Izvoarele dreptului

internațional

Izvoare principale:
- cutuma
- tratatul
- codificarea dreptului internațional
Izvoarele dreptului
internațional
 Noțiunea de izvor de drept:
- izvoare formale/materiale
- izvoare formale: mijloacele juridice prin
care se concretizează normele dreptului
internațional
Izvoarele dreptului
internațional
 Reglementare:
- articolul 38 (1) din Statutul Curții
Internaționale de Justiție (”dreptul aplicabil
în fața Curții”):
a) convențiile internaționale (tratatul)
b) cutuma internațională
c) principiile generale de drept
d) jurisprudența și doctrina ca mijloace
auxiliare
Art. 38 din Statutul CIJ
 Enumerarea este exemplificativă (mai
există actele unilaterale, actele
organizațiilor internaționale)
 Izvoare principale: tratat, cutuma,
principiile generale de drept; izvor
subsidiar: jurisprudența și doctrina
 Nu există ierarhie între izvoarele
principale
Cutuma internațională
Definiție: practică generală, relativ
îndelungată și repetată a statelor,
considerată de ele ca dând expresie
unei reguli de conduită cu forță juridică
obligatorie
Art. 38: ”cutuma internațională, ca dovadă
a practicii generale, acceptată ca drept”
Elementele cutumei
1) Elementul material
- practică generală: interpretată în sensul de
”reprezentativă”, “stabilită”;
Ex: Imunitatea de jurisdicție a Statelor (Germania c.
Italia, Grecia interv., 2012, para. 55)
situație specială : cutumele bilaterale (cazul
”Dreptul de trecere prin teritoriul indian”, CIJ,
Portugalia c. India, 1960)
- practică repetată
- practică îndelungată (jurisprudența CIJ ”Platoul
continental al Mării Nordului” 1974)
Opozabilitatea cutumei
 Chiar dacă s-a făcut dovada unei
cutume, ea nu poate fi invocată
împotriva unui stat care a obiectat în
mod persistent la aceasta (a ”repudiat
această practică”)
- Zonele de pescuit anglo-norvegiene
(1951)
- Azilul (Columbia c. Peru, 1950)
Opozabilitatea cutumei
Cutuma nu este o chestiune de practică
“majoritară”: dacă există o opoziție
semnificativă, inclusiv prin influența
politică a statelor care se opun, nu
există practică uniformă (Avizul
consultativ privind legalitatea folosirii
armelor nucleare, 1996)
Elementele cutumei
2) Elementul subiectiv – atitudinea statului (a
organelor statului) de a se conforma practicii
pentru motivul că reprezintă o normă
obligatorie
- elementul subiectiv presupune acte ale
autorităților din care să rezulte că statul
consideră o practică impunând o anumită
conduită ca obligatorie
Elementul subiectiv
 Cazul “Lotus” (Franta c. Turcia, 1927) –
“abținerea nu poate fi un element în
sensul recunoașterii unei cutume decât
dacă se dovedește că s-a realizat în
baza unei obligații de a se abține”;
Dovada cutumei
- practic, dovada cutumei presupune dovada
separată a elementului material și a
elementului subiectiv:
Proiectul de concluzii CDI “Identificarea
cutumei” (2018)
- Actele trebuie să fie ”atribuibile” statului;
- Pot proveni din partea puterii executive,
legislative, judecătorești;
- Pot fi și acte fizice sau verbale
“În sistemul internațional, orice act al statutlui
este practic un act legislativ”
 Omisiunea de a reacționa, care se
întinde pe o perioadă lungă de timp, la o
practică, poate servi drept dovadă a
acceptării ca drept (opinio juris), cu
condiția ca Statele să fie în poziția de a
reacționa și ca circumstanțele să ceară
o reacție
Exemple de acte care
dovedesc cutuma
a) declarații de presă ale oficialilor, luări de poziții
publice, comunicate, instrucțiuni către diplomați,
b) Acte fizice (trecerea unei nave, comportament pe
câmpul de luptă)
c) declarații politice bilaterale/multilalterale
d) tratate multilaterale care codifică/conțin norme noi
care sunt acceptate ca state drept cutumă
e) Acte ale organizațiilor internaționale (rezoluții,
avize)
f) legi interne/hotărâri judecătorești interne
Tratatul internațional
Definiție: acord de voință încheiat între
subiecte de drept internațional
(state/organizații internaționale), guvernat de
dreptul internațional, având scopul de a
produce efecte juridice
- poate fi consemnat într-un instrument unic
sau în mai multe instrumente conexe;
- Indiferent de denumirea sa:
tratat/convenție/pact/memorandum de
înțelegere/acord/
Tratatul internațional
 Clasificare: legi/contract (dreptul internațional
general); tratate bilaterale/multilaterale
Reglementare:
Cutuma internationala
Convenția de la Viena cu privire la dreptul
tratatelor între state (1969)
Conventia de la Viena cu privire la dreptul
tratatelor intre state si org. int. si intre org. int.
(1986)
Etapele încheierii unui tratat:
a) Negocierea
b) Autentificarea (Semnarea)
c) Exprimarea consimțământului
d) Intrarea în vigoare
Etapele încheierii tratatelor
a) Negocierea – se finalizează cu convenirea
textului
- parafarea/ semnarea ad referendum
b) Semnarea – semnificația juridică =
autentificarea textului – acordul formal
asupra faptului că negocierile s-au încheiat
și textul este definitiv
- nu întotdeauna semnarea are ca efect
exprimarea voinței statului;
Etapele încheierii tratatului
c) Exprimarea consimțământului:
- Ratificare
- Aprobare
- Acceptare
- Aderare
- Semnare/Schimbul de instrumente sau scrisori
d) Intrarea în vigoare
- cazul tratatelor bilaterale
- cazul tratatelor multilaterale
Deosebiri față de alte
documente
 Contractul de stat – act juridic încheiat între un
stat și o societate transnațională, care
reglementează drepturi și obligații reciproce,
guvernat de reguli juridice alese de părți;
 Documente între state realizate fără scopul de a
produce efecte juridice: declarații politice,
memorandumuri de înțelegere:
în practică: formularea textului -”Participanți/Părți”;
”will/shall”; ”are efect/intră în vigoare”; ”au ajuns
la următoarea înțelerege/au convenit
Exemplu: Declarația UE-Turcia din 18 aprilie 2016
Jan Klabbers: nu există ”angajament
politic” – un angajament ori este juridic,
ori nu există;
Anthony Aust: termen generic:
”Memorandum de înțelegere” – statele
aleg să nu supună actul niciunei ordini
juridice
Criteriul disctincției: textul și
circumstanțele
Condiții de formă
 Practica CIJ:
- o hartă nesemnată de părți (Templul Preah-
Vihear, Cambogia c. Thailanda, 1962);

- un document de demarcație semnat de Poliția

de Frontieră (Delimitarea maritimă în Marea
Neagră România c. Ucraina, 2009)
- un document intitulat “Minuta” semnat de
miniștrii de externe (Diferendul
Qatar/Bahrein, 1994) – nu reprezintă un
simplu instrument de consemnare a
discuțiilor, ci enumeră angajamente;

- “nimic nu se opune ca un comunicat

comun să constituie un acord internațional
prin care să fie supus un litigiu Curți”
(Platoul Continental al Mării Egee, 1978);
 Relația dintre tratat și
cutumă
1) Există posibilitatea ca un tratat să ”codifice”
norme existente anterior în cutumă (ex:
Convenția de la Viena privind relațiile
diplomatice)
2) Există posibilitatea ca un tratat să creeze norme
noi, care să fie ”preluate” în calitate de cutumă
de state care nu sunt părți

Concluzie: tratatele și cutumele pot exista în paralel

- noțiunea de ”tratat declarativ de cutumă”
Poate cutuma să modifice un tratat?
1964 – articolul 68 c) (apariţia subsecventă a unei
noi norme de drept cutumiar referitoare la materiile
reglementate de tratat)
1966 – “practica subsecventă în aplicarea tratatului
care stabilește acordul părților”;
Sentința arbitrală privind acordul aerian Franța –
SUA – practica subsecventă = ”o posibilă sursă de
modificare subsecventă, născută din acțiunile și
atitudinile părților, având o influență asupra situațiilor
juridice și drepturilor pe care le invocă” (1963)
Templul Preah-Vihear (1962)
Codificarea dreptului
internațional
Definiții:
- codificarea = sintetizarea,
sistematizarea și ordonarea cutumei
internaționale prin intermediul tratatelor
- dezvoltarea progresivă = crearea de
norme noi, care nu existau ca norme
cutumiare, prin intermediul tratatelor
Codificarea dreptului
internațional
 Art. 13 (1) din Carta ONU: AG încurajează
”codificarea și dezvoltarea progresivă”
 1947 – Comisia de Drept Internațional – 34
specialiști
- dreptul mării
- dreptul diplomatic și consular
- răspunderea statelor
- Dreptul tratatelor
- Succesiunea statelor
- Folosirea cursurilor de apă în alte scopuri decât navigația (1997)
- Curtea Penală Internațională
- Imunitățile de jurisdicție ale statelor și proprietăților (2005)