Sunteți pe pagina 1din 10

POLUAREA

Elev: Chirita Vlad


Profesor: Papuzu Cornelia
POLUAREA
 Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea
umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc).
Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale, cum ar fi erupțiile
vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile umane. Se disting
următoarele categorii: poluare fizică (incluzând poluarea fonică și poluarea radioactivă), poluarea
chimică (produsă de diverse substanțe eliberate în mediu sub formă gazoasă, lichidă sau de particule
solide), poluare biologică (cu germeni patogeni, substanțe organice putrescibile etc.).
 Există două categorii de poluanți:
 Poluanții biodegradabili sunt substanțe, cum ar fi cele conținute în apa menajeră, care se descompun
rapid prin unele procese naturale. Acești poluanți devin o problemă când se acumulează mai rapid decât
pot să se descompună.
 Poluanții nedegradabili sunt substanțe care nu se descompun, sau se descompun foarte lent, în mediul
natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze acești poluanți din
mediu. Compușii nedegradabili cum ar fi diclor-difenil-tricloretanul, dioxinele, bifenilii policlorurați
(BPC) și materialele radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare și pot să urce în lanțul
trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compușilor toxici pot să se depună pe
suprafața plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Un pește mic care se hrănește cu aceste plante
acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un pește mai mare sau alte animale carnivore care se
hrănesc cu pești mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. Acest proces se numește
„bioacumulare”.
POLUAREA CU MASE PLASTIC
UZATE.

 Washington, 21 iul /Agerpres/ - Oamenii de ştiinţă avertizează în privinţa faptului că


poluarea cu plastic riscă să genereze "o contaminare aproape permanentă a mediului
natural", în contextul în care peste 8,3 miliarde de tone de plastic au fost produse pe Terra
începând din anii 1950, informează Xinhua.

Un studiu coordonat de o echipă de cercetători de la Universitatea Georgia (UGA),


Universitatea California din Santa Barbara (UCSB) şi Sea Education Association
reprezintă prima analiză globală despre producţia, folosirea şi finalitatea tuturor
materialelor plastice produse vreodată pe Pământ.

Un studiu coordonat de o echipă de cercetători de la Universitatea Georgia (UGA), Universitatea
California din Santa Barbara (UCSB) şi Sea Education Association reprezintă prima analiză globală
despre producţia, folosirea şi finalitatea tuturor materialelor plastice produse vreodată pe Pământ.

Până în 2015, oamenii au produs 8,3 miliarde de tone de plastic brut, din care 6,3 miliarde de tone
au devenit deja deşeuri, potrivit acestui studiu ce a fost publicat miercuri în revista Science
Advances.

Cu alte cuvinte, cantitatea de plastic produsă este echivalentă cu 1 miliard de elefanţi sau cu 822.000
de Turnuri Eiffel, au explicat autorii studiului.

Din totalul deşeurilor plastice, doar 9% au fost reciclate, 12% au fost incinerate şi 79% s-au
acumulat în gropi de gunoi sau în mediul natural.
 Cele mai multe mase plastice nu sunt biodegradabile, aşadar, deşeurile din plastic
generate de oameni ar putea rămâne alături de noi timp de sute sau chiar mii de
ani", a spus Jenna Jambeck, coautoare a studiului şi profesor-asociat de inginerie la
UGA.
 Estimările noastre subliniază nevoia de a gândi cu mare atenţie la materialele pe
care le folosim şi la practicile noastre din domeniul managementului deşeurilor", a
adăugat ea.

 O lume fără produse din plastic pare de neimaginat în ziua de azi, deşi producţia şi
folosirea lor pe scală largă a început abia în anii 1950.
 "Mai simplu spus, nu poţi să administrezi ceva ce nu măsori, iar noi credem că
discuţiile referitoare la politicile publice vor fi mult mai informate şi se vor
baza mai mult pe fapte acum, după ce avem aceste cifre", a adăugat el.

Deşeuri din plastic au fost găsite şi în toate bazinele oceanice majore de pe


Terra.

Aceiaşi cercetători au estimat într-un studiu din 2015 că 8 milioane de tone de


produse plastice au ajuns în oceanele lumii în anul 2010.AGERPRES/(AS -
autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu)
POLUAREA CU DESEURI

 Deseurile menajere solide sunt depozitate la suprafata solului si reprezenta o sursa de


poluare continua a mediului (a solului, a apelor de suprafata si subterane) si a atmosferei cu
gazele de sera, care se formeaza si se degaja în urma activitatii microorganismelor anaerobe.
 Majoritatea populatiei din regiunile rurale nu este familiarizata cu pericolul pe care îl
prezinta pentru mediu colectarea generala a tuturor deseurilor menajere împreuna cu
baligarul si alte deseuri de la cresterea animalelor si a celor care contin substante chimice
toxice (cutii de la vopsele, coloranti, produse chimice pentru prelucrarea plantelor etc.) si
aruncarea lor pe malurile râpelor, pârâiaselor si în apropierea fântânilor. Populatia rurala nu
este constienta de dauna adusa mediului în caz de gestionare inadecvata a deseurilor.
 O astfel de gestionare a deseurilor a condus la poluarea esentiala a apelor freatice care sunt
principala sursa de apa potabila în localitatile rurale. Deseurile de la cresterea animalelor duc
nu numai la poluarea mediului cu nitriti si nitrati dar si cu diverse bacterii patogene.
SFARSIT !

MULTUMESC PENTRU VIZIONARE ! ^_^

S-ar putea să vă placă și