Fiziologia respirației

Respirația reprezintă schimbul de oxigen și

dioxid de carbon între organism și mediul exterior.
Se desfășoară în mai multe etape:
-etapa pulmonară- se desfășoară la nivelul
aparatului respirator. Constă în introducerea
aerului în plămâni și expulzarea acestuia în mediul
exterior.
-etapa tisulară- constă în schimbul de gaze prin
mecanismul difuziunii.
-etapa de transport (sanguină)- constă în
transportul oxigenului de la plămâni la țesuturi și a
bioxidului de carbon de la țesuturi spre plămâni.
 Etapa pulmonară
Ventilația pulmonară are rolul de a înlocui
continuu oxigenul luat din aerul alveolar de
către sângele care trece prin capilarele
pulmonare și de a elimina dioxidul de
carbon transferat în aerul alveolar de către
sângele care l-a adus de la țesuturi.
Ventilația se realizează prin mișcări
ventilatorii (respiratorii)care se desfășoară
în 2 faze: o fază inspiratorie și o fază
expiratorie.
 Mișcările ventilatorii
Inspirația: în faza inspiratorie, prin acțiunea
mușchilor respiratori, pătrunde în plămâni
un volum de aer atmosferic cu un conținut
bogat în oxigen.
Expirația: un volum de aer aproape egal cu
cel inspirat, este eliminat din plămâni,
având o concentrație mare de dioxid de
carbon.
 Mecanica ventilației
În cursul ventilației, se produc variații de volum
și de presiune în sistemul toraco-pulmonar. În
timpul mișcărilor respiratorii, dimensiunile
plămânilor pot varia prin distensie și retracție cu
ajutorul diafragmului și a mușchilor respiratori.
Inspirul realizează creșterea diametrului antero-
posterior al cutiei toracice, iar relaxarea
diafragmei și retracția elastică a plămânilor , în
expir, duce la micșorarea cuștii toracice.
 Volumele pulmonare
• Volumul curent: cu fiecare inspirație normală, un
adult introduce în plămâni o cantitate de aprox.
500 ml aer, care este eliminată prin expirație.
Acest volum de aer introdus și eliminat în
decursul unui ciclu ventilator este denumit volum
curent. Crește în condiții de efort.
• Volumul inspirator de rezervă: după o inspirație
normală, se mai poate introduce în plămâni,
printr-o inpirație maximă și completă, o cantitate
de aer, în medie de 1800 ml. Acest volum
inspirator de rezervă mai este denumit și aer
complementar.
• Volumul expirator de rezervă: este volumul
de gaz care mai poate fi expulzat din
plămâni după o expirație normală, printr-o
expirație maximă. Este de circa 1500 ml.
• Volumul rezidual: la sfârșitul unei expirații
maxime, în plămâni mai rămâne o
cantitate de aer egală cu aprox.1500 ml.
Mai este denumit aer captiv, deoarece
rămâne în plămâni și după o expirație
forțată.
 Capacitățile pulmonare
• Capacitatea inspiratorie- egală cu suma
dintre volumul curent și volumul inspirator
de rezervă, reprezintă cantitatea de aer pe
care o persoană o poate inspira, pornind
de la nivelul expirator normal, până la
distensia maximă a plămânilor- 2000 ml.
• Capacitatea reziduală funcțională- egală
cu suma dintre volumul expirator de
rezervă și volumul rezidual, reprezintă
cantitatea de aer care rămâne în plămâni
la sfârșitul unei expirații normale- 3000 ml.
• Capacitatea vitală- egală cu suma dintre
volumul inspirator de rezervă, volumul
curent și volumul expirator de rezervă,
reprezintă volumul maxim de aer pe care o
persoană îl poate scoate din plămâni după
o inspirație maximă (3500ml).
• Capacitatea pulmonară totală- egală cu
capacitatea vitală plus volumul rezidual,
reprezintă volumul maxim până la care pot
fi expansionați plămânii prin efort
inspirator maxim (5000ml).