Preşedintele României face parte din puterea executivă, alături de Guvern. Rolul Preşedintelui României este stabilit de art. 80 din Constituţie, rămas nemodificat după revizuirea din anul 2003. „(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. (2) Preşedintele veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele României exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”. Prima dintre funcţiile Preşedintelui României este cea de reprezentare. Această funcţie se caracterizează prin reprezentarea statului român în interiorul şi exteriorul ţării, prin diverse modalităţi. Pe plan intern, menţionăm, de exemplu, promulgarea legilor (art. 77 alin. (1) din Constituţie), iar pe plan extern, conform art. 91, acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai României, primirea scrisorilor de acreditare, încheierea unor tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern etc. Funcţia de garant al independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării se manifestă prin atribuţiile pe care le are Preşedintele României pentru garantarea valorilor fundamentale ale poporului român. În realizarea acestei funcţii, Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, poate declara, după aprobarea Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate, iar în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării ia măsuri de respingere a agresiunii ori instituie, conform legii, starea de asediu sau starea de urgenţă. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest sens, Preşedintele României poate cere, înainte de promulgare, reexaminarea legii de către Parlament (art. 77 alin. (2) din Constituţie) ori poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea unei legi trimise de Parlament în vederea promulgării. Preşedintele României exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, scop în care înlesneşte colaborarea autorităţilor publice, aplanează sau previne relaţiile tensionate dintre acestea. Alegerea Preşedintelui României
Preşedintele României este ales prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat. Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în 2011 cu modificările şi completările ulterioare, republicată, stabileşte condiţiile de fond şi condiţiile de formă ce trebuie îndeplinite de către candidaţii la această funcţie. Persoana care candidează la această funcţie trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să aibă drept de vot; să aibă cetăţenia română şi domiciliul în ţară; să nu intre în categoria persoanelor care nu pot face parte dintr-un partid politic; să fi împlinit, până în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de cel puţin 35 de ani (art. 37 din Constituţie); să nu fi îndeplinit, anterior, două mandate în funcţia de Preşedinte al României (art. 81 alin. (4) din Constituţie). Președintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat (art. 81 alin. (1) din Constituție). În urma alegerilor, este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente (art. 1 alin. (3) din Legea nr. 370/2004). În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, la care participă numai primii 2 candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională. După validare, candidatul care a fost ales în funcţia de Preşedinte al României depune jurământul în faţa Camerei Deputaţilor şi Senatului, convocate în şedinţă comună. Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului, până la depunerea jurământului de preşedintele nou ales.
Mandatul Preşedintelui României se poate prelungi, prin
lege organică, în caz de război sau de catastrofă (art. 83 alin. (3) din Constituţie).
În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi
membru al unui partid şi nu poate îndeplini nicio altă funcţie publică sau privată (art. 84 alin. (1) din Constituţie). Pe perioada exercitării mandatului prezidenţial pot interveni anumite evenimente care să determine o imposibilitate temporară sau definitivă a exercitării atribuţiilor, situaţii în care vorbim de vacanţa funcţiei şi de interimatul funcţiei (art. 97, 98, 99 din Constituţie). Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în următoarele situaţii: în caz de demisie; în caz de demitere din funcţie; în caz de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces. În termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul trebuie să organizeze alegeri pentru un nou Preşedinte. Demisia este un act unilateral al Preşedintelui. Demiterea din funcţie poate interveni fie ca urmare a referendumului care a confirmat suspendarea sa din funcţie (art. 95 din Constituţie), fie ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii de condamnare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru fapta de înaltă trădare (art. 96). (În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.) Conform art. 146 lit. g) din Constituţie, împrejurările care justifică interimatul se constată printr-o decizie a Curţii Constituţionale, care se comunică Parlamentului şi Guvernului. Clasificarea atribuţiilor Preşedintelui României
Atribuţiile Preşedintelui se clasifică după două
criterii: subiectele faţă de care se exercită acestea şi domeniul în care intervin. După criteriul subiectelor în raport cu care se exercită, sunt avute în vedere, în principiu, atribuţiile Preşedintelui în raport cu celelalte autorităţi constituţionale care realizează clasicele funcţii ale statului: puterea legislativă; puterea executivă; puterea judecătorească. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu Parlamentul
Adresarea de mesaje Parlamentului
Constituţia României, în art. 88, recunoaşte dreptul Preşedintelui României de a adresa mesaje Parlamentului, cu privire la principalele probleme ale naţiunii. Mesajul la care face referire art. 88 din Constituţie este un act politic prin care şeful statului comunică Parlamentului opiniile sale privind principalele probleme politice ale naţiunii. Constituţia prevede că Președintele poate adresa mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii (art. 88), dar şi în cazuri de excepţie, când „În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului printr-un mesaj (art. 92 alin. (3) din Constituţie). Constituţia nu conţine prevederi cu privire la forma de adresare a mesajului, acesta putând fi prezentat în mod direct de către Preşedinte, citit de către un consilier prezidenţial sau trimis sub forma unei scrisori publice.
Mesajul nu produce efecte juridice, însă art. 65 alin. (2) lit.
a) din Constituţie stabileşte obligaţia celor două Camere ale Parlamentului de a se întruni în şedinţă comună pentru a primi mesajul Preşedintelui României. Convocarea Parlamentului Preşedintele României poate convoca Parlamentul în două situaţii. Prima dintre acestea se referă la convocarea Parlamentului rezultat din alegeri, în maximum 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor (art. 63 alin. (3) din Constituţie). Cea de a doua situaţie se referă la dreptul Preşedintelui României de a cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în funcţie (art. 66 alin. (2) din Constituţie).
Dizolvarea Parlamentului
Potrivit art. 89 alin. (1) din Constituţie, Preşedintele
României poate să dizolve Parlamentul după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, în situaţia în care Parlamentul nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată (art. 89 alin. (2) din Constituţie). Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni ale mandatului Preşedintelui României, în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu ori al stării de urgenţă (art. 89 alin. (3) din Constituţie). Promulgarea legilor Constituţia prevede, în art. 77, că legile se trimit în vederea promulgării Preşedintelui României. Promulgarea reprezintă actul prin care şeful de stat autentifică textul legii, constatând, astfel, regularitatea adoptării sale. Promulgarea se realizează prin emiterea unui decret prezidenţial, în temeiul căruia legea urmează să fie numerotată şi publicată. Preşedintele trebuie să asigure promulgarea legii în cel mult 20 de zile. În acest scop, legea va fi examinată sub aspectul constituţionalităţii sale, al oportunităţii soluţiilor pe care le conţine, al redactării şi acurateţii dispoziţiilor stabilite etc. Ca urmare a acestei examinări, dacă Preşedintele are suspiciuni legate de constituţionalitatea ori oportunitatea unei anumite prevederi din lege sau chiar cu privire la legea în ansamblul său, poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii (art. 77 alin. (2) din Constituţie). Preşedintele României are posibilitatea, conform prevederilor art. 77 alin. (3) şi 146 alin. (1) lit. a) din Constituţie, de a sesiza Curtea Constituţională, înainte de promulgarea legii, cu privire la constituţionalitatea unor prevederi ale legii. De la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea, Preşedintele României este obligat să promulge legea în termen de 10 zile. Atribuţiile Preşedintelui României ca şef al executivului
Atribuţii în raport cu Guvernul
Potrivit Constituţiei, cele mai importante atribuţii în relaţia Preşedinte - Guvern constau în: desemnarea candidatului pentru funcţia de prim – ministru, care urmează să primească votul de încredere de la Parlament; numirea Guvernului, pe baza votului de încredere acordat de Parlament, caz în care Preşedintele emite un decret în care este inclusă lista guvernului, conform art. 103 alin. (2) şi (3) din Constituţie; revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului, la propunerea prim-ministrului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului; consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită (art. 86 din Constituţie); participarea la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional, cu privire la politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice. Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă (art. 87 alin. (2) din Constituţie). Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu alte autorităţi publice Preşedintele României conduce activitatea unor autorităţi ale administraţiei publice care sunt autonome faţă de Guvern. Preşedintele României este preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, având dreptul să convoace lucrările acestuia, să-i coordoneze şi să-i îndrume întreaga activitate. Potrivit art. 119 din Constituţie, „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii”. Preşedintele României are atribuţii de numire sau de participare la numire în diferite funcţii publice. De exemplu, pe baza prevederilor art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţie, Parlamentul reunit în şedinţă comună, numeşte, la propunerea Preşedintelui României, directorii serviciilor de informaţii şi exercită controlului asupra activităţii acestor servicii. Atribuţii exercitate în domeniul apărării şi în situaţii excepţionale Atribuţiile Preşedintelui României în domeniul apărării sunt stabilite de art. 92 din Constituţie. Preşedintele poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare. În cazul unei agresiuni armate îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Atribuţiile Preşedintelui României în raporturile cu justiţia Preşedintele numeşte judecătorii şi procurorii, cu excepţia celor stagiari, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. După numire, aceştia dobândesc un statut juridic special, fiind inamovibili (art. 125 alin. (1) din Constituţie). Inamovibilitatea presupune protecţia judecătorilor în faţa oricăror imixtiuni exterioare, neputând fi transferaţi şi nici chiar promovaţi fără acordul lor. Acordarea graţierii individuale este una din atribuţiile Preşedintelui stabilită de art. 94 lit. d) din Constituţie. Acordarea graţierii constă într-o măsură de clemenţă în virtutea căreia o persoană condamnată penal este scutită de executarea totală sau parţială a pedepsei stabilite prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă. Preşedintele poate cere urmărirea penală a membrilor Guvernului, pentru fapte săvârşite în realizarea funcţiei. Preşedintele poate dispune suspendarea din funcţie, atunci când se cere urmărirea penală a unor membri ai Guvernului (art. 109 alin. (2) din Constituţie). Atribuţiile Preşedintelui României raportate la Curtea Constituţională În conformitate cu art. 142 alin. (3) din Constituţie, Preşedintele numeşte trei dintre judecătorii Curţii Constituţionale. Preşedintele poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea unei legi, înainte de promulgare. Atribuţiile Preşedintele României în relaţiile cu poporul Potrivit prevederilor art. 90 din Constituţie, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional. Atribuţiile Preşedintelui României în domeniul politicii externe Articolul 91 din Constituţie reglementează două mari categorii de atribuţii în domeniul politicii externe. 1. Potrivit art. 91 alin. (1), „Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege”. 2. Cea de a doua categorie de atribuţii în domeniul politicii externe are în vedere: acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României, la propunerea Guvernului; aprobarea înfiinţării, desfiinţării sau schimbării rangului misiunilor diplomatice, la propunerea Guvernului; acreditarea reprezentanţilor diplomatici ai altor state.