UNIREA

IDEALUL DE VEACURI AL
ROMÂNILOR
Unirea – un cuvânt simplu , dar care a marcat
întreaga istorie a poporului român. Încă din evul
mediu românul luptă pentru a trăi într-o ţară liberă
şi unită în care toţii urmaşi lui Decebal şi ai lui
Train sunt fraţi.
iar în primăvara
Dorinţei de unire i-a anului următor 1600
răspuns pentru prima se va intitula „Domn
data Mihai Viteazul din mila lui D-zeu al
care la 1 noiembrie Ţării Româneşti al
1599 intra triumfător Ardealului şi
în Alba Iulia şi se Moldovei”, se
intitula „Domn din înfăptuia astfel prima
mila lui D-zeu al unirea a românilor –
Ţării Româneşti şi al chiar dacă va fi doar
Ardealului” o clipă a unui vis.
Câteva secole mai târziu dorinţa românilor de a trăi într-un
singur stat se face iar auzită în timpul acţiunilor
revoluţionare de la 1848 şi după acestea. Noul conflict
dintre Rusia Ţaristă şi Imp. Otoman oferă posibilitatea
fraţilor români să înfăptuiască cea de a doua unire din
istoria lor, cea din 1859 când la 5 ianuarie şi respectiv 24
ianuarie este ales ca domn Al. I. Cuza în Moldova şi în
Ţara Românească.
 Românii si-au păstrat din totdeauna conştiinţa ca
aparţin aceluiaşi popor, astfel în condiţiile izbucnirii
primului război mondial ei vor lupta pentru constituirea
pe vecie a statului naţional România. Primul război
mondial a oferit ocazia mult visată de români, astfel la
finele războiului jertfa ostaşilor nu a fost in zadar, fiind
răsplătită prin izbânda idealului naţional
5 IANUARIE 1859 – MOLDOVA
24 IANUARIE 1859- ŢARA
ROMÂNEASCĂ ALEXANDRU IOAN CUZA
 UNIREA PRINCIPATELOR ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI
MOLDOVA este rezultatul luptei îndelungate a poporului român,
impulsionată în sec. XIX de creşterea conştiinţei naţionale, ca
urmare a Revoluţiei de la 1848, cerută de dezvoltarea social-
economică şi politică a celor două ţări şi favorizată de situaţia
politică europeană creată în urma Războiului Crimeii (1853-1856)
şi a Congresului de la Paris (1856).
Încă de la începutul lucrărilor Congresului, reprezentanţii Marilor
Puteri erau informaţi în legătură cu dorinţa de unire a românilor şi
în timpul dezbaterilor a ieşit în evidenţă poziţia diferită a Marilor
Puterilor faţă de Unire. Pentru Unire s-a pronunţat Franţa Rusia,
Prusia şi Sardinia; Anglia nu şi-a făcut cunoscută poziţia faţă de
Unirea Principatelor, problema rămânând deschisă. Împotriva
Unirii au fost de la început, Turcia si Austria, pentru că fiecare
avea sub stăpânire teritorii româneşti.
In cadrul Congresului s-a hotărât consultarea poporului român în
privinţa UNIRII prin convocarea în Moldova şi Ţara Românească
a Adunărilor AD-HOC.
 Lucrările Adunării Ad-Hoc s-au deschis în
septembrie 1857, şi pentru prima oară au fost
prezenţi şi deputaţi ţărani, şi tot pentru prima
oară toate forţele sociale şi politice erau
chemate să se pronunţe într-o chestiune
crucială pentru viitorul României.
    octombrie,
În zilele de 7-8 / 19-29     
Adunările Ad-Hoc ale Moldovei si Ţării
Româneşti au votat rezoluţii(hotărâri)
asemănătoare, exprimând, unanim, dorinţa
lor de UNIRE.
„- respectarea autonomiei
Principatelor;
-unirea Principatelor într-un singur
stat,sub numele de România;
-prinţ strain cu moştenirea tronului,
ales dintr-o familie domnitoare a
Europei şi a cărui moştenitori să fie
crescuţi în religia Ţării;
-neutralitatea pământului
Principatelor;
 Cererile Adunărilor Ad-Hoc, cuprinse într-un raport al
Consiliilor puterilor europene, au fost înaintate reprezentanţilor
puterilor garante la Conferinţa de la Paris din 10/22 mai - 7/19
august 1858. A fost adoptată o Conventie care cuprindea
statutul internaţional si principiile de organizare a Principatelor;
se oferea românilor o unire incompletă.

Fragment din Convenţia de la Paris din 1858

„art 1. principatele Moldovei şi Valahiei constituite de acum înainte sub
denumirea de „Principatele unite ale Moldovei şi Valahiei „ rămân sub
suzeranitatea sultanului.
art 2. principatele se vor administra liber şi în afară
de orice amestec al Sublimei Porţi, în limitele stipulate prin acordul
puterilor garantate cu curtea suzerană.
art3 puterile publice vor fi încredinţate în fiecere Principat unui Hospodar
şi unei Adunări elective , acţionând în cazurile prevăzute de prezenta
Convenţie, cu concursul unei Comisii Centrale comune a celor două
Principate:
 art4.puterea executivă va fi exercitată de catre
Hospodar.
art 5. puterea legislativă va fi exrcitată în mod
colectiv de către Hospodar, Adunare şi Conmisia
centrală.
art 6. legile prezentând un interes special pentru
fiecare principat vor fi pregătite de către Hospodar
şi votate de către Adunare. Legile prezntând un
interes comun pentru ambele Principate vor fi
Trebuie precizat că prin Convenţie, nici nu se încuraja, nici nu se
pregătite de către Comisia Centrală şi supuse votării
descuraja "Partida Naţională" din cele două ţări în aspiraţia ei spre
Adunării de cate Hospodar.”
unire, întrucât nicăieri nu se stipula că domnii aleşi în cele două ţări
trebuie să fie persoane separate.
  Era nevoie ca unirea să fie înfăptuită printr-un energic act national,
care să pună diplomaţia europeană în faţa unui fapt împlinit. De
aceea, pe bunã dreptate V. Boerescu, în "Naţionalul" din 14/26
august 1858 spunea : "Europa ne-a ajutat ... rămâne a ne ajuta noi
înşine. Noi mulţumim Europei că ne-a arătat că Unirea poate fi
posibilă".
     Adunarea electivă din Moldova a ales
ca domn al ţarii la
5 ianuarie 1859 pe candidatul Partidei
Naţionale, colonelul
Alexandru Ioan Cuza.

La 24 ianuarie 1859, sub presiunea

maselor populare din Bucureşti,
Adunarea electiva din Ţara Românească
l-a ales ca domnitor pe Alexandru Ioan
Cuza.

Alegerea aceluiaşi domn în Moldova şi Ţara Românească a reprezentat

o însemnată victorie a poporului român în lupta pentru formarea unui stat
national unitar.
Prof:Urzicana Gabriela
Şcoala “D.Buzdun”- Corabia