Doctrina neoliberalismului

economic
 Caracteristicile principale ale neoliberalismului

1. Libertatea economică şi responsabilitatea întreprinzătorilor

2. Concurenţă fără monopoluri
3. Libertatea formării preţurilor
4. Stabilitatea circulaţiei monetare
5. Intervenţia limitată a statului în economie

 Principalele categorii economice studiate de neoliberali

 Agenţii economici
 Tranzacţii economice
 Pieţele
 Şcoala Şcoala
de la Freiburg de la Chicago M.Friedman (1912-2006)
– economist american
Germania SUA
W.Eucken (1891- Şcolile
1950) – economist
neoliber
german
ale
Şcoala Şcoala „noilor
de la Viena economişti”
Austria francezi

Friedrich August von Hayek(1899-1992) M.Allais (1911-2010) – economist francez

 Școala de la Freiburg
Reprezentant: Walter EUCKEN
Lucrări principale: “Bazele economiei politice”
“Principiile politicii economice”
Aportul şcolii
(1) Pe plan metodologic Efectuează sinteza dintre inducţie şi deducţie; istorie şi teorie
(2) Pe plan teoretic a înaintat:
Teoria tipurilor ideale de economie :
- economia liberă de piaţă
- economia centralizată
Concepţia “echipei de fotbal” :
- societate → teren de fotbal
- agenţii economici → jucătorii
- statul → arbitru
 Aportul şcolii

3) Pe plan de politică economică a delimitat trei tipuri de politici

economice:
a) laisser-faire
b) colectivistă
c) dirijistă
Argumentare :
Sarcina fundamentală a politicii economice este organizare economiei în vederea
menţinerii regimului economic ales.
Stâlpi ai ordinii economice sunt: Statul, Ştiinţa, Biserica
 Şcoala de la Viena
Reprezentant: Fr.von HAYEK
Lucrări principale: “Dreptul, Economia, Libertatea”
“Legea, legislaţia şi libertatea”
Ideile de bază :
I. Conceptul despre libertate (este adept al “mâinii invizibile” şi “ordinii
naturale”) : susţine că libertatea prevede absenţa constrângerii, dar nu şi
îngrădirea libertăţii altora
*** Libertatea – valoare supremă a societăţii, condiţia principală a
prosperităţii economice
II. Propune înlocuirea noţiunii “economie de piaţă” cu “catalaxie” – sistem
economic care se autoreglează spontan .
 Ideile de bază :
III. “Ordinea spontană” – constituie esenţa pieţei
“Ordinea dirijată” – temelia economiei de comandă
IV. Ordinea în societate este stabilă atunci când se bazează pe dominaţia legii
“regulile de joc” – obligatorii pentru toţi
“Statul de drept” şi “economia de piaţă” => două faţete ale medaliei (care
nu pot exista una fără de alta)

V. Principala funcţie a statului:

Elaborarea cadrului juridic corespunzător de desfăşurare a concurenţei
între agenţii economici
Şcoala de la Chicago (monetarismul Nord-American)
Reprezentant: Milton FRIEDMAN
Lucrări principale: “Capitalismul şi Libertatea” ; “Istoria monetară a SUA”;
“Libertatea de a alege”
Ideile principale :
I. Conceptul despre libertatea economică şi politică : libertatea economică –
cerinţă esenţială pentru libertatea politică (!!! concentrarea puterii economice şi
politice în aceeaşi mână – sursa sigură de tiranie)

II. Conceptul despre suveranitatea consumatorului : sursa activităţii economice –

cerinţele consumatorilor, capacitatea lor de a alege liber bunurile oferite → şi ca urmare are
loc orientarea producătorilor şi redistribuirea resurselor
ALEGEREA CONSUMATORILOR → VENITURI INEGALE
ALEGEREA CETĂŢENILOR → DREPTURI EGALE
 Ideile principale :
III. Monetariştii sunt adepţi ai economiei de piaţă
Caracteristicile principale ale economiei de piaţă:
1. Proprietate privată ocrotită de lege;
2. Neintervenţia statului în economie;
3. Echilibrul pieţei se formează prin intermediul preţurilor, funcţiile căruia sunt: funcţia
informaţională, stimulatoare şi de distribuire a veniturilor

IV. Monetariştii critică dirijismul şi introduc corective în teoria keynesistă a consumului.

Conform lor, consumul depinde de:
 VENITUL DISPONIBIL
 VENITUL PERMANENT (aşteptările pe termen lung)
V. Monetariştii afirmă că politica monetară – principală de amestec al statului în
economie (după M.Friedman, “ceea ce ne-am obiţnuit să numim teoria cantitativă a banilor, în
prezent se numeşte monetarism”)
John Maynard Keynes(1883-1946)
Economist englez,fondatorul
doctrinei economice de piață dirijate.
-Lucrarea principală: Teoria
generală a ocupării forței de
muncă, a dobînzii și a banilor.
Prin acest magnum opus ilustrul
economist a pus temelia doctrinei
capitalismului organizat, realizînd,
precum și presupunea, una dintre cele
mai importante revoluții în gîndirea
economică.
 EVOLUŢIA TEORIEI MONETARISTE
(a) J.BODIN :
Există dependenţă directă între cantitatea de bani şi nivelul preţurilor

(b) W.PETTY :
Există dependenţă indirectă între cantitatea de bani şi viteza de rotaţie a acestora

(c) J.FISHER :
Ecuaţia schimbului monetar : PQ
MV  PQ  M 
V
(d) J.M.KEYNES :

M  L1  Y   L2  i 
unde:
L1 – cererea de monedă pe motiv de tranzacţie şi precauţie; L2 – cererea de monedă pe
motiv speculativ; Y – nivelul venitului nominal ; i – rata nominală a dobânzii

(e) M.FRIEDMAN :

 f Y , im, ib,  a , h, u 
M
unde: P
M – cererea de bani; p – nivelul preţurilor; Y – veniturile totale; im – randamentul
nominal al banilor; ib – randamentul nominal al acţiunilor; – rata inflaţiei anticipate;
h – capitalul uman (investiţii în educaţie, şi pregătire profesională); u – celelalte
preferinţe ale indivizilor
Deosebiri în abordarea politicii economice
KEYNESISMUL MONETARISMUL
 Scopul politicii economice
Reducerea şomajului Stabilitatea circulaţiei monetare

 Instrumentul principal al politicii economice

Reducerea Controlul masei monetare oferite
ratei dobânzii Rata anuală de creştere a masei monetare
în circulaţie:
3-5% - pe termen scurt
2-3% - pe termen lung
Şcoala “noilor economişti” francezi (teoria economiei bazate pe ofertă)

Autorii “economiei ofertei”: A.LAFFER, G.CHILDER, P.ROBERTS

În viziunea “noilor economişti”, importantă pentru dezvoltarea economiei este oferta factorilor
de producţie , şi nu cererea efectivă (după Keynes).
Utilizarea factorilor de venitul
producţie trebuie să asigure fiscal

venituri (după impunerea obligatorie),

respectiv un rol decisiv îl are
rata impunerii.
40% rata impunerii

M.Allais susţine ideea “planificării concurenţiale” , bazată pe îmbinarea programării economiei

de către stat cu concurenţa întreprinderilor private.