VIRUSUL

EPSTEIN-BARR
CLASIFICAREA
 Grup I :ADNdc.
 Familia Herpesviridae
 Subfamilia: Gammaherpesvirinae
 Principalul gen care infecteaza omul:
Lymphocryptovirus
 Specia : Virusul herpetic uman 4/ Epstein-Barr
CARACTERE MORFOBIOLOGICE

 Virioni sferici cu diametrul 150-200nm

 Inveliți într-o membrană lipoproteică derivată
din membrana nuclear a celulei gazda
 Nucleocapsda cu simetrie icosaedrica
comune pentru toate herpesvirusurile
STRUCTURA VIRIONULUI
 Virusul e compus din dublu helix de ADN 85 de
gene, acoperita de o nucleocapsida care contine
si lipide si glicoproteine lucru esential in
infectarea celulei gazde
TROPISM
 Are afinitate fata de limfocitele B si celulele
epiteliale
 Complecul de glicoproteine de pe virion gHgL
mediaza ca limfocitul B, membrana lui sa
fuzioneze, la feli si membrana celulelor
epiteliale
MULTIPLICAREA
 In celulele B, glicoproteina virala gp350 se undeste
cu receptorul celular CR2, apoi glp gp42 virala
interactioneaa cu moleculel de clasa 2 a CMH.
Aceastea doua au functie de trigger pentru intrarea
virionului in celula
 In celulele epiteliale, proteina virala BMRF 2
interactioneaza cu integrinele B1, apoi proteina
virala gH interacioneaa cu avB itegrine, fuzionarea
integrinelor celulei cu proteinele virale permit
intrarea
 Dupa intrare capsida se diolva genomul viral se
duce spre nucleul celulei
CILCUL LITIC
Sistemul imunitar uman, de obicei, conține virusul și, în mod eficient,
reduce, dar nu elimină virușii. Câțiva viruși persistă într-o linie de limfocite,
pentru tot restul vieții unei persoane. Acest lucru este cunoscut sub numele
de "latență" infecție. Ocazional, virusul poate multiplica (reactivare), dar
acest lucru nu cauzează simptome, excepție făcând cazul în care sistemul
imunitar al unei persoane nu lucrează în mod corect, fiind un sistem imunitar
slăbit. Odată ce virusul este dobândit, este nevoie de aproximativ patru-șase
săptămâni pentru ca simptomele să apară.
CULTIVARE
 Cel mai sensibile sunt celulele embrionului
uman, prezenta virusului se va vedea ca apar
celule gigante polinucleate, celule rotunjite
conglomerate cu incluziuni intracelulare
MICROSCOPIC
PATOLOGIA
 MANIFESTARI
EBV este cauzată de inflamarea ganglionilor limfatici (de
CLINICE
asemenea, numită "mononucleoză"), o boală asociată cu
febră, durere în gât, umflarea ganglionilor limfatici la
gât, axile, zona inghinală și, uneori, se observă o splina
mărită. Mai puțin frecvent, EBV poate provoca o boală
mai gravă. Simptomele cauzate de EBV sunt de obicei
ușoare și auto-limitate, dar virusul persistă în organism
pentru toată viața. Se poate reactiva în liniște, fără a
provoca simptome și poate contamina saliva. Astfel,
persoanele sănătoase pot răspândi virusul la oameni
neinfectați prin sărut, sau prin schimbul de tacâmuri sau
alimente. Prin urmare, mononucleoza este uneori
cunoscută ca "boala sarutului". EBV, probabil, are un rol
în dezvoltarea unor tipuri de cancer, inclusiv anumite
limfoame și cancer nazo-faringian. EBV este un virus
contagios, care se răspândește de la persoană la
persoană și apare în întreaga lume. Virusul contine ADN
dublu catenar și se multiplică în limfocite umane
(limfocitele sunt un tip de celule albe din sânge) și alte
celule, cum ar fi cele ale mucoasei gurii, limbii, și
nasului. Sistemul imunitar uman, de obicei, conține
virusul și, în mod eficient, reduce, dar nu elimină
IMUNITATE
 O infecție primară curentă cu EBV este definită serologic
de apariția precoce a IgM circulante anti-VCA, care ating
un nivel maxim la 2 săptămâni urmată de scăderea
progresivă până la un nivel nedetectabil. Aproape în
același timp, se produce o creștere a IgG anti-VCA. La
prima examinare, cei mai mulți (mai mulți de 80%)
dintre pacienții simptomatici cu MI prezintă un nivel al
anticorpilor IgG anti-VCA apropiate de nivelul maxim.
Majoritatea pacienților cu mononucleoză infecțioasă
prezintă la prima testare niveluri crescute de anticorpi
VCA IgG si IgM in timp ce VCA IgM dispar in 2-3 luni de la
începutul bolii iar VCA IgG persistă pe timp nedefinit la
persoanele normale.
DIAGNOSTIC
TRATAMENT
 Nu există tratament specific.
 Uneori medicul recomandă antiinflamatoare nesteroidiene.
 Odihna este foarte importantă, două săptămâni sau cel puţin căt timp
simptomele sunt severe.
 Se va evita şi contactul apropiat cu alte persoane pentru a reduce riscul
de răspândire a virusului.
 Din cauza riscului de ruptură de splină la pacienţii cu splenomegalie,
trebuie evitate sporturile de contact sau ridicarea greutăţilor pănă la
revenirea dimensiunilor normale ale splinei, confirmate prin ecografie.
 Se va evita aspirina (risc de sindrom Reye), se pot administra
paracetamol sau ibuprofen.
 Unele complicaţii, cum ar fi inflamarea căilor aeriene, pot fi tratate cu
corticosteroizi.
 Medicamentele antivirale disponibile la ora actuală (acyclovir,
ganciclovir, vidarabine) au un efect minor şi nu se recomandă folosirea
lor ȋn mononucleoza infecţioasă.
PROFILAXIE