Vă chem cu mîini întinse prin gratii, ca prin soare
- şi inima trimisă din depărtări v-aduce, Ca zorile-Aurorei pe Serile Polare, Ca zâmbetul Genezei pe Faţa de pe Cruce. ... Sub crucea mea nu-i nimeni... Surorile şi mama Plîng, neştiind, departe de locul pătimirii, Întunecat, aproape, e numai Akeldama Şi albul sol prieten cu luntrea despărţirii.
O, reveniţi spre ochii închişi, fiinţe scumpe,
Şi-mi însoţiţi plecarea c-o albă fîlfîire, Cu fruntea luminioasă să intru-n beznă cum pe Nălţimi zîmbeşte, seara, apusa strălucire.