UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI STIINTE ECONOMICE CONSTANŢA

PROGRAM DE STUDII: CONTABILITATE, EXPERTIZA SI AUDIT

CONTABILITATEA – PRINCIPALA SURSĂ

DE FURNIZARE A INFORMAŢIEI
FINANCIAR CONTABILE CĂTRE
UTILIZATORII INTERNI ŞI EXTERNI

LECT.UNIV.DR. SPINEANU-GEORGESCU LUCIANA

 Contabilitatea a devenit astăzi un domeniu controversat şi plin de interes pentru

toţi cei implicaţi în lumea afacerilor, numărul utilizatorilor de informaţii financiar-

contabile crescând şi diversificându-se, de la acţionari, manageri, salariaţi la

investitori, bănci, parteneri comerciali, burse de valori, fisc, etc. Creşterea

importanţei contabilităţii este subliniată şi de noua definire a acesteia ca “limbajul

afacerii”.
 Cresţerea rolului contabilităţii în ultima perioadă, corelat cu fenomenul de
migraţie al capitalurilor, dezvoltarea firmelor multinaţionale în contextul globalizării,
a determinat mutaţii majore şi anume, normalizarea practicilor contabile la nivel
naţional şi internaţional. Asistăm la o nouă orientare a contabilităţii, care se
deplasează de la aspectul static, la cel dinamic şi se îndreaptă către o
standardizare internaţională1 şi o utilizare mai evidentă a unor judecăţi de valoare
contabilă unanim acceptate, formulate în funcţie de aparatul conceptual, evoluţia şi
mutaţiile din lumea afacerilor şi cerinţelor impuse de piaţă.
 Normele contabile care ghidează practica contabilă, se bazează pe teorii care
fundamentează actul de producere, de furnizare şi de valorificare a
informaţiei contabile. Rolul contabilităţii este de a furniza o informaţie adevărată
despre realitatea economică, despre tranzacţiile şi poziţia financiară a entităţilor
patrimoniale, informaţii necesare atât pentru luarea deciziilor manageriale cât şi
investiţionale. Informaţiile oferite de contabilitate trebuie să fie credibile, să aibă o
validare socială şi internaţională, în sensul că utilizatorii acestei informaţii,
indiferent din ce zonă a globului se află să o înţelegă şi să aibă încredere în
aceasta.
 În prezent, rolul contabilităţii şi implicit al profesionistului contabil s-au schimbat
mult. Contabilitatea generală a primit denumirea de contabilitate financiară, iar în
paralel s-a constituit contabilitatea managerială, numită “de gestiune”.
Expansiunea rapidă a tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiilor în timp real,
transferul extern al fondurilor migraţia capitalurilor şi creşterea nemaintâlnită a
cifrei de afaceri, au determinat creşterea rolului contabilităţii şi necesitatea
adaptării corespunzătoare a procedurilor acesteia.
 Profesia contabilă la rândul ei, introduce proceduri de prelucrare, control şi
sinteză corespunzătoare cerinţelor informaţiilor financiare dematerializate,
reflectării contabile a operaţiunilor patrimoniale şi extrapatrimoniale în conturile
anuale pe care le prezintă proprietarilor, brokerilor, băncilor şi altor utilizatori, cu
scopul identificării şi gestionării corecte a riscurilor, funcţionării pieţei de capital şi a
proceselor investiţionale. Rolul informaţiei contabile devine hotărâtor pentru toţi
utilizatorii acesteia în procesul decizional.
 În condiţiile actuale, profesionistul contabil trebuie să fie un cunoscător
competent, un analist al activităţii economico financiare şi nu un simplu
“bookeeper”. Evoluţia fără precedent a complexităţii şi importanţei contabilităţii în
gestionarea patrimoniului întreprinderilor şi furnizarea de informaţii utilizatorilor
interni şi externi, determină necesitatea ca pregătirea profesionistului contabil să
fie controlată, supravegheată şi atestată de către un organism profesional şi
confirmată de practică.
 Sistemului contabil adaptat economiei concurenţiale
în contextul globalizării

Sistemul contabil adaptat economiei concurenţiale este puternic conceptualizat,

valorificarea şi circulaţia informaţiei contabile trebuie condusă pe baza unor principii
contabile general admise şi acceptate.

Informaţia contabilă se valorifică sub două forme:

 contabilitatea financiară;

 contabilitatea de gestiune (managerială).

Reprezentarea dualistă a ciclului de exploatare presupune scindarea contabilităţii în

două părţi, contabilitatea financiară şi contabilitatea managerială, obţinându-se acelaşi
rezultat în două moduri diferite.
 Contabilitatea financiară privită ca un instrument de cunoaştere, care asigură
gestionarea şi controlul mişcărilor elementelor patrimoniale şi ale rezultatelor
obţinute, are ca obiectiv elaborarea şi furnizarea de documente de sinteză care să
asigure imaginea fidelă a patrimoniului, poziţia financiară a entităţii la un anumit
moment, precizarea rezultatelor, performanţele şi evoluţia finanţelor entităţii.
Contabilitatea financiară bazată pe inventarul intermintent, nu reflectă ce se
petrece la nivelul producţiei şi al costurilor, ea este reglementată şi furnizează
informaţii publice pentru toţi utilizatorii.
 Contabilitatea de gestiune, bazată pe inventarul permanent, reflectă ceea ce
se petrece la nivelul producţiei şi al costurilor, oferind informaţii exclusiv pentru
management. J. Richard în lucrarea “Compatibilite generale”, consideră că acest
sistem sofisticat este conceput astfel încât să putem citi acelaşi rezultat în două
moduri: “ un mod detaliat şi revelator al etapelor exploatării, în cadrul contabilităţii
analitice, un mod schematic, nepermanent şi deconectat în cadrul contabilităţii
financiare.
Dualismul formal este soluţia de organizare va sistemului contabil pentru care au
optat majoritatea ţărilor din Europa Continentală.
 Elaborarea situaţiilor financiare de sinteză are ca scop prezentarea acestora
utilizatorilor interni şi externi de informaţie financiar contabilă. Deşi privite la modul
general, situaţiile financiare pot părea similare de la o ţară la alta, există difernţe
generate de o serie de factori sociali, economici, juridici şi politici, precum şi
de faptul că la momentul elaborării lor s-a ţinut cont de cerinţele naţionale şi
de necesităţile utilizatorilor de situaţii financiare.
Factorii, prezentaţi mai sus, au condus la utilizarea unor definiţii şi grupări
diverse a structurilor elementelor patrimoniale prezentate în situaţiile financiare
cum ar fi: active, obligaţii, capital propriu, venituri, cheltuieli şi rezultate.
 Pentru atenuarea acestor diferenţe s-a impus normalizarea contabilă, adoptarea
de standarde internaţionale de contabilitate (IAS) şi de standarde internaţionale de
raportare financiară. Sub influenţa exploziei informaţiei şi diversificării structurilor de
tip baze de date, dualismul contabil este pus sub semnul întrebării, soluţia către care
se tinde fiind un monism formal, pluralism contabil în planul material al evaluării şi un
pluralism informaţional-numeroşi utilizatori.
Creşterea numărului de utilizatori de informaţie contabilă, presiunea şi nevoile lor
crescânde în materie informaţională, care depăşesc latura financiară, cum ar fi
nevoia de informaţie socială, de mediu, au condus în ultima perioadă la căutarea de
metode alternative în organizarea contabilităţii.
 Proceduri de elaborare şi adoptare a IAS/IFRS
Pentru atenuarea diferenţelor existente în întocmirea şi elaborarea situaţiilor
financiare în diferite ţări s-a constituit Comitetul pentru Standarde Internaţionale de
Contabilitate (IASC) în anul 1973, în urma acordului încheiat cu organizaţiile
profesionale contabile din Australia, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Mexic,
Anglia şi SUA, constituind Consiliul IASC. În anul 1977 s-a înfiinţat Federaţia
Internaţională a Contabililor (IFAC), care a încheiat cu IASC în anul 1981 un acord
prin care se recunoaştea IASC ca organism autonom de elaborare a normelor
contabile internaţionale şi de publicare a documentelor contabile de utilitate
internaţională. IASC este organizat ca un organism de sine stătător, ca fundaţie şi
este guvernat de un Consiliu de Administraţie.
 Obiectivele IASC au fost:
 elaborarea şi publicarea în interes public a standardelor de contabilitate(IAS),
care au servit ca bază în prezentarea situaţiilor financiare, precum şi
promovarea la nivel mondial a acceptării şi respectării acestora;
 desfăşurarea activităţii în direcţia îmbunătăţirii şi armonizării reglementărilor, a
standardelor de contabilitate şi a procedurilor aferente prezentării situaţiilor
financiare.
Normalizarea contabilă a avut şi are următoarele ţinte:
a. stabilirea de norme comune tuturor utilizatorilor, pentru ca informaţia contabilă
să reprezinte un instrument fiabil de comunicare în domeniile:economic,
financiar, juridic, fiscal;
b. înţelegerea informaţiei contabile şi controlul acesteia;
c. asigurarea comparabilităţii informaţiei contabile în timp şi spaţiu;
d. definirea legăturilor precise între:
-nevoile de gestiune specifice ale entităţilor patrimoniale;
-reglementările dreptului fiscal şi celui comercial;
-cerinţele de raportare naţionale şi internaţionale.
Adoptarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate de către un număr tot mai
mare de ţări, concomitent cu prezentarea conformităţii, au avut în decursul anilor un
impact semnificativ, prin creşterea calităţii situaţiilor financiare şi a comparabilităţii.
Credibilitatea şi caracterul util al acestora a fost apreciate de către utilizatorii
informaţiei contabile.
 Standardele Internaţionale de Contabilitate au condus la progrese remarcabile atât în ceea
ce priveşte îmbunătăţirea, cât şi armonizarea raportării financiare la nivel mondial, fiind utilizate:
 ca fundament al reglementărilor contabile naţionale în multe ţări;
 ca tratament internaţional de bază de către anumite ţări care îşi îmbunătăţesc propriile
reglementări, cum ar fi ţări puternic industrializate dar şi cu o economie în dezvoltare cum ar fi
China, ţările din Asia, Europa Centrală şi Rusia;
 de către bursele de valori şi autorităţile de reglementare care permit societăţilor externe şi
interne să prezinte situaţii financiare în conformitate cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate;
 de organismele supranaţionale, cum ar fi Comisia Europeană, care au acordat încrederea
cuvenită IASC de a obţine rezultate care să satisfacă necesităţile pieţei de capital;
 de un număr tot mai mare de societăţi aflate într-un proces de creştere economică.
 Elaborarea situaţiilor financiare de sinteză, are ca scop prezentarea acestora utilizatorilor interni
şi externi de informaţie financiar contabilă. Dacă le privim la modul general, situaţiile financiare par a
fi similare de la o ţară la alta, dar există diferenţe generate de o serie de factori sociali, economici,
juridici şi politici, fapt ce a impus normalizarea contabilă.
Normalizarea contabilă a avut următoarele ţinte:
 stabilirea de norme comune tuturor utilizatorilor, pentru ca informaţia contabilă să reprezinte un
instrument fiabil de comunicare în domeniile: economic, financiar, juridic, fiscal;
 înţelegerea informaţiei contabile şi controlul acesteia;
 asigurarea comparabilităţii informaţiei contabile în timp şi spaţiu;
 definirea legăturilor precise între:
-nevoile de gestiune specifice ale entităţilor patrimoniale;
-reglementările dreptului fiscal şi celui comercial;
-cerinţele de raportare naţionale şi internaţionale.
 Noul organism internaţional de reglementare în domeniul contabilităţii, cunoscut sub
denumirea de “Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate” IASB
(International Accounting Standards Board), succesorul vechiului organism IASC, şi-a ales
ca obiectiv, elaborarea unui singur set de standarde contabile globale, prin găsirea unor
soluţii de convergenţă între sistemul bazat pe standardele internaţionale şi sistemul
american.
Anul 2005 a fost cel care a marcat începutul unei noi ere în domeniul contabilităţii, prin
elaborarea unor reguli internaţionale de raportare financiară, pentru o piaţă de capital
mondială, respectiv Standardele Internaţionale de Raportare Financiară – IFRS.
Din 2005, un număr de 15.000 de companii listate din 25 de state membre ale Uniunii
Europene, Rusia, Australia, Africa de Sud şi Noua Zeelandă au început să producă situaţii
financiare anuale în conformitate cu IFRS.
 Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, ca standarde globale, vor
îndeplini obiectivele mai extinse de stabilitate financiară, eficienţă şi transparenţă,
precum şi un aport de credibilitate crescut al pieţelor financiare. Standardele
Internaţionale de Raportare Financiara (IFRS) reprezintă Standarde şi Interpretări
adoptate de Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASB).
Aceste standarde cuprind:
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară ( IFRS 1- IFRS 6);
Standardele Internaţionale de Contabilitate (un număr de 31 de IAS-uri revizuite);
Interpretările emise de Comitetul pentru Interpretarea Standardelor Internaţionale de
Raportare Financiară –IFRIC (în număr de cinci) şi fostul Comitetul Permanent pentru
Interpretarea Standardelor –SIC (în număr de unsprezece).
 Adoptarea IFRS este un proces sistematic şi complex de implementare a unui
nou sistem de proceduri contabile şi reprezintă mai mult decât o modificare a
reglementărilor contabile. Este un nou sistem de evaluare al performanţei, care
trebuie adoptat la nivelul întregii entităţi patrimoniale, care va schimba modalităţile
de lucru şi, de asemenea, este posibil să impună schimbări decisive în domeniul
managementului strategic. Adoptarea unui limbaj global de raportare financiara, prin
trecerea la aplicarea IFRS, le va permite întreprinderilor să fie percepute corect,
indiferent de originea utilizatorilor. Comunicarea într-un limbaj unic, unanim acceptat,
va asigura un nivel mai înalt de credibilitate şi va spori posibilităţile de acces la piaţa
de capital. O întreprindere ale cărei situaţii financiare sunt conforme cu IFRS trebuie
să evidenţieze acest fapt explicit şi fără rezerve în notele la situaţiile financiare.
 Situaţiile financiare nu trebuie descrise ca fiind conforme cu IFRS, decât dacă satisfac
toate cerinţele impuse de IFRS. Aplicarea IFRS, va permite grupurilor multinaţionale să
aplice principii contabile comune la nivelul tuturor filialelor, fapt care poate optimiza fluxul
informaţional intern, precum şi calitatea deciziilor manageriale. În acelaşi timp, IFRS poate
facilita tranzacţiile economice prin asigurarea unui nivel mai mare de încredere, relevanţă
şi consecvenţă a interpretării contabile. Pe pieţele cu un nivel concurenţial în permanentă
creştere, IFRS va permite entităţilor patrimoniale, să se raporteze la alte entităţi similare de
la nivel mondial şi va permite investitorilor şi altor părţi interesate, să compare performanţa
cu competitorii de la nivel global. Entităţile care nu vor asigura această comparabilitate,
sau care nu pot realiza acest lucru, din cauza legislaţiei naţionale, vor fi dezavantajate, iar
capacitatea acestora de a atrage investitori şi capital şi de a crea plus valoare, va fi
afectată.
 BIBLIOGRAFIE
1. Spineanu-Georgescu, L., Suport de curs, 2019, Biblioteca USH, Constanța.
2. Tabara, N., Horomnea, E., Mircea, M.C., Contabilitate internationala, editia a II-
a, Ed. TipoMoldova, Iasi, 2010.
3. Tabara, N., Sisteme contabile comparate, Ed. TipoMoldova, Iasi, 2013.
4. IASB, Actualizare suplimentară a Standardelor Internaţionale de Raportare
Financiară (IFRS) 2008 inclusiv Standardele Internaţionale de Contabilitate
(IAS) şi Interpretările lor publicate între martie 2007 şi ianuarie 2008, traducere
la Editura CECCAR, 2009 .
5. IASB, Standarde Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) 2015, traducere
publicată de CECCAR, Bucureşti, 2017.
VA MULTUMESC!