Transplantul pe

parcursul istoriei

Negutu Andreea & Craciun Valentin

Clasa XII F
Transplantul dealungul timpului
În 800 î.e.n. apar mențiuni
despre grefele de piele făcute de
medicii indieni ca intervenție
reparatorie în răni și arsuri.
În secolul al III-lea, medicii
sfinți Cosmos și Damien
realizează transplantul „de
succes” al unui picior întreg,
procedură înfățișată în mai multe
tablouri celebre.
 În perioada de început a secolului
XIX, medicii europeni au încercat să
salveze pacienții care mureau de
insuficiență renală, transplantând
rinichii de la diferite animale, inclusiv
maimuțe, porci și capre. Niciunul
dintre beneficiari nu a trăit mai mult
de câteva zile.

În 1905, oftalmologul austriac

Eduard Zirm a efectuat primul
transplant de cornee din lume,
restabilind vederea unui bărbat care
orbise în urma unui accident.
 În anul 1912, medicul francez
Alexis Carrell a primit Premiul
Nobel pentru activitatea sa în
domeniu. El a a dezvoltat metode
pentru conectarea vaselor de
sânge și a efectuat transplanturi
renale de succes la câini.
Ulterior, acesta a lucrat cu
aviatorul Charles Lindbergh
pentru a inventa un dispozitiv
pentru menținerea în viață a
organelor în afara corpului, un
precursor al inimii artificiale.
 În anul 1960, imunologul bri
tanic Peter
Medawar, cel care a studiat
rolul
imunosupresiei în eșecurile
transplantului, a
primit premiul Nobel pentru
descoperirea
toleranței imune dobândite
.
În scurt timp, medicamente
le anti-
respingere au permis pacien
ților să primească
organe de la donatori care n
u erau identici.
 Așa a debutat perioda primelor
transplanturi de plămâni, pancreas
și ficat de succes.
În 1967, lumea medicală
consemna un prim success de acest
fel. Era momentul în care chirurgul
sud-african Christian Barnard a
înlocuit inima bolnavă a
stomatologului Louis Washkansky
cu cea a victimei unui accident.
Deși medicamentele
imunosupresoare au împiedicat
respingerea, 18 zile mai târziu,
Washkansky a murit de pneumonie.
 Primele încercări de transplant de organe în România
datează încă de la începutul secolului XX şi se datorează
doctorului Florescu, care, lucrând în cadrul laboratorului de
chirurgie experimentală al Facultăţii de Medicină din Bucureşti
a efectuat mai multe transplante experimentale de rinichi.

Operaţiile nu au fost încununate de succes, considerand

ca aceasta se datorează unui unghi de implantare deficitar al
vaselor sanguine, motiv pentru care a încercat diferite locuri
din organism pentru transplant în speranţa că va găsi unghiul
potrivit. Acest lucru nu s-a întâmplat şi experimentele au fost
abandonate.
 Primul transplant reuşit al unui organ
solid din România la om a fost cel efectuat
de Profesorul Eugeniu Proca, în februarie
1980 la Spitalul Fundeni, cu ficat de la
donator în viaţă (mama receptorului).

Acest transplant a fost urmat la scurt timp

de un transplant renal de la donator
decedat, efectuat la Timişoara de o echipa
condusă de Prof.dr. Petru Drăgan. Până în
decembrie 1989 se efectuează doar
transplanturi de rinichi şi acestea într-un
număr relativ redus.
 Prima transplantare cardiacă a fost
realizată pe 24 octombrie 1999 la
Spitalul Clinic de Urgența Floreasca, din
București, de doctorul Brădișteanu și
profesorul Deac. Al doilea transplant a
fost realizat la Tg. Mureș pe 14
noiembrie 1999.

Pe data de 15 ianuarie 2015, la

Institutul de Boli Cardiovasculare și
Transplant din Târgu Mureș a avut loc
primul transplant de inimă artificială din
țară.
 Bibliografie:
https://www.transplant.ro/Istoric.aspx?
AspxAutoDetectCookieSupport=1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Transplant_de_inim
%C4%83

https://www.easistent.ro/?p=5572

Începând cu anul 2005, în România se sărbătoreşte,

urmând modelul European, Ziua Naţională a
Transplantului, în cursul lunii aprilie.