Oameni de cultură români - promotori ai cre

dinţei creştine
Personalitatile culturale româneşti, începând cu
perioada interbelică şi până în prezent, oferă, prin
scrierile lor, exemple concrete de asumare şi
promovare a credinţei creştine, arătând astfel cum
se pot îmbina firesc şi mântuitor credinţa străbună
şi cultura naţională.
• Născut la 16 noiembrie 1903 în satul Vlădeni din judeţul Braşov, Dumitru
Stăniloae (1903-1993), a fost o personalitate marcantă a teologiei româneşti,
fiind unul dintre cei mai importanţi teologi ortodocşi ai secolului XX.
• Şi-a început cariera academică în 1929, când a fost numit profesor de
Dogmatică la Academia Teologică „Andreiană" din Sibiu, pentru ca în 1947
să predea cursul de Ascetică şi Mistică la Facultatea de Teologie din
Bucureşti, iar din 1948 a fost profesor la Catedra de Teologie Dogmatică şi
Simbolică, până în 1973.
• Între 1958-1963 a suportat detenţie, fiind condamnat ca făcând parte din
grupul Rugul aprins, deşi nu a fost niciodată membru, ci doar participase la
câteva întâlniri de la Mănăstirea Antim.
• Întreaga sa viaţă a fost o comunicare cu Dumnezeu, lucru reflectat din plin în
scrierile sale, caracterizate prin frumuseţea şi nobleţea duhovnicească, ca
rezultate ale unei experienţe trăite.

Dumitru Staniloaie
 • Opera sa cuprinde sute de
articole, recenzii, traduceri,
lucrări în volum, lucrări cu
caracter istoric şi lucrări apărute
în străinătate, dintre care
amintim: Viaţa şi învăţătura
Sfântului Grigorie Palama,
Ortodoxie şi Românism, Iisus
Hristos sau restaurarea omului,
Filocalia (voi. 1-12), Teologia
dogmatică ortodoxă (vol. 1-3),
Spiritualitate şi comuniune în
Liturghia ortodoxă.

Bogata sa activitate teologică i-a fost răsplătită prin decernarea titlului de Doctor
honoris causa din partea mai multor Facultăţi de Teologie din Europa.
Fie în operele sale, fie în cuvântări sau discuţii cu reprezentanţi ai diferitelor
Biserici, Părintele Stăniloae a subliniat importanţa trăirii credinţei şi comunicării
cu Dumnezeu prin rugăciune, dar şi a păstrării ca sursă şi punct de reper a
scrierilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii: “L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din
satul meu, apoi în cărţi, în idei şi simboluri. Dar acest lucru nu mi-a dat nici pacea,
nici iubirea. într-o zi, am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii că e cu
putinţă să-L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune.”
• Prin ţinuta morală de o constantă
verticalitate, cu o încredere
nelimitată în bunătatea oamenilor,
Părintele Dumitra Stăniloae, prin
însuşi exemplul vieţii sale, a
promovat virtuţile creştine: iubirea
faţă de Dumnezeu şi de semeni,
cinstea şi corectitudinea, impunând
respect prin vasta cultură teologică
şi prin transpunerea in fapta a
cuvantului rostit.

• n. 16 noiembrie 1903, Vlădeni, Comitatul Brașov - d. 1993 București;

• Nicolae Steinhardt (1912-1989), s-a născut pe 12 iulie 1912, în
comuna Pantelimon, de lângă Bucureşti, în familia inginerului
şi arhitectului evreu Oscar Steinhardt.
• A studiat Literele şi Dreptul, ajungând avocat. Fiind obligat să
depună mărturie mincinoasă împotriva unor scriitori, şi
necceptând acest lucru, a fost condamnat la 12 ani de muncă
silnică şi 7 ani de degradare civică.
• S-a convertit la Ortodoxie, primind Botezul în închisoarea de la
Jilava de la ieromonahul Mina Dobzeu. După 16 ani dc la
eliberare, s-a călugărit la Mănăstirea Rohia din Maramureş.
• Bun critic literar, a scris diverse eseuri despre cele mai
importante cărţi din acea vreme, dar şi despre valorile
fundamentale ale culturii şi literaturii române (Mioriţa,
Meşterul Manole,Eminescu, Maiorescu, Iorga, Pârvan, Blaga). 

Nicolae Steindhardt
• Cea mai valoroasă carte a sa, în care dă mărturie despre
curajul creştin, vorbind despre suferinţele, dar şi bucuriile din
viaţa sa, este Jurnalul fericirii, scris parţial în minte, în
închisoare, continuat după eliberare pe ascuns, confiscat de
Securitate, reconstituit de autor din memorie şi publicat abia
după moartea lui, în 1991.
• El a arătat că alegerea de a se creştina a fost una matură,
plină de recunoştinţă pentru toate darurile primite de la
Dumnezeu: „Pentru mine, creştinarea se confundă cu o
poveste de dragoste: o dublă îndrăgostire de Biserica creştină
şi de neamul românesc”.
A susţinut mereu că religia creştină este o religie a
răscumpărării celui ce se căieşte, a iubirii, a veseliei,
îmbelşugării, fericirii
• Pe lângă Jurnalul fericirii, un adevărat jurnal de convertire,
Dăruind, vei dobândi. Cuvinte de credinţă , adună la un loc
predicile sale.
• La 29 martie 1989, Nicolae Steinhardt a murit la spitalul din
Baia Mare şi a fost înmormântat la Mănăstirea Rohia.
• Constantin Brâncuşi (1876-1957) s-a născut la 19 februarie 1876 în satul
Hobiţa din judţul Gorj, devenind unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi
ai sculpturii moderne universale, fiind comparat cu Michelangelo. Absolvent
al Şcolii Naţionale de Arte frumoase din Bucureşti, va intra, în 1905, la
Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Paris.
•  Deşi lucrările sale n-au fost apreciate, la început, de criticii de artă ai
timpului, totuşi, Brâncuşi a avut expoziţii atât la Paris, cât şi la New York.
• Ca forme de bază ale sculpturii, Brâncuşi a luat trei elemente: cercul, ovalul
şi linia dreaptă. De oval el s-a servit pentru portrete, păsări şi animale; linia
dreaptă a întrebuinţat-o în compoziţiile de inspiraţie din folclorul românesc,
iar de forma cercului s-a servit în construirea anumitor piedestale.
Sculpturile lui Brâncuşi au fost lucrate în bronz, marmură şi lemn, pentru
fiecare material, artistul folosind tehnici diferite.

Constantin Brincusi
• A avut expoziţii atât în Europa cât şi în America, iar dintre lucrările sale, cele mai cunoscute sunt:
Rugăciunea, Cuminţenia pământului, Sărutul, Domnişoara Pogany, Pasărea măiastră şi Ansamblul
monumental de la Târgu-Jiu (Coloana infinită, Poarta sărutului, Masa Apostolilor sau Sfânta Cină).
• În multe din sculpturile sale, transpune credinţa în Dumnezeu. Prima dintre ele, Rugăciunea,
considerată mama artei moderne, transmite armonia comunicării cu Dumnezeu din timpul
rugăciunii. Despre această lucrare, Brâncuşi însuşi afirma: “Am lucrat până atuncea ca toţi artiştii,
după model viu. Iar când am făcut femeia asta în rugăciune, doream ca ea să fie în adevăr
Rugăciunea; pentru aceasta am înţeles că trebuie să părăsesc modelul viu, fiindcă în faţa lui eşti în
sensualitate.”
• În arta lui Brâncuşi, orice simbol reprezintă un adevăr, care are legătură cu Dumnezeu. El n-a făcut
nimic la întâmplare, ci totul a pornit dintr-o chemare a sufletului său pe care a exprimat-o într-o
formă concretă.
• Datorită geniului său artistic, a fost numit „profet al artei moderne", „părintele sculpturii".
• Cel mai mare om de cultură român al secolului
XX, Mircea Eliade (1907-1986), s-a născut la
13 martie 1907, la Bucureşti.
• El s-a evidenţiat mai ales ca istoric al religiilor şi
filosof al culturii, iar prin colaborările cu
publicaţii de prestigiu din toată lumea şi
conferinţele în franceză şi engleză la Paris,
Strasbourg, Ascona, Amsterdam, Roma,
Munchen, a devenit cunoscut la nivel
internaţional.
În 1957 s-a mutat la Chicago, unde a funcţionat
ca profesor de Istoria Religiilor, catedră care, la
15 mai 1985, a primit denumirea Mircea Eliade.
• Autorul a fost un iubitor al limbii române,
scriindu-şi textele literare exclusiv în această
limbă, spre deosebire de textele ştiinţifice, pe
care le redactează la un moment dat direct în
franceză sau engleză.

Mircea Eliade
• Operele sale reprezentative sunt: “La
Ţigănci”, “Noaptea de Sânziene”,
“Romanul adolescentului miop”,
“Memorii”, “Istoria credinţelor şi ideilor
religioase”.
• Mircea Eliade a accentuat caracteristicul
persoanei umane, care este homo religiosus,
adică este legat de sacru prin existenţa sa.
Chiar dacă a vorbit la modul general de
ideea de sacru, totuşi, Mircea Eliade a
afirmat: “Creştinismul este încoronarea şi
sfârşitul tuturor religiilor.”
• Moare la 22 aprilie 1986 din cauza unei
congestii cerebrale, aflându-şi locul de
odihnă în cimitirul Oakwood din Chicago.
•    Fostul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, I.P.S.
Bartolomeu Anania, din botez Valeriu, s-a născut în anul 1921 în comuna
Glăvile din judeţul Vâlcea. Se evidenţiază ca poet, dramaturg, teolog apreciat şi
bun predicator.
• A fost tuns în monahism la Mănăstirea Antim din Bucureşti în anul 1942,
primind numele de Bartolomeu. A ocupat mai multe funcţii în cadrul
Patriarhiei Române (intendent al Palatului Patriarhal, inspector pentru
învăţământul bisericesc, director al Bibliotecii Patriarhale şi asistent la catedra
de Istorie bisericească universală de la Institutul Teologic Universitar din
Bucureşti). în 1958 a fost condamnat de regimul comunist la 25 de ani muncă
silnică, fiind eliberat în 1964.
         

Bartolomeu Anania
• Între anii 1965 şi 1976, I.P.S. Bartolomeu a îndeplinit mai multe
funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din
America. Reîntors în ţară, în 1993, a fost ales ca Arhiepiscop al
Vadului, Feleacului şi Clujului, iar din 2006 a devenit Mitropolit al
Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
• În atenţia criticii s-a impus prin cele două poeme dramatice: Mioriţa
şi Meşterul Manole, în care valorifică aceste două mituri naţionale.
Dintre cele cinci volume de poezie, amintim: File de acatist şi Imn
Eminescului.
• Scrierile teologice cuprind articole, predici, comentarii incluse în
reviste bisericeşti, precum şi traduceri ale Sfintei Scripturi.
• Bartolomeu Anania a propus un program de reînnoire morală a
neamului românesc, ce se poate aduce la îndeplinire prin religie şi
cultură: Regenerarea morală nu se poate face decât prin religie şi
prin cultură.
• În anul 1982, Bartolomeu Anania a lucrat la o nouă traducere a
Sfintei Scripturi, finalizată prin tipărirea în anul 2001 a ediţiei
jubiliare a Bibliei. Prin bogăţia notelor şi a explicaţiilor, această
lucrare nu e doar un act de mare anvergură culturală, ci şi unul de
promovare a cuvântului lui Dumnezeu printre cititorii nefamiliarizaţi
cu vocabularul teologic.
• Nae Ionescu (1890 - 1940), născut pe data de
4 iunie 1890 la Brăila, a fost cunoscut ca
mentor al generaţiei de intelectuali români
interbelici şi ca gânditor profund creştin. Timp
de 20 de ani, cât a fost profesor de logică,
metafizică, teoria cunoştinţei şi filosofia
religiei, Nae Ionescu a expus o filozofie
creştină cu rădăcini în tradiţia ortodoxă.
• Din cauza convingerilor sale politice, după
1934 a trecut printr-o perioadă de grea
încercări, fiind arestat şi apoi înlăturat de la
Universitate.
• Fiind cel mai influent om politic din acea
perioadă, el a format elita intelectuală
românească din perioada interbelică: Mircea
Eliade, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Constantin
Noica, Mircea Vulcănescu, Octav Onicescu.

Nae Ionescu
• Opera sa e bazată pe Tradiţia Bisericii, având rolul de a
sublinia rolul important al Bisericii în refacerea noului stat
român după cele două Războaie Mondiale. El a susţinut
ideea conform căreia creştinismul face parte integrală din
fiinţa noastră naţională.
• Potrivit lui Nae Ionescu, omul nu e simplă existenţă
trecătoare, înzestrată cu raţiune, ci o persoană definită ca
„chip a lui Dumnezeu". Iar Dumnezeu nu e, pentru acest
mare profesor, divinitatea anonimă a filozofiei theiste sau
deiste, ci Tatăl nostru Cel din ceruri.
• Opere reprezentative: Istoria logicii, Introducere în logică,
Filosofia religiei, Soluţii filosofice în problema Dumnezeirii
(teism, panteism, deism, ateism), Psihologie a gândirii,
Teoria cunoaşterii metafizice, în toate simţindu-se profunda
gândire creştină.
• După mai multe arestări şi eliberări, pe 15 martie 1940, Nae
Ionescu a murit la locuinţa sa de la Băneasa, fiind
înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.
Nicolae Iorga (1871-1940) a
rămas ca un fenomen cultural
fără precedent în istoria noastră,
prin cultura sa enciclopedică şi
diversitatea domeniilor de
cercetare. A fost un istoric de
mare erudiţie, publicist, dar şi om
politic. S-a născut la Botoşani pe
5 iunie 1871. A studiat atât în
ţară, cât şi în străinătate, în
Franţa şi Germania. între 1894 şi
1940 va fi profesor la Catedra de
Istorie a Universităţii din
Bucureşti, iar în 1897 a fost
numit membru al Academiei
Române.
Nicolae Iorga
• Ca politician, întreaga sa activitate s-a îndreptat
spre realizarea idealului unităţii naţionale,
subliniind legăturile continue ce au existat între
oamenii de pe ambii versanţi ai Carpaţilor. A fost
de preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru
al Instrucţiunii Publice, precum şi consilier regal.
• Pe plan internaţional, marele cărturar s-a remarcat
prin articole publicate în reviste de specialitate în
limbile franceză, engleză şi germană. Titlurile
conferite de Universităţile din Lyon, Paris, Geneva,
Oxford, Vilnius, Roma, Bratislava şi Alger, susţin
acest lucru.
• Cu trei ani înainte de a fi asasinat, în 1937, Iorga a
fondat la Bucureşti, Institutul de Studii Bizantine şi
Institutul de Istorie Universală.
• Noutatea operei lui Nicolae Iorga constă în integrarea istoriei
românilor în cadrul istoriei universale. Dragostea faţă de
trecutul neamului, l-au determinat să se oprească în foarte multe
oraşe şi sate din ţară pentru că, spunea el, fiece loc de pe pământ
are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o
auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi. Dovadă în
acest sens stau cele zece volume din Istoria românilor.
• Opere sale reprezenative sunt: Istoria literaturii
religioase a românilor până la 1688, Istoria lui Ştefan cel Mare,
Oameni cari au fost, Istoria literaturii româneşti contemporane.
• În cadrul unei conferinţei ţinute la Iaşi, în sala Teatrului
Naţional, Nicolae Iorga a demonstrat că Ortodoxia este parte
componentă a civilizaţiei româneşti.
• A fost asasinat de legionari pe o mirişte din apropierea comunei
Strejnic, de lângă Ploieşti, în anul 1940.
Petre Ţuţea (1902-1991),
născut într-o familie de
preoţi ortodocşi, pe data
de 6 octombrie 1901, în
Boteni-Muscel, a fost o
personalitate complexă şi
enciclopedică.
Se va implica în viaţa
spirituală, culturală şi
politică a timpului, fiind
prieten al lui Nae Ionescu
şi al celor formaţi la
şcoala lui: Mircea Eliade,
Emil Cioran, Mircea
Vulcănescu, Constantin
Noica. • Toată viaţa lui a fost o propovăduire
a valorilor spirituale creştin-ortodoxe
şi a iubirii pentru neamul românesc.
Susţinea mereu, argumentat şi
imbatabil, că poporul român este una
din minunile lui Dumnezeu în mersul

Petre Tutea Său prin Univers.

• Singurele repere de neclintit ale lui Petre Ţuţea au fost
Dumnezeu şi poporul român, dovedind prin asta că a fost nu
numai credincios, dar şi un mare patriot. Pentru el, e atât de
viguros neamul ăsta al nostru, că nu mă îndoiesc că virtuţile
îl scot din impas. Istoria lui îmi dă argumente în sprijinul
credinţei mele că poporul român nu poate fi înfrânt.
• Demersul său intelectual a fost întru totul integrat
Ortodoxiei.
• Dintre operele sale reprezentative, enumerăm: Bătrâneţea şi
alte texte filosofice, Omul -tratat de antropologie creştină,
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea.
• Din cauza convingerilor sale politice, regimul
comunist avea să-1 condamne la 13 ani de detenţie (1948-
1953; 1956-1964) în penitenciarele din Bucureşti, Jilava,
Ocnele Mari, Aiud.
 • Nichifor Crainic (1889-1972), pe numele său
adevărat Ion Dobre, s-a născut pe 24 decembrie
1889, în comuna Bulbucata, din fostul judeţ
Vlaşca (azi Giurgiu). A făcut studii de teologie atât
în ţară, la Bucureşti, cât şi în Germania.
• A lucrat în redacţia multor ziare, a fost secretar
general la Ministerul Cultelor şi Artelor, a predat
cursuri de Literatură religioasă modernă la
Facultatea de Teologie a Universităţii din
Chişinău, a fost profesor la Facultatea de Teologie
a Universităţii din Bucureşti, iar în 1940 şi 1941 a
fost numit ministru al Propagandei Naţionale.
• In 1945, din motive politice, a fost condamnat la
închisoare pe viaţă. După arestare, în 1947, a făcut
închisoare timp de 15 ani, la Aiud.

Nichifor Crainic
• Caracteristica activităţii sale culturale o reprezintă constituirea şi consacrarea gândirismului, înţeles
de el însuşi ca tradiţionalismul literar şi artistic, adică acţiunea de a apăra patrimoniul nostru spiritual
şi de a căuta în el norme sigure pentru a dezvolta mai departe un stil naţional în literatură şi artă.
• În centrul gândirii lui Nichifor Crainic se află Iisus Hristos. Prin apropierea noastră de modelul hristic
încercăm, de fapt, reapropierea de armonia primordială anterioară producerii păcatului. Pentru autor,
demofilia (demos = popor, fileo = a iubi), adică iubirea de patrie, este sentimentul ce poate întemeia
relaţia cea mai potrivită între oameni.
• Printre operele sale se numără şi: Zile albe - zile negre, autobiografie, Nostalgia Paradisului, Sfinţenia
- împlinirea umanului, care a fost primul curs de Spiritualitate din România, volume de poezii: Şoim
peste prăpastie, Darurile pământului. A murit în noaptea dinspre 20 spre 21 august 1972, la
Mogoşoaia, lângă Bucureşti
•            Nichifor Crainic s-a remarcat ca teolog, poet, jurnalist, eseist, filosof şi om politic, înţelegând,
prin tot ceea ce a scris, să nu se abată de la cele două coordonate ale vieţii sale: mărturisirea credinţei
ortodoxe şi dragostea de neam. 

Cunoscător al sufletului
românesc şi caracterizat
printr-o deosebită dragoste
faţă de spiritualitatea
creştină, Vasile Voiculescu
(1884-1963) s-a născut în
1884, în comuna Pârscov
de pe valea Buzăului. S-a
remercat ca poet religios,
având o mare deschidere
către spiritualitatea
creştină.
Vasile Voiculescu
• Până în 1917, Vasile Voiculescu a profesat
ca medic în diferite sate, iar în timpul
primului război mondial a lucrat ca medic
militar la Bârlad, unde 1-a cunoscut pe
Alexandru Vlahuţă.
• Laureat al Premiului naţional de poezie
(1941), Vasile Voiculecu ne-a lăsat pe lângă
cele şapte volume de versuri, mai multe
piese de teatru (Fata Ursului, Umbra,
Demiurgul, Duhul pământului), două
volume de Povestiri şi romanul inedit Zahei
orbul.
• Tema centrală a poeziilor lui Vasile Voiculescu este setea
profundă de Dumnezeu, ceea ce face ca lirica poetului să
devină o adevărată jertfă de mărturisire a credinţei creştine.
• în poezia Numele Tău, marele poet vorbeşte despre natura
rugăciunii: tainica rugă care invocă pe Domnul: Iisuse,
numele Tău dulce iar/Cu buzele-l spun în zadar/Tot rece
rămân, tot făr' de har/In minte-l aduc: dar curând/îl scap iar,
putredul gând/Se rupe ca firul plăpând./Doamne, acum mă
căznesc Numele Tău împărătesc/Cu inima mea să-l
rostesc/Statorniceşte-l, Iisuse, în ea/Şi arză acolo până la
moartea mea.
• Din cauza politicii comuniste de distrugere a valorilor
spiritualităţii româneşti, Vasile Voiculescu a fost închis între
anii 1958 şi 1962. A fost eliberat cu mai puţin de un an
înainte de moarte, survenită în noaptea din 26 spre 27 aprilie
1963.

Născut în anul 1916 într-o
familie de preoţi din
Moldova, Virgil
Gheorghiu (1916-1992) a
fost poet, teolog şi scriitor
cu reputaţie mondială.
Absolvent al Liceul
Militar din Chişinău şi al
Facultăţii de Litere şi
Filosofie, a desfăşurat o
intensă activitate de
secretar, poet şi gazetar.
Virgil Gheorghidiu
• În urma ocupaţiei sovietice a României, s-a refugiat în
Occident, unde a fost arestat şi purtat prin mai multe
închisori şi lagăre din vestul Germaniei, în calitate de
fost diplomat al unei ţări inamice. După 16 luni de
detenţie a fost eliberat şi s-a refugiat la Heidelberg unde
s-a înscris la Facultatea de Teologie, din 1948 stabilindu-
se la Paris, unde, în 1963, a fost hirotonit preot la
Biserica Ortodoxă de acolo.
• Părintele Virgil Gheorghiu a publicat opt cărţi în ţară, iar
în Franţa peste 40 de volume, romane şi pagini
autobiografice, care constituie, de fapt, esenţa operei sale
dintre care: Caligrafie pe zăpadă, Viaţa de toate zilele a
poetului, Ceasul de rugăciune, Ard malurile Nistrului, La
seconde chance, Les Immortels dAgapia, Le Peuple des
immortels.
• Celebrul roman, Ora 25, a cunoscut un succes mondial, fiind tradus în toate limbile de circulaţie. în 1991,
Academia româno-americană de arte şi ştiinţe i-a acordat The 1990 Awardfor Literature pentru acest roman.
• În 1998, soţia lui Virgil Gheorghiu, Ecaterina Burbea-Gheorghiu, a donat Bibliotecii Academiei Române un
fond de manuscrise, corespondenţe, fotografii şi cărţi ale scriitorului.
•            Cu puţin timp înainte de moartea sa, părintele Virgil Gheorghiu a evocat, într-un roman intitulat Tatăl
meu, preotul care s-a urcat la cer. Amintiri dintr-o copilărie teologică,amintirea casei parohiale şi a bisericii în
care slujea tatăl său, preotul Constantin Gheorghiu.
• în altă carte, Cum am vrut să mă fac sfânt. Alte amintiri dintr-o copilărie teologică,autorul relatează cum, dându-
şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, îşi propune la vârsta de şapte ani, să devină
el însuşi sfânt, însă, pentru aceasta, trebuia să-şi iubească duşmanii,
oferindu-ne, astfel, un exemplu de aspiraţie spre sfinţenie a fiinţei
umane.
• După o bogată activitate editorială, Virgil Gheorghiu
a murit la Paris, pe data de 22 iunie 1992.
• http://relicnis.blogspot.ro
• http://ro.wikipedia.org
• http://google.images.com
• http://Florentin Popescu, Detenția și sfârșitul  lui V.
Voiculescu

Bibliografie