Sunteți pe pagina 1din 7

TAJ MAHAL

CHIRILOV LUIZA
CLASA A VI-A c
Construit între 1631 și 1653 pe malurile râul Yamuna, Taj Mahalul este cea mai
cunoscută operă de arhitectură din India. Mausoleul din statul Agra este una dintre
cele mai faimoase clădiri din lume și a fost inclus pe lista celor noi 7 minuni ale lumii.
Arhitectura sa împrumută elemente din arta hindusă, indiană și persană, iar pentru
construcția sa s-au adus materiale din locuri îndepărtate precum China sau peninsula
Arabă, transportate cu ajutorul elefanților. Materialele erau aduse din întreaga Indie și
din alte zone ale Asiei cu ajutorul unei "flote" ce numără 1000 de elefanți.
Mai multe culori
În timpul zilei, zidurile Taj Majalului par
a avea culori diferite. În lumina de
dimineață, mausoleul apare roz, seara
devine alb, iar noaptea, în lumina lunii,
zidurile par aurii.
Construit din dragoste
Decizia de a ridica Taj Mahalul a fost
luată în 1631 de împăratul Imperiului Mogul,
Shah Jahan. Distrus de dispariția soției sale,
Mumtaz Mahal, care a murit la nașterea celui
de-al 14 copil, Împăratul a hotărât să ridice în
amintirea ei cel mai grandios mausoleu din
lume.
Grădina
În fața mausoleului se afla o grădină
impresionantă cu 16 lanuri de flori.
Acestea au fost însă înlocuite cu un
gazon în timpul conducerii britanice,
căci englezii doreau să dea spațiului
verde aspectul unei grădini englezești
tradiționale.
Armonie și echilibru
Taj Mahalul este perfect simetric – cu excepția unui singur detaliu. Două
cenotafe frumos decorate stau unul lângă altul în camera centrală a mausoleului
în onoarea lui Shah Jahan și a soției sale, dar cele două nu sunt identice. Potrivit
tradițiilor locale, mormântul unui bărbat trebuia să fie mai mare decât cel al unei
femei.
Negru și alb

De-a lungul timpului a circulat o


legendă potrivit căreia Shah Jahan a
vrut să construiască un mausoleu
identic pentru sine, unul făcut din
marmura neagră. A fost însă
detronat înainte de a putea începe
construcția.

S-ar putea să vă placă și