ILUMINISMUL.

ILUMINISMUL ROMÂNESC

 Iluminismul, numit și Epoca Luminilor sau Epoca Rațiunii, este

un curent cultural, o mișcare intelectuală, filozofică, ideologică,
antifeudală, care s-a manifestat în secolul al XVIII-lea, având drept
scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a
„luminilor” în mase.
 TRĂSĂTURI
 1. Iluminismul este o ideologie a burgheziei în ascensiune, în lupta ei pentru puterea
politică.
În epocă se confruntă două concepții: cea absolutistă, a dreptului divin, și cea modernă,
a dreptului natural.
Dreptul divin presupune că individul își câștigă drepturile prin naștere, idee pe care se
sprijină privilegiile feudalilor.
Dreptul natural susține ideea că oamenii se nasc egali, iar societatea trebuie să le
acorde șanse egale.
Jean Jaques Rousseau este autorul unei concepții despre organizarea statului, bazată pe
ideea contractului social. Această idee contribuie la evoluția societății spre democrație.
În secolul al XVIII-lea se bazele democrației moderne.
Apare ideea drepturilor universale: dreptul la viață și dreptul la libertate.
 2. Iluminismul este un curent cultural bazat pe scepticism religios. Componenta laică a
culturii devine tot mai importantă.
 3. Rațiunea, ca valoare supremă a omului, este pusă în centrul preocupărilor, fiind
considerată unica măsură a vieții umane.
 4. Iluminismul promovează ideea emancipării omului prin educație și cultură.
Modelul uman al epocii: înțeleptul și filozoful;
Știința se dezvoltă pe baze noi: se pune accentul pe observarea naturii, pe experiență și pe experiment.
Au loc descoperiri revoluționare în matematică prin cercetările lui Descartes și ale lui Leibniz.
Se dezvoltă fizica. De numele lui Newton se leagă dezvoltarea mecanicii, ramură principală a fizicii. Principiile
fizicii sunt preluate și în filozofie, care prezintă lumea ca pe un mecanism (de exemplu, ca un ceasornic, iar
Dumnezeu este imaginat ca un arhitect care a creat lumea după legile rațiunii).
 5. Iluminismul NU este un curent literar și artistic. În artele plastice și în literatură secolului
al XVIII-lea se continuă modelul estetic al clasicismului.
 REPREZENTANȚI
• Pierre Beaumarchais - Bărbierul din Sevilia (1775);
• Daniel Defoe - Robinson Crusoe (1719);
• Henry Fielding - Tom Jones (1749);
• Carlo Goldoni – Gondolierul (1753);
• Louis de Montesquieu – Scrisori Persane (1721);
• Jean-Jacques Rousseau – Noua Eloiză (1761);
• Jonathan Swift – Călătoriile lui Gulliver (1726);
• François Voltaire - Candid (1759);
• Denis Diderot - Jacques fatalistul (1796)
 ILUMINISMUL ÎN CULTURA ROMÂNĂ
ȘCOALA ARDELEANĂ

 Apare și se dezvoltă în Transilvania, la sfârșitul secolului al XVIII-lea;

 Denumirea mișcării iluministe din Transilvania poartă denumirea de Școala ardeleană.
Cauzele apariției Școlii ardelene
 Apartenența Transilvaniei la Imperiul Habsburgic condus de monarhi care au aderat la
idei iluministe;
 Apariția bisericii greco-catolice care a favorizat formarea unei intelectualități românești
educate în marile centre culturale din lume.
Reprezentanți:
GHEORGHE ȘINCAI
SAMUIL MICU KLEIN
PETRU MAIOR
ION BUDAI DELEANU
 ȚIGANIADA
Ion Budai Deleanu

 Țiganiada, cu subtitlul Tabăra țiganilor, este singura operă literară aparținând unui reprezentant al Școlii
ardelene.
 Este, așa cum însuși autorul afirma: „o epopee eroi-comico-satirică” și este semnată cu o anagramă a
numelui său, Leonachi Dianeu.
 Lucrarea se compune dintr-un Prolog „Epistolie închinatoare”, adresată lui Mitru Perea (Petru Maior), în
care autorul se plânge de „neajungerea” limbii, subliniind caracterul neevoluat al limbii române. Cuprinde
douăsprezece cânturi.
 Caracterul eroic este dat de prezentarea luptelor lui Vlad Țepes cu turcii. Caracterul comic este dat de
întâmplările hazlii din tabăra țiganilor. Caracterul satiric vizează o critică ascuțită la adresa instituțiilor
feudale, precum și la adresa unor vicii general umane ca: ignoranța, orgoliul, intoleranța.
 I. B. Deleanu afirmă că prin epopeea lui a încercat să realizeze o alegorie a întregii societăți românești care
încă se mai zbătea în vicii, în îngustimi de spirit feudal. În aparență este vorba despre peripețiile unor cete
de țigani, în realitate este vorba despre un tablou al societății epocii: „povestea mi să pare că-i numa o
alegorie în multe locuri, unde prin țigani să înțăleg ș-alții carii tocmai așa au făcut și fac, ca și țiganii
oricând. Cel întelept va înțelege!”
 El critică necruțător pe monarhi, pe care îi consideră oameni ca toți ceilalți, fără niciun atribut divin.
Critică, de asemenea, reprezentanții clerului, pe boierii pe care îi consideră vicleni și corupți.
 Din punct de vedere stilistic, Tiganiada valorifică valențele poetice ale limbii române, iar I. Budai-Deleanu
se afirma la fel de priceput în realizarea portretelor, a dialogurilor și a descrierilor.
 SCURTĂ PREZENTARE
Acțiunea se petrece în timpul lui Vlad Țepeș, care promite țiganilor un teritoriu unde să
întemeieze o țară, în schimbul ajutorului în luptele împotriva turcilor. Toată acțiunea se petrece
pe drumul către locul unde urma să se întemeieze țara.
Ca în orice epopee, în această călătorie se petrec evenimente fantastice. Iubita lui
Parpangel, Romica, este răpită de Satan. Parpangel pleacă în căutarea ei și trece prin rai și prin
iad. Este ajutat de sfinți binevoitori să rupă vraja lui Satan și să-și aducă iubita acasă.
Vlad Țepeș îi pune la încercare pe țigani. Împreună cu un grup de oșteni, domnitorul se
îmbracă în straie turcești și atacă tabăra țiganilor. Aceștia se sperie și cad în genunchi în fața
„turcilor”. Vlad Țepeș îi iartă. Când chiar sunt atacați de turci, țiganii, crezând că este o nouă
capcană a lui Vodă, luptă vitejește.
După ce ajung la locul stabilit, țiganii fac o adunare pentru a stabili forma de guvernământ
pe care să o aleagă (Cântul X). Deși sunt mai multe propuneri, fiecare susținută cu argumente,
în final totul degenerează într-o încăierare generală.