Capitolul 0. Noțiuni introductive.

Aspecte
generale ale sociologiei și managementului.
1. Aspecte generale privind sociologia
 Sociologia este știința socială ce studiază regulile sociale și procesele care leagă și separă
oamenii, nu numai ca indivizi dar și ca membri ai asociațiilor, grupurilor și instituțiilor.
Termenul a fost propus de către Auguste Comte.

 Sociologia constă în studiul vieții sociale umane, a grupurilor și societăților. Este un

demers îndrăzneț și de mare responsabilitate, întrucât subiectul ei este rezultatul
propriului nostru comportament ca ființe sociale. Sociologia poate fi definită ca fiind
studiul sistematic al societăților umane, punând accent în special pe sistemele moderne
industrializate.
Obiectul sociologiei îl constituie studiul colectivităţilor umane şi al relaţiilor interumane în
cadrul acestora, precum şi al comportamentului uman în cadrul social propriu grupurilor şi
comunităţilor umane de diferite tipuri.
Sociologia nu-şi propune să abordeze întregul mozaic de forme concrete întâlnite în
societate, ci numai pe acelea care prezintă calităţile: constanţă, reprezentativitate statistică
şi actualitate. 
Dacă pornim de la aceste calităţi, descoperim că obiectul de studiu al sociologiei
poate fi detaliat în câteva mari aspecte:
 acţiuni sociale (munca, educaţia, propaganda politică etc.);
 instituţii sociale (şcoala, familia, biserica, partide politice etc.);
 grupurile sociale (de la microgrupuri şi până la cele cu dimensiunile cel mai
mari: clasele sociale, populaţia unei ţări privită în ansamblul ei etc.);
 fenomene sociale diverse (mobilitatea socială, delincvenţa, sinuciderea etc.).

       Misiunea sociologului este de a cerceta orice subsistem al socialului

(economia, politica, justiţia, educaţia etc.) din punctul de vedere al genezei, al
alcătuirii şi funcţionării, al raporturilor cu celelalte subsisteme, al tendinţelor
evolutive etc.
1.1 Intemeietorii sociologiei.
 Auguste Comte (1798-1857), filozof francez, este considerat intemeietorul
sociologiei, după ce a inventat termenul în 1838, pentru a defini o metodă
specială de a studia societatea.
 Herbert Spencer (1798-1857), sociolog englez, a continuat și dezvoltat opera lui
Comte. El a incercat sa explice ordinea socială și schimbarea socială comparând
societatea cu un organism viu, vazând-o ca pe un sistem compus din părți
interdependente, fiecare având funcția lui. Karl Marx (1818-1883), filozof social
și revoluționar de origine germană, a petrecut mulți ani făcând o cercetare istorică
scrupuloasă a naturii societății.
 Emile Durkheim (1858-1917), sociolog francez, a manifestat îndeosebi interes
față de problema ordinii sociale. Modul său de abordare era funcționalist;
Durkheim a avut o contribuție decisivă și la dezvoltarea metodologiei
sociologice, fiind chiar considerat de către A. Comte drept “părintele sociologiei
științifice”.
 Max Weber (1864-1920), sociolog german ce a exercitat o uriașă influența
asupra sociologiei contemporane, a contribuit atat la dezvoltarea cunoștințelor
sociologice, cât și la metodologia sociologică.
2. Cum se face sociologie: metode de cercetare sociologică
2.1.   Etapele cercetării sociologice:

 Stabilirea problemelor sociale

 Documentarea: studierea altor cercetări pe aceeași temă, pentru a evita irosirea
timpului, efectuând o cercetare care deja a fost făcută sau ajungând în impasuri
specificate deja de alții.
 Formularea ipotezelor (pentru cercetarile explicative) sau a intrebărilor care vor
ghida documentarea pentru cercetările descriptive.
 Definirea conceptelor din ipoteze: nominal (asemanatoare definiției din dicționar)
și operțional, prin stabilirea unor indicatori definiționali (de exemplu, “Merge des
la biserică” este un indicator definițional al conceptului de “persoană religioasă”,
etc.)
 Determinarea universului de anchetă – a populației pentru care sunt valabile datele
cercetării (un grup scolar, un oraș, populația întregii țări etc.)
 Elaborarea eșantionului – a grupului de persoane pe care realizăm cercetarea
 Alegerea metodelor de cercetare și construirea instrumentelor de investigare
(chestionare, ghiduri de interviu etc.)
 Organizarea rețelei de operatori
 Ancheta-pilot și definitivarea instrumentelor de cercetare
 Aplicarea în teren a instrumentelor
 Prelucrarea statistică a informațiilor
 Analiza datelor și explicarea proceselor și fenomenelor studiate
 Redactarea raportului de cercetare

Principalele metode și tehnici de cercetare sociologică sunt:

 metoda chestionarului
 a interviului,
 a observației științifice
 metoda experimentului
 analiza documentelor sociale
 analiza conținutului comunicării
 cercetarea sociometrică.
 3. Aspecte generale privid
managementul
Managementul modern implică un mare număr de abilităţi şi orientări, dintre care
multe presupun abilităţi legate de statistică, utilizarea tehnologiei informaţiei,
contabilitate şi matematică. Managementul pune accent pe rezolvarea raţională a
problemelor şi pe gândirea logică.
Cele 14 principii ale managementului enunţate de Fayol sunt:
 1. Diviziunea muncii. Specializarea angajaţilor (muncitori şi membri ai conducerii),
în vederea creşterii eficienţei şi îmbunătăţirii rezultatelor.
 2. Autoritate şi responsabilitate. Dreptul de a da ordine şi puterea de a pretinde
supunerea.
 3. Disciplină. Gradul în care angajaţii sunt supuşi, îşi dau silinţa, îşi consumă energia
şi modul în care se comportă sunt influenţate de cei care îi conduc.
 4. Unitatea decizională. Nici o persoană nu trebuie să aibă mai mult de un şef.
 5. Unitatea direcţiei. O organizaţie trebuie să aibă un singur plan de atingere a
obiectivelor (dezvoltarea principiului unităţii decizonale).
 6. Subordonarea intereselor individuale interesului general. Preocuparea faţă de
organizaţie este mai importantă decât preocupările individuale.
 7. Plata. Asigurarea compensaţiilor corecte şi satisfăcătoare pentru toţi,
recompensarea competenţei.
 8. Centralizare. Consolidarea funcţiilor manageriale în acord cu circumstanţele din mediul
înconjurător al organizaţiei.
 9. Ierarhie. Liniile de autoritate trebuie să fie clar definite dinspre vârful către baza
organizaţiei.
 10. Ordine. Oamenii şi materialele trebuie să se afle în locul potrivit la momentul potrivit, iar
oamenii trebuie să ocupe postul care li se potriveşte cel mai bine.
 11. Echitate. Loialitatea angajaţilor trebuie să fie încurajată prin tratamentul just, corect şi
prin bunătate.
 12. Stabilitate. Părăsirea organizaţiei de către un număr mare de angajaţi este deopotrivă
cauza şi efectul ineficienţei; organizaţiile bune sunt cele care au conduceri stabile.
 13. Iniţiativă. Necesitatea creării unui plan şi asigurării succesului acestuia şi oferirea
oportunităţii subordonaţilor de a-l realiza.
 14. Esprit de corps. Comunicarea orală trebuie folosită pentru a asigura coeziunea echipelor.

 Principiile lui Fayol au fost, în mod evident, utile în mediul industrial al momentului
respectiv. În prezent, în ciuda faptului că unele dintre ele îşi dovedesc încă aplicabilitatea,
multe par depăşite.
3.1. Funcţii ale managementului

Un teoretician al managementului modern, Luther Gulick, în încercarea de a stabili ce

trebuie să facă un manager pentru a atinge obiectivele organizaţiei, a întocmit următoarea
listă de funcţii ale managementului:

1.   Planificarea. Determină ce trebuie făcut şi cum va fi făcut pentru ca obiectivele

organizaţionale să fie atinse.
2.   Organizarea. Identificarea activităţilor necesare şi stabilirea structurii formale a
unităţilor de lucru şi a autorităţii prin care aceste obiective vor fi atinse.
3.   Angajarea. Procesul selecţionării, instruirii şi menţinerii personalului necesar
funcţionării organizaţiei.
4. Conducerea. Stabilirea obiectivelor, luarea deciziilor, transmiterea deciziilor şi
instrucţiunilor subordonaţilor.
5.     Coordonarea. Asigurarea interacţiunii dintre diferitele părţi ale organizaţiei astfel
încât munca să fie îndeplinită în mod coerent.
6.    Raportarea. Un proces care permite managerilor să afle ce se întâmplă în cadrul
organizaţiei prin intermediul informaţiilor vehiculate în înregistrări, rapoarte, cercetări
sau inspecţii.
7.      Bugetarea. Planificarea sistematică a utilizării şi controlul resurselor financiare.
3.2 Mixul abilităţilor manageriale

Un alt mod de a analiza acţiunile manageriale este analizarea abilităţilor de care are nevoie un
manager. Setul de abilităţi de care au nevoie managerii pentru a avea succes depind de nivelul
managerial la care sunt situaţi. Privind abilităţile manageriale drept un amestec de abilităţi
interpersonale, cognitive şi tehnice, Katz a elaborat un model al mix-ului abilităţilor manageriale.
 Managerii au în prezent o profesie foarte complexă, care solicită unei persoane să fie eficace
într-un mare număr de activităţi. Acest fapt poate fi pus mai clar în evidenţă dacă studiem
inventarul abilităţilor manageriale pe care se bazează metoda de perfecţionare managerială
utilizată în cadrul Centrului de competenţe manageriale care a iniţiat Programul de Conducere
Sănătoasă. Specialiştii din cadrul acestei prestigioase şcoli de administrare a afacerilor
grupează abilităţile manageriale astfel:

1. Abilităţi strategice – facilitează generarea de valoare economică pentru firmă prin adaptarea
superioară la mediu: viziunea asupra afacerii, orientarea spre client, luarea deciziilor,
gestiunea resurselor.

2. Abilităţi organizaţionale – facilitează dezvoltarea capacităţii angajaţilor şi buna înţelegere

dintre aceştia: comunicare, lucru în echipă şi conducerea acesteia, coaching, negociere,
organizare, relaţionare.

3. Abilităţi de eficacitate personală – facilitează conducerea propriei persoane într-o manieră

eficace: autocunoaştere, iniţiativă, motivaţiei, învăţare, autocontrol, autocritică, gestiunea
timpului, optimism, creativitate, integritate, gestiunea stressului, gestiunea emoţiilor
(inteligenţa emoţională).
VĂ MULȚUMESC!