UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE NATURII

SCRISUL, HÂRTIA, TIPARUL ...

 SCRISUL, HARTIA, TIPARUL...
Oare cum a apărut scrisul? Şi cum s-au inventat
primele instrumente folosite la scris?
Cu siguranţă că mulţi dintre noi şi-au pus aceste
întrebări.

Pentru a nu uita anumite lucruri, oamenii au început

să facă diferite semne: pe scoarţa copacilor, pe pietre, pe
nisip, pe beţe special păstrate pentru aşa ceva. Primele
"instrumente" de scris au fost chiar degetele, iar apoi
diferite bucăţi de lemn sau os. Când îi impresiona ceva
sau treceau prin evenimente deosebite, oamenii simţeau
nevoia să comunice într-un fel acest lucru.
 SCRISUL
Scrisul este considerat şi
astăzi drept una dintre cele mai
mari invenţii ale umanităţii.
Poate cea mai mare.
Fără scris nu ar fi existat
cunoaştere, însemnări istorice
sau ştiinţă. Nu mai vorbim de
cărţi, jurnale şi internetul de
azi.
Prima scriere a lumii a
apărut în urmă cu aproape
şase milenii şi este cunoscută
sub numele de scrierea
cuneiformă sumeriană.
 Lingviştii susţin că există două
cerinţe majore, fără de care tălmăcirea
unor texte necunoscute este aproape
imposibilă. Prima este cea a existenţei
de suficient material scris care să poată
fi analizat. Şi cea de a doua, cea a
corelării inscripţiilor nedescifrate cu un
limbaj cunoscut. Astfel, susţin
cercetătorii în domeniu, putem clasifica
scrierile necunoscute în trei mari
categorii:

-scriere necunoscută într-un limbaj

cunoscut
-scriere cunoscută într-un limbaj
necunoscut
-scriere necunoscută într-un limbaj
necunoscut
 1.Scrierea etruscă (scriere cunoscută/limbaj necunoscut)

Scrierea etruscă este realizată

în vechiul alfabet grecesc, dar
sensul cuvintelor, cu mici excepţii,
reprezintă o mare enigmă. Astfel,
dacă înscrisurile etrusce pot fi
citite, nimeni nu are habar de ceea
ce vor ele să spună.

Etruscii au fost un popor

preistoric, cu origini încă larg
dezbătute de istorici, care s-au
dezvoltat în nordul peninsulei
italice şi care au fost absorbiţi
de Imperiul Roman în secolul I
î.Hr.
 2. Scrierea meroitică (scriere cunoscută/limbaj necunoscut)
Faraonii kuşiţi foloseau
hieroglifele egiptene dar,
începând cu secolul al III-lea
î.Hr., apar primele semne ale
unei scrieri noi, scrierea
meroitică.
La fel ca şi scrierea etruscă,
cea meroitică poate fi citită.
Frustrant este însă faptul că
lingviştii nu au nici cea mai
mică idee despre ceea ce spun
scrierile kuşite, şi asta pentru că
meroitică este o limbă total
necunoscută.
Pot fi recunoscute câteva
nume proprii, la fel şi câţiva
termeni comuni (tenke – vest, ato
- apa), dar asta e tot.
 3.Scrierile olmecă, zapotecă şi istmică
(scrierea olmeca – scriere necunoscuta/limbaj necunoscut;
scrierea zapoteca – scriere necunoscuta/limbaj posibil cunoscut;
scrierea istmica – scriere necunoscuta/limbaj posibil cunoscut)

Probabil cea mai veche

scriere central-americană, despre
care avem informaţii certe, este
cea olmecă.
Fără descoperirea altor
înscrisuri, nu există însă nici o
şansă de descifrare a acestui
alfabet din negura timpului.
Civilizaţia zapotecă, dezvoltată în
regiunea Oaxaca încă din urmă cu
2500 de ani, a avut, categoric, un
sistem de scriere propriu.
Ultima şi poate cea mai
controversată dintre scrierile
mezoamericane este cea istmică.
4. Scrierea minoică (scriere cunoscută parţial/limbaj necunoscut)

În anul 1900, reputatul arheolog

britanic, Arthur Evans, descoperea la
Knossos, în Creta, nu una ci doua scrieri
necunoscute, aparţinând vechii civilizaţii
minoice. Ambele erau redate pe plăcuţe
de lut, şi au fost numite: Scrierea Liniară
A şi Scrierea Liniară B.
Scrierea Liniara B datează din
anul 1450 î.Hr. Este o formă arhaică a
limbii greceşti vorbită de grecii care
cucereau Creta în acea perioadă.
Cealaltă scriere, Liniară A, este cu
mult mai veche şi datează din secolul
al XVIII-lea î.Hr.
Simbolurile celor două scrieri
seamănă izbitor, dar asta nu înseamnă că
ele reprezintă acelaşi lucru, pentru
simplul motiv că limba greacă şi cea
minoană erau diferite.
 5.Rongo-Rongo (scriere necunoscută/limbaj probabil cunoscut)
Un singur lucru se ştie cu
certitudine despre rongo-
rongo, şi acela este modul în
care trebuie citit un înscris în
această limbă. Cititorul începe
citirea textului din partea stângă,
jos, a tăbliţei. Simbolurile sunt
urmărite de la stânga la dreapta,
până la capătul rândului. Apoi,
tăbliţa este întoarsă la 180 de
grade, iar textul continuă cu
rândul imediat următor, tot de la
stânga la dreapta. Ajuns din nou
la capăt, cititorul este nevoit să
întoarcă din nou tăbliţa la 180 de
grade, operaţiune care se repetă
până la finalizarea textului.
 6. Scrierea civilizatiei Indusului (scriere necunoscuta/limbaj
posibil cunoscut)
Stravechea civilizaţie a Indusului s-a
dezvoltat acum circa 5 milenii şi jumătate într-
o zonă în care regăsim astăzi o mare parte din
Pakistan şi din nord-vestul Indiei. Este o
civilizaţie învăluită în mister, cu atât mai mult
cu cât nivelul său de dezvoltare rivaliza şi
poate chiar întrecea culturile mesopotamiană şi
egipteană cu care a fost contemporană.

Limba civilizaţiei Indusului a murit

probabil, odată cu locuitorii ei, deşi se
speculează că ea şi-ar putea găsi un
corespondent în limbajele dravidiene care
încă sunt vorbite în sudul Indiei.

Dacă această ipoteză este corectă, ar fi

posibil pentru lingvişti să găsească asemănări
între scrierea civilizaţiei Indusului şi vechea
formă de Tamil, idiom dravidian vorbit încă în
India.
 7. Proto-Elamita (scriere cunoscuta partial/limbaj necunoscut)

Proto-Elamita este cea mai

veche scriere nedescifrată a
omenirii – asta dacă presupunem
că simbolurile din care este
alcătuită reprezintă într-adevăr o
scriere completă.
Există astfel trei tipuri de
înscrisuri elamite, fiecare
separate de aproximativ 800 de
ani. Din nefericire nu există
nicio sursă care să permită
crearea unei legături între ele.
 8.Discul Phaistos (scriere necunoscuta/limbaj necunoscut)

De la descoperirea sa în
Creta, în anul 1908, discul
Phaistos şi-a câştigat celebritatea
în lumea oamenilor de ştiinţă, nu
atât pentru mesajul pe care l-ar
putea conţine cât, mai ales,
datorită suspiciunilor care vizează
direct autenticitatea sa.
Discul, cu un diametru de
circa 15 centimetri, este alcătuit
din lut ars şi este acoperit cu
241-242 de simboluri (unul
dintre ele pare şters), formate la
rândul lor din 45 de gravuri.
Este tot ceea ce se poate spune
despre acest artefact, fără teama
de a depăşi limitele ştiinţei.
 O teorie susţine că discul
ar fi fost adus din Anatolia, şi
asta pentru că unul dintre
simboluri se regăseşte pe o piatră
funerară antică din această zonă.

Dacă totul ar fi adevărat

până la această afirmaţie, este
posibil să avem în faţă dovada unei
limbi non-greceşti? Din păcate,
lingviştii care au o reputaţie de
apărat, evită să discute despre
discul Phaistos. Cel puţin până
când un alt înscris asemănător va fi
găsit.
 HARTIA
Încă din anul 3000 î.Hr. papirusul
este folosit în Egipt ca primul suport de
scris, înainte de folosirea hârtiei. Era
confecţionat din fâşii de papirus
presate. Hârtia, asemănătoare cu cea de
azi, a fost făcută pentru prima dată în
anul 105 D.C. de un eunuc de la curtea
împăratului Ho Ti în China.
Originea hârtiei trebuie căutată în
China pe la începutul secolului al II-lea
al primului mileniu. Procedeul de
fabricaţie a fost ţinut secret până în sec.
al XVII-lea, când chinezii făcuţi
prizonieri de către mongoli în urma
unor raiduri, le-au dezvăluit acestora
secretul.
 Chinezii foloseau ca obiecte pentru scris şi desenat
pensule din păr de şobolan sau de cămilă. Egiptenii sunt cei care
aduc scrisului multe îmbunătăţiri.

Apare şi pergamentul, ca un "rival" al papirusului, confecţionat

din piele de oaie, de capră, de viţel, de antilopă şi chiar de lup. Romanii
foloseau plăcuţe din ceară ca suport. Ca instrument de scris foloseau
diferite obiecte ascuţite.
 Inventivitatea oamenilor nu s-a oprit aici. Odată cu dezvoltarea
societăţii, scrisul devenea din ce în ce mai mult o necesitate.

Penele prezentau şi
neajunsuri: se toceau
repede şi se rupeau
relativ uşor. Au fost
perfecţionate,
căutându-se metode
de a le întări şi de a
le ascuţi.
Ne putem mândri cu faptul
că un român este cel care
brevetează primul toc cu
rezervor din lume, în anul
1827. În 1831 o invenţie
asemănătoare este patentată
de John Jacob Parker.

În scrierea sau semnărea

unor documente importante este
folosit tot stiloul. Şi nu numai atât,
au apărut stilourile "de lux", scumpe,
care spun ceva despre statutul
persoanei care îl foloseşte.
 Hârtia din mătase era
cunoscută în China din anul 200
î.Hr. Tot chinezii sunt cei care
inventează hârtia din materiale
vegetale. Ei foloseau o metodă de
fabricaţie pornind de la scoarţă
de capac şi deşeuri de in.

Hârtia este un material plan

şi subţire, având ca element
esenţial suprafaţa sa pe care se
poate scrie, ale cărei dimensiuni
sunt mult mai mari decât
grosimea sa. Hârtia este obţinută
din fibre de celuloză amestecate,
care se menţin împreună fără un
alt liant cu excepţia legăturilor
de hidrogen şi a împletirii
fibrelor.
 Actualmente urmaşul tehnologic al hârtiei este
deja disponibil pe piaţă. Se numeşte "hârtie electronică"
(engleză: e-paper, de la electronic paper). Este vorba de
tehnologii înalte, care sunt capabile să afişeze texte şi
imagini într-un mod special uşor de citit. Aceste ecrane
sunt de obicei înglobate în aparate speciale portabile cu
memorie numite "cărţi electronice" (engleză: e-books),
care pot fi citite în linişte, mai mult sau mai puţin
asemănător cu modul cum se citeşte o carte adevărată.
Avantajele cărţilor electronice:
-sunt destul de uşoare şi de mici ca să poată fi
luate peste tot, ca o carte propriu-zisă
-au o capacitate de date de până la câteva sute de
romane simultan
-sunt refolosibile - se pot reîncărca după dorinţă
prin Internet cu texte/cărţi noi
-sunt ecologice, consumând numai curent
electric
-şi au devenit şi relativ acceptabile ca preţ
 TIPARUL
Tiparul a apărut
pentru prima oară în
China şi a fost folosit
în Asia cu mult timp
înaintea lui Johann
Gutenberg, renumit
pentru contribuţia sa
remarcabilă la
tehnologia tiparului.
 Presa fixă, în
care foile de hârtie
erau presate de
blocuri de lemn în
care fuseseră
gravate textul
şi/sau ilustraţiile