RESURSELE TURISTICE DE

NATURĂ ETNOGRAFICĂ
OCUPAŢIILE ŞI
MEŞTEŞUGURILE
Au o mare diversitate tipologica la nivel regional,
naţional, mondial. Modul în care populaţia rurală
îşi asigură existenţa diferă de la un tip de relief la
altul, de la o regiune climatică la alta; (diferă
ocupaţiile din zona montană de cele de la câmpie,
aşa cum diferă ocupaţiile populaţiei care trăieşte în
zona caldă de cele ale populaţiei care trăieşte în
zona rece).
Atractivitatea lor turistică constă în modul lor de
practicare, în ustensilele folosite, în modificările
induse peisajului natural, în rezultatul final al
activităţii umane. De asemenea, zestrea lor
atractivă se multiplică în momentul în care
ocupaţiile şi meşteşugurile devin pretextul afirmării
unor alte manifestări etnografice, îndeosebi a
obiceiurilor, jocurilor şi cântecului popular.
Astfel de ocupaţii şi meşteşuguri sunt:

1. Cultura plantelor
2. Creşterea animalelor
3. Exploatarea şi prelucrarea lemnului
4. Vânătoarea
5. Pescuitul
6. Albinăritul
7. Aurăritul
8. Olăritul
9. Cojocăritul
10. Fierăritul
CREŞTEREA ANIMALELOR
Îmbracă şi ea nuanţe multiple între Ecuator
şi poli. Transhumanţa din zonele subpolare
şi zonele deşertice şi semideşertice calde
şi reci, dintre văile şi culmile munţilor, îşi au
propriile trăsături reflectate în modul de
construcţie al stânelor, în practicile de
exploatare pastorală a terenurilor.
Inventarul uneltelor folosite este de
asemenea foarte variat, iar obiceiurile
legate de această ocupaţie dintre cele mai
pitoreşti.
Folclorul liric adiacent păstoritului este de
de o mare profunzime ideatică. (“Mioriţa”)
Aşezare semipermanentă (odaie)
CĂPIŢĂ
FÂNEAŢĂ CU CĂPIŢE
S
T
Â
N
Ă
Festivalul transhumanţei
St. Remy de Provence Franţa 2005
TRANSHUMANŢA
Păstorit nomad
OBICEIURI ŞI INSTRUMENTE
• creşterea cailor este ilustrată de obiecte databile în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea: o şa de lemn, ornamentată (1), clopote caracteristice
cailor de ham (2), o piedică de fier (3), utilă pentru păsunerea
nesupravegheată a cailor. Cele două semne de proprietate (4) erau utilizate
atât pentru înfierarea cailor, cât şi a cornutelor mari, al caror mediu este
ilustrat prin piese interbelice necesare pazei şi manevrării lor (5 - bice, 6 -
clopote pentru păstrarea coeziunii cirezii, 7 - buzări pentru separarea
viteilor de mame, 8 - straiţa-gluga, utilizata de paznici, concomitent, pentru
merinde şi pentru protecţie contra ploii) şi prin recipiente caracteristice,
necesare exploatării laptelui: şuştar (9) şi doniţa (10) pentru muls.
• piese din inventarul individual al
păstorilor de oi (păcurari) şi obiecte
utilizate de ei cotidian, la sfârsitul
secolului al XIX-lea şi la începutul
secolului al XX-lea: cauce
individuale (11), pentru băut apa,
executate de ei înşişi, straiţă de
piele pentru merinde (12) şi clop
uns (13), impermeabilizat cu un
amestec de răşina de brad şi unt de
oaie (ambele purtate atât din motive
practice, cât şi ca însemn
profesional), recipiente pentru sare
(sărăriţe), din coajă de mesteacăn
(14) sau din corn (15), tipare pentru
unt (16) şi pentru caş (17), linguri
păcurăreşti individuale (18). Din
inventarul cotidian de stână sunt
expuse copaia monoxilă (19), din
care mâncau mămăliga cu brânză,
în comun, păcurarii, arcul pentru
taiat mămăliga (20), cupa monoxilă
(21) din care se mânca jintita,
ceaonul (22) pentru gătit şi
amnarele (23) pentru aprins focul.
  În zonele transilvanene
precarpatice, cu locuitori care
valorificau lesnicios întinsele
păşuni alpine, s-au crescut
întotdeauna mai multe oi, iar
câteva zeci de sate românesti din
sudul Transilvaniei s-au
specializat, încă din evul mediu, în
acest domeniu, practicând
sistemul transhumant de creştere,
orientat spre valorificarea pe piaţă
a produselor lactate, lânei şi cărnii
de oaie. Prelucrarea laptelui de
oaie a devenit, în Transilvania, o
specialitate românească, tehnicile
caracteristice domeniului fiind
preluate de toate etniile din arealul
carpatic, care au păstrat până
astăzi, în bună masură,
terminologia originară
► În imagine sunt obiecte de sfârsit de secol XIX, ce ilustrează tocmai aceste tehnici de prelucrare a
laptelui de oaie: găleţi de muls (24), carâmburi pentru măsurarea laptelui (25), cheagorniţa
pentru păstrarea cheagului lichid (26), budacă pentru închegarea laptelui (27), cu strecurătoare
de pânză (28) şi jintălău (29), crinţă şi vescă pentru presarea caşului (30), linguri pentru urdă
(31) căldare pentru fiertul zerului (32), cu spetează pentru amestecat în zer (33), cujba pentru
atârnarea căldării (34).
► Podiumul este flancat de bâte utilizate de pastorii de oi în mod polifuncţional: pentru manevrarea
turmei, urcarea pantelor, trecerea peste pâraie, ca armă şi ca reazem, pentru odihnă. Ele
constituiau însemne profesionale, erau executate chiar de catre posesori (ante şi post 1900) şi
aveau formă dreaptă, fără cârlig, caracteristic românească, cu două variante: simple (35, panoul
din stânga) şi cu măciucă (36, panoul din dreapta). Bâta cu cârlig metalic (37, interbelică) a fost
introdusă în Transilvania dinspre Europa Centrală, o data cu oile din rasa merinos.
• obiecte databile ante şi post 1900, ce ilustrează tehnici de obţinere a unor
produse din lapte de oaie, tehnici de repartizare şi de prelucrare a casului,
tehnici de păstrare îndelungată a brânzei de oaie şi a laptelui acru: fedeleş
(38) pentru obţinerea şi păstrarea laptelui acru, untarniţa (39), covată cu
ravar, pentru zdrobirea caşului şi transformarea lui în brânză (40), cumpănă,
pentru cântărirea, la stâna, a caşului repartizat proprietarilor de oi asociaţi
(41), burduf din piele de oaie, pentru păstrarea brânzei peste iarnă (42),
barbânţa utilizată în acelasi scop (43), vase din lemn şi din scoartă pentru
păstrarea cotidiană a brânzei (44).
 INDUSTRIA CASNICĂ TEXTILĂ

• Confectionarea în gospodarie, de catre femei, a tuturor tesaturilor

necesare familiei constituie o caracteristica a vechiului sat
transilvanean. Deoarece în cadrul gospodariei taranesti erau
parcurse toate etapele unui proces tehnic complex (cultivarea si
prelucrarea cânepii si inului, obtinerea si prelucrarea lânii,
practicarea torsului si tesutului), s-a utilizat în legatura cu acest
fenomen termenul de “industrie casnica textila”, care nu evidentia,
din pacate, tocmai aspectul sau particular, generat de faptul ca
produsele finite erau destinate aproape în exclusivitate propriei
familii, nu valorificarii lor prin vânzare.
• uneltele cu ajutorul carora
materia prima (cânepa si
lâna) era prelucrata si
transformata în fir: melita
pentru zdrobirea tulpinilor
de cânepa (142),
hecelele pentru separat
fibrele de resturile
lemnoase (143), pieptenii
pentru curatat fuiorul si
scos parul din lâna (144),
pieptenii pentru
scarmanat lâna (145) si
furcile de tors (146), una
continând un caier de
cânepa, cealalta un caier
de lâna.
• uneltele necesare pregatirii firului
pentru tesut, începând cu fusarul
(147), cu care se derula firul de pe fuse
pe raschitoare (148) sau pe vârtelnitele
(149) de diferite tipuri si terminând cu
urzoiul (150), pe care se ordonau firele
în vederea montarii pe razboiul de
tesut. În centrul acestui sector sunt
grupate unelte ce ilustreaza patru
tehnici arhaice de utilizare a fibrelor:
rasuca pentru rasucit sfori (151), furca
pentru împletit snururi (152),
separatorul de corzi, necesar împletirii
funiilor (153) si razboiesul pentru brâie,
forma primara a razboiului de tesut
(154). Panoul central reuneste piese
din acelasi context tehnic, având ca
element comun decorul bogat,
explicabil prin functia lor sociala
suplimentara:erau daruri facute de
flacai fetelor pe care le curtau (fuse
-155, suveici pentru condus firul -156,
tindeici pentru întins pânza în cursul
tesutului -157, coturi pentru masurat
tesaturile -158).Este plasata aici si o
pensula pentru uns firele, înainte de
tesut (159).
 În imagine apar furci de brâu,
grupate dupa criteriul
morfologic: o serie derivata din
batul simplu, rotund, prin
reliefarea mijlocului, în
vederea sustinerii caierului
(160), o alta serie derivata din
batul cu crengi mediane
crutate, încovoiate (161),
ultima serie continând piese
plate, al caror mijloc este
dezvoltat decorativ pâna la
stadiul unor aripi ample, bogat
decorate (162). Utilizate pentru
tors în aer liber (în timp ce se
pazeau vitele sau chiar în
mers), furcile de brâu au fost
mentionate de catre mai multi
calatori straini medievali, ca
element neobisnuit, într-un
context ce sublinia harnicia
tarancii transilvanene.
EXPLOATAREA ŞI
PRELUCRAREA LEMNULUI
Este o ocupaţie şi un meşteşug totodată, materialul
exploatat fiind ulterior transformat prin prelucrare artizanală
într-un foarte mare număr de produse de uz casnic sau
decorativ. Este o ocupaţie întâlnită în special în zonele
montane.
La noi în ţară, Maramureşul şi M-ţii Apuseni sunt cele două
regiuni etalon pentru această ocupaţie. Dacă în Maramureş
populaţia s-a specializat în exploatarea şi sculptarea
lemnului, în Apuseni meşteşugul prelucrării lemnului a
devenit o sursă de existenţă, dar şi o adevărată artă.
Specializarea pe ramuri este foarte riguroasă, din punct de
vedere turistic, interesând în deosebi cioplitorii în lemn
(vechii constructori de biserici) şi văsarii, artizanii obiectelor
de lemn din renumitele centre Vidra, Avram Iancu, Casa de
Piatră, Gheţari, Vadu Moţilor, Horea, Albac. În Maramureş
localităţile unde se sculptează porţi sunt: Ieud, Mara, Botiza,
Slătioara, Giuleşti.
În timpuri apuse, transportul lemnului se făcea cu plutele pe
râuri. Astăzi, acest obicei mai este întâlnit în ţări din Asia şi
Africa.
PORŢI MARAMUREŞENE
Biserici din lemn, cruci din lemn
Obiecte din lemn
P
L
U
T
Ă
R
I
T
OLĂRITUL
Este o practică veche la majoritatea popoarelor
lumii. Grecii, romanii, indienii, chinezii sunt tot
atâtea popoare la care ceramica s-a dezvoltat din
necesităţi practice, ajungând la performanţe
artistice.
Amforele greceşti sau romane conţineau apa,
cereale, ulei, vinuri.
În România acest meşteşug este o continuitate a
practicilor dacice, de la care s-a moştenit tehnica
prelucrării ceramicii negre şi roşii. Centre renumite
sunt la Vama (Ţara Oaşului), Săcel (Maramureş),
Coorund (Depresiunea Transilvaniei), Vadu
Crişului, Băiţa de sub Codru, Rădăuţi, Horezu,
Vlădeşti.
Roata oalrului
Ceramică - Amfore
Ceramică
 Prof. Zamfira Florentina
GRUP ŞCOLAR DE INDUSTRIE
ALIMENTARĂ
CONSTANŢA