Profesor: Nica Alexandra Surfactant Surfactanții, numiți și tenside (latină tensus -„tensionat“), sunt substanțe tensioactive, care micșorează tensiunea superficială a lichidelor, favorizând dispersia altor substanțe care în mod normal nu se dizolvă în lichidul respectiv. Aceste substanțe sunt folosite la obținerea dizolvanților. Un exemplu de folosire a surfactanților este la amestecul uleiului cu apa, care sunt de fapt insolubile, iar în prezența tensidelor se formează o emulsie de apă cu ulei. Tensidele se mai folosesc în raport de 1 - 40 %, la obținerea detergenților, săpunurilor , în industria alimentară tensidele utilizate sunt denumite emulgatori. Suspensii În chimie, o suspensie este un sistem format dintr-o fază solidă și una fluidă, în care faza solidă dispersă este în echilibru continuu în interiorul fazei fluide sau are o viteză de depunere neglijabilă. Acest amestec eterogen conține particule solide suficient de mari pentru sedimentare. De regulă, acestea trebuie să fie mai mari de 1 micrometru. Suspensiile gravimetrice reprezintă totalitatea solidelor insolubile care pot sedimenta natural într-o anumită perioadă de timp. Conform definiției din Farmacopeea Română X, suspensiile sunt preparate farmaceutice lichide, constituite din una sau mai multe substanțe active insolubile, suspendate într-un mediu de dispersie lichid și destinate administrării interne sau externe. În general, suspensiile farmaceutice pot fi considerate sisteme eterogene constituite din două faze: faza internă – dispersator – formată din una sau mai multe substanțe insolubile faza externă – continuă, lichidă, semifluidă, moale sau solidă. În literatura farmaceutică sunt socotite suspensii numai preparatele în care faza externă este lichidă, apoasă sau uleioasă, și care este suficient de fluidă pentru a se putea reomogeniza prin agitare. Emulsii Emulsiile sunt sisteme lichide multifazice constituite din apă, ulei și surfactanți, constituind lichide unice, relativ optic izotropice și stabile termodinamic. În general, emulsiile (simple sau multiple) prezintă stabilitate limitată. Pentru a forma emulsii utilizate pentru eliberarea medicamentelor, trebuie încetinită/micșorată destabilizarea cinetică prin utilizarea unor agenți activi de suprafață. Aceștia pot, de asemenea, să formeze ei înșiși emulsii caracterizate prin dimensiuni mici ale particulelor. Formarea sistemelor de acest gen reprezintă un proces complex, care implică generarea și stabilizarea unei noi interfețe ulei-apa. Tipul de emulsie (apă/ulei sau ulei/apă) depinde de un număr de factori, incluzând surfactantul, raportul de ulei-apă, temperatura, concentrația de sare și prezența unor cosurfactanți și alți cosoluți. Formarea unei emulsii presupune o creștere a suprafeței intefaciale dintre cele două faze nemiscibile, și este însoțită de o creștere a energiei libere. S-a sugerat că în cazul micșorării tensiunii interfaciale către zero, sistemele emulsifiază spontan, creând microemulsii. O emulsie poate fi obținută utilizând diferite procese, precum: auto-emulsifierea, omogenizarea, dispersia mecanică (metodă în una sau două etape). Exemple de utilizare a emulsiilor: 1. nutrițieemulsiile sunt surse concentrate de calorii (mai mari decât proteinele și hidrocarburile), exercitând doar un mic efect negativemulsiile sunt capabile de a furniza acizii grași esențiali, pe care alte surse nu le pot furniza 2. diagnostic 3. vaccinuri (emulsiile pot prezenta efecte adjuvante) 4. substituenți sangvini (emulsii de fluorocarbon) 5. eliberare controlată de medicamenteemulsiile permit încorporarea de medicamente hidrofile / hidrofobe în cantități mari în particulele internemedicamentul nu este în contact direct cu fluidele și țesuturile organismuluise poate atinge o eliberare controlată și susținutăprin modificări de suprafață a particulelor, se poate atinge eliberarea țintită la mai multe țesuturiemulsiile pot furniza stabilitate chimică (de exemplu, pentru medicamentele care hidrolizează rapid în soluții apoase)