CONCEPTE ŞI TEORII ÎN

ANTROPOLOGIA CULTURALĂ

ISTORIA VIEŢII
ŞI PREZENTUL ETNOGRAFIC

Marin Constantin
Institutul de Antropologie „Francisc Rainer”
al Academiei Române
 ISTORIA DE VIAŢĂ CA INTERDISCIPLINARITATE
ISTORIE* PSIHOLOGIE*
SOCIOLOGIE* • caracterul esenţialmente • efortul terapeutului de
ETNOGRAFIE* • încercare de
• „original”, al unor asemenea a pune în lumina
convorbirea, transcrierea înregistrare a unei documente „de primă mână” conştiinţei un reflex, fie
(ca trecere de la oralitate tradiţii orale (jurnale, corespondenţă, etc.) şi deformat, al unor
la scris), „muribunde”, a jurnalul: colecţie cronologică de evenimente
reprezentativitatea transmiterii orale, momente ale vieţii; • indivizii tind să-şi
individului sau grupului intergeneraţionale • memoriile corespund vechii protejeze partea intimă
studiat , a cunoştinţelor
• concepţii a istoriei (un personaj a înţelegerii propriei
Relaţia „faţă-în-faţă” cu • Individul nu este central, mereu în prim-plan, în existenţe
informatorul, un epifenomen ai detrimentul societăţii din jur...) • discursul oral, şi
interacţiunea; caracterul socialului, ci cel • corespondenţa: în special interpretarea acestuia,
aleatoriu al mărturiei care reinventează
• privată, personală, uneori ca „fruct al
(şi în acest caz) în relaţia neîncetat viaţa secretă; aici, istoricul asemeni interacţiunii” dintre
etnograf-informator, socială” unui judecător ce „redeschide cercetător (cu diferite
„alegi şi eşti ales” • Unii sociologi
• un dosar” specializări) şi
Interesul etnografic reproşează • distincţia între „societăţi interlocutorul său
diferă de cel al tendinţa istorice” (ce dispun de propria • conceptele de
naratorului, a cărui informatorilor de mărturie scrisă) şi „proto- „transfer” şi „contra-
dorinţă sau accept de a alege ceea ce istorice” (lipsite de aşa ceva) transfer” [de
istorisire reflectă nevoia povestesc, de a • biografia ideală: reunirea (spre personalitate], prin
sa de organizare a fabula, de a omite confruntare) a cât mai multor proiecţii şi identificări
propriei biografii intenţionat, etc. documente endogene şi reciproce ale celui ce
(asemănător cu funcţia • dar: „Însăşi exogene, asupra unui anumit intervievează şi
terapeutică a anamnezei) alegerea unor
• personaj naratorului
O „cucerire de subiecte de • „plăcerea incomparabilă de a • însă: înţelegerea
identitate” a naratorului, povestit, aduce pe lume încă o dată „unicităţii” persoanei
din partea etnografului: recurenţa unor personajul studiat”... intervievate şi a
viaţa povestită apare ca o teme... relevă un • sub raportul veridicităţii: istoria priorităţii „cadrului
reprezentaţie (nativă) pe sens, o coerenţă a vieţii este fie o „cutie de interpretativ” propriu
scena culturală a discursului”. bijuterii”, fie o „cutie a al acesteia
cercetătorului
 INTERVIUL BIOGRAFIC* (I)

• povestea vieţii: vestigiu peren al tradiţiei orale şi „formă fundamentală de

comunicare umană”, cu relevanţă istorică, antropologică, sociologică şi psihologică
• precum o „istorie sacră”, (auto)biografia îndeplineşte funcţii similare miturilor:
psihologică (de integrare a personalităţii), socială (de adaptare la comunitate), mistico-
religioasă (desluşirea misterului fiinţei, al vieţii, al eternului...), cosmologico-filosofică
(de formare şi exprimare a concepţiei despre lume)
• nuanţarea, pe această bază, a raporturilor complexe şi dificil de sistematizat dintre
cultură şi personalitate
• caracter vernacular al „istoriilor” de viaţă, aşadar nota lor autobiografică, geneza şi
circulaţia lor inter-personală „imediată”, la nivelul „simţului-comun” originar
• istoria de viaţă: apare (din perspectiva cercetătorului) drept „ceea ce o persoană
alege să spună, sau să amintească, despre sine, să comunice celorlalţi pe cât posibil şi
complet, despre viaţa sa, de obicei printr-un interviu” (marca unei „autobiografii
asistate”, situaţie ce configurează rolul de „moaşă”, sau de ghid, al celui ce
intervievează)
• interviul biografic – posibil de realizat ştiinţific – se cere „îndeplinit ca o artă”; relaţia
cu povestitorul devine astfel similară uneia de tip confesional

* Robert Atkinson, The Life Story Interview, Qualitative Research Methods, vol. 44,
Thousand Oaks - California, London and New Delhi, Sage Publications, 1998, 95 p.
 INTERVIUL BIOGRAFIC* (II)
• Ordinea întrebărilor este cronologică şi acoperă tematic etapele şi secvenţele biografice
ale povestitorului, după cum urmează: naşterea şi familia de origine, contextul cultural şi
tradiţiile, factorii sociali, educaţia, dragostea şi munca, evenimente şi perioade istorice,
pensionarea, viaţa lăuntrică şi spirituală, temele majore ale vieţii, viziunea despre viitor
• interviul nu este (doar) o „conversaţie”: este necesară utilizarea de întrebări descriptive
(nu de tip „da / nu”), spre încurajarea unor răspunsuri libere, în favoarea cursivităţii
discursului biografic; povestitorul trebuie lăsat să-şi spună „istoria”, cu „propria-i voce”
• ceea ce interesează nu este atât „adevărata istorie”, cât „sensul” acesteia: dincolo de
verificarea datelor biografice (prin „consistenţa internă” a faptelor narate, coerenţa
acestora, sau confirmarea din alte surse, precum cunoscuţi ai povestitorului), există o notă
„auto-interpretativă” a istoriei biografice, o „direcţie intrinsecă” a acesteia, o „noimă
personală” conferită naraţiunii respective
• ca atare, analiza nu poate consta în judecăţi, ci conexiuni între datele naraţiunii
• naraţiunea ca „dar”, implicând responsabilitatea celui ce-l primeşte, din moment ce
povestitorul este „proprietarul” propriei biografii care, odată arhivată, are valoarea unui
„depozit bancar”; „drepturi de autor”, în primul rând a confidenţialitatea mărturiei
biografice, şi posibilitatea anonimatului povestitorului: „mai bine este să obţii o istorie
anonimă de viaţă, decât nici una”

* Robert Atkinson, The Life Story Interview, Qualitative Research Methods, vol. 44,
Thousand Oaks - California, London and New Delhi, Sage Publications, 1998, 95 p.
ANALIZA PSIHO-SOCIALĂ A ISTORIEI DE Povestea vieţii lui Don C. Talayesva
N. 1893, 50 ani la interviu, 10 ani de
VIAŢĂ A UNUI AMERINDIAN HOPI* şcoală, 4 copii...
Comportament agresiv în copilărie,
Hopi (NE Arizona): declin demografic major: de la 600 (1906), la 11 (1933)
pedepsit adesea de rude şi părinţi
Slabă instituţionalizare Hopi, cu orientarea indivizilor spre clanurile proprii Lider masculin al unui clan; crede în
Agro-pastoralim, dar reducerea stocului de animale, riscul foametei vrăjitorie („sistem proiectiv”, cf. A.
Diviziune pe genuri a muncii: bărbaţii la câmp sau în construcţii, femeile în grădinărit, olărit, Kardiner) şi rolul său malefic
creşterea copiilor Dezamăgit de iniţiere (descoperă că
Societăţi religioase ale copiilor şi adulţilor, mutual exclusive, în promovarea conformităţii tatăl şi unchiul se deghizează
sociale; alegerea unui tată / mamă ceremonial(ă) de către părinţi (iniţiere între 6 şi 10 ani) ceremonial şi îl biciuesc, spre „binele
„Coeziune generală” Hopi (în pofida slabei organizări politice); credinţa că bunăstarea sau”...); de aici, suspiciunea sa cum că,
societăţi, cu asigurare a recoltelor şi turmelor, depinde de buna desfăşurare a de fapt, oamenii îşi ascund intenţiile
ceremonialurilor Căsătorie durabilă, deşi infidelitate
Unitatea de rudenie: clanul matriliniar (o femeie vârstnică este şefa clanului; şi un lider Don... Căsnicie marcată de moartea
masculin al grupului); sistem clasificator de rudenie: acelaşi termen pentru mamă, sora succesivă a celor 4 copii; suspiciuni
mamei, mama mamei, fiica surorii, fiica surorii mamei; toţi copiii „mamelor” sunt „fraţi” şi reciproce de vrăjitorie între Don şi
„surori”; toţi fiii ai căror fraţi sunt din acelaşi clan sunt „fraţi” şi „surori” rudele sale; Don acuzat de
Gospodăria cuprinde femeia, fiicele ei, uneori fiicele fiicelor, fiii necăsătoriţi ai aceloraşi „necredinţă” în îndeplinirea ritualului,
femei şi soţii acestora; casa unui bărbat aparţine mamei, mai degrabă decât soţiei sale de câtre întregul sat Hopi; confruntat
Exogamie riguroasă şi monogamie; mama şi fratele său pot influenţa alegerea cu pericolul unei izolări psiho-sociale,
matrimonială; mirele se mută în casa familiei soţiei, muncind pentru aceasta Don visează spiritul Hopi ce-i ordonă
Proprietatea: în teorie, casa, turma şi pământul aparţin clanului mamei sau soţiei (în să revină la o conduită corectă
practică, ele sunt transmise de la tată la fiu); recolta, în casa soţiei (inclusiv, fidelitate conjugală!);
povesteşte acest lucru soţiei şi blamul
Credinţele şi etica: personalitatea Hopi în jurul valorilor de autocontrol fizic şi psihic,
public încetează.
înţelepciune, linişte, ascultarea legilor, rolul protector al oamenilor, animalelor şi plantelor;
Credinţele în vrăjitorie se dovedesc
umilinţa în viaţa socială (evitarea onorurilor)
importante pentru menţinerea
credinţa în vrăjitori, de ambele sexe, ce pot a se transforma în oameni (copii), pe care îi pot
controlului social local; dar un
îmbolnăvi sau ucide „echilibru instabil” al sistemului social
Ciclul vieţii: rată ridicată a mortalităţii infantile; băieţilor li se permite să plângă până la 4 Hopi: blamarea indivizilor (nu a
ani... Control al comportamentului agresiv; pedepsirea copiilor – făcută de fratele mamei, divinităţii sau a „naturii), în cazul unor
mai degrabă decât de tată; biciurea copiilor „neascultători” în societăţile religoase; dar un catastrofe; de aici, coexistenţa
tabu universal, instituit ceremonial, asupra oricărei forme de agresivitate, după iniţierea în aspectelor legate de vrăjitorie cu cele
viaţa adultă (la 15 ani) (etice) despre „societatea paşnică” şi
David Friend Aberle (1951) „lipsa de agresivitate”)
 PREZENTUL ETNOGRAFIC
„Atemporalitatea romantică”: perioada dinaintea occidentalizării, atunci când culturile native
„autentice” au înflorit. Culturile astfel descrise par „îngheţate” într-un prezent etnografic ce eludează
istoricitatea acestora. Antropologii recunosc astăzi că această noţiune este un construct nerealist şi
romantic. Culturile au fost în contact şi în schimbare întotdeauna în istorie. Cel puţin 80% din culturile
native au avut cel puţin o întâlnire majoră cu o cultură străină, înainte de venirea antropologilor, şi
majoritatea dintre ele au fost deja încorporate în statele naţionale sau sistemele coloniale.
Conrad Phillip Kottak, Anthropology: The Exploration of Human
Diversity, Fifth edition, McGraw-Hill, Inc., New York, 1991, p. 31.

• contextele socio-culturale pe care le studiem nu sunt încremenite în timp, ci „multi-stratificate

temporal”
• „conjuncturi ale cercetării etnografice”, ce includ situarea pe mai multe generaţii a interlocutorilor,
contextualizarea socio-culturală, economică sa politică de o anumită „durabilitate” a vieţii celor
studiaţi, moduri de trai comparabile cu cele ale altor grupuri, în alte contexte...
• Exemplul unei comunităţi rurale din NV Portugalia, iniţial (anterior 1960) autarhică, apoi migrând în V
Europa şi SUA, revenind odată cu aderarea Portugaliei la UE în anii 1980 (ani de electrificare,
televiziune, adoptarea consumerismului global...), şi dezvoltând ulterior un fel de cetăţenie
multinaţională, favorizată de o nouă generaţie migraţionistă, în statele comunitare europene;
• pentru cercetător (în acest caz): caracter „anacronic” al studierii arhivelor săteşti şi interviurilor cu
bătrânii satului... De aici: nevoia conştientizării unui „prezent etnografic”, al unei „conjuncturi” ce
relevă problematica imediată a comunităţii studiate
• această „conjunctură” vizează şi prezenţa etnografului (exemplul autorului, finanţat de elita
administrativă eurasiatică – portughezo-chineză – din Macao, să studieze în anii 1990 schimbările
etnice ale acestei provincii, ce avea să revină Chinei în 1999).
João de Pina-Cabral, “The ethnographic present revisited”, Social
Anthropology / Anthropologie Sociale, Vol. 8 (3), 2000, pp. 341-348.
 REFERINŢE
Robert Atkinson, The Life Story Interview, Qualitative Research Methods, vol. 44, Thousand
Oaks - California, London and New Delhi, Sage Publications, 1998.
David Friend Aberle, “The Psychosocial Analysis of a Hopi Life-History”, Berkeley and Los
Angeles: University of California Press. 1951.
Marc-Olivier Gonseth, Nadja Maillard, « L’approche biographique en ethnologie », in Université
de Neuchâtel, Institut d’Ethnologie, Recherches et travaux, Vol. 7, 1987: Histoires de vie.
Approche interdisciplinaire, pp. 5-46.
Jean-Pierre Jelmini, « Les histoires de vie. Le point de vue d’un historien », in Université de
Neuchâtel, Institut d’Ethnologie, Recherches et travaux, Vol. 7, 1987: Histoires de vie. Approche
interdisciplinaire, pp. 67-111.
Conrad Phillip Kottak, Anthropology: The Exploration of Human Diversity, Fifth edition, McGraw-
Hill, Inc., New York, 1991, p. 31.
Anne-Nelly Perret-Clermont, Phillippe Rovero, « Processus psychologiques et histoires de vie »,
in Université de Neuchâtel, Institut d’Ethnologie, Recherches et travaux, Vol. 7, 1987: Histoires
de vie. Approche interdisciplinaire, pp. 113-128.
João de Pina-Cabral, “The ethnographic present revisited”, Social Anthropology / Anthropologie
Sociale, Vol. 8 (3), 2000, pp. 341-348.
Nicolas Queloz, « L’approche biographique en sociologie. Essai d’illustration et de synthèse », in
Université de Neuchâtel, Institut d’Ethnologie, Recherches et travaux, Vol. 7, 1987: Histoires de
vie. Approche interdisciplinaire, pp. 47-65.
INTERVIU BIOGRAFIC CU JOZSA LORINCZ (CORUND, JUD. HARGHITA, 2010)