Definiția și clasificarea timpului

de muncă și a timpului de odihnă.

Durata timpului de muncă
și a timpului de odihnă
 Cuprins:
 Noțiunea de timp de muncă;
 Clasificarea timpului de muncă;
 Repartizarea timpului de muncă în cadrul
săptămânii;
 Durata timpului de muncă;
 Munca în schimburi;
 Munca de noapte;
 Noțiunea de timp de odihnă;
 Pauza de masă şi repausul zilnic;
 Repausul săptămânal;
 Zilele de sărbătoare nelucrătoare;
 Noțiunea de timp de muncă

Art. 95. Timp de muncă – timpul în

decursul căruia salariatul, în conformitate cu
legea, contractele colectiv și individual de
muncă, cu regulamentul ordinii interioare a
muncii, este obligat să presteze munca ce i-a fost
încredințată la locul stabilit.
Reglementarea timpului de muncă este una
din garanțiile juridice ale cetățenilor de odihnă,
de aceea normele ce reglementeză timpul de
muncă sunt indisolubile legate de normele despre
timpul de odihnă și formează un institut unic al
dreptului muncii.
 Clasificarea timpului de muncă
Timpul de muncă poate fi divizat în 3 categorii:
 Timpul care se încadrează în programul de muncă (durata normală a timpului de muncă)
 Timpul care se încadrează sub programul de lucru (durata redusă a timpului de muncă)
 Timpul care poate fi sub program de lucru (durata parţială a timpului de muncă)
1. Durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi nu poate depăşi 40
de ore săptămânal. Art. 95
În timpul de față săptămâna de muncă de 40 ore constituie o regulă generală.
2. Durata redusă a timpului de muncă – pentru anumite categorii de salariați, în
funcție de vărstă, de starea sănătății, de condițiile de muncă și alte circumstanțe, în
conformtiate cu legislația în vigoare și contractul individual de muncă, se stabilește
durata redusă a timpului de muncă.
Durata săptămânală redusă a timpului de muncă constituie:
a) 24 de ore pentru salariații în vârsta de la 15 la 16 ani;
b) 35 de ore pentru salariații în vârsta de la 16 la 18 ani;
c) 35 de ore pentru salariații care activează în condiții de muncă vătămătoare,
conform nomenclatorului aprobat de Guvern.
Pentru anumite categorii de salariați a căror muncă implică un efort interlectual și
psiho-emoțional sporit, durata timpului de muncă se stabilește de Guvern și nu paote
depăși 35 de ore pe săptămână.
Pentru persoanele cu dizabilități severe și accentuate se stabilește o durată redusă a
timpului de muncă de 30 de ore pe săptămână. Art. 96
3. Durata parțială a timpului de muncă – angajatorul poate angaja salariați cu ziua sau săptămâna de
muncă parțială, durata concretă a timpului demuncă parțial fiind cosemnată în contractul individual de
muncă.
Timpul de muncă parțial poate fi stabilit și după încheierea contractului individual de muncă, cu
acordul ambelor părți ale acestuia. La cererea femei gravide, a salariatului care are copii în vârstă de până
la 10 ani sau copii cu dizabilități ori a salariatului care îngrijește un membru al familiei bolnav, în
conformitate cu certificatul medical, angajatorul este obligat să le stabilească ziua sau săptămâna de
muncă parțial.
Munca pe fracțiune de normă este retribuită proporțional timpului lucrat sau în funcție de volumul
lucrului efectuat. Art. 97
 Repartizarea timpului de muncă în cadrul
săptămânii
Repartizarea timpului de muncă în cadrul
săptămânii este, de regulă, uniformă și constiuite 8 ore
pe zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
La unitățile unde, ținându-se cont de specificul
muncii, introducerea săptămânii de lucru de 5 zile este
nerațională, se admite, ca excepție, stabilirea, prin
contractul colectiv de muncă și/sau regulamentul
intern, a săptămânii de lucru de 6 zile cu o zi de
repaus.
Repartizarea timpului de muncă se paote realiza și
în cadrul unei săptămnide lucru comprimate din 4 zile
sau 4 zile și jumătate.
Tipul săptămânii de lucru, regimul de muncă –
durata programului de muncă, timpul începerii și
terminării lucrului, întreruperile, alternarea zilelor
lucrătoare și nelucătoare – se stabilesc prin
regulamentul intern al unității și prin contractul
colectiv și/sau prin contractele individuale de muncă.
Art. 98
 Durata timpului de muncă
Durata zilnică normală a timpului de muncă constituie 8 ore.
Pentru salariaţii în vîrstă de pînă la 16 ani, durata zilnică a
timpului de muncă nu poate depăşi 5 ore.
Pentru salariaţii în vîrstă de la 16 la 18 ani şi salariaţii care
lucrează în condiţii de muncă vătămătoare, durata zilnică a timpului
de muncă nu poate depăşi 7 ore.
Pentru persoanele cu dizabilităţi, durata zilnică a timpului de
muncă se stabileşte conform certificatului medical, în limitele
duratei zilnice normale a timpului de muncă.
Durata zilnică maximă a timpului de muncă nu poate depăşi 10
ore în limitele duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe
săptămînă.
Pentru anumite genuri de activitate, unităţi sau profesii se poate
stabili, prin convenţie colectivă, o durată zilnică a timpului de muncă
de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 de ore.
Angajatorul poate stabili, cu acordul scris al salariatului,
programe individualizate de muncă, cu un regim flexibil al timpului
de muncă, dacă această posibilitate este prevăzută de regulamentul
intern al unităţii sau de contractul colectiv ori de cel individual de
muncă.
Art. 100
 Munca în schimburi
Munca în schimburi, adică lucrul în 2, 3 sau 4 schimburi,
se aplică în cazurile cînd durata procesului de producţie
depăşeşte durata admisă a zilei de muncă, precum şi în scopul
utilizării mai eficiente a utilajului, sporirii volumului de
producţie sau de servicii.
În condiţiile muncii în schimburi, fiecare grup de salariaţi
prestează munca în limitele programului stabilit.
Programul muncii în schimburi se aprobă de angajator
după consultarea reprezentanţilor salariaţilor, ţinîndu-se cont
Munca de noapte
Se consideră muncă de noapte munca prestată între orele
de specificul muncii.
22.00 şi 6.00.
Munca în decursul a două schimburi succesive este
Durata muncii (schimbului) de noapte se reduce cu o oră.
interzisă.
Durata muncii (schimbului) de noapte nu se reduce
Programul muncii în schimburi se aduce la cunoştinţa
salariaţilor pentru care este stabilită durata redusă a timpului de
salariaţilor cu cel puţin o lună înainte de punerea lui în
muncă, precum şi salariaţilor angajaţi special pentru munca de
aplicare.
noapte, dacă contractul colectiv de muncă nu prevede altfel.
Orice salariat care, într-o perioadă de 6 luni, prestează cel
puţin 120 de ore de muncă de noapte va fi supus unui examen
medical din contul angajatorului.
Nu se admite atragerea la munca de noapte a salariaţilor în
vîrstă de pînă la 18 ani, a femeilor gravide, a femeilor care au
născut de curînd, a femeilor care alăptează, precum şi a
persoanelor cărora munca de noapte le este contraindicată
conform certificatului medical.
 Noțiunea de timp de odihnă

Timp de odihnă – timpul în decursul

căruia salariatul, în corepundere cu Legea
și Regulamentul cu privire la ordinea
interioară a muncii, trebuie să fie liber de
îndeplinirea îndatorilor de serviciu. Acest
timp este folosit potribit voinței lui. El
este folosit nu doar pentru răgaz,
restabilirea forțelor, dar și pentru alte
ocupații la dorințăa salariatului.

Dreptului cetățenilor la odihnă este consfințit în punctul al

2 al art.43 din Constituția Republicii Moldova, unde se
menționează că celui ce lucrează în baza contractului de muncă
îi este garantat în conformtiate cu legislația repausul săpămânal
și concediul de odihnă plătit.
 Pauza de masă şi repausul zilnic
În cadrul programului zilnic de muncă, salariatului trebuie să i se acorde
o pauză de masă de cel puţin 30 de minute.
Durata concretă a pauzei de masă şi timpul acordării acesteia se
stabilesc în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern al
unităţii. Pauzele de masă, cu excepţiile prevăzute în contractul colectiv de
muncă sau în regulamentul intern al unităţii, nu se vor include în timpul de
muncă.
La unităţile cu flux continuu, angajatorul este obligat să asigure
salariaţilor condiţii pentru luarea mesei în timpul serviciului la locul de
muncă.
Durata repausului zilnic, cuprinsă între sfîrşitul programului de muncă
într-o zi şi începutul programului de muncă în ziua imediat următoare, nu
poate fi mai mică decît durata dublă a timpului de muncă zilnic.
Articolul 107. 
 Repausul săptămânal
Repausul săptămânal se acordă timp de 2 zile consecutive,
de regulă sîmbăta şi duminica.
În cazul în care un repaus simultan pentru întregul personal
al unităţii în zilele de sîmbătă şi duminică ar prejudicia interesul
public sau ar compromite funcţionarea normală a unităţii,
repausul săptămînal poate fi acordat şi în alte zile, stabilite prin
contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern al
unităţii, cu condiţia ca una din zilele libere să fie duminica.
În unităţile în care, datorită specificului muncii, nu se poate
acorda repausul săptămînal în ziua de duminică, salariaţii vor
beneficia de două zile libere în cursul săptămînii şi de un spor la
salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau contractul
individual de muncă.
Durata repausului săptămînal neîntrerupt în orice caz nu
trebuie să fie mai mică de 42 de ore, cu excepţia cazurilor cînd
săptămîna de muncă este de 6 zile.
Articolul 109. 
Zilele de sărbătoare nelucrătoare
În Republica Moldova zile de sărbătoare nelucrătoare sunt:
 1 ianuarie – Anul Nou;
 7 şi 8 ianuarie – Naşterea lui Isus Hristos (Crăciunul pe stil
vechi);
 8 martie – Ziua internaţională a femeii;
 prima şi a doua zi de Paşte conform calendarului bisericesc;
 ziua de luni la o săptămînă după Paşte ( Paştele Blajinilor);
 1 mai – Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii;
 9 mai – Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru
independenţa Patriei;
 9 mai – Ziua Europei;
 27 august – Ziua Independenţei;
 31 august – sărbătoarea „Limba noastră”
25 decembrie – Naşterea lui Iisus Hristos (Crăciunul pe stil
nou);
În zilele de sărbătoare nelucrătoare se admit lucrările în unităţile
a căror oprire nu este posibilă în legătură cu condiţiile tehnice şi de
producţie (unităţile cu flux continuu), lucrările determinate de
necesitatea deservirii populaţiei, precum şi lucrările urgente de
reparaţie şi de încărcare-descărcare.
Nu se admite atragerea la muncă în zilele de sărbătoare
nelucrătoare a salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani, a femeilor
 Bibliografie:
1. Constituţia Republicii Moldova, din 29 iulie 1994.
2. Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154 din 28.03.2003.
3. N. Romandaș, Dreptul muncii Curs de prelegeri, Chișinău 2007.
4. Alexandru Borodag, Bazele statului și dreptului R.M., Chișinău
1997