Durata timpului de muncă și a timpului de odihnă Cuprins: Noțiunea de timp de muncă; Clasificarea timpului de muncă; Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii; Durata timpului de muncă; Munca în schimburi; Munca de noapte; Noțiunea de timp de odihnă; Pauza de masă şi repausul zilnic; Repausul săptămânal; Zilele de sărbătoare nelucrătoare; Noțiunea de timp de muncă
Art. 95. Timp de muncă – timpul în
decursul căruia salariatul, în conformitate cu legea, contractele colectiv și individual de muncă, cu regulamentul ordinii interioare a muncii, este obligat să presteze munca ce i-a fost încredințată la locul stabilit. Reglementarea timpului de muncă este una din garanțiile juridice ale cetățenilor de odihnă, de aceea normele ce reglementeză timpul de muncă sunt indisolubile legate de normele despre timpul de odihnă și formează un institut unic al dreptului muncii. Clasificarea timpului de muncă Timpul de muncă poate fi divizat în 3 categorii: Timpul care se încadrează în programul de muncă (durata normală a timpului de muncă) Timpul care se încadrează sub programul de lucru (durata redusă a timpului de muncă) Timpul care poate fi sub program de lucru (durata parţială a timpului de muncă) 1. Durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi nu poate depăşi 40 de ore săptămânal. Art. 95 În timpul de față săptămâna de muncă de 40 ore constituie o regulă generală. 2. Durata redusă a timpului de muncă – pentru anumite categorii de salariați, în funcție de vărstă, de starea sănătății, de condițiile de muncă și alte circumstanțe, în conformtiate cu legislația în vigoare și contractul individual de muncă, se stabilește durata redusă a timpului de muncă. Durata săptămânală redusă a timpului de muncă constituie: a) 24 de ore pentru salariații în vârsta de la 15 la 16 ani; b) 35 de ore pentru salariații în vârsta de la 16 la 18 ani; c) 35 de ore pentru salariații care activează în condiții de muncă vătămătoare, conform nomenclatorului aprobat de Guvern. Pentru anumite categorii de salariați a căror muncă implică un efort interlectual și psiho-emoțional sporit, durata timpului de muncă se stabilește de Guvern și nu paote depăși 35 de ore pe săptămână. Pentru persoanele cu dizabilități severe și accentuate se stabilește o durată redusă a timpului de muncă de 30 de ore pe săptămână. Art. 96 3. Durata parțială a timpului de muncă – angajatorul poate angaja salariați cu ziua sau săptămâna de muncă parțială, durata concretă a timpului demuncă parțial fiind cosemnată în contractul individual de muncă. Timpul de muncă parțial poate fi stabilit și după încheierea contractului individual de muncă, cu acordul ambelor părți ale acestuia. La cererea femei gravide, a salariatului care are copii în vârstă de până la 10 ani sau copii cu dizabilități ori a salariatului care îngrijește un membru al familiei bolnav, în conformitate cu certificatul medical, angajatorul este obligat să le stabilească ziua sau săptămâna de muncă parțial. Munca pe fracțiune de normă este retribuită proporțional timpului lucrat sau în funcție de volumul lucrului efectuat. Art. 97 Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă și constiuite 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus. La unitățile unde, ținându-se cont de specificul muncii, introducerea săptămânii de lucru de 5 zile este nerațională, se admite, ca excepție, stabilirea, prin contractul colectiv de muncă și/sau regulamentul intern, a săptămânii de lucru de 6 zile cu o zi de repaus. Repartizarea timpului de muncă se paote realiza și în cadrul unei săptămnide lucru comprimate din 4 zile sau 4 zile și jumătate. Tipul săptămânii de lucru, regimul de muncă – durata programului de muncă, timpul începerii și terminării lucrului, întreruperile, alternarea zilelor lucrătoare și nelucătoare – se stabilesc prin regulamentul intern al unității și prin contractul colectiv și/sau prin contractele individuale de muncă. Art. 98 Durata timpului de muncă Durata zilnică normală a timpului de muncă constituie 8 ore. Pentru salariaţii în vîrstă de pînă la 16 ani, durata zilnică a timpului de muncă nu poate depăşi 5 ore. Pentru salariaţii în vîrstă de la 16 la 18 ani şi salariaţii care lucrează în condiţii de muncă vătămătoare, durata zilnică a timpului de muncă nu poate depăşi 7 ore. Pentru persoanele cu dizabilităţi, durata zilnică a timpului de muncă se stabileşte conform certificatului medical, în limitele duratei zilnice normale a timpului de muncă. Durata zilnică maximă a timpului de muncă nu poate depăşi 10 ore în limitele duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămînă. Pentru anumite genuri de activitate, unităţi sau profesii se poate stabili, prin convenţie colectivă, o durată zilnică a timpului de muncă de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 de ore. Angajatorul poate stabili, cu acordul scris al salariatului, programe individualizate de muncă, cu un regim flexibil al timpului de muncă, dacă această posibilitate este prevăzută de regulamentul intern al unităţii sau de contractul colectiv ori de cel individual de muncă. Art. 100 Munca în schimburi Munca în schimburi, adică lucrul în 2, 3 sau 4 schimburi, se aplică în cazurile cînd durata procesului de producţie depăşeşte durata admisă a zilei de muncă, precum şi în scopul utilizării mai eficiente a utilajului, sporirii volumului de producţie sau de servicii. În condiţiile muncii în schimburi, fiecare grup de salariaţi prestează munca în limitele programului stabilit. Programul muncii în schimburi se aprobă de angajator după consultarea reprezentanţilor salariaţilor, ţinîndu-se cont Munca de noapte Se consideră muncă de noapte munca prestată între orele de specificul muncii. 22.00 şi 6.00. Munca în decursul a două schimburi succesive este Durata muncii (schimbului) de noapte se reduce cu o oră. interzisă. Durata muncii (schimbului) de noapte nu se reduce Programul muncii în schimburi se aduce la cunoştinţa salariaţilor pentru care este stabilită durata redusă a timpului de salariaţilor cu cel puţin o lună înainte de punerea lui în muncă, precum şi salariaţilor angajaţi special pentru munca de aplicare. noapte, dacă contractul colectiv de muncă nu prevede altfel. Orice salariat care, într-o perioadă de 6 luni, prestează cel puţin 120 de ore de muncă de noapte va fi supus unui examen medical din contul angajatorului. Nu se admite atragerea la munca de noapte a salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani, a femeilor gravide, a femeilor care au născut de curînd, a femeilor care alăptează, precum şi a persoanelor cărora munca de noapte le este contraindicată conform certificatului medical. Noțiunea de timp de odihnă
Timp de odihnă – timpul în decursul
căruia salariatul, în corepundere cu Legea și Regulamentul cu privire la ordinea interioară a muncii, trebuie să fie liber de îndeplinirea îndatorilor de serviciu. Acest timp este folosit potribit voinței lui. El este folosit nu doar pentru răgaz, restabilirea forțelor, dar și pentru alte ocupații la dorințăa salariatului.
Dreptului cetățenilor la odihnă este consfințit în punctul al
2 al art.43 din Constituția Republicii Moldova, unde se menționează că celui ce lucrează în baza contractului de muncă îi este garantat în conformtiate cu legislația repausul săpămânal și concediul de odihnă plătit. Pauza de masă şi repausul zilnic În cadrul programului zilnic de muncă, salariatului trebuie să i se acorde o pauză de masă de cel puţin 30 de minute. Durata concretă a pauzei de masă şi timpul acordării acesteia se stabilesc în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern al unităţii. Pauzele de masă, cu excepţiile prevăzute în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern al unităţii, nu se vor include în timpul de muncă. La unităţile cu flux continuu, angajatorul este obligat să asigure salariaţilor condiţii pentru luarea mesei în timpul serviciului la locul de muncă. Durata repausului zilnic, cuprinsă între sfîrşitul programului de muncă într-o zi şi începutul programului de muncă în ziua imediat următoare, nu poate fi mai mică decît durata dublă a timpului de muncă zilnic. Articolul 107. Repausul săptămânal Repausul săptămânal se acordă timp de 2 zile consecutive, de regulă sîmbăta şi duminica. În cazul în care un repaus simultan pentru întregul personal al unităţii în zilele de sîmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau ar compromite funcţionarea normală a unităţii, repausul săptămînal poate fi acordat şi în alte zile, stabilite prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern al unităţii, cu condiţia ca una din zilele libere să fie duminica. În unităţile în care, datorită specificului muncii, nu se poate acorda repausul săptămînal în ziua de duminică, salariaţii vor beneficia de două zile libere în cursul săptămînii şi de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă. Durata repausului săptămînal neîntrerupt în orice caz nu trebuie să fie mai mică de 42 de ore, cu excepţia cazurilor cînd săptămîna de muncă este de 6 zile. Articolul 109. Zilele de sărbătoare nelucrătoare În Republica Moldova zile de sărbătoare nelucrătoare sunt: 1 ianuarie – Anul Nou; 7 şi 8 ianuarie – Naşterea lui Isus Hristos (Crăciunul pe stil vechi); 8 martie – Ziua internaţională a femeii; prima şi a doua zi de Paşte conform calendarului bisericesc; ziua de luni la o săptămînă după Paşte ( Paştele Blajinilor); 1 mai – Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii; 9 mai – Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei; 9 mai – Ziua Europei; 27 august – Ziua Independenţei; 31 august – sărbătoarea „Limba noastră” 25 decembrie – Naşterea lui Iisus Hristos (Crăciunul pe stil nou); În zilele de sărbătoare nelucrătoare se admit lucrările în unităţile a căror oprire nu este posibilă în legătură cu condiţiile tehnice şi de producţie (unităţile cu flux continuu), lucrările determinate de necesitatea deservirii populaţiei, precum şi lucrările urgente de reparaţie şi de încărcare-descărcare. Nu se admite atragerea la muncă în zilele de sărbătoare nelucrătoare a salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani, a femeilor Bibliografie: 1. Constituţia Republicii Moldova, din 29 iulie 1994. 2. Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154 din 28.03.2003. 3. N. Romandaș, Dreptul muncii Curs de prelegeri, Chișinău 2007. 4. Alexandru Borodag, Bazele statului și dreptului R.M., Chișinău 1997