AVORTUL

reprezintă întreruperea sarcinii datorită

expulsiei spontane sau provocate a discului
germinal, a embrionului sau a fătului din
cavitatea uterină, înainte ca acesta să fie
viabil.
• Există două tipuri de avort: spontan şi
provocat:
• Avortul spontan se produce în mod
natural, fără vreo intervenţie din afara
organismului feminin. Este mult mai
frecvent decât se crede. Specialiştii
estimează că aproximativ ¾ din numărul
total al sarcinilor se încheie prin avorturi
spontane.
• rata avortului spontan este mai ridicată la
femeile în vârstă de peste 35 de ani, cu
avorturi în antecedente, decât la cele cu
vârsta sub 25 de ani. La prima categorie,
riscul de avort spontan este de 40%, în
timp ce le cea de-a doua categorie este de
numai 4%.
• Avortul provocat se realizează în mod
deliberat, printr-o intervenţie din afara
organismului femeii (empirică sau
medicală). Problema avortului provocat
este una extrem de controversată.
• Deşi considerat încă un păcat, de
neînţeles în anumite medii sociale şi
culturale, se poate spune că este la fel de
vechi ca şi umanitatea. Există mărturii că
de-a lungul istoriei, femeile au recurs la
avort pentru a pune capăt sarcinilor
nedorite, indiferent de sancţiunile legale
sau religioase, expunându-se adesea unor
riscuri personale considerabile.
• Deşi universal practicat, nici un alt
procedeu chirurgical nu a provocat atâtea
dezbateri publice, generând pasiuni
emoţionale şi morale, reţinând atenţia
susţinută a mass media. Întrucât sarcinile
neintenţionate sunt atât de prevalente,
avortul provocat a devenit una dintre cele
mai frecvente proceduri chirurgicale în
unele ţări din Europa şi din lume.
• Se estimează că aproximativ 2/3 din femei
au cel puţin o sarcină neintenţionată pe
durata vieţii lor reproductive.
 Tendinţe legislative

• În decursul timpului, avortul provocat nu a

fost întotdeauna condamnat.
• Platon şi Aristotel recomandau avortul
femeilor în vârstă de peste 40 de ani,
considerând că acestea nu ar mai putea
da naştere unor copii cu calitate biologică
superioară.
• Evreii antici considerau avortul ca o
infracţiune, pedepsită prin amendă (nu era
considerat o crimă)
• În timpul Imperiului Roman, existau puţine
restricţii, considerându-se că fetusul
aparţine corpului femeii, iar aceasta poate
decide să fie îndepărtat
• La începuturile creştinismului, avortul
realizat „înainte ca sufletul să pătrundă în
corpul fătului” nu era considerat ceva
condamnabil.
• Totuşi, punctul de vedere că avortul ar fi
un act criminal, reprobabil, a fost exprimat
explicit pentru prima dată în legea
religioasă. Spre exemplu, într-o primă
colecţie de legi canonice, compilată în
secolul al XII-lea, se considera avortul ca
omucidere, dacă era realizat după
momentul mişcării fătului.
• Se presupunea că mişcarea s-ar produce :
- la 40 de zile după momentul concepţiei
în cazul fătului masculin;
- la 80 de zile după concepţie, în cazul
fătului feminin.
• În practică, totuşi, avortul era realizat
uneori chiar şi în luna a cincea de sarcină.
Cu excepţia unei scurte perioade de la
jumătatea secolului al XVI-lea, când
avortul era pedepsit prin excomunicare, se
considera că nu ar fi fost un act
condamnabil, dacă se realiza în partea de
început a sarcinii.
• Primul moment al apariţiei unei legi
seculare privind avortul datează din 1803,
fiind înregistrat în Anglia. Ulterior, tot
acolo, în 1861, în Legea privind
infracţiunile împotriva persoanei, s-a
prevăzut pedeapsa cu închisoarea pentru
orice femeie care îşi provoca sau încerca
să provoace avortul (pentru ea sau pentru
altă femeie, în condiţii nelegale)
• În Codul Penal German adoptat în 1871,
femeia care recurgea la avort era
pedepsită cu 5 ani de închisoare, iar cea
care provoca avortul, era pedepsită cu
închisoarea pe viaţă.
• Fosta Uniune Sovietică este prima ţară
care a liberalizat avortul în anul 1920, din
considerente medicale (se realizau
numeroase avorturi ilegale, riscante pentru
viaţa şi sănătatea femeilor) şi ideologice
(demonstrarea gradului de emancipare a
femeilor în socialism)
• Date fiind prevalenţa avorturilor şi tendinţa
de încetinire a creşterii demografice, în
1936 a avut loc o modificare a legislaţiei,
permiţându-se avortul numai pentru
motive terapeutice serioase. Ulterior, în
1955, avortul a fost din nou liberalizat,
datorită morbidităţii şi mortalităţii
consecutive avorturilor ilegale
• Prima ţară europeană occidentală care a
liberalizat avortul a fost Danemarca
(1973).
• În S.U.A. avortul a fost liberalizat în anul
1973. Incidentul Thalidomida
• Până în anul 1989, România avea una
dintre cele mai restrictive legi din Europa
şi din întreaga lume, adoptată în anul
1966, moment din care majoritatea
întreruperilor de sarcină au fost interzise
(excepţie făcând femeile cu trei copii în
îngrijire sau cu vârsta de peste 45 de ani),
fără a se permite accesul la mijloacele
moderne de contracepţie.
• După 1984 s-au introdus măsuri restrictive
de aplicare a legii existente prin
investigarea avorturilor spontane,
supravegherea serviciilor de ginecologie,
pedepse cu închisoarea pentru femeile
care recunoşteau efectuarea unui avort
ilegal, pierderea dreptului de practică şi
închisoare până la 12 ani pentru medicul
care efectua avort ilegal
 efecte
• frecvenţa avorturilor ilegale din acea
perioadă este imposibil de evaluat, efectul
dramatic asupra stării sănătăţii femeilor
este evident: cea mai ridicată rată a
mortalităţii materne în Europa (o rată de
10 ori mai mare decât a oricărei ţări
europene, iar majoritatea deceselor erau
prin avort)
• o mare amploare a complicaţiilor avortului
(circa 20% din cele 4,9 milioane de femei
fertile în anul 1990).
• Numărul ridicat de sarcini nedorite a dus
la creşterea fenomenului de abandon al
copiilor.
• “născut nedorit”
• În 26 decembrie 1989, legea restrictivă
a fost abrogată, permiţându-se avortul la
cerere în primele 12 săptămâni de sarcină,
menţinându-se prevederea legală
anterioară care permitea avortul în primele
24 săptămâni de sarcină în caz de viol,
incest, risc genetic sau risc pentru viaţa
femeii.
• În consecinţă, rata avortului la cerere a
atins în 1990 nivelul cel mai ridicat din
lume (circa 200 avorturi la 1000 femei
între 15-44 ani, aproape un milion de
avorturi). Cu toate că numărul avorturilor a
scăzut constant din 1990 şi până în
prezent, România se află în continuare în
topul ţărilor cu cele mai multe avorturi (79
la 1000 femei în anul 2002).
• În prezent, 62% din populaţia mondială se
află în ţări în care avortul provocat este
permis pentru diferite motive sau chiar la
cerere, în timp ce 26% se află în ţări unde
avortul este în general prohibit (acceptat
doar pentru salvarea vieţii femeii).
 motive
• viaţa - salvarea vieţii femeii. Cele mai restrictive legi
sunt acelea care permit avortul doar pentru salvarea
vieţii femeii sau care îl interzic chiar şi pentru un astfel
de motiv;
• sănătatea – apărarea sănătăţii fizice/mintale a femeii.
Uneori se prevede ca riscul indus de sarcină să fie
serios sau permanent;
• juridic – cazuri de viol sau incest;
• eugenic - când este suspectată o deficienţă a fătului;
• sociale şi economice (resursele economice ale femeii,
vârsta, statusul marital, numărul copiilor săi vii).
• Unele ţări includ motive adiţionale:
- eşecul contracepţiei,
- când mama este testată pozitiv HIV/SIDA,
- când cea însărcinată este minoră,
- când sarcina este rezultatul unor relaţii
ilegitime.
• Legislaţiile cele mai permisive prevăd ca
motiv „cererea” femeii însărcinate, cu toate
că în unele ţări se impune un anumit
termen de la debutul sarcinii (între 8 şi 24
de săptămâni), consimţământul soţului
(pentru femeia căsătorită) sau al părinţilor
(pentru minore).
• Există două opţiuni care au dat naştere
unor veritabile mişcări, implicând
organizaţii şi personalităţi: cea care
promovează „dreptul la viaţă” („Pro-life”),
respingând avortul şi cea care susţine
„dreptul la alegere” („Pro- choice”),
considerând că femeia este cea care
decide dacă doreşte sau nu să păstreze o
sarcină.
 sechelele majore fizice
• Decesul, mortalitatea maternă datorită
hemoragiilor, infecţiei, emboliilor,
anesteziei şi sarcinilor ectopice
nediagnosticate.
• Cancerul de sân, al cărui risc este de două
ori mai mare în cazul celor care avortează
prima sarcină şi mai ridicat pentru femeile
care nu au copii.
 sechelele majore fizice
• Cancerul cervical, ovarian şi hepatic,
favorizat de perturbarea artificială a
transformărilor hormonale caracteristice
sarcinii şi de lipsa de tratament al
leziunilor cervicale.
 sechelele majore fizice
• Perforaţia uterină, chiar dacă majoritatea
unor astfel de leziuni rămân
nediagnosticate şi netratate fără
vizualizare laparoscopică. Riscul
perforaţiilor uterine este mai crescut în
cazul femeilor cu naşteri în antecedente şi
al celor supuse anesteziei în timpul
avortului. Astfel de leziuni pot genera
complicaţii ale sarcinilor ulterioare, care
pot evolua şi necesita histerectomia.
 sechelele majore fizice
• Leziunile cervicale (unele de mici
dimensiuni) netratate pot duce la tulburări
pe termen lung ale sănătăţii reproducerii:
naşteri premature, complicaţii ale
travaliului. Riscul unor astfel de leziuni
este mai mare la adolescente, la avorturile
efectuate în cel de-al doilea trimestru al
sarcinii şi când medicii utilizează
laminariile (alge marine) pentru dilatarea
colului.
 sechelele majore fizice
• Placenta praevia, dezvoltarea anormală a
placentei datorită leziunilor uterine
crescând riscurile de malformaţie a fătului,
de deces perinatal şi de sângerare
excesivă în timpul travaliului, de naştere
prematură.
• Sarcina ectopică se asociază semnificativ
cu avorturile.
 sechelele majore fizice
• Afecţiunea inflamatorie pelvină, care poate
duce la riscul de sarcină ectopică şi la
reducerea fertilităţii.
• Endometrioza, care poate interfera cu
ovulaţia şi implantaţia embrionului (mai
frecventă la adolescente).
 sechelele majore fizice
• Complicaţiile imediate, cum ar fi: infecţia,
hemoragia excesivă, embolia, perforaţia
uterină, complicaţiile anesteziei,
convulsiile, hemoragia, leziunea cervicală,
toxiinfecţia gravă complicată cu stare de
şoc.
• Aceste complicaţii de natură fizică sunt
mai frecvente în cazul femeilor cu multiple
avorturi şi în cazul adolescentelor.
 sechele psihologice majore
• Nevoia de tratament psihic. Un studiu arată că la
8 săptămâni după avort, 44% dintre femei
acuzau tulburări nervoase, 36% aveau tulburări
ale somnului, 36% regretau decizia de
întrerupere a sarcinii şi 11% au beneficiat de
medicamente psihotrope prescris de medicul lor
de familie. Femeile cu avorturi antecedente au o
probabilitate mai mare să solicite internarea în
spitale psihiatrice (riscul fiind mai crescut în
cazul adolescentelor, al celor divorţate sau
separate şi al celor cu multiple avorturi).
 sechele psihologice majore
• Tulburare de tipul stresului post-traumatic
(prezentă la 19 % dintre femeile care au
avorturi în ultimii 3-5 ani), ca disfuncţie
psihologică determinată de experienţe
care depăşeşte mecanismele normale de
apărare ale femeii, cu manifestări
anxioase, de neajutorare, de pierdere a
controlului.
 sechele psihologice majore
• Disfuncţie sexuală, pe termen scurt sau
lung, după un avort, prezentă la 30%-50%
dintre femei.
• Idei suicidare şi tentative de suicid,
prezente la aproximativ 60% dintre femei
după avort (prevalenţa fiind mai ridicată la
adolescente).
 sechele psihologice majore
• Abuz de tutun, cu efectele sale negative
asupra stării de sănătate.
• Abuzul de alcool şi/sau drog, legate de
comportamente violente, divorţ sau
separare, accidente sau pierderea locului
de muncă.
• Tulburări de nutriţie (bulimie, anorexie).
 sechele psihologice majore
• Neglijarea copilului sau abuzul faţă de
copil.
• Probleme cronice ale relaţiei de cuplu şi
divorţ.
• Recidiva avorturilor; femeile care au un
avort prezintă riscul de a mai avea avorturi
în viitor. Aproximativ 45% din numărul total
al avorturilor sunt repetate.
 TEHNICI PENTRU EFECTUAREA
AVORTULUI
• De mulţi ani, procedura acceptată pentru
efectuarea avortului în cazul unei sarcini
de vârstă mică a fost dilatarea colului
uterin şi chiuretarea. În ultimii ani s-au
perfecţionat procedurile şi s-au dezvoltat
altele noi. Alegerea tehnicii depinde în
mare măsură de vârsta sarcinii.
• Tehnici Vârsta (săpt)
• Aspirare în vid, fără dilataţe în perioada
iniţială (aspiraţie endometrială) 4-6
• Aspirare cu dilataţie 5-12
• Dilataţie şi chiuretaj 5-12
• Dilataţie şi evacuare 13-20
• Injecţie extraamniotică 16-20+
• Injecţie intraamniotică 16-20+
 Avort de trimestrul I

• sub 6 săptămâni. Aspirare endometrială (fără

anestezie şi fără dilatare cervicală). Sau, poate fi
utilizată pilula abortivă (RU-486).
• între 6 şi 8 săptămâni. Aspiraţia prin vacuum.
• Între 9 şi 12 săptămâni. Dilatarea cervicală şi
aspiraţia prin vacuum sau dilatarea şi chiuretajul.
Pot fi utilizate laminariile sau analogii de
prostaglandine pentru o dilatare gradată a
colului.
 Avort de trimestrul II

• De preferabil în centre bine echipate.

• dilatarea şi evacuarea unei sarcini de 13-
20 săptămâni. Pentru sarcinile mai mari de
16 săptămâni metoda cea mai frecvent
utilizată este cea a instilării intrauterine de
soluţii saline, uree sau prostaglandine.
• Deoarece apariţia şi menţinerea sarcinii
depinde în mod vital de progesteron,
implantarea poate fi prevenită sau
întreruptă prin folosirea antiprogestinelor,
care acţionează asupra proteinei de legare
a acestui hormon la receptorii celulari.
 pilulă abortivă
• La mai puţin de 9 săptămâni de la ultima
menstruaţie (sau primele 7 săptămâni de
sarcină) se poate administra RU-486
(Mifepristone), o singură doză orală. După
2 zile, femeia primeşte o injecţie sau un
supozitor vaginal, pentru a se declanşa
contracţiile. Medicamentul este aprobat în
Suedia, Franţa, China şi Marea Britanie.
• Complicaţii : hemoragia masivă (1%).
Reglementarea fertilităţii presupune
coordonarea a trei variabile umane
distincte :
• dorinţa de a avea raporturi sexuale
• dorinţa de a avea sau nu copil
• dorinţa de a practica în mod consistent
contracepţia.
• Puncte de vedere aflate în conflict :
1. educaţia sexuală (pentru sănătatea
reproducerii)
2. efectele adverse ale contracepţiei
3.absenţa consilierii post-avort
4.mesajele adresate adolescenţilor.