JOCUL ŞI ROLUL LUI ÎN

PROCESUL DE EDUCARE A
COPIILOR CU CES

Prof. Kinetoterapeut
Adina Muntean
• Prin intermediul jocului, copilul îşi satisface nevoia
de activitate, de acţionare asupra obiectelor şi de
transpunere în situaţii diferite. Practic copilul
descoperă lumea prin intermediul jocului.
• Este mijlocul prin care se câştigă anumite
deprinderi fizice, cognitive şi sociale. În timpul
jocului copilul experimentează anumite acţiuni,
care ulterior vor fi combinate cu alte deprinderi
mai complexe.
• Jocul stimulează copilul pe mai multe planuri:
senzoriomotor, intelectual, social, creativ, al
conştiinţei de sine, moral şi chiar terapeutic.
• Iniţial, copilul mic acţionează prin imitaţie, pornind
de la anumite modele, iar unele gesturi sunt
descoperite întâmplător, pentru ca mai târziu, ele să
poată fi reproduse.
• Pornind de la ideea că mişcarea se descoperă şi
după aceea se perfecţionează sau se modifică într-o
altă direcţie, trebuie să admitem ca aceasta este
calea prin care se experimentează şi se
îmbunătăţesc resursele senzoriomotorii ale copilului.
• În timpul jocului , copilul inventează şi repetă
anumite mişcări, fapt ceea ce va contribui la
dezvoltarea treptată a gândirii, memoriei şi
creativităţii.
• În relaţia sa cu adultul, copilul îşi dezvoltă
conştiinţa despre morală, pornind de la
conceptul recompensă – pedeapsă. În
colectivitate, în cadrul jocurilor cu reguli
impuse, se dezvoltă spiritul de grup, în
care regulile trebuie respectate riguros.
• Terapia prin joc se adresează copiilor cu nevoi
speciale. Jocul le permite specialiştilor să ajungă la
executarea de către copil a anumitor acte motrice.
În timpul jocului regulile se pot modifica în funcţie
de necesităţile terapeutului. Se pornesc din poziţii
joase cu bază larga de susţinere şi centru de
greutate cât mai aproape de sol. Terapia prin joc
asigură copilului calm şi securitate, alături de
stimularea necesară recuperării deficienţei.
• Copilul cu probleme de motricitate, cu deficienţe
nu trebuie exclus de la jocurile caracteristice
copiilor sănătoşi, ei se integrează rapid în grupul
de joacă, deşi suportă greu agitaţia din jurul lor.
Clasificarea jocurilor: deşi este extrem de dificil
de realizat o clasificare a jocurilor, specialişti au
propus o clasificare pornind de la funcţiile acestora.
•Jocurile senzoriomotorii caracteristice primilor ani
de viaţă, fiind jocuri simple, în care copilul este
atras de formă, culoare şi sunet.
•Jocul elaborat reprezintă o etapa superioară de
organizare a mişcării, ce stimulează copilul să
desfăşoare activităţi complexe, care solicită toate
capacităţile acestuia. Aceste jocuri elaborate
reprezintă o provocare de natură cognitivă, fiind
importantă evaluarea calităţii jocului.
În funcţie de conţinutul lor jocurile pot:
• Jocuri spontane în care adultul lipseşte cu
desăvârşire, fiind caracteristice perioadei de relaxare
- jocul de exersare manifestat pe plan intelectual
- jocul simbolic sau de creaţie manifestat prin
activităţi caracteristice familiei. În cadrul acestor
jocuri copilul îşi exprimă liber dorinţele, frica,
aspiraţiile neîmplinite.
- jocul cu reguli care are doua caracteristici,
reprezentată de existenţa unor reguli şi spiritul
competitiv
- jocul de construcţie în care copilul poate să-şi
folosească din plin imaginaţia. Aceste jocuri solicită
intens reprezentarea spaţială şi abilităţile manuale.
• Jocurile dirijate implică atenta supraveghere a
părinţilor, ei intervenind prin sugestii verbale sau
uneori ca model de rol. Aceste jocuri favorizează
dezvoltarea cognitivă, socială şi verbală a
copiilor.
• Jocurile organizate de adulţi cu caracter
dinamic, permiţând trecerea către activitatea de
învăţare. Jocurile dinamice facilitează procesul
de asimilare, fixare şi consolidare a
cunoştinţelor. Aceste jocuri reprezintă o formă
de învăţare accesibilă şi atractivă care
corespunde caracteristicilor elevilor şi copiilor cu
deficienţe.
În învăţământul special jocul didactic se poate
organiza la toate disciplinele şi orice moment al
activităţii. Se pot organiza:
• jocuri senzoriale, în care copilul recunoaşte un
obiect prin pipăire sau miros,
• jocuri de apreciere sau percepţie vizuală,
refacerea de imagini din bucăţi,
• loto cu imagini, în care se aleg elemente
asemănătoare sau diferite
• jocuri de construcţie pornind de la anumite
modele,
• jocuri muzicale în care copii recunosc şi reproduc
anumite sunete şi ritmuri.
• Jocurile sportive sunt caracteristice perioadei
de preşcolari şi şcolari. Aceste jocuri se desfăşoară
în echipă şi dezvoltă forţă, agilitate, rezistenţă,
perseverenţă şi spiritul colectiv, fiind stimulative
pentru copii cu deficienţe şi nu numai.
În timpul jocului copilul vine în contact cu
adultul şi cu alţi copii, astfel ca treptat se dezvoltă
relaţiile sociale.
Conţinutul şi organizare jocului
Jocul implica doua aspecte de bază:
- fizic care vizează formarea abilităţilor de
apucare şi manevrare conducând astfel la formarea
deprinderilor motrice.
- relaţional atunci când copilul intră în
interacţiune cu alte persoane.
Jocul sub raportul conţinutului, vizează doua
aspecte de bază:
- jocul cu caracter educativ;
- Jocul cu caracter reeducativ.
Jocul contribuie în mare măsură la formarea
deprinderilor motrice de bază şi utilitar aplicative şi la
dezvoltarea calităţilor motrice.
Tipurile de jocuri:
Jocuri cu acţiuni reale utilizează o paletă
largă de mijloace prin intermediul cărora să poată
interveni pentru a corecta anumite deprinderi şi
calităţi motrice.
Jocurile cu acţiune imaginară se desfăşoară
într-un spaţiu şi timp imaginare reprezentând, de
fapt, jocurile dinamice. Aceste jocuri oferă
terapeutului posibilitatea de a identifica
personalitatea copilului, fiind utilizate atunci când
copilul înţelege conţinutul şi cuprind acţiuni
familiare care, pe măsură ce copilul creşte, se
dezvoltă.
 Jocurile dinamice adaptate acestei categorii
de copii au anumite particularităţi:
•regulile jocurilor sunt simple, pentru a putea fi
întelese cât mai uşor;
•intensitatea cu care se desfăşoară este mai
scăzută, deoarece aceşti copii cu deficienţe mintale
au anumite tulburări funcţionale;
•alternatea şi diversificarea acestor jocuri este
necesară pentru a nu plictisii participanţii;
 Reguli de bază în organizare şi orientarea
jocului:
• Să se dea posibilitatea de a reuşi, chiar dacă
dificultăţile sunt mari,
• Să se asigure condiţii pentru a se juca cu
plăcere, sa simtă bucurie, o satisfacţie atât în
timpul cât si după joc
• Se vor folosi materiale puţine ales în funcţie de
obiectivul motric urmărit, dar şi de dorinţele
copilului de a se juca cu anumite obiecte.
• Copii au tendinţa de a spune „nu pot”,
terapeutul trebuind sa găsească alternative, ca în
cele din urmă copilul sa realizeze sarcina iniţială.
• Se recomanda folosirea materialelor cunoscute
de copil, sau descrierea celor noi introduse.
• Cele mai mici reuşite trebuie sa fie apreciate,
lăudate. Terapeutul trebuie să-l încurajeze pe
copil, să trăiască bucuria unei victorii alături de
copil.