Legea utilităţii

 Utilitate. Utilitate marginale. Exemple

economică
 Principiile
 Definiţie consumatorului raţional
 Aprecierea utilităţilor  Axiome
economice  Echilibrul
 Condiţii consumatorului
 Teoriile utilităţii  Substituţia. Legea
substituţiei
 Clasificare
 Curba de indiferenţa.
 Interdependenţa Grafic
utilităţilor  Carl Menger
 Hermann Heinrich  Concluzii
Gossen
UTILITATE. UTILITATE ECONOMICĂ
 M

  Ú
ÚÚ
ÚÚ
 
Ú
 



 
  
  
   .
 M

 

     
 ¦


Ú¦
 Ú Ú

Ú
Ú 
    


  


Ú


Ú 






 
 




Ú Ú
Ú
Ú
ÚÚ
Ú Ú 

 

Ú

 Ú

Ú

 O   
 





Ú
Ú


Ú


Ú

 Ú Ú
Ú


Ú 
Ú



Ú

Ú
 
Ú


 Ú

 




ÚÚ
ÚÚ 


Ú Ú
DEFINIŢIE

M

 

reprezintă satisfacţia pe
care speră să o obţină un consumator dat, prin
consumarea unei cantităţi determinate dintr-un
bun economic, în condiţii determinate de spaţiu şi
timp.
J
    
 
 
APRECIEREA UTILITĂŢII ECONOMICE
 are un caracter eminamente subiectiv;
 depinde de raportul pe care fiecare consumator îl
stabileşte între cantităţi determinate din bunul
respectiv şi nevoile sale în condiţii date de loc şi
timp;
 se realizează prin suma de bani (preţul) pe care,
în condiţii determinate de loc şi timp, un
cumpărător decide s-o plătească în schimbul unei
cantităţi determinate dintr-un anumit bun
economic.
CONDIŢII

Pentru ca un bun să poată furniza utilitate

economică, trebuie sa îndeplinească următoarele
condiţii:
 Bunul nu este deţinut de către consumator, dar acesta este
dispus să facă sacrificii economice pentru a-l procura;
 Consumatorul trebuie să fie convins că bunul îi poate
satisface o nevoie;
 Consumatorul trebuie să fie capabil să utilizeze bunul
respectiv;
 Consumatorul trebuie să raporteze caracteristicile bunului la
nevoile sale.
TEORIILE UTILITĂŢII
1. Teoria utilităţii cardinale susţine că:
£ Utilitatea poate fi măsurată direct, prin unităţi de
măsură numite ´utilisµ;
£ Utilitatea unui bun este dependentă de cantitatea, de
structura, de calitatea bunului respectiv.

O
 
  











ÿ. Teoria utilităţii ordinale susţine că:

£ Utilitatea nu poate fi măsurată direct
£ Utilitatea poate fi comparată, punându- se astfel
problema alegerii unui anumit bun în defavoarea altuia.
CLASIFICARE

1. M

 




 
Ui -
aportul de satisfacţie pe care un consumator
speră să-l aibă când  
 
 
(doză) dintr-o mulţime de bunuri omogene, în
condiţii determinate de loc şi timp.
ÿ. M

   
è satisfacţia resimţită de un
consumator prin   
  
din unul sau mai multe bunuri economice
diferite.

UT =U1+Uÿ+«+Un
Œ. M

  

- satisfactia pe care o
aduce 
 
   
 
 dintr-un bun.
 UT = utilitatea totală;
 Ui = utilitatea individuală;

 Umg = utilitatea marginală;

 Q = cantitatea.
INTERDEPENDENŢA UTILITĂŢILOR
 Când

  

a unui bun devine 

 ,

   
a consumatorului este


.

j  


2
 2 
2  

 Economistul 2 2



este
cel ce a formulat în anul 1854   



   
 Acesta a trăit între anii 1810-1858. A fost un
economist şi vânzător de asigurări din Prusia.
LEGEA UTILITĂŢII MARGINALE
 Atunci când 
  
dintr-un
produs  ,

  

a
produsului (adică satisfacţia suplimentară,
adăugată de ultima unitate)




 .  
 un anumit
bun, se atinge, la un moment dat, un 
 
, după care, dacă consumul continuă să
crească, există riscul să apară zona de
insatisfacţie.
 Potrivit acesteia, între modificările intervenite în
cantitatea celor două bunuri şi cele intervenite în
utilitatea lor marginală există o relaţie inversă.
GRAFICUL LEGII UTILITĂŢII MARGINALE
EXEMPLE
1) Însetaţi fiind, dacă vom consuma un pahar de suc
vom avea o plăcere. La al doilea pahar, vom avea
iarăşi de a face cu plăcere, ceva mai mică, dar per
total, mai mare. La al treilea pahar, deja nu vom
mai resimţi nici un fel de satisfacţie, dar nici
disconfort. Deci, plăcerea totală după consumarea
celui de-al treilea pahar va rămâne neschimbată.
Deci, satisfacţia va scădea. Avem de-a face cu o
scădere destul de abruptă.
ÿ) Să urmărim consumul de ciocolată al unui individ de-a
lungul unei zile. Cum evoluează disponibilitatea marginală
a consumatorului de a plăti pentru cele 5 batoane de
ciocolată? Deoarece satisfacţia lui scade pe măsură ce creşte
cantitatea consumată anterior, el va fi dispus să plătească
tot mai puţin pentru un baton suplimentar.
Deci, pe măsură ce cantitatea consumată creşte,
satisfacţia creşte, dar cu o rată descrescătoare, până când
creşterea încetează complet (al 5 è lea baton are utilitatea
marginală nulă).
Pentru primul baton care îi aduce cel mai ridicat nivel
de utilitate marginală, consumatorul este dispus să
plătească 80 u.m., pentru al doilea 60 u.m., pentru al treilea
40 u.m., pentru al patrulea ÿ0 u.m., şi în fine, pentru al
cincilea, care nu îi mai aduce nici un spor de utilitate, nu
este dispus să mai plătească nimic.
 
  
  
    
 
  

 

 
 
 
  
   
 


   
   
  ! "
!  # #
#  
  

TABEL PENTRU EXEMPLUL ÿ)

PRINCIPIILE CONSUMATORULUI RAŢIONAL




 

è un consumator
raţional care compară două mărfuri trebuie să
ajungă la o concluzie;




 
è consumatorul preferă
bunul care poate fi achiziţionat în cantitatea cea
mai mare, atunci când utilităţile celor două
bunuri sunt egale;




 





è dacă un consumator
raţional preferă marfa A faţă de B şi pe B faţă de
C atunci el preferă marfa A faţă de C ; la fel şi în
situaţia indiferenţei între bunuri;
 AXIOMELE ALEGERII DIN PERSPECTIVA
CONSUMATORULUI RAŢIONAL

Presupunem că pe piaţă există mai multe produse p1 « pn, iar

consumatorul-reper are nevoie de anumite cantităţi din fiecare
(alegerea lui fiind raţională şi deliberată). EXEMPLU: două 
 
       q1 şi qÿ, fiecare cu un anumit
număr de bunuri, importante pentru satisfacerea nevoilor.

 ›      
  Având în vedere q1 şi qÿ,

consumatorul raţional va opera cu trei cazuri posibile: dacă q1 > qÿ, el
va prefera coşul q1; dacă q1 < qÿ, coşul qÿ va fi cel ales; dacă q1 = qÿ,
persoanei îi va fi indiferent care coş menajer va alege.
 ›        Dacă q1 > qÿ > q3 (unde q3 este un
al treilea coş menajer), rezultă q1 > q3 (este preferat q1).
 ›  !    "  Individul are de ales între q1 şi
qÿ, ambele cuprinzând bunurile X şi Y, dar în cantităţile x şi y
(respectiv z), în varianta: q1 = x·X + y·Y; qÿ = x·X + z·Y, cu z > y.
á, consumatorul va prefera coşul qÿ (mai mare), lui q1 (cu aceeaşi
cantitate din X, dar cu un conţinut mai mic din Y).
 ›  #       Când, prin operări succesive,
complexele q1 şi qÿ luate în exemplul Axiomei 3   
cantităţi identice din bunurile pe care le deţin, consumatorului îi este
indiferent pe care din ele îl alege.
ECHILIBRUL CONSUMATORULUI
 Echilibrul consumatorului se realizează la nivelul
egalităţii raportului dintre utilitatea marginală
şi preţ pentru fiecare bun consumat, când venitul
pentru consum este cheltuit în totalitate sau
rămâne insufiecient pentru achiziţionarea unei
unităţi suplimentare dintru-un bun.
SUBSTITUŢIA
 

reprezintă 



  
 a unuia sau mai multor
bunuri cu unul sau mai multe bunuri, în
condiţiile obţinerii 




sau chiar a
unei utilităţi mai mari.

  

 

reprezintă
cantitatea necesară dintr-un bun pentru a
compensa reducerea cu o unitate a unui alt bun.

RmgS= -ƦX/ƦY
LEGEA SUBSTITUŢIEI
 Pe masură ce un bun de consum este înlocuit cu
un altul, rata marginală de substituţie se
diminuează. Astfel, fiind considerate două bunuri
divizibile, substituirea lor ia forma unei curbe
descrescătoare si convexe, numita curba de
indiferenţă.
CURBA DE INDIFERENŢĂ
  


reprezintă locul
geometric al tuturor coşurilor de consum care
conferă consumatorului acelaşi nivel de utilitate.
Seria curbelor de indiferenţă a unei funcţii de
utilitate reprezintă  


a
acesteia.
 Curbele de indiferenţă au o serie de proprietăţi,
care decurg din axiomele pe care ele trebuie să le
satisfacă.
GRAFICUL CURBEI DE INDIFERENŢĂ
CARL MENGER
 

G

 

 

  
 
  

R

 
    

  

 
  



 








  

!
  

´@ "#$%
 µ
G&  
' 



à


   


à

  
 



 
 

 


 · 
  




 
  



 

 





 

 



 "


"




 


  









  ·

 j  
CONCLUZII

 Utilitatea poate fi definită ca beneficiul sau satisfacţia

rezultată în urma consumării unui bun.
 Cardinaliştii consideră că utilitatea poate fi măsurată.
 Ordinaliştii afirmă că indivizii îşi pot ierarhiza coşurile
posibile de bunuri în funcţie de preferinţe, dar nu pot
spune cât de mult e preferat un coş fată de alt coş.
 Concepţia cardinalistă se bazează pe analiza utilităţii
marginale, iar concepţia ordinalistă pe analizele de
indiferenţă è preferinţă.
 O curbă de indiferenţă reprezintă toate combinaţiile de
bunuri care îi aduc consumatorului aceeaşi utilitate, iar o
hartă de indiferenţă ilustrează preferinţele acestuia pentru
cele două bunuri. Curbele de indiferenţă sunt
descrescătoare de la stânga spre dreapta şi sunt convexe
spre origine.
J  

 Corodeanu Elena Gabriela

 Cuc Ioana

 Dozsa Noemi Krisztina

 Hoza Sorana Antonia

 Pantea Ioana Mădălina

Clasa a XI-a E
Profesor: