KINETOPROFILAXIE, RECUPERARAE ȘI

MODELARE CORPORALĂ

Ergofiziologia aparatului respirator

Iordache Lucian
 Respiratia. Aparatul respirator. Mecanica ventilatiei
01 .pulmonare.

Modificarile respiratiei in efort.

02 .

Fumatul si performanta in sport.

03

Boli pulmonare.
04 .
Respirația. Aparatul respirator. Mecanica
ventilației pulmonare.
RESPIRATIA este o APARATUL RESPIRATOR
funcţie vitală a Componentele morfologice
organismului uman, ale aparatului respirator sunt
care se desfaşoară reprezentate de căile aeriene
continuu şi ciclic şi (superioare şi inferioare) şi
are rolul de a de parenchimul pulmonar
format din acinii pulmonari.
asigura schimbul
bidirecţional de Căile respiratorii asigură
gaze dintre transportul gazelor şi
îmbunatăţirea calităţii aerului
organism şi aerul
inspirat, iar la nivelul acinilor
din atmosferă. pulmonari are loc schimbul
de gaze.
Mecanica ventilaţiei Cele 2 faze ale ventilaţiei, inspirul şi expirul se succed
ritmic, cu o frecvenţă de 12-18 cicluri/minut (frecvenţa
Pulmonare
respiratorie). Frecvenţa respiratorie reprezintă numărul
ciclurilor respiratorii (inspiraţie şi expiraţie) pe minut şi
Ventilaţia pulmonară variază în funcţie de vărstă:
reprezintă totalitatea • nou-născuţi = 30 – 45 c/min;
proceselor mecanice prin • copii = 20 – 30 c/min;
care se asigură schimbul • adulţi = 12 – 18 c/min; femeile au o frecvenţă mai
de gaze dintre atmosferă mare decat bărbaţii: 15 – 18 c/min;
şi plămâni. Datorită • activitatea fizică: 30 - 40 c/min în efortul fizic intens.
ventilaţiei, aerul bogat în
oxigen este introdus în
alveolele pulmonare prin
inspir şi aerul bogat în
bioxid de carbon din
plămâni este eliminat în
atmosferă prin expir.
 Tulburările de respiraţie sunt simptome ce pot apărea într-o mare varietate de
tulburări şi afecţiuni care interferă cu respiraţia şi ventilaţia. Dificultăţile respiratorii, uneori
numite dispnee, pot fi produse de infecţii, inflamaţii, traumatisme, tumori, obstrucţii ale căilor
aeriene şi alte procese anormale. Cele mai frecvente forme de dispnee sunt:
• trosnituri, pocnituri, bolborosit apărute la nivelul căilor aeriene inferioare din plămâni.
Acestea pot fi determinate de pneumonie,edemul pulmonar, fibroza pulmonară, bronşita acută

• scurtarea respiraţiei, senzaţie de lipsă de aer apărută la efort sau fără efort;

• stridorul, un sunet ascuţit apărut în timpul respiraţiei, adesea cauzat de un blocaj de la nivel
ul gâtului. Acesta poate fi dat de epiglotită, inhalarea de fum, tumefacţia (inflamaţia) faringelui
amigdalelor sau vegetaţiilor adenoide, sau prezenţa unui corp străin.

• Wheezingul, un şuierat, fluierat produs de îngustarea căilor aeriene de la nivelul plămânilor.

Acesta este dat de astmul bronşic, reacţiile anafilactice, boala pulmonară obstructivă cronică,
bronşita acută, bronşiolita, insuficienţa cardiacă sau pneumonia.
Modificările respirației in efort
Surplusul energetic necesar desfasurarii unui efort fizic rezulta din intensificarea oxidarilor celulare la nivelul tesuturil
or si mai ales la nivelul musculaturii, care duc la o crestere a nevoii de O2. Muschiul in activitate poate consuma de 20 de
ori mai mult O2 dacat in repaus, dar cu cat organismul este mai antrenat, cu atat efortul respirator in repaus este mai mic.
Modificarile respiratorii in urma efectuarii efortului fizic sunt de doua feluri: modificari imediate si modificari tardive.

Modificari imediate sau acute

Modificarile imediate se reflecta asupra frecventei respiratorii, amplitudinii respiratorii, debitului respirator, consumului de
oxigen si a coeficientului de improspatare a aerului din plamani.

Frecventa respiratorie in repaus este de 16-18 respiratii/ min, dar se modifica mult in timpul efortului si dupa terminarea
acestuia. Exista eforturi ce se realizeaza cu toracele blocat in inspiratie profunda (alergarile pe distante foarte scurte,
sariturile, aruncarile, loviturile de atac, ridicarea halterelor), dar imediat dupa terminarea lor frecventa respiratorie
ajungand la 40-50 respiratii/min in eforturile intense si de lunga durata si 25-30 respiratii/min dupa eforturile moderate.
Practicarea indelungata a efortului sportiv duce la Consumul de oxigen in timpul efortului este mult
adaptari la nivelul respiratiei reprezentate de mai mare la cei antrenati datorita adaptarii
modificari ce dau relatii asupra gradului de respiratiei si circulatiei cat si cresterii coeficientului
antrenament. Aceste modificari se refera la de utilizare a oxigenului din sangele arterial. Daca in
frecventa respiratorie, . repaus consumul de oxigen este egal la antrenati si
amplitudinea miscarilor respiratorii, consumul de neantrenati (250 ml/min), in efortul maximal
oxigen si capacitatea vitala. antrenatul ajunge la 5.000 ml/min si cca. 3.500 la
neantrenati.

Monitorizarea pregatirii
sportivilor consta intr-un
proces de evaluare
obiectiva, in timp util, a
raspunsului biologic,
biomecanic si psihologic
al sportivului la stimulii
utilizati in antrenament,
in scopul dirijarii
stiintifice a pregatirii.
Modificarile tardive vizeaza atat indicatorii
fiziologici dar si aspectele structural
morfologice. Acestea se instaleaza in mod
lent si raspund nevoilor mereu crescande
impuse de efortul fizic.
Aceste adaptari sunt: Dispariţia reflexelor
1. Modificarile dimensiunilor inimii osteotendinoase,
dezechilibrul si incordarea
2. Diminuarea frecventei cardiace generala asociata cu alte
semne clinice (transpiratie
3. Crestera volumului sistolic profunda, paloarea exagerata
a fetei, pierderi mari in
4. Debitul cardiac greutate) pot fi semne
alarmante ale supraincordarii
5. Tensiunea arteriala sau supraantrenamentului.
6. Modificari ale densitatii capilarelor in
muschii scheletici
Fumatul si performanta in sport.
Fumatul este o deprindere vicioasă, acceptată benevol de maturi şi copii, care,
după efectul biologic, poate fi atribuită la o intoxicaţie cronica. Tabagismul
frînează performanţa şi nu asigură longevitatea sportivă.
Capacitatea de performanţă fizică şi sportivă,
este influențata in deosebi de oxidul de carbon (II)
şi nicotina.

Conţinutul de oxid de carbon (II) al fluxului principal al

unei ţigări este de 1–3%.

În sîngele unui fumător, în funcţie de cantitatea de

tutun consumată, se înregistrează 5–25% de
carboxihemoglobină. Valorile normale la nefumători
sunt de 1%.

Efectul intens al oxidului de carbon (II) constă în

legătura sa cu hemoglobina. Hemoglobina legată de
oxidul de carbon (II) (carboxihemoglobina) nu poate
fi utilizată la transportul oxigenului, ceea ce are o
semnificaţie deosebită în special asupra capacităţii
de performanţă fizică şi sportivă.
Chiar în cantităţi mici nicotina atacă
centrii nervoşi, reduce reflexele, uneori mergînd pî
nă la suprimarea reflexelor
condiţionate. Tot ea determină secreţia de adrenali
nă, ducînd la tulburări
neurovegetative: creşterea tensiunii
arteriale, accelerarea pulsului,
scăderea apetitului etc.
În disciplinele în care capacitatea de performanţă nu
depinde de capacitatea cardio-respiratorie, fumatul
joacă un rol mai puţin important pe termen scurt.
Totuşi, volumele şi intensităţile de antrenament
ridicate, necesitate de sportul de mare performanţă
nu pot fi concepute, nici chiar în acest domeniu, fără
o rezistenţă de bază corespunzătoare – acestea
influenţează capacitatea de refacere a sportivului.

Ţinînd cont de efectele fumatului, se pot

observa diminuări ale capacităţii de performanţă
sportivă, îndeosebi în domeniul sporturilor de
rezistenţă. S-a demonstrat că aceeaşi persoană
care efectuează o cursă cu intensitate
submaximală, înainte şi după ce a fumat trei
ţigări în 30 de minute, înregistrează o diminuare a
performanţelor de cca 14%, în cazul tabagismului.
Boli pulmonare
Astmul Bronhic - este o boala inflamatorie cronica a cailor aeriene, care se
exprima prin hiperresponsivitate bronsica la stimuli variati, manifestata prin obstructie si limitarea
debitului aerian (prin bronhoconstrictie, dopuri mucoase si infiltrat inflamator).
Din punct de vedere clinic, boala se manifesta prin atacuri de dispnee expiratorie, wheezing, constrictie
toracica si/sau tuse spastica.

1. Care este prevalenta astmului bronsic in lume si la noi in tara?

In tarile occidentale, prevalenta astmului bronsic este cuprinsa intre 6-12% la copil si 6-8% la
adult.
Se inregistreaza variatii mari in functie de caracteristicile populatiei: sex, varsta, etnie,
nationalitate, nivel social, mediu de viata.
La noi in tara, studii recente, putine la numar, indica o prevalenta cuprinsa intre 5-7%.

2. Este astmul bronsic o problema serioasa de sanatate la copil?

Astmul este cea mai frecventa boala cronica la copilul de varsta scolara, fiind responsabila de un grad ridicat de
absenteism scolar si de o afectare serioasa a dezvoltarii fizice si intelectuale a copilului.

3. Exista studii epidemiologice recente privind prevalenta astmului bronsic la copil?

Studiul ISAAC - International Study of Allergy and Asthma to Children - este un studiu
multicentric si multinational, destinat masurarii prevalentei astmului, rinitei si eczemei la copil.
Intr-o prima etapa, s-a efectuat pe doua grupe de varsta: 6-7 ani (in 91 de centre din 38 tari) si 13-14 ani (in 155 centre
din 56 tari).
Este astmul de efort o forma diferita de boala?

Toti pacientii astmatici, indiferent de etiologie (atopici sau non-atopici) pot face crize la
efort, in afara tratamentului corect.
Se pune diagnosticul de astm de efort atunci cand crizele apar de cele mai multe ori
la efort si mai rar in afara lui.
Factorul esential in declansarea crizelor de astm la efort este inhalarea de aer rece si
uscat.

VARIATIA VEMS-ULUI LA EFORT

LA UN PACIENT ASTMATIC
Bronhopneumonia
Este cea mai gravă dintre îmbolnăvirile acute ale aparatului
respirator, în care infecţia microbiană este localizată la nivelul
bronhiilor şi alveolelor pulmonare.
De obicei agenţii patogeni se localizează numai la nivelul unui
lob pulmonar (mai frecvent lobul superior şi cel mijlociu) restul
plămânilor funcţionând normal.
Boala începe brusc, cu febră ridicată, dureri de cap, vărsături,
tuse uscată la început, chinuitoare, faţă roşie. Bolnavul prezintă
o respiraţie rapidă, dar superficială ca să evite durerile sub
formă de junghi la nivelul plămânului bolnav.
Durata bolii poate fi de 1-2 săptămâni sau mai lungă în formele
grave.
Tratamentul cu antibiotice scurtează mult evoluţia bolii.
Principalele masuri de prevenire a bolilor de plamani

Pentru a va proteja de bolile de plamani, trebuie sa aveti in vedere

masuri luate atat in interiorul casei, cat si in exterior.

Renuntarea la fumat si o igiena corecta sunt primii pasi in preventia

bolilor de plamani. Fumatul este principala cauza a bolilor de plamani,
precum cancerul de plamani si obstructia pulmonara cronica.
Evitarea fumatului pasiv este o masura importanta din cauza
substantelor chimice eliminate prin arderea tutunului in timpul fumatului
Spalati-va regulat pe maini cu apa si sapun. Statisticile arata ca 80%
dintre cazurile de infectii respiratorii (gripa sau raceala) se transmit prin
maini murdare.
VA MULTUMIM!