecventă şi
presupune dificultăţi în capacitatea creierului de
a regla starea de spirit sau dispoziţia. Din această
cauză, persoana afectată poate avea perioade de
timp în care este extrem de trist sau fără energie
(denumite episoade depresive) şi perioade în care
este inadecvat de energizat, vesel, euforic sau
nervos, pe care le denumim episoade maniacale.
 Practic există o zonă din creier care are rolul
unui adevărat „barometru” al dispoziţiei, similar
termostatului: păstrează stările emoţionale în
limite constante şi ne ajută să ne revenim la
normal din stările fireşti de tristeţe, stres sau
bucurie, prin reglarea substanţelor chimice din
creier numite neurotransmiţători. Oamenii care
suferă de o tulburare bipolară au acest barometru
afectat şi de aceea starea lor de dispoziţie devine
variabilă, neurotransmiţătorii crescând sau
scăzând exagerat de mult.
 Pentru a putea pune diagnosticul de tulburare
bipolară, persoana trebuie să fi resimţit măcar o dată
un episod manical/hipomaniacal.

Ce presupune acest lucru? Că energia şi

comportamentul persoanei să fie modificate vizibil
timp de cel puţin 4-7 zile, cu veselie şi energie
exagerată, agitaţie, nervozitate, lipsa nevoii de somn şi
o accelerare mare a gândurilor. Persoana se simte ca
”băgat în priză”, are o încredere exagerată în sine
(grandoare) (”sunt foarte deştept /seducător /voi fi
foarte bogat /sunt special”), vorbeşte întruna, sare de
la o idee la alta, nu se poate concentra, face exagerat
de multe planuri, multe nerealiste, devine impulsiv,
cheltuitor sau exagerat de activ.
 Uneori veselia sau energia nu sunt vizibile
decât apropiaţilor şi atunci vorbim de un
episod manical mic sau hipomaniacal. În
cazurile grave, persoana pierde contactul cu
realitatea (simptome psihotice), poate crede
că are puteri speciale/paranormale sau
religioase sau o misiune specială si uneori au
şi halucinaţii (aud voci, au vedenii, etc.).
 Pe lânga aceste episoade, persoana poate avea şi
perioade de depresie, sau chiar intentii de suicid. Unii
pacienti diagnosticaţi cu depresie pot avea într-adevăr
tulburare bipolară, dar fac primul episod maniacal la peste
50 de ani.

Tulburarea bipolară conţine mai multe tipuri de

afecţiune (tip I, tip II, tip III, ciclotimie etc) alcătuind un
întreg spectru de la formele cele mai uşoare la cele mai
grave. Este o tulburare foarte frecventă, aproximativ 4,5 %
din populaţia generală putând avea unul dintre
diagnosticele din cadrul spectrului tulburării bipolare. Fiind
o boală genetică şi biologică, frecvenţa ei este similară la
nivelul diferitelor ţări, inclusiv România, ceea ce variază
este numărul de persoane care apelează la medic şi sunt
diagnosticate.
 Vârsta de debut a tulburării bipolare variază
foarte mult, intervalul de vârstă fiind din copilărie
până la 50 de ani, cu o vârstă medie de
aproximativ 21 de ani.
Cele mai multe cazuri de tulburare bipolară
încep între 15-19 ani, deci în adolescenţă.
Cea de a doua de vârstă cea mai frecventă de
debut este de 20-24 ani. Prima dezamăgire în
dragoste, intrarea la liceu, admiterea la facultate
sau prima sesiune sunt adesea evenimentele
declanşatoare ale bolii. Tulburarea bipolară I
apare în mod egal la ambele sexe.
 La primul episod depresiv, medicul nu poate afirma
cu certitudine ce diagnostic are pacientul. Poate face
parte dintr-un eveniment unic, dintr-o tulburare
depresivă recurentă (mai multe episoade depresive)
sau dintr-o tulburare bipolară.
Depresia nu se transformă în tulburare bipolară ci
ea poate să facă parte din aceasta, fără ca pacientul să
ştie acest lucru. Tratamentul este diferit în depresia
simplă faţă de depresia bipolară şi de aceea depistarea
unor semne de hipomanie anterioare episodului
depresiv, neluate în seamă, devine extrem de
importantă.
 Diagnosticul este dificil deoarerce
tulburarea bipolară debutează, în general, cu
depresie (75% din femei şi 67% din barbaţi).
Aproximativ 30% (Angst, 2011) dintre pacienţii
cu tulburare depresivă recurentă îndeplinesc
de fapt criteriile pentru tulburarea bipolară şi
pot fi cu uşurinţă nediagnosticaţi şi trataţi
greşit.
 Tulburarea bipolara este în mod fundamental de
natură biologică (chimia creierului care reglează cantităţile
de neurotranmiţători)şi genetică (mai multe fragmente de
gene, unele de la mamă şi unele de la tată). Practic este o
sensibilitate moştenită chiar dacă nici o rudă nu a
manifestat boala.
Cu toate acestea, apariţia episoadelor individuale este
puternic influenţată de mediu şi alţi factori psihologici şi
psihosociali.
De aceea, pentru înţelegerea şi, mai ales, tratarea
acestei afecţiuni, este foarte important să facem
deosebirea între cauze (genetice şi biochimice) şi factorii
declanşatori (evenimente de viaţă stresante, boli fizice,
modificări în stilul de viaţă, factori psihologici.
 Tulburarea bipolară: factorii genetici

Tulburare bipolară, în special de tip bipolar I

(BPI), are o componentă genetică majoră, cu
implicarea de multiple fragmente genetice, cu
defecte mai ales pe acele gene implicate în
reglarea ceasului biologic. Studiile arată, de
asemenea, că factorii de mediu sunt implicaţi, şi
nu există nici o garanţie că o persoană va dezvolta
tulburare bipolară, chiar dacă poartă genele
implicate în apariţia tulburării.
 Tulburarea bipolară: factorii biochimici

Există dovezi multiple că unii neurotransmiţători - substanţe

chimice de la nivelul creierului funcţionează defectuos în tulburările
bipolare. Fiind practic un dezechilibru chimic, medicaţia este
esenţială în gestionarea acestei afecţiuni.
Anomaliile chimice din tulburarea bipolară sunt asociate
totodată şi cu tulburări ale ritmului circadian, un fel de „ceas” al
organismului, cu rolul de a regla toate sistemele corporale. Ca atare,
disfuncţia fundamentală prezentă în tulburarea bipolară este
instabilitatea produsă prin dereglarea acestui „ceas” intern vital.
De aceea, în tratamentul tulburării bipolare, pe lângă
medicamente, este extrem de importantă stabilirea şi respectarea
unor rutine zilnice (program regulat, cu respectarea orelor de somn,
a momentului de trezire/culcare, masă, activitate, relaţii sociale
etc), care au rolul de a ajuta stabilizarea „ceasului” intern afectat.
 Tulburarea bipolară: factori declanşatori

Cauzele tulburării bipolare sunt genetice şi

biologice, însă acestea pot rămâne latente
mult timp în absenţa unor condiţii care să le
declanşeze.
Doar prezenţa factorilor declanşatori nu
este suficientă pentru debutul unui episod, în
absenţa vulnerabilităţii date de factorii
genetici şi biologici.
 Printre factorii declanşatori se numără:

- evenimentele de viaţă stresante fizic/fiziologic/psihologic, însoţite de

pierdere (moartea cuiva drag, pierderea slujbei/casei/statutului
economico-social, divorţ, separare, picarea unui examen) sau nu (naşterea
unui copil, intrarea la facultate, promovarea la slujbă, achiziţionarea unei
case, schimbarea adresei, îndrăgostirea, începerea unei relatii romantice,
căsătoria);
- perturbarea ritmului somn – veghe (datorită schimbării fusului orar,
lucratului în schimburi, lucratului de noapte, lucratului în salturi
dezordonate, petrecerilor prelungite);
- stări fizice/fiziologice deosebite (în sarcină, naştere, consum de
substanţe);
- factori psihologici (ostilitatea mediului familial – din copilărie şi/sau
prezent – manifestată prin criticism, agresivitate ori ataşament sufocant;
propriile gânduri, emoţii, percepţii, rezultate în urma dezvoltării într-un
mediu negativ);
- factori psihosociali (izolarea, lipsa suportului social, perturbarea sau
absenţa unei vieţi sociale ordonate).
 Tulburarea bipolară: diagnostic

Diagnosticul este pus de către medicul psihiatru pe

baza unui control în care evaluează întregul istoric de
viaţă al pacientului şi istoricul familiei acestuia.
O suită de teste psihologice (le găsiţi de regulă la
clinicile de specialitate) pot fi folosite pentru a
confirma diagnosticul de depresie (MADRS, BECK), de
manie (YMRS), dar poate cel mai util este HCL
(Hipomania rating scale) care, aplicat persoanelor cu
episod depresiv, ne poate preciza dacă în trecut
persoana a îndeplinit criteriile de hipomanie.
 Tulburarea bipolară: tratament

Oamenii trebuie să ştie că tulburarea bipolară bine tratată

duce la împiedicarea apariţiei de noi episoade (aşa numitele
recăderi) şi trăirea unei vieţi perfect normale şi echilibrate,

Medicaţia are un rol fundamental în tratarea tulburării

bipolare, întrucât acţionează direct asupra stabilizării funcţiilor
cerebrale. Tipul medicaţiei depinde de aria de tratament pe care
trebuie să o acopere:
-stabilizatoarele de dispoziţie (litiu, antiepileptice, antipsihotice ca
olanzapine, aripirazolul, quetiapina) care pot împiedica dispoziţia să
”urce” spre manie sau să ”coboare ” spre depresie
-antidepresive (folosite în depresie doar dacă modificările
stabilizatoarelor de dispoziţie nu sunt suficiente).
 Faptul că prevenirea unor noi episoade
presupune conservarea stabilităţii chimice a
creierului face ca farmacoterapia să fie o
necesitate permanentă, vorbim de aceea de un
tratament cronic.
Aproximativ jumătate dintre persoanele cu
tulburarea bipolară abandonează însă
tratamentul în primul an şi mulţi alţii îl întrerup în
lunile următoare. Oprirea medicaţiei, pe de altă
parte, este cel mai frecvent declanşator al
recăderilor, aproape 90 % din pacienţii fără
tratament ajungând să aibă episoade noi în
următorii ani.
 În ultimii ani, a fost recunoscută importanţa
psihoterapiei în trecerea de la remisia simptomelor produsă
de medicaţie, la o recuperare susţinută, acea viaţă normal
de care pomeneam anterior. Tot mai multe studii arată că
tratamentele care combină medicaţia cu psihoeducaţia sau
psihoterapia dau rezultate mai bune decât cele doar
farmacologice.

Orientările actuale în tratamentul tulburării bipolare

recomandă combinarea psihoterapiei cu medicaţia atât în
fazele acute (în plin episod depresiv sau la începutul
recuperării din episodul maniacal/hipomaniacal), cât şi în
timpul fazei de menţinere. Astfel, acum psihoterapia este
considerată o componentă integrantă a tratamentului
pentru tulburarea bipolară.