Cortexul auditiv

Localizarea în spaţiu la nivel cortical se realizează prin

compararea diferenţelor de intensitate şi timp
recepţionate de fiecare ureche.

Cortexul auditiv este organizat în coloane (la fel ca cel

vizual şi somatic) conectate între ele dar şi cu harta
corticală spaţială a localizării sunetului.

La cortexul auditiv se adaugă două arii funcţionale în

lobii frontal (Broca) şi temporal (Wernicke) care au
legătură cu percepţia sunetelor vorbirii
Cortexul auditiv
Analizatorul auditiv
Cortexul auditiv se împarte în:

 aria auditivă primară A1 (specializată

pentru recepţia sunetelor de diferite
intensităţi),

 aria auditivă secundară A2, câmpurile 42,

22 (cu importanţă în discriminarea
zgomotelor şi vocilor),

 aria auditivă terţiară A3 - câmpurile 20 şi 21

(20 – memoria auditivă, înţelegerea
cuvintelor şi melodiilor; 21 – atenţia auditivă)
Cortexul vestibular

- Este localizat în câmpul 2, rostral de aria auditivă

- Are rol în reglarea echilibrului, în controlul motricităţii
cerebeloase.

Cortexul gustativ

- se găseşte aproape de proiecţia corticală a limbii

(lobul parietal)
- există mai multe teorii care explică producerea
senzaţiei de gust (producere separată apoi
integrare; integrare pe parcurs)
- codarea gustului:
 are aceleaşi principii generale ca şi celelalte modalităţi
senzoriale
 are profunde conotatii emoţionale
Cortexul gustativ
Homunculus senzitiv (pentru proiecţia limbii)
Cortexul olfactiv

 capabil să discrimineze extrem de fin între mii de

mirosuri
 are o organizare mai puţin precisă
 are cinci părţi:
 nucleul olfactiv anterior
 Bulbul (tuberculul) olfactiv
 cortexul piriform (lobul temporal)
 nucleul cortical al amigdalei
 aria intorinală
 halucinaţiile olfactive – apar în cazul leziunilor
cortexpiriforme – poate marca un debut de epilepsie
de lob temporal
Analizatorii olfactiv si gustativ
Concluzii în legătură cu structura şi funcţiile
cortexului posterior 

 zonele de proiecţie topică sunt zone dinamice, care

depind atât de influenţele mediului extern cât şi de
aspectele interne motivaţionale;
 zonele de asociere au o organizare distinctă, prin
aceea că au stratul III foarte dezvoltat (cu rol în
corelarea şi integrarea impulsurilor senzoriale
modale). Dacă stimulăm această zonă rezultă
focare de excitaţie care vor cuprinde zone mari
corticale.
 Zonele de asociere secundare stabilesc conexiuni
cu multe comutări şi circuite la nivel subcortical (în
special la nivel talamic);
 Concluzii (cont.)
 Pentru procesări din ce în ce mai complexe au apărut şi
zonele terţiare şi cuaternare (“zone de acoperire”), la
care numărul conexiunilor creşte şi mai mult. În această
zonă neuronii sunt “eliberaţi” de funcţia senzorială şi au
doar funcţie de coordonare şi prelucrare a impulsurilor
(coordonarea tuturor analizelor între ei, precum şi a
scopurilor generale ale activităţii). Se obţin constructe
cognitive calitativ superioare, imagini perceptuale
complexe multimodale, reprezentări cu nivel înalt de
generalitate etc.
 Zonele primare şi zonele de asociere nu pot lucra unele
fără celelalte (disfuncţia uneia implică şi disfuncţia
celeilalte)
Zonele de sensibilitate primare,
secundare, tertiare si cuaternare
Zonele corticale anterioare

 Rolul acestor zone este de a transforma energia

neuronală în energie fizică, prin comenzile
transmise de cortex la muşchii scheletici.
 Mişcările motorii pot fi clasificate în:
 mişcări voluntare
 răspunsurile reflexe
 paternuri motorii ritmice
 Ele diferă după gradul de complexitate şi de control
voluntar.
 Mişcările voluntare sunt cele mai complexe. Pot fi
intenţionale sau răspuns la o stimulare externă
specifică. Ele se învaţă şi se perfecţionează în timp.
 Răspunsurile reflexe sunt cel mai puţin influenţate
de controlul voluntar. Sunt rapide, stereotipe şi
involuntare.
Cortexul motor
Paternurile motorii ritmice (mersul, fuga, mestecatul)
reprezintă combinaţii între mişcările voluntare şi cele
reflexe. Începutul şi sfârşitul lor sunt voluntare,
restul ţine mai mult de aspecte reflexe. Pun în
funcţie două seturi opuse de muşchi – agonişti şi
antagonişti.

Pentru integrarea tuturor acestor tipuri de mişcări,

sistemul motor dispune de două caracteristici:
 primeşte influenţe senzoriale cu privire la
context/mediu, orientarea corpului şi gradul de
contracţii musculare.
 Sistemul motor dispune de o organizare ierarhică,
ce integrează diferenţiat inputurile senzoriale
relevante pentru funcţionarea acestora.
 Între componenta senzorială şi cea motorie a
cortexului există o extrem de strânsă
interacţiune.
 Cercetările efectuate asupra cortexului motor
au evidenţiat existenţa unei arii specifice –
circumvoluţia precentrală – a cărei stimulare
produce efecte motorii în grupe musculare
aflate în zone opuse ale corpului (aria
motorie primară).
Aria functionala senzorio-motorie
 Au fost descoperite şi alte arii motorii considerate
secundare (arii premotorii). Axonii acestor neuroni
se proiectează în cortexul motor primar în structurile
subcorticale şi în măduva spinării. În funcţie de
nivelul atins în dezvoltarea unei specii faţă de alta,
ariile premotorii cresc în extindere şi complexitate
(la om sunt de peste 6 ori mai mari decât la
maimuţele inferioare).

 La om au fost evidenţiate 2 arii premotorii. Acestea,

împreună cu cortexul motor primar, au o structură
diferită de a ariilor senzoriale, prin absenţa stratului
IV şi prin dezvoltarea mai mare a stratului V
(piramidali gigantici – Betz).
Cortexul primar motor şi ariile premotorii primesc
inputuri din trei surse:
 de la periferie, cortexul senzorial primar şi arii
senzoriale asociative;
 de la cerebel (prin talamus);

 de la globus pallidus.

Pe de altă parte, ariile corticale motorii exercită

control indirect asupra motoneuronilor spinali,
prin intermediul anumitor nuclei din TC.
 Cortexul primar motor – M 1 – aria 4 Brodmann

 Ariile premotorii – aria 6 Brodmann

 Cortexul primar motor – prin stimularea diferitor zone ale ei
rezultă o hartă a corpului uman (homunculus) în care sunt
reprezentate grupurile musculare buco-linguo-faciale,
membrul superior şi mâna, membrul inferior. Relevanţa lor
rezultă din rolul lor fiziologic (precizia şi fineţea mişcării,
mai puţin dimensiunea lor anatomică).

 Şi ariile secundare au un anumit grad de somatotopie. Ele

intervin în pregătirea motorie şi în controlul mişcărilor.

 Lezarea ariei motorii primare – are consecinţe motorii

grave.

 Lezarea ariei motorii secundare – are consecinţe asupra

controlului motor al feţei.
Concluzii cu privire la structura şi funcţiile
cortexului anterior

 între zonele motorii primare şi zonele

senzoriale primare există o comunicare foarte
intensă şi diferenţiată, atât prin fibre de
asociere cât şi prin intermediul zonelor de
asociere => aceste conexiuni permit transferul
de influenţă şi comunicarea oricărui mesaj
modal sau plurimodal, în acest fel putând să
apară acelaşi răspuns motor la mai mulţi
stimuli sau răspunsuri motorii diferite la acelaşi
stimul.
 la om aceste zone ocupă aproape 1/4 din
întreaga suprafaţă a SC, cu o dezvoltare
superioară faţă de primate;
 cortexul frontal realizează conexiuni multiple
(af şi ef.) cu formaţiuni situate la niveluri
diferite ale - talamus, corpii striaţi, sistemul
limbic, cerebelul => devin posibile
coordonarea şi sincronizarea activităţii tuturor
zonelor şi structurilor corticale, în
concordanţă cu desfăşurările
comportamentale.