Centrale termoelectrice

Marimi termodinamice
Ciclul Carnot teoretic
Conversia căldurii în energie electrică prin
ciclul Rankine
Principiul de funcţionare

• Căldura care este transformată în energie electrică, prin intermediul

acestui ciclu, poate să provină din diverse surse:
• - Arderea combustibililor fosili (cărbuni, păcură, gaze naturale, etc.);
• - Energie nucleară provenită din fisiune (de regulă se utilizează ca şi
combustibil U235).
• - Energie solară (prin utilizarea concentratorilor de radiaţie solară).
• - Energie geotermală de potenţial ridicat având temperatura peste
(500…1000)°C.
• Agentul termodinamic de lucru din instalaţiile care funcţionează după
aceste cicluri este apa, respectiv aburul supraîncălzit.
• Instalaţiile de conversie a căldurii în electricitate, care funcţionează după
ciclul Rankine, sunt denumite şi instalaţii termoelectrice sau centrale
termoelectrice.

• Acest ciclu termodinamic este utilizat frecvent în tehnică pentru producerea

de energie electrică la puteri medii (10…100) kW, la puteri mari
(100…1000) kW şi mai ales la puteri foarte mari, peste (10…100) MW.
• William John Macquorn Rankine (1820-1872), a fost inginer mecanic
dar si inginer civil, ca şi fizician şi matematician scoţian.
William
• Este considerat unul dintre fondatorii termodinamicii. A elaborat o
teorie completă a motoarelor cu abur şi a tuturor tipurilor de motoare
termice.
• - În anul 1849 a găsit relaţia de legătură dintre temperatura şi
presiunea vaporilor saturaţi.
• - În anul 1852 a calculat randamentul motoarelor termice şi a dedus că
randamentul maxim al oricărui motor termic, depinde numai de cele
două temperaturi între care funcţionează.
• - În 1855 a fundamentat ştiinţa energeticii, bazată pe energie şi
transformările acesteia mai degrabă decât pe forţă şi mişcare.
Schema de principiu a instalaţiilor de conversie a căldurii în electricitate, care
funcţionează după ciclul Rankine (instalaţii termoelectrice sau centrale
termoelectrice)

Schema de principiu a unei instalaţii termoelectrice pentru producerea energiei electrice

Cz – Cazan; Si – Supraîncălzizator, ECO – Economizor; T – Turbină cu abur;
G – Generator electric; C – Condensator; P – Pompă alimentare cazan; TR – Turn de răcire a apei.
1 – Vapori supraîncălziţi de presiune ridicată; 2 – Vapori supraîncălziţi de presiune scăzută;
3 – Lichid de presiune scăzută; 4 – Lichid de presiune ridicată;
5 – Lichid saturat de presiune ridicată; 6 – Vapori saturaţi de presiune ridicată.
Principiu de functionare
• În cazanul Cz, căldura provenită de la o sursă de căldură oarecare (Qa),
este absorbită de apa aflată la saturaţie în starea 5, care vaporizează la
presiune ridicată şi ajunge în starea de vapori saturaţi 6.
• După vaporizarea propriu-zisă, vaporii sunt supraîncălziţi în
supraîncălzitorul Si, până în starea 1, utilizând fie o parte din căldura
conţinută de gazele de ardere (în cazul utilizării combustibililor
clasici) fie o parte din căldura provenită de la sursa de energie utilizată
(energie nucleară, energie solară, energie geotermală de potenţial
termic ridicat, etc.).
• Vaporii supraîncălziţi, cu starea 1, se destind în turbina cu aburi T,
unde se produce lucrul mecanic util (Lu), care este transformat în
energie electrică (Ee) în genertorul electric G. Din turbină rezultă vpori
saturaţi sau uşor supraîncălziţi, la presiune scăzută, cu starea 2. Uneori
la ieşirea din turbină rezultă vapori umezi, dar cu un conţinut foarte
redus de umiditate, deoarece picăturile de apă din abur (dacă nu sunt
în cantitate nesemnificativă) pot produce deteriorarea paletelor
turbinei, având o comportare apropiată de cea a unor alice.
Principiu de functionare
• Vaporii saturaţi cu starea 2, condensează în condensatorul C şi cedează
căldură mediului ambiant (Qm) prin agentul de răcire al
condensatorului, care poate să fie apă sau uneori aer (numai în cazul
instalaţiilor de puteri reduse). Apa de răcire a condensatorului preia
căldura de condensare şi este răcită la rândul ei în turnul de răcire TR,
unde căldura preluată anterior de apă în condensator, este transferată
aerului ambiant, iar apa este răcită până la temperatura termometrului
umed.
Principiu de functionare
• Lichidul ieşit din pompă cu starea 4, aflat la presiune ridicată, este
preîncălzit într-un schimbător de căldură, denumit economizor ECO,
până la saturaţie în starea 5. Sursa de energie a economizorului este
reprezentată în cazul utilizării combustibililor clasici de o parte din
căldura conţinută în gazele de ardere evacuate din supraîncălzitorul Si.
În cazul utilizării altor surse de energie (nucleară, solară, geotermală
etc.), o parte din această energie (sub formă de căldură) se utilizează
pentru alimentarea cu căldură a economizorului ECO. Astfel, căldura
utilizată pentru funcţionarea instalaţiei se distribuie între cazanul Cz,
economizorul ECO şi supraîncălzitorul Si.
Principiu de functionare
• Condensul rezultat, aflat la presiune scăzută, cu starea 3, este aspirat
de pompa de alimentare a cazanului P, în care presiunea lichidului,
respectiv energia potenţială de presiune a acestuia, creşte până la
presiunea ridicată din cazanul Cz. Pentru acest proces se consumă
lucrul mecanic (Lc).
Procesele termodinamice care alcătuiesc ciclul Rankine, după care
funcţionează instalaţia, este prezentat în diagramele temperatură-
entropie
• Ciclul de funcţionare a instalaţiei prezentate, poartă şi denumirea în
limba engleză Steam Rankine Cycle (SRC).
• Randamentul termic al ciclului Rankine (ηt), se defineşte prin raportul
dintre energia (sau puterea electrică) produsă (Ee/Pe) şi căldura (sau
puterea termică) utilizată.
• Valorile uzuale ale randamentului termic al ciclului Rankine se
situează în intervalul (30…35)%.
Cele mai mari centrale termoelectrice din
lume
• - Shoaiba (Arabia Saudită), este cea mai mare centrală termoelectrică
(şi de desalinizarea apei de mare) din lume, pe păcură, având o putere
electrică instalată de 5600 MW;
• - Surgut-2 (Rusia), este cea mai mare centrală termoelectrică din lume,
pe gaz natural, având o putere electrică instalată de 5970 MW;
• - Taichung (China – Taiwan), este cea mai mare centrală
termoelectrică din lume pe cărbune, având o putere electrică instalată
de 5500 MW (10 turbine a câte 550 MW fiecare).
Centrale termoelectrice din România
- Prima centrală termoelectrică din România (atualmente CET
Grozăveşti - Bucureşti) a fost pusă în funcţiune în anul 1892 şi era
echipată cu 3 alternatoare pentru curent alternativ, cu puterea de 70 kW
fiecare.
- Complexul energetic Turceni este cea mai mare termocentrală din
România cu o putere electrică instalată totală de 2310 MW (7 turbine a
câte 330 MW fiecare). Combustibilul utilizat este lignitul autohton, cu o
căldură de ardere (putere calorică) relativ redusă, de (5800…7500)
kJ/kg, extras din bazinul carbonifer Oltenia şi transportat pe calea ferată
de la o distanţă de cca. 35 km. Apa de răcire este preluată din râul Jiu.
Pe traseul apei de răcire a fost construită şi o microhidrocentrală cu
puterea electrică instalată de 10 MW.
Utilizarea combustibililor fosili ca sursă de
energie
• În cazul utilizării combustibililor fosili în instalaţiile care funcţionează
după ciclul Rankine, energia chimică legată în compoziţia acestora
este transformată în căldură, prin procese de ardere. Energia radiantă a
flăcării rezultate şi energia termică a gazelor de ardere, sunt transferate
apei care este întâi preîncălzită, apoi vaporizează, iar în final vaporii
sunt supraîncălziţi pentru a fi utilizaţi în turbine.
Reprezentarea proceselor de lucru care alcătuiesc
ciclul Rankine, în diagrama entalpie-entropie
Schema de principiu a procesului de preîncălzire,
vaporizare şi supraîncălzire a apei (aburului)
• Pe schemă sunt reprezentate şi arzătoarele cu funcţionare pe gaz metan.
Focarul cazanului este reprezentat de sistemul vaporizator, care este realizat
din ţevi în care vaporizează apa.
• Toate cazanele energetice au în construcţie un tambur în care se realizează
separarea celor două faze: apa aflată în stare de lichid saturat şi aburul
saturat uscat.
• Se observă că pe traseul gazelor de ardere este amplasat întâi
supraîncălzitorul, în zona cu temperatura cea mai ridicată a gazelor de
ardere, apoi economizorul care realizează preîncălzirea apei de alimentare a
cazanului şi apoi preîncălzitorul de aer, în zona cu temperatura cea mai
scăzută a gazelor de ardere.
• Principiul de funcţionare a cazanelor de abur, este acelaşi şi pentru alte
tipuri de combustibili fosili (lichizi sau gazoşi), ceea ce diferă este
construcţia sistemelor de ardere şi a focarelor.
 Posibilităţi de îmbunătăţire a randamentului
circuitului termic
• randamentul general al centralei termoelectrice valori cuprinse între
25 şi 30 %. Principala cauză a valorii scăzute a acestui parametru este
randamentul ciclului termic care rămâne întotdeauna prin însăşi
principiul de funcţionare al circuitului termic la valori scăzute.
Perfecţionarea instalaţiilor şi a schemelor termice, precum şi mărirea
puterii agregatelor au permis să se construiască azi termocentrale cu
randamente apropiate de 40%.
 Transformarea închisă cu abur supraîncălzit –
ciclul Hyrn-Rankine
– a fluidului între sursa caldă Q1 şi sursa rece Q2
Randamentul ciclului termic
• Conform diagramei Hyrn – Rankine, randamentul ciclului termic al unei centrale
termoelectrice cu condensaţie se poate exprima în mai multe moduri:
• în funcţie de cantităţile de căldură schimbate cu cele două surse:

• ca raport de arii din diagrama T-S, arii corespunzătoare cantităţilor de căldură primite de
la sursa caldă respectiv cedate sursei reci:

• în funcţie de entalpiile diverselor stări,

metodele de îmbunătăţire a randamentului ciclului termic
• creşterea lui Q1:
• ridicarea parametrilor iniţiali ai aburului,

• Supraîncălzirea intermediară,
• utilizarea ciclurilor suprapuse ş.a.,
• micşorarea lui Q2
• micşorarea parametrilor finali ai aburului în condensator,
• Preîncălzirea regenerativă a apei de alimentare,
• termoficarea.
• Se poate spune că orice metodă de îmbunătăţire a randamentului
urmăreşte creşterea suprafeţei ciclului termic.
• Utilizându-se ansamblul metodelor enunţate se reuşeşte a se ajunge
la randamente de centrale termoelectrice de 40-42%.
 Ridicarea parametrilor iniţiali ai aburului

• Creşterea presiunii iniţiale a ciclului

 ridicarea parametrilor iniţiali ai aburului

• În figura se poate vedea un ciclu Rankine obişnuit 1-2-3-4-5-6-1.

• Dacă se ridică presiunea aburului se trece pe o nouă izotermă 3’-4’
şi se supraîncălzeşte până în 5’ deoarece se presupune că
temperatura T1 rămâne constantă. Noul ciclu termic obţinut va fi 1-2-
3’-4’-5’-6’-1. Se poate observa că se obţine o oarecare creştere a
suprafeţei ciclului termic deşi adiabata destinderii este deplasată
spre stânga deoarece aria utilă câştigată 3-3’-4’-4-3 este mai mare
decât aria utilă pierdută 4-5-6-6’-4. Dar prin deplasarea adiabatei
destinderii spre stânga punctul 6 se va muta în 6’ într-o zonă cu
umiditate mărită, zonă în care nu este recomandabilă funcţionarea
din cauza apariţiei fenomenului de cavitaţie.
• Creşterea presiunii iniţiale a aburului are şi unele efecte
secundare negative:
• Creşte consumul de putere pentru antrenarea pompei de
alimentare a cazanului şi astfel se mai diminuează din creşterea
de randament;
• Prin creşterea presiunii se modifică costul instalaţiilor cazanului
precum şi a conductelor de înaltă presiune.
• Se poate afirma totuşi că limita maximă de creştere a fost
atinsă deja (400 bar), peste această limită instalaţiile nu mai
sunt economice, devin prea scumpe.
 Creşterea temperaturii iniţiale
• Dacă creşterea temperaturii are loc la presiune constantă,
entalpia aburului se măreşte prin deplasarea punctului 5 de pe
diagrama T-S (Fig. ) în 5’’’, corespunzător temperaturii T1’.
Suprafaţa utilă a ciclului se majorează cu aria 5- 5’’’-6’’-6 mult
mai mare decât suprafaţa de sub dreapta 6-6’’ corespunzătoare
creşterii căldurii evacuate Q2.
• De asemenea are loc deplasarea spre dreapta a curbei
destinderii adiabate, în zona cu un abur mai uscat, care este un
avantaj.
• Creşterea temperaturilor peste 540 C implică utilizarea de
oţeluri refractare puternic aliate, iar la temperaturi peste 570 C
oţeluri austenitice. Aceste soluţii sunt de evitat deoarece sunt
foarte scumpe şi nu justifică economic creşterea de randament
obţinută.
 Creşterea simultană a presiunii şi temperaturii iniţiale
• Conjugarea efectelor obţinute prin mărirea simultană a presiunii
şi a temperaturii iniţiale conduc la o creştere apreciabilă a
randamentului circuitului termic, plasând totodată destinderea
pe curba 5’’-6, adică într-o zonă unde umiditatea la ieşirea din
turbină este optimă.
• În acest fel cantitatea de căldură Q2 rămâne practic
neschimbată însă aria utilă a ciclului s-a mărit cu suprafaţa 3-3’-
4’-5’’-5-4-3.
• Şi la noi în ţară s-au realizat în ultimul timp termocentrale cu
presiuni de 196 bar şi temperaturi de 540oC.
• Creşterea temperaturii urmăreşte practic valorile cerute de
creşterea presiunii până la presiunea de 138 bar, când atinge
limita superioară folosită în mod raţional.
 ridicarea parametrilor iniţiali ai aburului

• La presiuni mai mari decât această valoare ar trebui crescută şi

temperatura, dar acest lucru nu este posibil din raţiuni economice,
aburul rămâne prea umed şi din acest motiv se impune utilizarea
supraîncălzirii intermediare ca mijloc de reducere a umidităţii prea
mari a aburului.
• Creşterea parametrilor iniţiali ai aburului are loc simultan cu mărirea
puterii unitare a agregatelor, pentru fiecare plafon de putere
corespunzând o anumită pereche optimă de parametrii iniţiali, în
funcţie şi de preţul combustibilului.
• Cu cât combustibilul este mai scump se justifică parametrii mai înalţi.
Astfel, la puteri de până la 100MW se justifică presiunea de 137 bar,
la puteri mai mici de 350MW se justifică presiuni de 165-200 bar, iar
la puteri peste 400MW se pot utiliza presiuni de 250-300 bar.
Supraîncălzirea intermediară
• Principiu: Supraîncălzirea intermediară este o metodă de creştere a
randamentului ciclului termic care realizează simultan şi o uscare a
aburului la ieşirea din turbină şi deci reducerea eroziunii paletelor
turbinei prin fenomenul de cavitaţie. Supraîncălzirea intermediară
presupune realizarea turbinei cu abur din două corpuri, aburul destins
parţial în corpul de înaltă presiune al turbinei este reîncălzit,
destinzându-se în continuare în corpul de joasă presiune al turbinei.
Diagrama T-S pentru ciclul termic cu
supraîncălzire intermediară:
1-2 pomparea apei în cazan; 2-3
încălzirea apei; 3-4 vaporizarea;
4-5 supraîncălzirea; 5-7 destinderea în
corpul de înaltă presiune;
7-8 supraîncălzirea intermediară; 8-9
destinderea finală în corpul de joasă
presiune al turbinei; 9-1 condensarea
aburului.
Scheme de realizare a supraîncălzirii intermediare

Schema supraîncălzirii
intermediare directe:
C – cazanul; SI –
supraîncălzitorul; SII –
supraîncălzitorul intermediar;
CIP –
corpul de înaltă presiune al
turbinei; CJP – corpul de joasă
presiune al turbinei;
Cd – condensatorul; IRR1 –
instalaţie de reducere răcire de
înaltă presiune;
IRR2 – instalaţie de reducere
răcire de joasă presiune.
Supraîncălzirea intermediară cu focar separat
 Supraîncălzirea
intermediară cu abur viu

PA – preîncălzitor de apă.
Supraîncălzirea intermediară indirectă cu circuit de Na topit
Utilizarea ciclurilor suprapuse
• Această metodă se utilizează pentru extinderea şi modernizarea
centralelor vechi, cu parametrii scăzuţi ai aburului viu. Se are în vedere
înlocuirea cazanului cu unul de înaltă presiune, cel vechi putând fi păstrat
în funcţiune pentru alte scopuri:
• ca unităţi de rezervă în cazul unor avarii sau revizii la cazanul nou;
• pentru a produce abur de joasă presiune pentru pornirea cazanului de
înaltă presiune;
• prepararea apei de adaos prin vaporizare.
• Cazanul de înaltă presiune va avea debitul de abur egal cu cel al
cazanului vechi, numai de parametrii (presiune şi temperatură) mai ridicaţi.
Pentru a putea refolosi vechile turbine, condensatorul şi instalaţia de răcire
se prevede o turbină înaintaşă cu contrapresiune şi parametrii ridicaţi, care
are la ieşire o presiune cu ceva mai mare decât a vechiului ciclu.
• După ieşirea din noua turbină, aburul trece printr-un supraîncălzitor
intermediar al noului cazan unde îşi ridică temperatura la valoarea cerută
de vechile instalaţii şi apoi alimentează conducta colectoare a acestora.
Schema circuitului termic al unei centrale
termoelectrice cu ciclu suprapus
Diagrama T-S a unui ciclu suprapus
• Mărirea puterii datorată ciclului suprapus este de 30-50% din
puterea ciclului de bază.
• Eficienţa unei astfel de modernizări depinde mult de starea de
uzură a vechilor turbine. De asemenea turbina înaintaşă este
de construcţie specială, deci mai scumpă decât una cu
condensaţie. Din aceste motive ciclul suprapus pierde tot mai
mult din interes, el se aplică numai în urma unor temeinice
analize tehnicoeconomice pentru a se justifica oportunitatea
unei astfel de soluţii de creştere a randamentului.
Utilizarea ciclurilor binare
• Ciclurile binare folosesc două fluide de lucru, dintre care unul
funcţionează în domeniul temperaturilor înalte, iar al doilea în
domeniul temperaturilor coborâte, vaporizându-se prin
condensarea primului.
Folosirea ciclurilor binare poate avea două scopuri:
• Mărirea randamentului prin apropierea diagramei combinaţiei
de cicluri de forma ciclului ideal Carnot;
• Mărirea puterii unitare prin folosirea în domeniul de joasă presiune a
unui fluid cu volum specific mai mic decât al aburului.
Materiale in cicluri binare
• Pentru a realiza un ciclu binar suprapus trebuie căutat un fluid care
să îndeplinească următoarele condiţii:
• să aibă căldură specifică şi căldură de vaporizare ridicată;
• presiunea de saturaţie să fie cât mai diferită de presiunea de
saturaţie a apei;
• să aibă stabilitate chimică şi termică;
• să nu fie inflamabil şi toxic;
• să fie ieftin.
Tehnica a selectat în acest scop următoarele fluide: mercurul, amoniacul,
freonul şi unele lichide organice precum difenilul.
Ciclu binar H2O/NH3
• În acest caz, partea de joasă presiune este înlocuită cu un ciclu
de joasă presiune cu amoniac, iar vaporizatorul acestui ciclu
este constituit din condensatorul turbinei cu abur, aceasta fiind
cu contrapresiune.
• Se poate observa că randamentul ciclului nu se îmbunătăţeşte
deoarece se lucrează la aceleaşi temperaturi T1 şi T2 ca la un
ciclu clasic, din contră se înrăutăţeşte puţin din cauza neutilizării
întregii suprafeţe a ciclului clasic datorată căderii de
temperatură în schimbătorul de căldură (vaporizator –
condensator).
• Dar se reduc dimensiunile corpului de joasă presiune a turbinei
deoarece volumul specific al amoniacului este de sute de ori mai
mic decât al aburului şi în acest fel se poate ridica puterea unitară a
unui grup energetic până la 2000 MW.
• Procedeul este interesant mai ales pentru grupurile de mare putere
din centralele nuclearo-electrice.
Preîncălzirea apei de alimentare
• Principiul preîncălzirii regenerative a apei de alimentare a
cazanului
• Preîncălzirea regenerativă a apei de alimentare a cazanului unei
centrale termoelectrice cu abur constituie unul dintre cele mai
importante procedee de creştere a randamentului termic. Ea constă
în ridicarea temperaturii apei pe parcursul de la condensator la
cazan utilizând abur prelevat din turbină.
• Calitativ se poate arăta că folosind pentru preîncălzire o parte din
căldura de condensaţie a aburului care urma să fie evacuată cu apa
de răcire din condensator, aceasta se recuperează şi randamentul
circuitului se îmbunătăţeşte.
• Prin acest procedeu se întrerupe destinderea unor fracţiuni din
debitul total de abur care circulă prin turbină, fracţiuni care se extrag
în anumite puncte (prize de abur) şi care cedează căldura lor apei de
alimentare în schimbătoare de căldură de amestec sau de suprafaţă
formând aşa numitul circuit regenerativ.
 Circuit termic pentru CTE cu o treaptă de
preîncălzire regenerativă a apei de alimentare
• Realizarea practică a preîncălzirii regenerative
• Preîncălzirea apei se poate face în două moduri, cu schimbătoare de căldură de
• suprafaţă şi de amestec.
• Preîncălzitorul de amestec are şi rolul de degazor şi de regulă este unic în circuitul termic
al centralei. Degazarea urmăreşte eliminarea gazelor (CO2 şi O2) din apa de alimentare
a cazanului în scopul prevenirii coroziunii suprafeţelor metalice. El funcţionează optim la
presiuni de 5-10 bar şi se amplasează înaintea pompei de alimentare a cazanului.
• Pentru a menţine constantă presiunea în degazor la o valoare optimă degazării, acesta se
alimentează cu doi robineţi reglabili de la două prize de abur: una de 16 bar şi alta de 8
bar. Presiunea în degazor se menţine constantă prin jocul acestor robineţi indiferent de
sarcina cazanului.
• Pompa de alimentare a cazanului se amplasează de regulă în mijlocul preîncălzitoarelor
pentru a nu lucra cu apă la temperaturi foarte ridicate. Ea împarte supraîncălzitoarele de
suprafaţă în două categorii: de înaltă presiune (P1, P2) şi de joasă presiune (P4, P5).
 Schema unui circuit termic cu 5 prize de
încălzire regenerativă a apei de alimentare.
 Îmbunătăţirea randamentului termic prin utilizarea
termoficării. Centrale termoelectrice cu cogenerare

• Realizarea circuitului termic al unei CTE implică prezenţa a două surse de

căldură, una caldă care cedează căldura Q1, şi alta rece căreia fluidul îi dă
căldura Q2, pierdută de fapt. În lucru mecanic util se transformă numai
diferenţa Q1-Q2, care este mai mică de 50% din Q1.
• Termoficarea pleacă de la ideea utilizării căldurii Q2 în procese de
încălzire industriale sau urbană. O astfel de centrală electrică cu
termoficare (CET) produce combinat energie electrică şi căldură. Teoretic,
în acest fel randamentul ciclului termic poate ajunge la 100%. Practic, la
utilizarea termoficării pot apare unele probleme, aşa încât decizia luării
unei astfel de soluţii pentru îmbunătăţirea randamentului ciclului termic
trebuie luată în urma unui calcul tehnico-economic, deoarece ea implică
cheltuieli de investiţii suplimentare.
Avantajele termoficării
• însemnate economii de combustibil (aproximativ 100kg la o
Gcal livrată), în raport cu producerea separată a căldurii;
• contribuie la reducerea poluării atmosferei deoarece gazele de
ardere sunt evacuate prin coşuri unice înalte, în loc de
numeroase coşuri urbane şi industriale joase;
• descongestionarea zonelor urbane prin amplasarea CET în
afara oraşelor.
Realizarea practică a termoficării

Schema de principiu al circuitului termic la CET (centrale electrice cu

termoficare):
a) turbină cu contrapresiune; b) turbină cu condensaţie şi prize reglabile.
• Echiparea cu turbine de termoficare se face ţinându-se seama de
natura şi parametrii agentului termic impuşi de consumatorul de
căldură. Astfel turbina cu contrapresiune se recomandă pentru
consumuri de abur cu durate anuale de utilizare mai mari de 6000 h.
Pentru consumuri de abur cu durate de utilizare mai mici şi pentru
consumul de apă fierbinte sunt de preferat turbinele de condensaţie
cu una sau două prize reglabile. Este posibilă instalarea într-o
centrală electrică de termoficare a mai multor feluri de turbine:
turbina cu contrapresiune va fi cea dintâi încărcată urmând ca
diferenţele de consum de abur să fie preluate de turbine de
condensaţie şi prize reglabile.
• În general, la astfel de centrale, curba de sarcină termică va sta la
baza reglării puterii centralei, curba de sarcină electrică fiind
asigurată prin legarea centralei la sistemul energetic.
Realizarea termoficării
• se poate face pe trei căi:
• cu abur, se utilizează în special pentru termoficarea industrială,
este greoaie în exploatare, necesită oale de condens, şi uneori
transformatoare de abur, pentru a nu impurifica condensul ce se
reîntoarce în centrală;
• apă caldă (temperatura la ducere 90 oC iar la întoarcere 70 oC,
se utilizează numai la reţele scurte deoarece necesită debite
mari şi conducte de diametru mare;
• apă fierbinte (temperatura la ducere 130-180 oC iar la
întoarcere 70 oC, este cea mai folosită la termoficarea urbană
în România.
Agregatul cazanului
• Cazanul are rolul de a produce aburul necesar turbinelor cu
abur, la parametrii (presiune şi temperatură) impuşi de acestea.
• În cazan are loc arderea combustibilului, căldura rezultată fiind
apoi transmisă apei şi aburului în cea mai mare parte, restul
pierzându-se în atmosferă, în special prin gazele de ardere
evacuate la coşul de fum.
• Principalele părţi care compun agregatul cazanului sunt:
focarul, arzătoare, generatorul de abur, preîncălzitorul de aer,
ventilatoare etc.
Focarul
• Reprezintă zona în care are loc arderea combustibilului.
Alcătuirea focarului depinde de felul combustibilului şi de modul
lui de ardere, pe grătar sau injectat pulverizat în amestec intim
cu aerul. La combustibilul solid, arderea în stare pulverizată
este avantajoasă deoarece:
• realizează o ardere mai completă a cărbunilor inferiori;
• reduce excesul de aer şi temperatura necesară în focar;
• măreşte randamentul general al cazanului.
Focarul
• La CTE de mare putere se utilizează aproape în exclusivitate focare
pentru arderea combustibilului gazos, lichid sau solid în stare
pulverizată. Excepţie fac centralele termoelectrice care folosesc
drept combustibil cărbune inferior (ligniţi).
• Din punct de vedere al dezvoltării flăcării şi al dispunerii arzătoarelor,
focarele sunt:
• de tipul paralel , cu arzătoare dispuse pe o parte sau pe ambele
laturi şi focare turbionare,
• cu arzătoarele dispuse în colţul unui poligon regulat şi direcţia de
injectare tangentă la un cerc central.
• La focarele paralel, incinta poate fi împărţită în două de către un
perete de ţevi care formează un ecran de radiaţie E primind căldură
pe ambele feţe.
Focarul

Focare pentru combustibil solid pulverizat: a) focar paralel; b) focar turbionar;

A, A’ – arzătoare; E – ecran de radiaţie bilateral.
Focarul
• Camera de ardere poate avea axul vertical, coaxial cu focarul, sau
axul orizontal în care caz se află instalate mai multe cicloane
paralele pe o latură sau pe ambele laturi ale focarului.

Secţiune transversală în focare ciclon:

a) cu ciclon vertical; b) cu mai multe cicloane
orizontale
Focar cu ardere în pat fluidizat
Focarul
• În funcţie de presiune, focarele pot fi:
• cu depresiune, utilizate pentru orice fel de combustibili. Depresiunea
este de 1 – 3 mm col apă; ca urmare nu este necesară etanşarea
focarului;
• cu suprapresiune, utilizate pentru combustibili superiori.
Suprapresiunea este de 400 – 600 mm col apă şi apare necesitatea
etanşării focarului;
• cu presiune ridicată, utilizate numai pentru combustibil gazos şi
lichid. Suprapresiunea este de peste 1000 mm col apă şi impune
etanşarea perfecta a focarului. Ventilatorul de aer este
supradimensionat dar, la limită, poate lipsi ventilatorul de gaze arse.
Arzătoare
• Există trei tipuri de arzătoare:
• pentru cărbune,
• pentru combustibil lichid şi
• pentru combustibil gazos
Arzătoare

Arzătoare de tip turbionar: 1 – cilindru plin; 2 – jet de aer şi praf de

cărbune; 3 – aer secundar; 4 – palete directoare
Arzător circular pentru gaz
Generatorul de abur (GA)
Generatorul de abur este o parte principală a cazanului realizată
sub forma unui schimbător de căldură de suprafaţă cu două
circuite:
• circuitul apă-abur;
• circuitul gazelor de ardere.
Căldura obţinută prin arderea combustibililor este transmisă prin
radiaţie sau convecţie circuitului apă-abur, fiind folosită pentru:
• încălzirea apei până la temperatura de saturaţie (fierbere);
• vaporizarea apei;
• supraîncălzirea aburului obţinut până la temperatura dorită.
Părţi componente ale cazanului
• economizorul, care realizează preîncălzirea apei de alimentare
a cazanului pe seama gazelor de ardere, înainte de evacuarea
acestora la coşul de fum;
• sistemul fierbător, în care se realizează încălzirea până la
temperatura de fierbere şi apoi fierberea propriu zisă, la ieşire
obţinându-se abur saturat umed;
• supraîncălzitorul, care realizează uscarea şi supraîncălzirea
aburului până la temperatura necesarăcomponente
Schema de principiu a unui cazan cu circulaţie naturală

Schema de principiu a unui cazan cu circulaţie naturală: A – arzător; F - focar; T – tambur; g –

ţevi descendente; h – ţevi ascendente; SF – sistemul fierbător; CI – colectoare inferioare; SI –
supraîncălzitor; SII – supraîncălzitor intermediar; EC – economizor; PA – preîncălzitor de aer;
V – ventil; CR – clapetă de reţinere; PAlC – pompă de alimentare cazan; VG – ventilatorul de
gaze
Schema de principiu a unui cazan cu străbatere forţată

Schema de principiu a unui cazan cu

străbatere forţată: SF – sistem fierbător;
SR – supraîncălzitor de radiaţie;
SC – supraîncălzitor de convecţie;
VR – vaporizator rezidual; EC –
Economizor

cazan Benson
Instalaţia de evacuare a gazelor arse
• Pentru evacuarea gazelor arse, de regulă se utilizează ventilatoare pentru
gaze VG
• Aceste ventilatoare se antrenează cu motoare asincrone alimentate la 0.4
KV sau 6 KV, după putere. Ele pot fi de tipul centrifugal sau axial. Au o
construcţie specială, pentru a nu se transmite căldura gazelor arse spre
motorul de antrenare.
• Înainte de a duce gazele arse la coş, acestea sunt trecute prin instalaţiile
de desprăfuire. Acestea au rolul de a separa cenuşa din gazele arse şi a
nu polua cu aceasta mediul înconjurător.
Există trei soluţii de filtre de cenuşă:
• filtre mecanice umede, grad de reţinere 0.9;
• filtre mecanice uscate, grad de reţinere 0.7-0.8;
• filtre electrostatice, grad de reţinere 0.96-0.99.
Filtru mecanic uscat (ciclon) de gaze arse

1 – intrarea gazelor în direcţie tangenţială;

2 – mişcare ciclonară descendentă¸
3 – pâlnie de separare a prafului;
4 – tub de evacuare gaze curate
Filtre electrostatice
Schema funcţionării unui electrofiltru de tip orizontal:
vg – viteza gazelor arse;
w – viteza particulelor solide.
Filtre electrostatice
• Electrofiltrul funcţionează pe principiul ionizării gazelor într-un câmp electric obţinut prin
aplicarea unor tensiuni continue de circa 30-70 kV între un sistem de electrozi. Filtrul se compune
dintr-un număr de electrozi constituiţi din fire subţiri, legaţi la polaritatea negativă (numiţi electrozi
de ionizare sau corona) şi un sistem de suprafeţe legate la pământ, legate la polaritatea pozitivă,
formând electrozii de depunere a cenuşii.
• Există două tipuri de soluţii constructive de filtre electrostatice:
• filtre verticale, la care electrozii de depunere sunt circulari şi electrodul de ionizare aşezat în axul
cilindrului cu ax vertical, prin care circulă gazele de ardere;
• filtre orizontale, la care electrozii de depunere sunt plani iar electrozii de ionizare formează o reţea
de fire paralele cu primii, printre care circulă gazele de ardere în direcţie orizontală.
• Firele care formează electrozii de ionizare au de regulă un diametru mic pentru a produce un efect
corona cât mai pronunţat. Legarea lor la electrodul negative urmăreşte acelaşi scop, un efect corona
mai intens, deoarece mobilitatea ionilor negativi este mai mare.
• Particulele de cenuşă din gaze se încarcă cu sarcini negative şi sunt atrase de electrozii pozitivi,
deplasându-se cu viteza w spre aceştia. Pentru ca acestea să ajungă pe electrozii pozitivi e nevoie
ca această viteză să fie cât mai mare, adică să avem un câmp electric cât mai intens, împins până la
limita permisă de distanţa dintre electrozi. În acelaşi scop este util ca viteza gazelor arse vg să fie
cât mai mica iar lungimea electrofiltrului cât mai mare.
Agregatul turbină-generator
• Turbinele cu abur folosite în CTE sunt de o mare diversitate ca
tipuri şi puteri, după scopul lor: antrenarea de generatoare
electrice (termogeneratoare) sau antrenarea unor consumatori
de putere (pompe, ventilatoare, compresoare).
• Turbinele cu abur folosite la antrenarea generatoarelor electrice
sunt cuplate direct cu acesta, funcţionând cu o turaţie sincronă
constantă de 3000 rot/min. La puteri foarte mari se utilizează şi
la turaţii de 1500 rot/min corespunzătoare unui generator
electric cu două perechi de poli.
• Turbinele de antrenare, funcţionează de obicei cu turaţii
variabile şi foarte ridicate şi sunt legate de mecanismul antrenat
prin reductoare de turaţie.
Turbine
• În turbină are loc destinderea aburului şi transformarea unei
părţi din energia sa în energie mecanică. Pentru a utiliza cât
mai mult din entalpia aburului pentru a produce lucru mecanic
s-a stabilit că este mai eficientă destinderea treptată a aburului
în mai multe trepte ale turbinei.
• În prezent toate turbinele cu abur folosite sunt cu destinderea
axială a aburului.
• Construcţii de turbine radiale se întâlnesc numai sporadic,
pentru puteri mici.
Turbine
Din punct de vedere al principului de funcţionare turbinele cu abur pot
fi:
• turbine cu acţiune sau de egală presiune, la care destinderea
aburului (transformarea energiei termice în energie cinetică) are loc
numai în ajutajele statorice, iar în canalul paletelor mobile se face
numai abaterea jetului de abur, presiunea rămânând constantă;
• turbine cu reacţiune sau cu suprapresiune, în care destinderea
aburului are loc atât în ajutajele turbinei cât şi în paletele mobile ale
rotorului, astfel încât aburul acţionează asupra rotorului atât prin
abaterea jetului de abur cât şi datorită forţelor de reacţiune care iau
naştere în momentul destinderii aburului în paletele mobile;
• turbine combinate, la care primele trepte lucrează cu acţiune iar
ultimele trepte cu reacţiune.
 Turbine

Secţiune printr-o turbină: a) cu acţiune; b) cu reacţiune.

Se poate observa că la turbinele cu acţiune admisia aburului este făcută cu un
racord inelar, dar este o admisie parţială, pe când la turbinele cu reacţiune, admisia este totală.
Turbina cu acţiune are un rotor sub formă de discuri fixate pe un ax, pe când turbina cu
reacţiune are rotorul sub forma unui tambur pe care sunt fixate paletele rotorului
 Turbine

• Turbinele mai pot fi clasificate şi după valoarea presiunii

aburului la ieşirea din turbină. Din acest punct de vedere se
disting două tipuri de turbine:
• cu condensaţie , la care presiunea aburului la ieşirea din
turbină este mai mică decât presiunea atmosferică;
• cu contrapresiune la care destinderea aburului se opreşte la
valoarea de 1.2-5 bar, sau chiar mai mult. Aburul evacuat astfel
poate fi utilizat la un consumator termic industrial.
 Turbine

Simbolul unei turbine: a – cu condensaţie; b – cu contrapresiune

folosită la termoficare; c – cu contrapresiune, folosită ca turbină
înaintaş
Instalaţii pentru apa de răcire a CTE
• Debitele de apă de răcire necesare sunt deosebit de mari şi au valori
cuprinse între 100 şi 200 m3/(MWh). Această instalaţie reprezintă
cam 6-10% din totalul investiţiilor centralei, similar ca ordin de
mărime cu întreaga parte electrică.
• Consumatorii de apă de răcire la o CTE sunt:
• condensatoarele principale şi ale turbopompelor;
• răcitoarele generatoarelor şi ale excitatoarelor;
• răcitoarele de ulei ale turbinei;
• răciri tehnologice pentru utilajele serviciilor interne.
Răcirea poate avea loc în circuit deschis, închis sau mixt.
Principalul consumator de apă de răcire este condensatorul turbinei cu
abur.
Instalaţii pentru apa de răcire a CTE

Condiţiile impuse apei de răcire pentru a avea o exploatare sigură şi

economică sunt următoarele:
• să nu conţină impurităţi plutitoare care ar putea înfunda ţevile
condensatoarelor şi ale răcitoarelor;
• să nu conţină impurităţi în suspensie cu diametre mai mari de 0.15
mm;
• să nu conţină substanţe corosive care să atace suprafeţele metalice
cu care vin în contact;
• să aibă o duritate cât mai redusă, pentru evitarea depunerilor de
piatră pe ţevile condensatoarelor şi a răcitoarelor.
Răcirea CTE în circuit deschis se practică atunci când centrala este
amplasată în apropierea unei surse de apă cu un debit suficient şi
constant tot timpul anului (râu, lac, mare).
Instalaţii pentru apa de răcire a CTE

Schema de alimentare cu apă de răcire în

circuit deschis:
1 – râu;2 – baraj; 3 – denisipator;
4 – casa sitelor; 5 – pompă de circulaţie a
apei de răcire; 6 puţuri evacuare apă.
Instalaţii pentru apa de răcire a CTE

Schema alimentării cu apă în circuit

închis a unei CTE: 1 – conduct apă de
adaos; 2 – turn de răcire;
3 – bazin; 4 – conductă evacuare purja

Efect: scăderea randamentului termic cu până la 2%.

Instalaţii pentru tratarea apei
• Calitatea apei de alimentare a cazanelor cu abur este un factor
hotărâtor pentru siguranţa în funcţionare a acestora. În circuitul
termic al centralei, pierderile de apă prin purjări, scăpări de abur
şi condensat, trebuiesc completate cu apă de adaos. Aceste
pierderi se ridică la 1-5% la CTE cu condensaţie şi pot atinge
30% la CTE cu termoficare.
• Purjarea este operaţia prin care se elimină din cazan o anumită
cantitate de lichid pentru a evacua nămolul format în sistemul
de vaporizare şi a corecta conţinutul de săruri din apă. Purja
poate fi continuă sau intermitentă. Debitul de purjă trebuie
menţinut cât mai mic posibil deoarece purjările reprezintă
pierderi de căldură şi apă.
Indicii de calitate ai apei din circuitul termic
• duritatea, conţinutul în compuşi de calciu şi magneziu, la noi în ţară se utilizează pentru
măsură gradul german de duritate, care înseamnă un conţinut de 10mg CaO la litru;
• indicele de alcalinitate, reprezintă conţinutul apei în NaOH, menţinerea unei anumite
alcalinităţi este necesară pentru a evita coroziunea;
• conţinutul în suspensii în stare coloidală, reducerea lui asigură evitarea depunerii
nămolului;
• conţinutul de gaze dizolvate, interesează conţinutul în oxigen şi bioxid de carbon, care
trebuie să fie cât mai reduse;
• conţinutul de săruri, se măsoară pe baza conductivităţii electrice a apei, sărurile se
depun pe ţevi şi paletele turbinei;
• conţinutul în bioxid de siliciu, acesta formează depuneri tari, silicaţi, care sunt
insolubile;
• conţinutul de ulei, uleiul dă depuneri tari, produce spumegarea aburului şi murdărirea
lui;
• conţinutul în ioni de hidrogen, PH-ul, pentru a fi neagresivă faţă de oţel, apa trebuie să
fie uşor alcalină (pH=7-8.5).
Tratarea apei la CTE

• are următoarele faze:

• tratare fizică, -filtrare;
• desuleiere;
• tratare chimică;
• degazare;
• tratare termică, distilare;
• condiţionare (fosfatare, adaos hidrazină).
Cogenerare
• Prin cogenerare se înţelege producerea energiei termice şi mecanice,
plecând de la acelaşi combustibil, în aceleaşi instalaţii. Energia mecanică
produsă se poate transforma în energie electrică, prin intermediul
generatoarelor electrice, sau folosi direct pentru antrenarea altor
echipamente. Energia termică obţinută poate fi sub formă de căldură, frig,
sau ambele forme simultan, caz în care în literatura de specialitate s-a impus
termenul de trigenerare.
• Cogenerarea constituie o metodă de îmbunătăţire a randamentului termic
prin folosirea parţială sau totală a căldurii reziduale altfel pierdută în
atmosferă. Realizarea economiei de combustibil, în cazul cogenerării, se
explică prin eficienţa termodinamică superioară a ciclului, faţă de
producerea separată a căldurii şi energiei electrice.
 avantaje cogenerare
• se obţine un randament global de producere a energiei totale (electrică şi termică) superior
soluţiei separate;
• la producerea aceloraşi cantităţi de energie termică şi electrică, în cogenerare, faţă de producerea
separată, se realizează întotdeauna o economie de energie primară;
• se reduce efortul de investiţii în instalaţiile de extracţii şi transport, sau importul de combustibil,
corespunzător cantităţii economisite faţă de producerea separată;
• se reduc elementele poluante, eliminate în mediul înconjurător corespunzător cantităţii de
combustibil economisit;
• se reduce circulaţia combustibilului, a zgurii şi a cenuşii evacuată (în cazul utilizării combustibililor
solizi) cu efecte pozitive asupra impactului asupra mediului ambiant;
• se obţin importante reduceri ale costurilor energiilor produse, prin utilizarea în comun a
instalaţiilor energetice (concentrarea producţiei electrice şi termice în aceleaşi instalaţii), precum
şi prin economia de combustibil realizată;
• se diminuează pierderile de energie (electrică şi termică) la transport datorită plasării sursei
aproape de consumator;
• se oferă posibilitatea utilizării unor combustibili inferiori, care se pot
arde concentrat în cantităţi mari, şi care ar fi fost improprii pentru
arderea descentralizată, în cazane mici din Centrale Termice (C.T.);
• se realizează un confort superior de ordin igienic şi social, prin
dispariţia surselor locale de încălzire, prin economisirea spaţiilor de la
subsolul clădirilor care altfel ar fi fost destinate instalaţiilor de
încălzire individuale;
• se reduce numărul personalului de exploatare şi se concentrează
forţa de muncă calificată întrun singur loc.
schema de principiu a instalaţiei de bază dintr-o centrală de
cogenerare cu turbină cu
abur cu contrapresiune şi priză reglabilă
Schema de principiu a unei centrale cu turbină cu
abur cu condensaţie şi priză reglabilă
schema de principiu a instalaţiei de bază dintr-o
centrală de cogenerare cu turbină cu
gaze

A – aer; FA – filtru de aer ; C –

compresor; CC – cameră de
combustie; Cb – combustibil; MP –
motor electric de pornire ; TG –
turbină gaze; GE – generator electric;
El – energie electrica; CR – cazan
recuperator; PC – pompă
 Trigenerare

• La momentul actual trigenerarea poate fi definită ca producerea

combinată a energiei electrice, căldurii şi frigului. Condiţiile care
trebuie satisfăcute sunt următoarele:
Producerea este combinată, poate fi şi simultană, dar nu totdeauna;
Ca forme de energie utilă sunt lucru mecanic / energie electrică,
căldură şi frig;
Cele trei forme de energie sunt produse în instalaţii de cogenerare şi
de producere a frigului;
Cele trei forme de energie sunt produse utilizând aceeaşi sursă de
energie primară.
 Trigenerare
Producerea celor trei forme de energie poate fi simultană, dar e posibil ca în unele
cazuri sa fie produse numai două forme de energie, de exemplu vara energie
electrică şi frig, iarna energie electrică şi căldură;
Principala contradicţie care apare este, însă, că acest concept al producerii
combinate presupune producerea a diverse forme de energie folosind aceeaşi
instalaţie, iar producerea combinată a energiei electrice, căldurii şi a frigului
necesită două instalaţii (instalaţia de cogenerare şi instalaţia frigorifică).
• Pentru cazul producerii a trei forme de energie, energie electrică, căldură si frig,
termenul de trigenerare poate fi folosit pentru a caracteriza centrala, adică o
astfel de centrală poate fi numită centrală de trigenerare. Ca definiţie o centrală
de trigenerare este ansamblul instalaţiilor care fac parte din acelaşi contur, şi ca
energii utile sunt produse energie electrică, căldură şi frig. O astfel de centrală
este compusă din:
Instalaţiile de cogenerare;
Instalaţiile de producere a frigului bazate pe utilizarea energiei produsă în
cogenerare;
Instalaţii de vârf pentru producerea căldurii şi a frigului.
Schema de concepţie a unei centrale de trigenerare cu
instalaţie frigorifică cu compresie
Schema de concepţie a unei centrale de trigenerare cu
instalaţie frigorifică cu absorbţie