DIZABILITATEA INTELECTUALĂ :

DEFINIŢIE, CLASIFICARE ŞI SISTEME

DE SUPORT
Definirea dizabilităţii intelectuale
 Dizabilitatea intelectuală se caracterizează prin
deficite semnificative atât în funcţionarea cognitivă
cât şi la nivelul comportamentului adaptativ,
exprimat prin abilităţile conceptuale, sociale şi
pragmatice .
 Debutează înainte de vârsta de 18 ani.
5 asumţii privind definiţia DI
1. Deficitele în funcţionarea prezentă trebuie să fie
luate în considerare în contextul mediului
comunitar specific vârstei individului, grupului de
prieteni şi culturii din care face parte.
2. O evaluare validă are în considerare diversitatea
lingvistică şi culturală , precum şi diferenţele la
nivelul comunicării, la nivel senzorial, motor şi
comportamental.
3. De cele mai multe ori, la nivelul individului,
deficitele coexistă cu punctele tari.
4. Scopul principal al identificării acestor deficite este
alcătuirea unui profil al tipurilor de suport şi
asistenţă necesare.
5. Oferirea unui suport corespunzător pe o perioadă
determinată de timp va conduce la o imbunătăţire
vizibilă a funcţionării de zi cu zi a persoanei cu DI.
Cadrul de evaluare
Funcţia evaluării Scopul specific Exemple de măsurători,
instrumentar şi metode
de evaluare

a. Stabilirea prezenţei a. Teste de inteligenţă

sau absenţei DI b. Scale pentru
b. Stabilirea eligibilităţii evaluarea
pentru servicii de comportamentului
DIAGNOSTIC suport adaptativ
c. Stabilirea eligibilităţii c. Anamneză
pentru beneficii d. Măsurarea nivelului
d. Stabilirea eligibilităţii de dezvoltare
pentru protecţie e. Abilităţi sociale şi
legală rezultate şcolare
Diagnosticare: scorurile cutoff
 Scorurile care determină limitele deficitelor
semnificative în funcţionarea cognitivă şi la nivelul
comportamentului adaptativ care se constituie
criteriu pentru diagnosticul de DI
 Pentru ambele criterii, scorul cutoff este
aproximativ cu două abateri standard inferioar
mediei instrumentului de evaluare utilizat, luând în
considerare eroarea standard de măsurare , precum
şi punctele tari şi limitele acestuia.
Eroarea standard de măsurare
 Eroarea standard de măsurare se referă la variaţia unui scor real
ipotetic obţinut de un anumit individ.
 ESM se aplică doar la scorurile obţinute în urma unui intrumentar
standardizat şi care pot fi estimate cu ajutorul abaterii standard a
testului utilizat şi a fidelităţii acestuia.
 ESM, care variază în funcţie de test, sub-grup şi grupă de vârstă ,
ar trebui să fie utilizată pentru a se stabili un interval statistic de
încredere în cadrul căruia intră scorul real obţinut de o persoană.
 O astfel de raportare a scorului la un interval de încredere,face ca
acesta să fie nu doar un scor ci să semnifice în acelaşi timp o
utilizare adecvată a instrumentelor de evaluare a nivelului
intelectual şi a comportamentelor adaptive, precum şi a
practicilor corecte de diagnosticare în domeniul DI.
Intervalul de încredere
 Intervalul statistic (bazat pe eroarea standard de măsurare a
intrumentului de evaluare utilizat şi pe proprietăţile distribuţiei
normale) în cadrul căruia se înscrie scorul obţinut de persoană.
 Cunoscând proprietăţile distribuţiei normale, se poate stabili un
interval statistic de încredere prin intermediul parametrilor al
cel puţin unei erori standard de măsurare (probabilitate de
66%) sau parametrilor a două erori standard de măsurare
(probabilitate de 95%).
 Selectarea intervalului de încredere (66% sau 95%) se face pe
baza chestionarului utilizat, proprietăţile intrumentului de
măsurare utilizat şi scopul ultim al scorului obţinut.
Diagnosticarea retrospectivă
 Diagnosticarea retrospectivă poate fi necesară în
situaţiile în care un individ nu a fost diagnosticat cu
DI în timpul perioadei de dezvoltare.
Cadrul de evaluare
Funcţia evaluării Scopul specific Exemple de măsurători,
intrumentar şi metode de
evaluare
a. Clasificarea a. Scale de evaluare a
intensităţii nevoii de intensităţii nevoii de
asistenţă şi suport asistenţă şi suport
b. Clasificarea scopului b. Nivelurile
CLASIFICARE cercetării comportamentelor
c. Clasificarea în funcţie adaptative
de caracteristicile c. Nivelul IQ
selectate d. Evaluarea ecologică
d. Clasificarea e. Evaluarea factorilor
suporturilor etiologici de risc
educaţionale specifice f. Evaluarea sănătăţii
e. Clasificarea mentale
fondurilor materiale
necesare
Clasificarea DI:
 Principalele scopuri ale clasificării în domeniul DI
sunt:
a. Finanţare
b. Cercetare
c. Oferirea de servicii şi asistenţă
d. Evaluarea caracteristicilor persoanelor şi a
mediului lor de provenienţă.
Clasificarea DI:
 În manualul din 2010 al AAIDD se propune un
sistem de clasificare multidimensional al DI:
clasificare bazată pe abilităţile intelectuale ale
persoanei, comportamentele adaptative, sănătate,
context şi intensitatea nevoii de suport şi asistenţă.
Cadrul de evaluare
Funcţia evaluării Scopurile specifice Exemple de măsurători,
instrumentar şi metode
de evaluare

a. Suport pentru a. Planificarea centrată

optimizarea pe persoană
funcţionării persoanei Auto –evaluare
b. Suport pentru b. Teste de dezvoltare
PALINIFICAREA ŞI îmbunătăţirea Evaluarea abilităţilor
DEZVOLTAREA rezultatelor obţinute de comunicare,
SISTEMELOR DE c. Suport pentru motorii şi senzoriale
SUPORT ŞI ASISTENŢĂ implemtearea c. Teste de evaluare a
alegerilor personale achiziţiilor
d. Suport pentru Scale de evaluare a
asigurarea respectării intensităţii nevoii de
drepturilor persoanei suport şi asistenţă.
Evaluarea
funcţionării
comportamentale
d. Plan de suport
Tendinţe şi schimbare
 Termenul de retard mental (1959) este înlocuit cu
cel de dizabilitate intelectuală (2010).
 Termenul de dizabilitate intelectuală acoperă acea
populaţie de indivizi care au fost diagnosticaţi
anterior cu retard mental în număr, tip, nivel şi
durată, precum şi nevoia acestor persoane pentru
servicii de suport personalizate.
 Orice individ care este sau a fost eligibil pentru
diagnosticarea cu retard mental este eligibil pentru
diagnosticarea cu DI.
 1961 (Heber): retardul mental se referă la o
funcţionare cognitivă generală sub medie, care
debutează în perioada de dezvoltare şi care este
asociată cu deficite în sfera comportamentelor
adaptative.
 1973_1983 (Grossman): retardul mental se referă la
o funcţioanare cognitivă generală sub medie
asociată cu deficite în sfera comportamentelor
adaptative , manifestate în perioada de dezvoltare.
 Luckasson et al.(1992) : retardul mental se referă la deficite
semnificative în funcţionarea prezentă a persoanei. Se
caracterizează printr-o funcţionare cognitivă generală sub
medie, asociată cu deficite în două sau mai multe arii ale
abilităţilor adaptative. Debutează înainte de vârsta de 18 ani.
 Luckasson et al. ,Schalock et al. (2002_2010): retardul
mental (DI în 2010) se caracterizează prin deficite
semnificative atât în funcţionarea cognitivă, cât şi în sfera
comportamentelor adaptative, exprimate în abilităţile
conceptuale, sociale şi pragmatice. Debutează înainte de
vârsta de 18 ani.
Clasificarea definiţiilor DI:
 Înainte de manualul apărut în 1992 al AAIDD :
clasificarea bazată pe nivelul IQ (uşoară, moderată,
severă şi profundă).
 Manualele din 1992_2002_2010 : sistem de
clasificare bazat pe scopurile avute în vedere
( finanţare, cercetare, oferirea de servicii de suport şi
evaluarea caracteristicilor personale şi de mediu).
 Manualul din 2010 : sistemul de clasificare
multidimensional ( abilităţi cognitive, comportamente
adaptative, sănătate).
Planificarea sistemelor de suport şi asistenţă

 Conceptul de suport a fost introdus pentru prima

dată în manualul AAIDD din 1992:
 Manualul din 2002 : conceptul de suport s-a extins
de la conceptul de cadru de evaluare, planificare şi
implementare.
 Manualul din 2010 : prezentarea unui sistem de
suport care cuprinde sisteme organizaţionale ,
INCENTIVES, suport cognitiv, instrumente de
evaluare, abilităţi-cunoştinţe şi abilităţi ereditare.
Planificarea sistemelor de suport
Discrepanţă între competenţă şi cerinţe ( persoanele cu DI prezintă o
discrepanţă între competenţa personală şi cerinţele mediului)

Crearea de sisteme de suport individualizate (planificarea riguroasă şi

aplicarea acestor sisteme de suport)

Rezultate personale îmbunătăţite

Independenţă crescută, optimizarea relaţiilor personale, oportunităţi sporite

de includere în societate
 Componenta1: Componenta 2:
identificarea determinarea
experienţelor de viaţă intensităţii nevoii de
şi a scopurilor suport şi asistenţă

Componenta 3:
alcătuirea planului
individualizat de
suport şi asistenţă

Componenta 4: Componenta 5:
monitorizarea evaluarea
progreselor globală
Alte arii de activitate cuprinse în manualul AAIDD

1. Etiologie : abordare multifactorială

2. Evaluare clinică : componentă a responsibilităţii
profesionale , strategii de evaluare clinică,
evaluarea clinică în diagnosticarea retrospectivă.
3. Prevenţia ca formă de suport şi etiologia
relaţionată cu prevenţia şi sistemele de suport.
4. Sistemele de suport relaţionate cu sănătatea fizică
şi mentală
5. Sisteme de suport pentru persoanele cu DI cu
scoruri IQ ridicate.