ADAPTAREA LOCUINŢEI

Accesul în locuință
 accesul în locuinţă trebuie adaptat
indiferent dacă persoana are sau nu o
viaţă socială activă.
 poate realiza atât pe scări, rampe sau
lifturi
 trebuie să îndeplinească anumite condiţii
şi să respecte unele norme de siguranţă
specifice în cazul persoanelor cu
dizabilităţi.
Accesul pe scări
 reguli:
 treptele vor fi construite în aşa fel încât să se
evite împiedicarea prin agăţare cu vârful
piciorului.
 scările nu vor fi placate cu gresie
lucioasă sau alte suprafeţe ce favorizează
alunecarea, acestea vor fi placate cu
materiale mate sau materiale cu aderenţă
mare; se pot folosi şi inserţii de cauciuc pe
marginea treptelor tot în scopul prevenirii
alunecării.
Accesul pe scări
 finisajul scărilor va fi astfel realizat încât să nu se
permită staţionarea apei şi astfel formarea de
suprafeţe lucioase.
 lăţimea scărilor va trebui să fie de minim 1,20 m
pentru a permite accesul simultan a două persoane
în situaţia când persoana cu dizabilităţi necesită un
însoţitor care să-i ofere ajutorul la urcarea scărilor
 înălţimea treptei nu trebuie să depăşească 16 cm
iar lăţimea va fi de maxim două ori înălţimea, astfel
la o înălţime a treptei de 16 cm se recomandă o
lăţime de 32 cm. Recomandat însă este ca relaţia să
fie de 15 cm înălţimea şi de 30 cm lăţimea.
Accesul pe scări
 tot în scopul prevenirii căderii se vor monta „mâini
curente” pe perete şi balustrade pe partea liberă a
scărilor. Înălţime acestora trebuie să fie de 90 100
cm pentru persoanele adulte care se pot deplasa
singure, 60– 75 cm pentru copii.
 pentru ca apucarea barei să fie uşor de realizat
aceasta trebuie să se afle la o distanţă de perete
de circa 6 cm şi să aibă un diametru de 4 – 5 cm.
 se recomandă ca numărul de trepte să nu fie mai
mare de 10 – 15 trepte pentru a se evita solicitarea
excesivă a bolnavului şi apariţia oboselii.
Accesul pe scări
 La capătul scărilor va trebui să existe o platformă
de acces pentru a permite deschiderea în
siguranţă a uşii după cum urmează:
 pentru deschiderea uşii în interior platforma trebuie
să aibă cel puţin 1,20 x 1,30 m în cazul accesului
frontal şi 1,30 x 1,40 m în cazul accesului lateral;
 pentru deschiderea în exterior a uşii 1,40 x 1,70 m în
cazul accesului frontal şi 1,30 x 1,40 m în cazul
accesului lateral.
 se recomandă în cazul diferenţelor de nivel folosirea
a minim trei trepte şi se va evita folosirea treptelor
izolate.
Accesul prin intermediul rampelor

 Norme de amenajare şi construcţie a

rampelor de acces:
 panta rampei trebuie să fie de maxim 12 % pentru
denivelări mai mici de 20 cm şi de maxim 8 % pentru
denivelări mai mari de 20 cm;
 lungimea rampei trebuie să fie cât mai mică pentru a
se evita apariţia oboselii şi riscul de accident prin
imposibilitatea continuării deplasării; în acest sens este
recomandat ca rampa să aibă o lungime de maxim 5 m
pentru rampe între 8 12 % şi de maxim 10 m pentru
rampe cu panta de la 5 %;
 lăţimea rampei va fi de minim 90 cm, recomandată
fiind o lăţime de 1,20 m;
Accesul prin intermediul rampelor

 ca şi în cazul scărilor şi rampa trebuie prevăzută cu mână

curentă de partea zidului şi de balustrade pe partea liberă.
Înălţimea acestora trebuie să fie de 60 – 75 cm pentru
utilizatorii de fotolii rulante şi 90 –100 cm pentru adulţii care
se deplasează cu ajutorul altor dispozitive ajutătoare de mers;
 în scopul prevenirii alunecării roţii fotoliului rulant sau a
bastonului, de partea liberă a balustradei se va monta un
rebord cu înălţimea de maxim 10 cm;
 suprafaţa rampei trebuie să aibă o aderenţă cât mai mare
pentru a evita alunecarea, ea putând fi acoperită cu un
cauciuc ce oferă aderenţă foarte bună între roţile fotoliului
rulant şi suprafaţa de rulare;
 la capătul rampei va exista o platformă de acces care va
respecta aceleaşi principii ca şi în cazul accesului pe scări.
Tipuri de rampe
Fig.1 rampă de acces în
Fig. 2 rampă fixă de acces
clădire
Tipuri de rampe
Fig. 3 rampa metalică Fig. 4 rampa metalică
mobilă telescopică
Accesul cu ajutorul
liftului
 Utilizarea liftului de către persoana cu
dizabilităţi vizează două tipuri de acces:
 accesul în clădire în cazul în care diferenţa
de nivel este mare iar amplasarea unei
rampe conform metodologiei amintite
anterior nu este posibilă,
 accesul de la un etaj la altul în cazul
circulaţiei în interiorul clădirii.
 se vor urmări următoarele aspecte:
Accesul cu ajutorul
liftului
 golul de uşă al liftului trebuie să fie de minim 80 cm;
 uşa va fi glisantă cu deschidere şi închidere automată;
 în faţa uşii de acces se va asigura un spaţiu de 1,50 m x 1,50 m
necesar pentru manevrarea fotoliului rulant;
 diferenţa de nivel dintre platforma liftului şi palier va fi de maxim
2,5 cm pentru a se evita împiedicarea persoanelor ce se
deplasează singure şi a fi facilitat accesul fotoliului rulant
minimizându-se astfel riscurile de cădere;
 dimensiunile cabinei liftului vor fi de minim 80cm x 135 cm,
aceasta fiind prevăzută şi cu o bară de sprijin la înălţimea de 90
cm;
 în interiorul cabinei panoul de comandă va fi amplasat astfel
încât cel mai înalt buton să fie la înălţimea de maxim 1,40 m, în
acest fel utilizatorul fotoliului rulant să aibă acces la întregul
panou de comandă
 
Tipuri de lifturi şi platforme de acces:

  Fig.6 platforma electrică

Fig. 5 lift de acces interior de exterior
Urcatul şi coborâtul scărilor în
cazul hemiplegicului
 se va păşi cu piciorul sănătos pe prima treaptă după care va
aduce piciorul bolnav pe aceeaşi treaptă cu piciorul sănătos
 se va ajuta cu mâna sănătoasă sprijinindu-se de mâna
curentă sau balustrada scărilor
 se recomandă ca bastonul/cârja să aibă un sistem de prindere
de antebraţ în timpul urcării scărilor pentru a permite
membrului superior sănătos să se sprijine de balustradă
 nu se recomandă urcarea şi coborârea scărilor doar în sprijin
pe baston pentru că există riscul de accidentare prin cădere
datorită alunecării bastonului
 în timpul coborârii bolnavul se va sprijini cu mâna sănătoasă
de balustradă, dar de data aceasta va începe coborârea cu
piciorul bolnav după care va duce pe aceeaşi treaptă piciorul
sănătos
Urcatul şi coborâtul scărilor în
cazul bolnavului paraplegic
 Dacă bolnavul se deplasează cu ajutorul cârjelor
şi cu paşi alternanţi în 2 sau 4 timpi urcatul
scărilor se va realiza în felul următor:
 timpul 1 - bolnavul aflat în faţa scărilor va
prinde cu o mâna balustrada sau mâna curentă;
 timpul 2 - bolnavul va plasa membrul inferior
opus membrului superior de sprijin pe treapta
superioară;
 timpul 3 - bolnavul plasează bastonul de partea
piciorului de sprijin pe aceeaşi treaptă cu acesta;
 timpul 4 - bolnavul va plasa celălalt picior pe
aceeaşi treaptă cu bastonul şi membrul inferior opus.
Urcatul şi coborâtul scărilor în
cazul bolnavului paraplegic
 În cazul mersului pendular urcatul
scărilor se face în 3 timpi:
 timpul 1 - bolnavul aflat în faţa scărilor
va prinde cu o mâna balustradă sau
mâna curentă;
 timpul 2 - bolnavul plasează cârja sau
bastonul pe treapta superioară;
 timpul 3 - printr-o mişcare de ridicare
în braţe şi pendulare a membrelor
inferioare pe treapta superioară.
Urcatul şi coborâtul scărilor în
cazul bolnavului paraplegic
 Coborârea scărilor de către un bolnav paraplegic
urmează următoarele etape:
 timpul 1 - bolnavul aflat în faţa scărilor va prinde cu o
mână balustrada sau mâna curentă iar cu cealaltă mână se
va sprijini pe cârja ce se află pe aceeaşi treaptă cu
membrele inferioare;
 timpul 2 - bolnavul în sprijin pe braţe va plasa unul dintre
membrele inferioare pe treapta inferioară, acesta rămânând
cu genunchiul în extensie, asigurându-se sprijinul;
 timpul 3 - bolnavul va deplasa cârja pe treapta inferioară,
pe care se află piciorul de sprijin, iar mâna ce se spijină pe
balustradă va coborî mai jos;
 timpul 4 - bolnavul va plasa şi celălalt picior pe aceeaşi
treaptă cu piciorul de sprijin.
Urcatul şi coborâtul scărilor în
cazul bolnavului paraplegic
 Coborârea scărilor de către un paraplegic ce se
deplasează folosind mersul pendular:
 timpul1 - bolnavul aflat în faţa scărilor va
prinde cu o mână balustrada sau mâna curentă
iar cu cealaltă mână se va sprijini pe cârja ce se
află pe aceeaşi treaptă cu membrele inferioare;
 timpul 2 - bolnavul în sprijin pe braţe va deplasa
simultan membrele inferioare pe treapta inferioară
 timpul 3 - bolnavul va deplasa cârja pe aceeaşi
treaptă cu membrele inferioare aducând în acelaşi
timp mâna ce se sprijină pe balustradă în dreptul
membrelor inferioare.
Urcatul şi coborâtul scărilor în
fotoliul rulant

 Urcarea scărilor:
 însoţitorul va plasa fotoliul rulant cu spatele la
trepte şi îl va ţine în echilibru pe roţile din spate.
 membrele inferioare ale însoţitorului vor fi poziţionate
astfel:
 membrul inferior drept pe prima treaptă
 iar membrul inferior stâng pe următoarea dreaptă.
 menţinând trunchiul drept va extinde genunchiul şi va
trage spre el fotoliul rulant în echilibru pe roţile din
spate până acesta va ajunge pe prima treaptă.
 însoţitorul va muta membrele inferioare pe treptele
superioare în acelaşi mod şi va repete mişcarea.
Urcatul şi coborâtul scărilor în
fotoliul rulant

 Coborârea scărilor cu ajutor se face în sens invers:

 Însoţitorul va plasa fotoliul rulant cât mai aproape de prima
treaptă cu faţa spre coborâre în echilibru pe roţile din
spate, aşezând membrul inferior drept în sprijin cât mai
aproape de fotoliul rulant iar membrul inferior stâng în
sprijin în spatele celui drept la o distanţă de aproximativ 20
cm.
 În timpul coborârii, însoţitorul rămâne cu spatele drept,
flectând genunchii şi coborând fotoliul rulant în echilibru pe
roţile din spate, pe prima treaptă.
 Pentru a continua deplasarea, însoţitorul va plasa membrul
inferior drept pe aceeaşi treaptă pe care se află fotoliul
rulant iar membrul inferior stâng va rămâne pe treapta
superioară continuând mişcarea anterioară.
Urcatul şi coborâtul scărilor în fotoliul
rulant

Fig. 7 Urcarea/coborârea Fig.8 Coborârea independentă a

scărilor cu ajutor scărilor
Amenajarea locuinţei
 Amenajarea locuinţei nu este o
amenajare standard, ci ea se realizează
în funcţie de nevoile şi specificul
bolnavului ce utilizează acel spaţiu.
 Aceste modificări urmăresc să faciliteze
deplasarea şi autoservirea în interiorul
locuinţei cât şi să prevină riscul de
accidente.
Holul
 Uşile de acces (atât pe hol cât şi pentru celelalte
camere)
 trebuie să aibă o lăţime (un gol de uşă) de minim 80 cm
pentru a permite şi facilita accesul persoanelor în fotoliul
rulant,
 uşa se va deschide întotdeauna în direcţia unde avem mai
mult spaţiu de manevrare a fotoliului rulant.
 dacă spaţiul nu ne permite se poate renunţa la uşile clasice şi
se pot înlocui cu uşi glisante sau pliabile
 mânerele uşilor trebuie să fie mai îngroşate pentru a
permite o manevrare mai uşoară atunci când bolnavul
prezintă dificultăţi de prehensiune.
 încuietorile şi mânerele vor fi poziţionate la maxim 1,40 m
pentru a fi accesibile atât persoanelor care se deplasează
singure cât şi persoanelor dependente de fotoliul rulant
Fig.12-13 Mânere adaptate pentru
uşi
 Pardoseli

  Cele mai frecvente accidente suferite de persoanele cu disabilităţi în

cadrul locuinţei sunt căderile datorate împiedicării sau alunecării.
 Împiedicarea se face atât de pragurile de la uşi care vor fi eliminate
diminuând astfel riscul de cădere cât şi de alte obiecte, piese de
mobilier ce pot obtura spaţiul pe care se deplasează pacientul, acesta
din urmă trebuind să fie aşezat cât mai aproape de perete mărindu-
se în acest mod spaţiul de deplasare al pacientului.
 Se vor elimina pragurile atât în cazul persoanelor în vârstă, a
persoanelor cu dificultăţi de deplasare care utilizează un mijloc
ajutător (cadru, cârje, bastoane), dar şi atunci când în locuinţă se
află o persoană în fotoliu rulant, deoarece aceasta este supusă
riscului de cădere prin faptul că va fi nevoită să execute manevre
suplimentare pentru depăşirea acestui obstacol, lucru ce duce de
cele mai multe ori la răsturnarea din fotoliul rulant.
Pardoseli
 în locuinţe pardoseala este acoperită de suprafeţe
lucioase (gresie, parchet, etc.) - se impun modificări la
acest nivel pentru a elimina sau diminua riscul de
accidentare prin cădere datorită alunecării.
 modificarea care se impune este acoperirea acestor
suprafeţe cu materiale aderente, bine fixate care să fie
plăcute la acoperirea cu piciorul.
 se folosesc cel mai frecvent mochete permanente pe
toată suprafaţa pardoselii, bine fixate şi fără cute pentru
a nu favoriza împiedicarea.
 este contraindicată acoperirea acestor suprafeţe
lucioase cu mochete, covoare de mici dimensiuni ce
nu sunt fixate deoarece acestea vor favoriza
alunecarea şi vor creşte considerabil riscul de
accidentare.
Pardoseli
 această amenajare este specifică atât holului cât şi
celorlalte încăperi în care pardoseala prezintă risc de
alunecare
 se adresează în special persoanelor care prezintă
dificultăţi de mers (persoane vârstnice, persoane ce
folosesc mijloace ajutătoare de mers, etc.).
 nu este necesară această modificare în cazul
persoanelor utilizatoare de fotoliu rulant, dimpotrivă
este recomandat ca aceste suprafeţe să fie acoperite de
gresie sau suprafeţe care se întreţin foarte uşor pentru
a fi uşurate igienizarea şi curăţarea pardoselilor.
 această măsură se impune prin faptul că cel mai
frecvent bolnavul utilizează acelaşi fotoliu rulant atât în
interiorul locuinţei cât şi în afara acesteia.
Barele de sprijin
 sunt o măsură suplimentară pentru evitarea
accidentelor.
 se montează pe perete şi vor fi prezente în
toate camerele locuinţei, fiind dispuse vertical
sau orizontal în funcţie de scopul urmărit.
 aceste bare de sprijin nu îndeplinesc doar un rol
preventiv, ci ele sunt menite să ofere
pacientului o autonomie de deplasare mai mare
obţinându-se astfel un tonus psihic mai ridicat
şi o cooperare mai bună în cadrul procesului de
recuperare din partea pacientului
Dormitorul şi camera de
zi
 sunt cel mai des utilizate de bolnav
 pentru odihnă în cazul dormitorului,
 pentru petrecerea timpului liber sau a efectuări
programului de exerciţii în cazul camerei de zi.
 ele trebuie să oferte spaţiu suficient pentru
deplasarea cu uşurinţă în deplină siguranţă a
pacientului, cât şi spaţiul necesar pentru
efectuarea programului kinetoterapeutic zilnic.
 în acest scop adaptarea sau amenajarea acestor
încăperi se va face prin repoziţionarea pieselor de
mobilier şi de cele mai multe ori chiar prin
renunţarea la unele obiecte din aceste încăperi.
Camera de zi
 mobilierul va fi unul de strictă necesitate, fără geamuri şi
oglinzi foarte mari care pot pune în pericol pacientul,
 colţurile mobilei şi al pereţilor vor fi rotunjite pentru a proteja
pacientul în timpul unei eventuale căderi.
 toate piesele de mobilier vor fi poziţionate pe zonele
laterale ale camerei pentru a lăsa un spaţiu cât mai mare în
centrul acesteia creând astfel spaţiu suficient de manevră
pentru deplasarea pacientului şi pentru desfăşurarea
programului de lucru.
 atât în cadrul camerei de zi, a dormitorului dar şi a celorlalte
încăperi trebuie să se ţină cont de poziţionarea prizelor şi a
întrerupătoarelor.
 întrerupătoarele se vor poziţiona la o înălţime de 110-120 cm pentru
a fi accesibile atât persoanelor utilizatoare de fotolii rulante dar să fi
comode şi membrilor familiei care locuiesc cu acea persoană
Camera de zi
 Prizele nu se vor monta niciodată la aceeaşi
înălţime cu întrerupătorul sau foarte aproape
de acesta deoarece există riscul de
accidentare prin electrocutare în cazul în care
pacientul confundă priza cu întrerupătorul. În
acest sens
 se recomandă ca prizele să fie montate la o
înălţime de 50–60 cm faţă de sol fiind astfel foarte
uşor accesibile persoanelor în fotoliu rulant.
 poziţionare a prizei sub înălţimea de 50 cm poate
duce la răsturnarea bolnavului din fotoliul rulant
prin aplecarea excesivă înainte.
Camera de zi
 renunţarea la o piesă de mobilier şi înlocuirea ei cu o scară
fixă pentru efectuarea exerciţiilor în programul
kinetoterapeutic
 spătarul din faţa oricărei piese de mobilier va permite o
zonă de manevrare a fotoliului rulant de 1,50 m x 1,50 m şi
un spaţiu de 90 cm între piesele de mobilier.
 înălţimea dulapurilor pentru o persoană în fotoliul rulant,
pentru ca aceasta să-l poată folosi în deplină siguranţă, este
între 40 şi 120 cm, iar adâncimea va fi de maxim 50 cm,
pentru ca accesul la lucrurile personale să fie mai uşor.
 uşile dulapurilor să fie glisante sau pliabile, astfel bolnavul
nu va mai fi nevoit să facă manevre suplimentare într-un
spaţiu de cele mai multe ori redus.
Fig. 14 Spaţiu de manevră necesar
întoarcerii fotoliului rulant la 360 grade
Camera de zi
 Ferestrele camerelor trebuie adaptate şi ele la
nevoile unei persoane cu disabilităţi, astfel acestea
se vor situa la o înălţime de 90 – 100 cm şi este
recomandat să se deschidă în sistem glisant având
mânerul de deschidere/închidere la baza acesteia.
 Uşile de la camera de zi şi dormitor vor respecta
lăţimea de minim 80 cm şi se vor deschide
întotdeauna spre interior pentru că spaţiul de
manevră este mai mare în comparaţie cu holul
unde manevrabilitatea fotoliului rulant este
redusă permiţând uneori doar deplasarea înainte
şi înapoi fără posibilitatea întoarcerii fotoliului rulant.
Camera de zi
 bolnavii prezintă de multe ori şi deficite la nivelul membrelor
superioare, de aceea în cazul pacienţilor cu dificultăţi de
prehensiune mânerul de la uşă va fi îngroşat cu diverse
materiale plastice sau textile pentru a face mai uşoară
prehensiunea ( vezi fig nr. 12-13 )
 masa de lucru sau biroul din camera de zi, în cazul în care este
folosit de un utilizator de fotoliu rulant trebuie să fie fără
chingi, sertare suplimentare, permiţând astfel accesul fotoliului
rulant.
 înălţimea suprafeţei de lucru va fi reglabilă în funcţie de
înălţimea bolnavului, astfel încât acesta să adopte o poziţie
corectă şi comodă pentru desfăşurarea activităţilor la birou.
 adaptări pentru obiectele de birotică, de la adaptare pixului sau
creionului, până la adaptarea tastaturii şi a calculatorului care
poate fi manevrat prin comandă vocală în cazul persoanelor ce
nu-şi pot folosi membrele superioare.
Fig.15 Birou pentru persoanele aflate în
fotoliul rulant
Fig.16-17 Adaptări ale obiectelor de scris
Fig.18-19 Orteze pentru scris şi
dactilografiat
Dormitorul
 amenajarea dormitorului este asemănătoare
cu cea a camerei de zi, particularitatea
adaptării fiind la nivelul patului.
 patul trebuie să aibă o înălţime de 50 – 55 cm
sau după caz înălţimea corespunzătoare
fotoliului rulant pe care îl utilizează bolnavul.
 de cele mai multe ori paturile obişnuite nu
respectă această înălţime fapt ce impune
înălţarea acestuia până la nivelul optim
facilitând astfel transportul bolnavului din
fotoliul rulant în pat şi invers.
Dormitorul
 Dacă în dormitor se află un pat dublu pe
mijloc, acesta trebuie să aibă un spaţiu pe
ambele părţi de minim 90 cm pentru a permite
accesul fotoliului rulant sau al persoanei care
foloseşte un mijloc ajutător de mers.
 Necesitatea creării de spaţiu pentru
manevrarea fotoliului rulant impune
poziţionarea patului lângă perete cu condiţia
ca lângă acesta să rămână un spaţiu de minim
150 cm x 150 cm.
Dormitorul
 Patul reglabil pe porţiuni,
asemănător patului de spital , este
soluţia ideală pentru aceşti bolnavi.
 acesta se poate regla pe porţiuni prin
ridicarea trunchiului sau a membrelor
inferioare la 90˚, el fiind deosebit de util
prin faptul că ne oferă multiple posibilităţi
de posturare a pacientului
Fig. 20 Trapez adaptat la pat
Baia
 Uşa de acces în baie va avea o lăţime de
minim 80 cm şi se va deschide spre
interior pentru a se obtura spaţiul de
manevră al fotoliului rulant din interiorul
acesteia.
 Toate obiectele sanitare, mobilierul sau
alte accesorii vor fi dispuse pe lateral, în
afara spaţiului necesar manevrării
fotoliului rulant de 150 x 150 cm.
Fig.21 Exemplu de aşezare a obiectelor
sanitare în baie
Baia
 WC-ul va fi prevăzut cu bare de sprijin pentru
facilitarea aşezării şi ridicării, dar mai mult
decât atât, el va trebui înălţat cu ajutorul unui
capac special până la înălţimea de 50 cm
(nivel la care se află şi şezutul fotoliului rulant)
pentru a se uşura transferul din fotoliu pe WC.
 Persoanele cu forţa scăzută la nivelul
membrelor superioare vor utiliza o placă de
transfer pentru ca acţiunea să fie mai sigură şi
mai uşoară.
Fig.22-23 Capac pentru adaptarea wc-
ului
Fig.24 Placă de transfer Fig.25 Wc
adaptat
Fig.26 Lavoar adaptat

 Lavoarul va fi
situat la o
înălţime de 80-90
cm cu sifonul cât
mai aproape de
perete pentru a
permite
bolnavului să
intre cu
membrele
inferioare sub
Baia
 Cada de baie va respecta înălţimea de 50
cm pentru facilitarea transferului, transfer
care se poate executa independent sau cel
mai frecvent cu ajutorul unei plăci de
transfer aşezată pe cadă.
 Transferul va fi uşurat şi prin montarea de
bare de jur-împrejurul căzii.
 Dacă transferul nu poate fi realizat în
aceste două moduri atunci se poate folosi
un lift de transfer.
Fig. 27 Suport pentru a sta în cadă
Fig.28 Lift pentru transferul în cadă aşezat
Baia
 În cazul în care folosirea căzii existente este imposibilă se
recomandă renunţarea la aceasta şi instalarea unui duş de minim
90x90 cm, fără cuvă (apa putându-se scurge direct în sifonul din
pardoseală).
 În interiorul duşului se poate monta un scaun de plastic. Şi duşul
va fi prevăzut cu bare laterale de sprijin cu înălţimea de 60-70 cm
pentru copii şi utilizatori de fotoliu rulant şi 90-100 cm pentru
persoanele ce utilizează alte mijloace de mers.
 Înălţimea duşului va fi reglabilă, iar pentru persoanele aflate
în fotoliul rulant aceasta va fi de 140 cm.
 Atât robineții duşului cât şi ceilalţi robineți din baie vor fi poziţionaţi
la o înălţime de 90-100 cm. Sistemul de deschidere al robineţilor
va fi de tip pârghie pentru a uşura manevrarea acestora de
către persoanele ce prezintă probleme de prehensiune, sau dacă
bolnavul îşi permite se poate utiliza un robinet cu senzori.
Fig. 29-30 Duşuri adaptate
Bucătăria
 Indiferent de forma bucătăriei mobilierul va fi
aşezat lângă pereţii laterali centrul încăperii
rămânând liber fără nici un fel de obstacol
care să limiteze sau să îngreuneze deplasarea
pacientului.
 Ţinând cont de faptul că de cele mai multe ori
o persoană cu disabilităţi locuieşte împreună
cu familia, adaptarea bucătăriei va fi făcută în
aşa fel încât să păstreze funcţionalitatea
acestei dar în acelaşi timp să corespundă şi
cerinţelor bolnavului.
Bucătăria
 Mobilierul din bucătărie va avea o lăţime de
maxim 50 cm iar blatul mobilei (suprafaţa de
lucru) va avea înălţimea de 80 cm.
 Chiuveta va avea şi ea înălţimea de 80 cm iar
masca acesteia va fi eliminată pentru a permite
bolnavului să intre cu membrele inferioare sub
aceasta astfel facilitându-se activitatea acestuia.
 Aragazul folosit în bucătărie va fi unul cu
aprindere electrică, iar cuptorul va fi de
asemenea electric pentru a se evita acumulările
de gaze şi riscurile de explozie.
Bucătăria
 Tacâmurile vor avea mânerele îngroşate
cu materiale textile sau plastice sau vor fi
prevăzute cu tot felul de sisteme de
prindere în cazul persoanelor cu dificultăţi
de prehensiune, persoanelor care au o
mobilitate scăzută în articulaţia pumnului
şi cotului, înclinarea radială şi
coordonarea fiind dificilă, lingura şi
furculiţa se va îndoi spre zona radială a
mâinii, uşurând în acest fel utilizarea lor
Fig.31 Tacâmuri adaptate
Bucătăria
 Cănile sunt cele mai folosite de către
bolnavi, iar acestea vor avea mânere
mai mari şi mai groase.
 În cazul în care se preferă totuşi un
pahar acesta poate avea un suport tip
picior dar mai gros.
 Atât paharele cât şi cănile vor fi din
material plastic, material ce rezistă în
timpul căderii evitând astfel
accidentarea bolnavilor.
Fig. 32 Pahar adaptat Fig. 33 Cană
adaptată
Fig.34 Farfurie adaptată

 Farfuriile vor fi
adânci, fixate pe
anumiţi suporţi, ele
pot fi mai înalte de
partea opusă mâinii
folosite de către
bolnav pentru a
preîntâmpina
căderea mâncării din
aceasta.