OBSERVATIA SI

EXPERIMENTUL IN
CERCETAREA MEDICALA
A efectuat:Cocieru Ludmila grupa 109
Profesor:Dumitrascu Tatiana
Cuprins

■ Observatia
■ Experimentul
■ Observatia si experimentul in medicina
■ Importanta observarii si experimentului
■ Clasificarea activitatii de observare
■ Conditii de observare si regului de experimentare
■ Scopul observarii si a experimentului
■ Concluzie
Observatia si Experimentul

■ Din perspectivă temporală observaţia şi experimentul constituie două momente

succesive alecercetării, astfel încât, desigur, observaţia precede experimentul. Aceasta
este şi o ordine istorică înevoluţia ştiinţelor, implicit a psihologiei. Spunem, în mod
obişnuit, că realitatea fiind observată nesemnalează anumite fapte (probleme) pe care le
vom aborda într-o manieră experimentală. Apoi, întimpul experimentului observaţia
survine ca element ajutător, ca sursă de date suplimentare asupraefectelor
variabilei independente.
Observatia

■ Observarea (sau, uneori, observația) este cea mai directă

formă de achiziționare a informației printr-o experiență directă,
nemediată, obținută de la o sursă primară. La ființele vii,
observarea implică folosirea organelor de simț. În știință,
observarea implică adeseori folosirea de înregistrări cu
ajutorul instrumentelor de măsură. Observațiile pot fi calitative
și/sau cantitative, atunci când valori măsurabile sunt atașate
actului observării.
Experimentul

■ Experimentul reprezintă un procedeu de cercetare în

știinţă, care constă în provocarea intenţionată a unor
fenomene în anumite condiţii pentru studierea lor și a
legilor ce le guvernează . Experiment înseamnă
activitatea destinată pentru verifi carea unei ipoteze,
formularea concluziilor sau pentru introducerea
contribuţiei la dezvoltarea știinţei.
Observatia in medicina

■ Observatia presupune un observator, care în cazul nostru este medicul, un obiect,sau

mai bine zis, un subiect de observat, care in cazul nostru este reprezentat de bolnav, o
clasã de fenomene, care în cazul nostru este reprezentatã de patologia umanã si, în
sfârsit, niste cunostinte anterioare privind fenomenele respective, care în cazul nostru
sunt reprezentate de cunostintele medicului privind patologia umanã. Pentru cã medicul
observã,dupã cum arãta I.Hatieganu, ceea ce stie. De aceea, el trebuie sã fie pregãtit, sã
stie cam ce ar putea sã vadã, si ce semnificatie au lucrurile pe care le vede la bolnav.
Aceste cunostinte sunt si ele la rândul lor, rezultatul spiritului de observatie pe care l-au
manifestat medicii de-a lungul timpului.
Experimentul in medicina

■ Experimentul în medicină este practicat frecvent și în diverse

circumstanţe (terapii cunoscute, folosite, dar ale căror rezultate
impun testarea efi cienţei și a efectelor secundare; droguri
vechi „convertite” pentru tratarea altor afecţiuni; inovaţii
terapeutice esenţiale în îngrijirea pacientului; îmbunătăţirea
unei tehnici mai vechi; găsirea unei soluţii terapeutice efi
ciente într-o situaţie clinică rămasă nerezolvată etc.)
Importanta observatiei

■ Observatia are un rol deosebit în medicina generalã.Pentru cã, dupã cum remarca
Laennec, în medicinã nu poti sã ajungi la un rezultat decât prin observatii numeroase si
îndelungate. Practica medicalã este fondatã de fapt pe observatia bolnavului, iar medicul
trebuie sã fie, dupã cum remarcã Cl.Bernard, mai întâi un bun observator. Pentru cã,prin
intermediul vãzului, care este cel mai implicat în procesul observatiei, medicul primeste,
de fapt, cea mai mare cantitate de informatii apreciatã la 3 milioane biti pe secundã. Prin
intermediul vãzului el poate intra în posesia uunor semne iconice care ar fi imposibil de
descris si de receptionat prin alte mijloace, iar prin intermediul auzului, poate intra în
posesia unor semne indiceale, asa cum ar fi o voce mai scãzutã, o tuse sau un geamãt,
care pot sã sugereze gravitatea situatiei.
Importanta experimentului

■ Experimentul are o importanta deosebita in

medicina,deoarece prin experiment se rezolva anumite
probleme sau chestiuni.Experimentul nu se deosebeste
atre de observatie,insasi experimentul reprezinta un set
de observatii,care are rolul de a sprijini sau dezminti o
ipoteza sau o cercetare privitoare la
fenomene.Experimentul este mijlocul principal in
cercetarea empirica.
Clasificarea activitatiii de observare

■ Activitatea de observare poate fi clasifi cată în

observare medicală cu scop terapeutic (tratament
asociat unui pacient sau unui grup de pacienţi) și
observare medicală cu scop fundamental, în care
obţinerea datelor știinţifi ce primează în raport cu
benefi ciul terapeutic. Ambele sunt însă subordonate
unui cod etic comun
Despre observatie

■  Observatia care începe încã de la primul contact cu bolnavul, trebuie sã continue în tot
cursul investigatiilor si chiar dupã stabilirea diagnosticului în timpul tratamentului pânã
la completa însãnãtosire a bolnavului. Bolnavul trebuie supus observatiei încã înainte de
a acuza un simptom. Apoi, el trebuie observat în continuare din momentul în care
începe sã acuze anumite simptome subiective. Observatia continuã apoi si în timpul
examenului fizic al bolnavului.
■ Observatia nu trebuie sã se termine nici dupã stabilirea diagnosticului. Pentru cã, în
functie de aparitia sau disparitia unor simptome, diagnosticul poate fi modificat sau
completat. 
Despre experiment

■ O deosebită atenţie reprezintă verifi carea experimentală a producţiei farmacologice.

Experimentarea farmacologică, astfel, chiar dacă provine dintr-o procedură de laborator,
precedată, la rândul său, de știinţa teoretică și din experimente pe animale, în ultima
analiză își îndeplinește itinerariul de validare prin experimentarea pe destinatarul ultim,
care este omul însuși. În acest sens, a experimenta înseamnă a supune verifi cării, prin
implicarea directă de procedee sau mijloace (medicamente) care sunt noi sau sunt
acceptate, dar nu li se cunoaște consecinţa directă ori indirectă, imediată sau îndepărtată.
Conditii de observare

Nu se poate întreprinde nici o cercetare pe o persoană, decât dacă sunt întrunite, cumulativ,
următoarele condiţii nu există nici o metodă alternativă la cercetarea pe fiinţe umane, de eficacitate
comparabilă;
■ b) riscurile la care se poate expune persoana nu sunt disproporţionate, în comparaţie cu benefi -
ciile potenţiale ale cercetării;
■ c) proiectul de cercetare a fost aprobat de o instanţă competentă după ce a făcut obiectul unei
examinări independente asupra pertinenţei sale știinţifi ce, inclusiv al unei evaluări a importanţei
obiectivului cercetării, precum și al unei examinări pluridisciplinare a acceptabilităţii sale pe plan
etic;
■ d) persoana pe care se fac cercetări este informată asupra drepturilor sale și asupra garanţiilor
pentru protecţia sa;
■ e) consimţământul participanţilor.
Reguli de experimentare

Experimentarea umană trebuie să respecte un număr de reguli:

■ să fi e precedată de o serioasă experimentare pe animal;
■ subiectul să accepte voluntar, să fi e major, în stare de libertate și perfect informat
despre riscuri;
■ în cazul unor maladii incurabile, la subiecţi în stadiul terminal, remediul nu trebuie să
provoace suferinţe suplimentare și să existe șanse rezonabile de a fi util;
■ nu pot fi experimentate remedii care ar altera psihicul sau conștiinţa morală.
Scopul observatiei

■ Principalul scop al observatiei medicale pe

subiecţi umani este de a îmbunătăţi metodele
profi lactice, diagnostice și de tratament,
înţelegerea etiologiei și a patogenezei unei
afecţiuni.
Scopul experimentului

■ Cercetările din domeniul activităţilor corporale vizează în mod

deosebit Manifestarea  particularităţilor manifestărilor de ordin
motric, psihologic, sociologic şi somato -funcţional pe care le
determină utilizarea exerciţiilor fizice de un anumit tip
orientate spre un scop precizat. Experimentarea urmăreşte să
stabilească cu precizie tipurile de relaţii dintre numeroasele
forme şi sisteme de fenomene
Concluzie

■ Reieșind din cele expuse mai sus, putem spune ca cercetãtorul face mai întâi o
observatie, adicã observã ceva ,iar apoi emite o ipotezã si apoi, dacã poate, îsi verificã
ipoteza printr-un experiment. 
■ Mai putem spune ca observația este partea externă a procesului de cunoaștere și este
necesară în cunoașterea părții perceptibile a lucrului de cunoscut., iar specificul
observației este raționalitatea și raționalizarea percepției.
■ Altfel spus, observația este percepția externă și internă structurată de intelect.
Bibliografie
■ https://www.scribd.com/doc/119288840/Experi
mentul-metoda-de-cercetare-stiintifica
■ https://ro.wikipedia.org/wiki/Experiment
■ https://www.scribd.com/doc/7136266/Observatie
-Si-Experiment
■ http://www.medfam.ro/mf/mf/mf15/rest15.html
■ https://www.inj.md/sites/default/files/17/49-
53_Cercetarea%20si%20experimentul
%20biomedical.pdf