în formă de pulbere fină, fabricat prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. După întărire, își menține rezistența și stabilitatea, chiar și sub apă.
Cimentul este folosit în principal
pentru producerea de mortar și beton. I s t o r i c
Prima formă de ciment a fost descoperită de
către romani.Aceștia Înlocuind calcarul cu marne și marnocalcare în cuptoarele de obținere a varului și crescând temperatura de ardere, au obținut un material care, fin măcinat și amestecat cu cenușă vulcanică, este considerat primul ciment din istorie (caementum). Amestecul s-a numit și ciment puzzolanic după numele localității Pouzzolli de lângă Vezuviu, de unde s-a exploatat prima dată cenușa vulcanică. F a b r i c a r e
Producția cimentului începe în cariera de
calcar, cu excavarea pietrei de calcar și a argilei. Apoi, acestea sunt sfărâmate în bucăți de mărimea unei monede. Aceste materii prime, împreună cu un material care are aport de fier, sunt omogenizate într-o pudră, numită ”făină brută”. Făina brută este încălzită la o temperatură de 1.450 ˚C. Temperatura înaltă transformă făina într-un material nou, numit clincher. U t i l i z a r e Prin amestecul cimentului cu nisip, pietriș, alți aditivi și apă obținem beton – cel mai folosit material de construcții din lume. Riscuri principale p e n t r u s ă n ă t a t e Iritația pielii produsă de cimentul proaspăt, putând conduce la arsuri, la deshidratarea pielii și la apariția crăpăturilor la nivelul epidermei; Eczema de contact, determinată de prezența cromului hexavalent (crom VI) și a cobaltului în cimenturi; Iritații oculare în caz de stropire cu ciment în ochi; Rinite provocate de inhalarea cimentului uscat.