SISTEMUL ACTIVITĂŢII ECONOMICE.

ECONOMIA NAŢIONALĂ ŞI AGENŢII ECONOMICI

3.3. Economia naţională şi componentele ei

3.4. Structura economiei naţionale
3.5. Agenţii economici

1
 3.1. Economia naţională şi componentele ei

Economia naţională, ca sistem de sine stătător,

reprezintă un ansamblu de resurse naturale, imateriale,
umane etc., de activităţi de producţie, de schimb, de
servicii etc., care s-au constituit în ramuri, sectoare de
activitate, subramuri, ş.a., la nivelul unei ţări, între care
se stabilesc legături reciproce, pe baza cărora se
înfăptuieşte mişcarea valorilor materiale şi spirituale, se
asigură funcţionarea şi dezvoltarea economică a
societății.

2
 La baza apariţiei şi închegării economiei au stat o serie
de premise economico-istorice, dintre care cele mai
importante sunt:
naţiunea ca unitate structurală esenţială a existenţei
societăţii;
un teritoriu naţional,
un anumit nivel al adâncirii diviziunii muncii şi de
dezvoltare a cooperării economice;
formarea şi dezvoltarea pieţei naţionale.
Economiile naţionale, la diverse popoare, s-au format în
epoci diferite.

3
epoca străveche şi veche. Acestea corespund orânduirii
comunei primitive şi modului de producţie sclavagist;
epoca evului mediu corespunde orânduirii feudale.
Istoriceşte această epocă începe din sec. V adică din
momentul împărţirii Imperiului Roman până la mijlocul
secolului al 17-lea, când a avut loc în Anglia revoluţia
burgheză. În periodizarea feudalismului distingem trei
momente:
a) feudalismul timpuriu, (secolele V-XI) caracterizat prin:
persistenţa relaţiilor sclavagiste şi împletirea lor cu cele
feudale;
schimbul de mărfuri este slab, determinat de necesități;
sub aspect social dominantă este ţărănimea liberă.
4
b) feudalismul dezvoltat secolele XII-XV caracterizat prin:
dominaţia relaţiilor sociale feudale;
structurarea societăţii formată din ţărănimea lipsită de mijloace de
producţie în special pământ şi nobilime deţinătoare a pământului;
deşi economia păstrează încă un caracter natural, locul ei începe
treptat să fie luat de economia de schimb.
c) descompunerea feudalismului secolele XVI-XVII caracterizat
prin:
împletirea vechilor relaţii de producţie feudale cu cele noi
capitaliste;
sub aspect social începe cristalizarea viitoarelor clase, burghezia şi
proletariatul;
economia naturală deţine o pondere tot mai mică fiind depășită de
economia de schimb.

5
Epoca modernă cuprinde istoria economică a capitalismului. Ea
începe cu revoluţia burgheză din Anglia (1642 ) şi durează până în
1918.
Caracteristicile acestei perioade sunt:
bunurile produse au caracter marfar, sunt destinate
schimbului;
are loc un avânt puternic al forţelor de producţie
materializat în dezvoltarea industriei, transporturilor,
comerţului, a culturii etc;
apar statele naţionale şi piaţa naţională;
către sfârşitul acestei perioade are loc procesul de trecere de
la faza premonopolistă la cea monopolistă.
Îndeosebi în preajma primului război mondial şi mai ales după
acesta, forma dominantă de organizare a vieţii economice va
fi monopolul.
6
Epoca contemporană începe după sfârşitul primului război
mondial şi a revoluţiei socialiste din Rusia. Această perioadă se
caracterizează în mare prin:
 generalizarea şi dominaţia relaţiilor de producţie capitaliste;
 apariţia unui nou sistem social-economic - socialismul, diametral opus
capitalismului. După cel de al II-lea război mondial sub influenţa politică
şi militară a Uniunii Sovietice, la acest nou sistem economic sunt
incluse şi unele ţări din Europa, Asia şi America Latină. Acest sistem
social-economic şi politic s-a dezintegrat începând cu anul 1989;
 restructurarea, reformarea şi democratizarea vieţii sociale în fostele
ţări ale sistemului socialist. Reformele economice întreprinse îndeosebi
în ţările Europei de Est, urmăresc trecerea de la economia centralizată
la economia de piaţă, precum şi privatizarea în diferite proporţii şi prin
diferite mijloace a unor sectoare ale economiei naţionale.
 globalizarea economiei impune astăzi din ce în ce mai mult trecerea la
societatea bazată pe cunoaştere.

7
 Apariţia economiilor naţionale marchează intrarea
popoarelor într-o etapă superioară a vieţii economice şi,
totodată, trecerea la forme superioare de dezvoltare şi
organizare a activităţii economico-sociale.
În aceste condiţii, următoarele elemente devin factori de
producţie naţionali şi avuţie naţională, asigurând împreună
acel mediu ambiant de manifestare a omului :
teritoriul naţional cu resursele sale naturale,
forţa de muncă a locuitorilor,
capitalul şi tehnicile de producţie folosite,
stocurile de informaţie, devin factori de producţie naţională
şi avuţie naţională şi asigură împreună acel mediu ambiant
de manifestare a omului în/şi prin activităţi economice.

8
 Economia naţională se prezintă în epoca
contemporană drept cadru al dezvoltării
societăţii. Acest cadru trebuie privit în
complexitatea lui, în care activităţile
economico-sociale, tot mai diversificate sunt
înalt integrate, îmbrăcând forma complexelor
economice naţional-statale. Aceasta îmbină,
în genere, industria, agricultura,
transporturile, serviciile, cercetarea ştiinţifică,
sistemul de pregătire şi perfecţionare al
resurselor umane, toate activităţile sociale.

9
 3.2. Structura economiei naţionale
 
Structura economiei naţionale reflectă
elementele ei componente, natura şi însuşirile
acestora, poziţia lor în cadrul întregului şi rolul pe
care îl joacă fiecare element, precum şi legăturile
şi interacţiunile lor reciproce.

10
 structura materială - reflectă compartimentarea activităţilor
economico-sociale în funcţie de diviziunea muncii, corespunzător
specializării producţiei din cadrul societăţii. Ea se regăseşte în structura
de ramură a economiei naţionale.
structura de ramură pune în evidenţă alcătuirea economiei naţionale
pe ramuri şi subramuri. Ramura economiei naţionale reprezintă o
totalitate de activităţi omogene şi înrudite, grupate ca urmare a
diviziunii muncii, care se desfăşoară în unităţi specializate şi care se
concretizează în anumite produse sau servicii.
La rândul lor, ramurile economiei naţionale se pot grupa în sectoare
de activitate. Economia naţională este structurată pe trei sectoare:
sectorul primar, ce cuprinde agricultura, silvicultura, pescuitul şi
industria extractivă;
sectorul secundar, ce cuprinde ramurile prelucrătoare ale industriei şi
construcţiile şi
sectorul terţiar, care cuprinde transporturile, telecomunicaţiile,
comerţul, finanţele şi alte servicii;
11
 structura tehnică pune în evidenţă alcătuirea economiei
naţionale, privită prin prisma instrumentelor tehnice şi a
tehnologiilor existente. Structura tehnică completează
structura materială a economiei naţionale, caracterizând
nivelul existent al tehnicii şi modul de distribuţie a acesteia
pe ramuri;
structura demoeconomică pune în evidenţă gruparea
populaţiei active, sau a populaţiei ocupate, pe sectoare,
ramuri şi subramuri şi în cadrul acestora, pe gen, vârstă,
nivel de pregătire;

12
structura organizaţională pune în evidenţă, pe de o
parte, gruparea activităţilor economice pe domenii mari
ce se constituie în subsisteme ale economiei naţionale
(subsistemul productiv, subsistemul comercial,
subsistemul financiar-bancar), iar pe de altă parte,
compartimentarea activităţilor pe niveluri şi verigi
organizatorice, constituite în raport cu diviziunea socială a
muncii;
structura teritorială reflectă compartimentarea
economiei naţionale pe zone şi regiuni economice, părţi
ale teritoriului naţional;

13
structura de proprietate pune în evidenţă componenţa,
alcătuirea internă a economiei din punct de vedere al
proprietăţii. Ea se referă în mod concret la relaţia dintre
individ şi rezultatele muncii lui, la relaţia dintre membrii
societăţii şi bogăţia acesteia. Ea poate să apară sub forma
proprietăţii private a fiecărui individ din societate
(proprietate privată individuală), sub forma proprietăţii
asociate, a mai multor indivizi care s-au asociat, fiecare
păstrându-şi controlul asupra cotei părţi adusă la asociere
sau renunţând la acest control, sub forma proprietăţii mixte,
ca proprietate colectivă a unor indivizi asociaţi, pe de o
parte şi a statului, pe de altă parte, sub forma proprietăţii
publice gestionate de stat, în calitate de agent economic şi
purtător al intereselor naţionale.

14
Niveluri de analiză ale structurii economiei naţionale

15
 3.3. Agenţii economici 
Agenţii economici sunt persoane sau grupe organizate de persoane
care participă la viaţa economică a societăţii, îndeplinind anumite roluri
şi având comportamente economice similare. Ei pot fi persoane fizice
sau juridice care posedă, într-un fel sau altul, factori de producţie pe
care îi utilizează şi/sau dispun şi consumă bunuri produse în societate.
Agenţii economici sunt „actorii” vieţii economice, realizând, în
esenţă, următoarele tipuri de operaţiuni economice:
operaţiuni asupra bunurilor şi serviciilor, respectiv producerea de
bunuri şi servicii, consumuri intermediare şi finale, formare brută a
capitalului fix, importuri şi exporturi de bunuri etc.
operaţiuni de repartiţie, ce cuprind plata salariilor şi a impozitelor şi
taxelor legale, transferul de capital, asigurări de bunuri etc.;
operaţiuni financiare care vizează obţinerea de credite, cumpărarea şi
vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, efectuarea de plăţi internaţionale etc.

16
 Cel mai utilizat criteriu ce stăla baza clasificării
agenţilor economici şi delimitarea acestora este criteriul
instituţional, important pentru evidenţierea fluxurilor
reale şi monetare.
1. Întreprinderile sunt unităţi economice care,
indiferent de felul în care sunt organizate şi de forma de
proprietate, au ca funcţie principală producerea de
bunuri economice şi prestarea de servicii
(nonfinanciare), în vederea vânzării acestora, cu scopul
de a obţine profit;

17
2. Gospodăriile(menajele), reprezintă acel tip de agent
economic care îndeplineşte în principal funcţia de
consumator de bunuri şi servicii. Aici se includ familiile,
celibatarii, diferite unităţi consumatoare, întreprinderi
individuale (nonfinanciare), care nu se delimitează de
gospodăriile în cadrul cărora se constituie. Veniturile
menajelor sunt în cea mai mare parte salariile, sau se
constituie pe seama titlurilor de proprietate, precum şi
prin transferurile efectuate de celelalte sectoare;

18
3. Administraţiile includ acele instituţii care în principiu
exercită funcţii de redistribuire a veniturilor, pe baza
prestării unor servicii nonmarfare. Administraţiile pot fi
publice sau private. Din această categorie de agenţi
economici fac parte administraţiile locale şi centrale de
stat, învăţământul public, sistemul protecţiei sociale, al
justiţiei, asistenţa sanitară publică, ş.a. Administraţiile
private sunt organizaţii particulare fără scop lucrativ, care,
de asemenea, prestează servicii nonmarfare. Aici se includ
diverse asociaţii, fundaţii etc. Venitul acestor agenţi
economici se constituie din prelevări de venituri ale altor
agenţi economici;

19
4. Instituţiile de credit şi societăţile de asigurări sunt
unităţi instituţionale, care pot fi publice, private şi mixte,
şi care îndeplinesc funcţia de intermediar financiar între
ceilalţi agenţi economici. Deci, ele adună, transformă şi
redistribuie disponibilităţile financiare şi transformă
riscurile individuale în riscuri colective (companiile de
asigurare), în cadrul lor se cuprind băncile, societăţi de
asigurări, alte instituţii financiare. Venitul acestor agenţi
economici se constituie din economiile temporare
existente în societate şi care se concentrează în cadrul
lor, în scopul redistribuirii acestora spre agenţii economici
care necesită resurse financiare

20
5. Străinătatea (restul lumii), desemnează partenerii de
afaceri din celelalte economii naţionale şi unităţile lor
autohtone (nerezidente), cu care agenţii economici
naţionali (autohtoni) intră în relaţii de afaceri. În cadrul
acestei categorii de agenţi economici se includ şi
administraţiile străine şi internaţionale aflate pe teritoriul
ţării de referinţă.
În concluzie, punem aprecia că agenţii economici
dispun de autonomie de decizie în executarea
principalelor lor funcţii, acţionând într-un cadru propriu şi
utilizând propriile resurse materiale, financiare și umane.

21